Ma suna o doamna: “am depus actele pentru a iesi la pensie prin ianuarie. Nu am nici un raspuns pana acum. Cu ce sa traiesc, de ce nu-mi dau banii?” Zic s-o ajut, sa fac o stire despre aceasta situatie. Birocratia din Romania este ca un sarpe rece, ti se uita in ochi, te musca si iti otraveste sangele. Sarmanii batrani, au lucrat o viata pe plaiuri mioritice, iar atunci cand sa-si primeasca pensia, nicio branza. Groaznic.
Dupa cum va spuneam, mi s-a facut mila si zic sa fac un material despre cazul ei, despre acest fenomen. Ok. O sun, dar imi raspunde un glas mai tanar, fiica doamnei. Solicit sa vorbesc cu viitoarea pensionara la telefon, numai ca doamna nu mai este atat de deschisa. Deja nu-mi povesteste cu durere despre cazul ei. Realizez atunci ca este incomodata de cineva si nu prea poate vorbi. Mi s-a aprins becul:
- Doamna, va rog sa mi-o dati pe fiica dumneavoastra la telefon.
- Poftim, zice femeia usurata ca nu trebuie sa mai raspunda la intrebarile mele.
- Alo, buna ziua doamna, incep eu delicat, dar continui direct, e vreo problema daca mama dumneavoastra vorbeste cu mine. E vreo problema daca imi acorda un interviu?
- Da, pentru ca nu as vrea sa apara la televizor, raspunde senin femeia de la celalalt capat, dezorientata de fapt de franchetea mea.
- Ce vi se pare derizoriu in faptul ca va aparea la televizor si isi va spune oful, continui sa o descos. Chiar dumneaei ne-a contactat solicitandu-ne ajutorul.
- Pai, nu-i nimic rau in asta, dar ea nu este chiar atat de batrana, ea chiar asculta muzica tare. Daca vreti sa stiti mama mea stie sa lucreze la calculator, are email…
Ce treaba avea una cu alta? Mai exact, femeia incerca sa ma convinga de faptul ca mama ei nu este pensionara, ci o studenta, anul doi de facultate, la ASE… Aha, stiu exact ce se intampla, vorbeam cu o fiica ce isi desconsidera, adica terorizeaza mama. Este genul de copil care considera ca este mai destept ca parintii si le interzice sa ia decizii; este genul de om pentru care mama nu este decat un copil - trebuie sa faca tot ce i se zice. Cunosc multe astfel de specimene. Apropo, cand a inchis telefonul am auzit un inceput de zbierat adresata mamei sale: “Ti-am spus de atatea ori … tuc-tuc.”
Unde a gresit acel parinte in educatie: caci acum cand i-a crescut copilul mare ia luat locul? Habar nu am. Nu sunt tare in pedagogie. Un lucru stiu sigur: parintii nostri merita mult mai mult decat sa fie tratati asa de rau. Totusi, depinde de parinti…