COJOCARI Vitalie

Incep prima parte a calatoriei mele. Am promis sa povestesc pe blog cum a fost timp de 4 zile in Republica Moldova. Am, insa, foarte multe de insirat, de aceea am spart totul in episoade micute. O sa va fie mai usor de digerat si mie mai usor de depanat firul povestirii.

 

Dupa cum va ziceam anterior, am spart usa la sfarsitul zilei de munca. Valiza era pregatita si cu un prieten, cu masina am purces la drum. Era 8 seara. Eu am fost, sa zicem, copilotul. Tot timpul cu harta in fata: “la stanga, la dreapta urmatoarea. Trebuie sa trecem prin Barlad…”. Si uite-asa nu ne-am ratacit. Pentru ca  desi Romania este o tara europeana, totusi este cam zgarcita la semne rutiere - poti ajunge la Iasi daca ratezi o intersectie. De altfel, s-a intamplat o data. Atunci am facut un ocol mare. Din fericire, acum nu a fost cazul.

Cu harta in fata, noaptea, incercam sa ma dumiresc: dreapta sau stanga?

 

Drumurile lungi cu masina sunt extrem de obositoare, dar au si farmecul lor. De exemplu poti sa te opresti oricand la o benzinarie. Te mai poti zgai la nustiu ce chestie ciudata intalnita pe drum. Poti sa pui ce muzica vrei, ci nu Guta sau Timati. O sa va mire, dar este si mai ieftin. In cazul nostru, la trei persoane am facut o economie de 10 la suta.

La benzinarie sa ne mai dezmortim picioarele

 

Dupa aproape 400 de kilometri de condus am ajuns la vama, unde era pustiu, pustiu. Recesiunea sau noile vize pentru romani? Probabil ambele. Asa ca vamesii mai mult somau - stateau pe niste banci in curtea vamei si povesteau. Le mai lipseau semintele si covorasul de coji la picioare. Cel putin ne-au “servit” repede. “Repede” in comparatie cu alte randuri cand vama era plina de masini. Altfel,  exista loc pentru mai multa viteza in miscarea de urs panda al vamesilor atat romani cat si moldoveni.

In vama doar noi si vamesii. Ditamai vama, dar pentru ce? Te si apuca tristetea…

 

Un episod din vama nu pot sa-l trec cu vederea. Unul din vamesi il intreaba pe prietenul meu de la volan care i-a deschis portbagajul:

“-Mingea este din piele?

-Hm, pai, a ramas blocat un pic prietenul meu, cred ca da.”

 

Iar vamesul s-a departat de portbagaj cu privirea inca tintuita pe minge. O vroia! Sau poate exagerez, iar domnul era pur si simplu curios. Sau, inca o posibila explicatie a interesului manifestat de om: daca mingea era din piele de porc, riscam sa duc in Moldova Gripa Porcina?

 

Dupa ce am salvat mingea de la vamesi a trebuit sa platim cartea verde. Cat de tare m-am amuzat la ghiseul unde trebuia sa varsam banutii… Functionarul, o doamna, de vreo 45 de ani, pe jumatate adormita urmarea OTV, un nou episod din rapirea Elodiei. Cum nu stiti cine este Elodia? Nu stiti ce este OTV? Atunci treceti peste pasajul acesta, pentru ca nu o sa intelegeti “profunzimea” unor detalii:

- Ce episod urmariti doamna, intreb eu?

- Nu mai stiu ca nu scrie, spuse ea cu voce inceata si plictisita.

- Dar ce s-a intamplat, il vad pe Ogica, imi continui interviul ad-hoc?

- Vorbeau despre Elodia cand a intrat Ogica in studio si spune ca a castigat la Loto. A ghicit 5 numere.

- Si urmariti in fiecare seara OTV-ul?

- Da, de cinci ani noptile mele sunt mai scurte.

- Si ce se intampla pe la 4, 5 dimineata, cand, cica, se termina emisiunea?

- Pai, Diaconescu pleaca, ii lasa pe ei sa vorbeasca sau pun o reluare din seara anterioara.

 

Dupa aceasta conversatie am fost si mai fericit ca am intrat in Moldova, unde lumea nu stie de Guta si Florin Salam, dar nici de OTV si Dan Diaconescu. Totusi, am intrat intr-o tara putin luminoasa sau, mai bine zis, intunecoasa pe timp de noapte. Prietenul meu m-a facut carcotas, pentru ca “si in Romania sunt zone intunecoase. Pur si simplu, soseaua Leuseni-Chisinau nu intra prin sate, orase”. Eu, insa, tot la parerea mea raman: “Noaptea drumurile Moldovei sunt extrem de intunecoase, iar lucrul acesta se observa brusc, de cum treci vama”.

 

UPDATE: Era sa uit de inca un episod de pe drumul Bucuresti-Chisinau. Am intrat in Chisinau pe la 3 noaptea. Chiar la intrare - un post de politie. Parca trebuia sa fie scoase astfel de posturi… “Sa vezi ca ne opresc”, imi spune prietenul. I-am dat dreptate, doar aveam numere de inmatriculare din Bucuresti. Bastonul s-a ridicat si ne-a indicat marginea drumului. Politistul avea pe umar un Kalashnicov. Destul de infricosator pentru o ora atat de tarzie si mai ales pentru Chisinau, locul unor “atrocitati” militienesti. Nu aveam de ce sa ne temem, suntem moldoveni, cu o masina din Bucuresti, atata tot. Asa ca dupa ce am prezentat actele am putut sa ne cautam de drum, unul cu multe gropi si intunecat.