
Autobuzul spre Constanta era plin. Semn ca romanii nu au uitat drumul la mare chiar daca-i criza. Nu puteam sa nu remarc un anunt scris mare sa vada poporu’: nu mancati produse alimentare si nu beti bauturi in autobuz. De parca poti sa bei altceva in afara de bauturi. Altfel, mai subliniem inventivitatea companiei ce detine ruta: au legat un odorizant, de acela automat, care raspandea mirosuri placute prin autobuz.

Daca esti in Constanta trebuie sa ti se sublinieze cu prisosinta: marea este la doi pasi. Asa ca avem atat de multe vapoare incat ne permitem luxul sa aducem unele pe uscat in loc de monumente. La intrare in oras o ambarcatiune, in gara, acolo unde este facut instantaneul, alta si or mai fi, dar nu le mai tin minte.

Hotelul in care am fost cazat se numeste ostentativ Malibu. Cat de original. Din ce am citit in presa locala ar apartine primarului Mazare. Dar, m-am intrebat eu, ce afacere din Constanta nu apartine primarului Mazare? Hotelul de patru stele s-a remarcat printre musterii cu mirosul urat, chiar pute si cu palmierii de plastic infipti in cimentul din fata. Pretul - cam 200 de lei camera single. Scump, domn’ Mazare, scump. Oricum, dincolo este si mai scump. Ce sa-i faci… Mamaia in plin sezon.

Baia din camera. Nu uitati, patru stele, dar nu sunt decat dusuri cu inceput de rugina. Si din nou mirosul urat… La inceput am crezut ca Malibu este un hotel comunist reconditionat, de aceea miroase atat de prost. Nu, m-a asigurat personalul, este in picioare doar de 3 ani. Acum trei saptamani am stat intr-un hotel de 3 stele la Iasi. In comparatie cu acel hotel, Malibu nici nu miroase. Sincer, abia trage de doua stele.

Doar holul pare sa fie ok. Adica va aruncam praf in ochi, intrati, luati camere: afara-i vopsit gardul, iar inauntru-i leopardul.

Nu mi s-a facut dor de maidanezii din Bucuresti. Erau si la Mamaia foarte multi. Pe acesta l-am pozat cand bea dintr-0 baltoaca in timp ce fartatii lui erau pe plaja, printre cearsafuri si umbrelute.

Iata si plaja. Aerul a avut vreo 34 de grade celsius, iar apa vreo 23. Acceptabil. De fapt, a fost chiar bine.

Surpriza, dar plaja a fost cam pustie. Credeam ca nu o sa am unde calca de multimea de cearsafuri. Cand eram prin Ucraina, va ziceam c’am fost la mare in modestul orasel Zatoca, era full, aici insa, vedeti si domniile voastre…

Acum o divagatie, care sper sa nu va plictiseasca. Sunt sigur ca nu, din moment ce este vorba de tzatze. Pe plaja, unde nu te intorceai, unde nu pozai - peste tot sani. Mari, mici, siliconati de toate felurile. Neobisnuit pentru mine deoarece in Zatoca foarte putine femei faceau plaja topless. Asta nu ar fi nimic: topless, topless, sani am mai vazut, dar ce ziceti de sex? La vreo 100 de metri de plaja, in apa marii, un cuplu era vizibil preocupat cu asta. Mi-a aratat un prieten si nu mi-a venit sa cred: intr-adevar cei doi se iubeau. Culmea, dar la 50 de metri distanta un alt cuplu s-a gandit sa faca la fel. Desigur, tot in apa. De ce nu or fi asteptat noaptea?

Ce vedeti este o mare problema a litoralului romanesc - algele. Daca nu sunt adunate se strang atat de multe si miros ingrozitor.

Asa se vede plaja din hotelul Malibu. Frumos. Observati un cerc de oameni in centrul plajei. Erau niste chinezi ce faceau exercitii inca de pe la 7 dimineata. Una peste alta, mi-a placut nespus un lucru la litoralul romanesc. Marea nu se adanceste brusc, iar pe la vreo 50 de metri iti este inca pe la buric. Un inotator incepator ca mine s-a simtit extraordinar. Am putut sa ma balacesc ca o broscuta printre copii caci nu ma aventuram eu spre adancuri cum am vazut ca faceau unii.

S-a facut atat de multa bascalie pe acest subiect: campania de atragere a turistilor straini Romania Land of Choice. Asa ca mi-a venit sa rad cand am vazut bannerele in statiune. Romania End of Choice au refacut unii sloganul si tind sa le dau dreptate. Daca as fi un strainez nu as veni pe litoralul romanesc: drumuri aglomerate, hoteluri prost mirositoare, caini pe plaja, alge, aglomeratie mare in statiune, nu toti romanii stiu sa fie politicosi.

Domnul presedinte Traian Basescu pare insa multumit de Mamaia. L-am vazut la o terasa in statiune. Terasa se numea Specialitati Romanesti. Stiu ca domnului presedinte ii place sa fie in atentia publica, asa ca fara sa ma sfiesc l-am pozat. Am facut chiar mai multe poze. De altfel nu doar eu l-am observat ci tot mai multi romani isi intorceau capul spre locul unde statea presedintele lor, mai ales ca nu a ales un loc ferit, ci s-a pozitionat strategic la o masa ce era in vazul tuturor.

Nu era singur, ci cu prima doamna, Maria Basescu. Plictisit, cuplul prezidential nu si-a schimbat vreun cuvant cat m-am zgaiat la ei. Pe masa nu prea am vazut bunatati: sau au mancat deja, sau au iesit numai la un sprit. O colega a scos chiar o micuta camera de filmat si a inregistrat pe pelicula momentul istoric. In cateva minute din pamant a aparut un SPP-ist: “nu credeti ca va ajunge? Filmati de 10 minute”. Nu erau zece, dar am decis ca era mai cuminte sa ne retragem.

Apropo de aglomeratie. Noaptea, prin Mamaia este extrem de greu sa te plimbi: o multime de gura casca.

Vand bratari, bratari de la mare. Ce munca o fi asta?

O priveliste frumoasa. Ora 13.00, jumatate de lume in apa, jumatate pe plaja.

Ce vedeam din camera mea. Am observat ca Mamaia are tot felul de constructii noi si moderne. Investitii nu gluma.

Foarte ciudat, dar imediat ce am parasit malul marii au inceput sa se adune norii. Am ajuns la Bucuresti in mijlocul unei ploi torentiale de vara, cu fulgere si tunete, tot tacamul. De ce zic ciudat, pentru ca prietenii mei care nu s-au putut rupe de pe nisipul plajei mi-au spus ca pe litoral nu a cazut niciun strop.