COJOCARI Vitalie

Aflata la peste 250 de kilometri de Bucuresti, Constanta mi se pare la capatul pamantului. Poate pentru ca nu am calcat niciodata pe acest taram insorit. Nu s-a ivit ocazia, iar cand a fost sa decid unde merg la mare am fugit ca dracul de tamaie de litoralul romanesc. Sufletul meu basarabean, moldovean, roman get beget se ingrozeste cand il expui la manele. Nu suport lanturile groase pe gaturi tuciurii, mitocanismul jmecher si privirea rece sfidatoare a ochilor negri. Asa ca pentru a ma perpeli la soare am ales pana acum Ucraina si modestul orasel Zatoca.

Deci, maine ma asteapta o calatorie la capatul pamantului, la Constanta. Gluma, gluma, dar cand ma gandesc ca trenul numit parca in bataie de joc Rapidul Bucuresti-Constanta face 5-6 ore chiar cred ca este vorba de o distanta cosmica. Nu am masina, nu sunt microbuze mai tarziu de ora 8 de aceea s-ar putea sa iau trenul. Doamne, scoate-mi in cale alta solutie! Urasc CFR-ul.

De altfel, plec la Constanta pentru treburi importante. Am mai scris pe acest blog ca mai nou am ajuns sa fiu si profesor sau in limbaj modern trainer. Impreuna cu un alt jurnalist, un tip destept si foarte experimentat, tinem un curs despre jurnalismul de mediu. Nu, nu este plictisitor, ecologia, mediul sunt mai importante si mai interesante decat ne putem inchipui. Un subiect despre mediu trebuie sa aiba insa o abordare ca sa aiba succes la public. Iar pentru ca abordarea sa fie una corecta este necesar ca jurnalistul sa aiba unele notiuni de baza. Ei bine, aceste notiuni incercam sa le prezentam noi doi, profesorii, scuze trainerii.

Numai ca eu am de gand sa imbin utilul cu placutul si sa-mi ud cel putin picioarele in mare. Ba mai bine, sa ma arunc in mare si sa ma las in imbratisarea ei inselatoare. Se anunta un weekend cu vreme schimbatoare. Ba ploi, ba vant. Am intrebat de meteorologi si mi-au spus ca aerul se va incalzi pana la vreo 30 de grade, iar apa pana la vreo 22-24. Sper ca toti cocalarii ce si-au facut planuri de a merge la mare vor renunta. Pe ploaie aurul nu straluceste, maneaua nu se aude la fel de bine. Ramaneti va rog acasa! Cat despre mine, chiar daca vremea nu este tocmai perfecta voi trage adanc in piept aerul sarat al marii si voi privi orizontul care se saruta cu marea. O sa visez ca soarele apune o vesnicie, ca Bucurestiul nu exista, iar eu nu sunt decat o scoica pe acea plaja mangaiata de valurile cand jucause, cand furioase. Voi fi descult, voi calca in nisip incercand sa-mi ingrop picioarele. Voi renunta, voi merge rapid spre mare. Prima data cand am vazut marea pe viu aveam 22 de ani. A fost dragoste la prima vedere.

Revin cu un car de experienta, sentimente, poze, intamplari despre intalnirea mea mai tarziu pe acest blog.