Acum trei ani, poate trei si un pic am venit pentru prima data la Bucuresti. Abia terminasem facultatea la Chisinau si m-am gandit ca un curs de masterat nu ar strica. Astazi a fost ziua in care am finisat masteratul in jurnalism. Astazi am sustinut teza de dizertatie. Si nu mi-a venit sa cred cat de bine a fost. Nu am crezut ca dupa aceasta voi fi atat de fericit. Unu, pentru ca am scapat de masterat si doi, pentru ca am LUAAAAAAAT ZECEEEEEEEEEEE.

Cu o zi inainte aveam emotii mari. Simteam furnicaturi in stomac si cu o ora pana la sustinerea dizertatiei. Urma sa prezint o teza de 78 de pagini. Teza care se numeste “Modalitati de promovare a blogului”. Ca sa ma ajut la discurs am pregatit cate un hand out pentru fiecare membru al comisiei, mai pe romaneste, trei dosarele cu o prezentare scurta a tezei. Comisia era compusa din patru profesoare; patru doamne trecute de 30 si ceva de ani.

Eu urma sa intru al treilea la prezentare. In fata mea o tipa a vorbit despre ziare gratuite, apoi un tip. Acesta, parca vorbea cu accent oltenesc, avea o tema de cercetare ciudata pentru un baiat: “discriminarea femeilor in mass-media”. A cam dat-o in bara sarmanul, in primul rand pentru ca nu prea era structurata teza, in al doilea rand pentru ca doamnele profesoare s-au pus la sfat si l-au intrebat si de una si de alta, pana cand practic l-au incurcat rau.

Dar sa trecem la mine, cel care inca simtea fluturi in stomac si se aseza cu laptopul in fata comisiei. Nu stiu ce aveam de ma emotionam in halul acesta. Bun. Am inceput cu prezentarea partii teoretice pana cand am fost intrerupt si mi s-a cerut sa trec de indata la prezentarea blogului meu. Le spusesem ca mi-am ales tema si pentru ca am un blog. Atat de repede sa trec la ceva practic? Nu vor sa-mi puna tot felul de intrebari teoretice, sa ma incurce, sa ma doboare? Parca nu.

Din fericire am facut o analiza a rezultatelor blogului meu in teza, asa ca mi-a fost simplu sa structurez un raspuns. Le-am spus ca am inceput pe blogspot.com; ca obtineam abia vreo 80 de vizitatori pe zi; ca am trecut pe cojocari.ro unde sar lejer de 100. In acel moment in sala a intrat una dintre profesoarele examinatoare. Iesise in timpul discursului meu de aceea m-a intrebat surprinsa, parca spuneai ca ai 80 de vizitatori. Intre timp numarul lor a crescut doamna, i-am raspuns eu, iar cei din sala au ras in gura mare. Din fericire gluma nu m-a costat nimic pentru ca pana la urma nota a fost maxima. De altfel prezentarea mea a fost cat se poate de serioasa, daca nu luam in considerare aceasta mica escapada.

Asadar 10, iar eu sunt multumit. De mult nu am mai simtit gustul unei reusite majore, e foarte placut sentimentul de a te afla printre primii. Mai ales pentru ca dizertatia era o piatra pe sufletul meu. Am amanat-o un an, iar acum m-am eliberat. Ura.

Dupa cum ati vazut mai jos, ieri am fost la o expozitie de arta urbana ce s-a desfasurat pe strada Verona din Bucuresti. M-a surprins sa vad un graffiti extrem de sugestiv. Era despre Republica Moldova. De ce m-am mirat? Pentru romani Republica Moldova este situata geografic undeva intre lacul Baikal si raul Volga sau si mai departe, la granita ruso-chineza. Iar graffiti-ul tocmai asta vrea sa spuna: Moldova trebuie taiata odata din teritoriul comunisto-sovieto-chinezesc.

Privind un pic din alt unghi, observam si un picior tatuat. Se schimba si morala: Am fost sub cizma ruseasca, am ajuns sub o gheata moscovita made in China.

Acum inteleg de ce intr-un ziar bucurestean moldovenii erau numiti chinezii Europei. Sunt doar o forta ieftina de munca.

Dupa cum stiti sunt jurnalist. Iar pe un jurnalist il hranesc picioarele si gura, mai bine zis datul din gura. Si alerg ori prin redactie, ori pe teren de-mi iese limba ca la caine. Si cum ma agit eu asa dand din gura nu prea am timp pentru blog. Dar, priviti ce reportaje am facut intre timp… timpul in care nu am publicat nimic pe blog. Sper ca nu v-am suparat si nu v-am pierdut din cauza aceasta.

Care va sa zica, m-am aflat eu in timpul acesta pierdut pentru blog intre gratare sfaraitoare si exponate ciudate. Iata ce a iesit…

In descrierea calatoriei mele la Chisinau am incercat sa povestesc doar ceea ce mi-a ramas in memorie, ceea ce m-a impresionat. O fi adevarat ca am observat doar lucruri putin magulitoare la adresa Chisinaului. Ce sa fac? “Hipercritica”, defect profesional care ma afecteaza mai mult decat credeti.

Una peste alta sunt indragostit de Chisinau. Asta trebuie sa stiti. Orasul imi place cu toate metehnele lui, dar mai ales cu lucrurile bune pe care le are. Si are foarte multe. Verdeata, copacii, oamenii, mancarea. Dar sa le luam pe rand.

Orasul abunda in verde, iar dupa cum stim, natura este cel mai bun prieten al omului, viceversa nu este neaparat valabila. Deaceea va intreb, cum e sa locuiesti intr-un oras in care aproape fiecare bloc se afla intr-un parc? Vara, soarele practic nu te incalzeste la cap pentru ca mergi doar sub pomi, la umbra.

Oamenii sunt buni. Sunt linistiti. Sunt modesti. Este adevarat exista si uscaturi, exista si prost crescuti, dar acestia nu strica butuoiul cu miere ca lingura de dohot. Pe de alta parte si rusii au invatat oleaca de romana. Oleaca inseamna ca tu le vorbesti romana si ei iti raspund ruseste. Cel putin te inteleg, iar asta e bine daca si tu stii rusa.

Cat despre mancare. Atunci cand am venit la Bucuresti, prima mea problema a fost ca nu-mi placea mancarea. Pot spune ca am avut un soc gastro-cultural. Salamul, laptele, painea nu mai aveau nici un gust in capitala Romaniei. Papilele mele gustative se “ofileau” si refuzau sa convinga organizmul sa-si creasca pofta de mancare. In schimb la Chisinau, aceste produse, dar si ciresele, merele, capsunii au gust natural, ci nu de parca ai manca plastic de la Cora. Exista, insa o mare problema. Costurile. Cum e posibil ca pentru doua paini si nici un kilogram de salam sa platesti peste 100 de lei moldovenesti? Adica vreo 30 de lei romanesti. Preturi europene la salarii africane.

In fine, la Chisinau m-as intoarce in secunda doi. Numai sa am la si pentru ce.

De cum am aflat de iesirea din Partidul Comunistilor a lui Marian Lupu m-am speriat. Acest tehnocrat rosu, care vorbeste cu un handicapat accent romanesc si caruia ii plac foarte mult cacofoniile, poate tine comunistii la putere dupa alegerile anticipate. Stimati concetateni, ma adresez voua, oare nu vedeti manevra de invaluire si de aruncare a prafului in ochi? Iese din partid, se autointituleaza “opozitie”, ajunge in Parlament si astfel comunistii vor avea iarasi doua opozitii: una antistatalista, care ataca Moldova si alta “constructiva”, care “pune inainte de aspiratiile sale politice, interesul tarii”.

Rosca tot un fel de opozitie constructiva era. Acest barbos statalist era preocupat pana la suferinta de interesul Moldovei. Cat de mult m-am bucurat atunci cand electoratul l-a aruncat la cosul de gunoi al istoriei. Acum se incearca reincarnarea lui Rosca. De altfel, comunistilor nu le-a mers cu Tarlev. Aruncat in “opozitie” acesta a fost atat de prost incat n-a putut convinge nici trei babe ce vand seminte in Piata Centrala sa-l voteze. Foarte bine. Moldovenii au judecat corect. De data aceasta nu vorbim de un tractorist, ci de un baschetbalist cu alura de intelectual. De aceea mi-e frica. Lumea l-ar putea crede.

Lupule, esti de fapt un cal. Ai tras cat ai putut la caruta comunistilor, acum te-au aruncat in cetatea opozitiei si te-ai transformat intr-un cal Troian. Spui ca: “Interesul național nu poate fi monopolizat de un singur partid și folosit ca instrument de manipulare, divizând societatea în ”patrioți” și ”trădători”. Anume asta s-a încercat după 7 aprilie”, dar uiti ca la intalnirea cu partidele de opozitie, imediat dupa 7 aprilie, ai fost cel mai dur critic al lor, al nestatalistilor revolutionari.

La Chisinau toata lumea isi da intalnire sau in fata magazinul Gemenii sau la Stefan cel Mare. Si cum trebuia sa ma intalnesc cu cineva, am hotarat sa o fac in parcul Stefan cel Mare. E umbra, dar mai ales pentru ca de acolo se auzea un discurs anticomunist. Cineva protesta. Asa ca am marit pasul sa ajung cat mai repede.

Mare mi-a fost dezamagirea cand nu am vazut decat un nene cu un microfon, o boxa si doua steaguri: al Republicii Moldova si cel american.

Bine, mai erau insirate si niste carti pe gardul ce inconjoara monumentul lui Stefan cel Mare. Era ziua dinaintea alegerii presedintelui. Ultima sansa pentru comunisti de asi continua dictatura fara alegeri anticipate.  Iar singurul care protesta impotriva dictaturii comuniste, un barbat de vreo 50 de ani, carunt, iar dupa vorba, un pic dilit.

Am privit in jur si n-am putut sa nu-i remarc. Erau patru. Doi pe o banca si doi pe alta; doi cate doi discutand prieteneste si lenevind la umbra. Doar privirea ii trada. Ochii le fugeau de pe fata unui om pe alta. Asta da desfasurare de forte: patru baieti de la Securitate versus un nene cu un microfon si o boxa. Ii vedeti pe haiduci colorati rosu. O batrana s-a apropiat de mine: “te vad mai tanar si mai destept. Spune-mi de ce face galagie omul acesta? Ce-i mai trebuie?”. Am privit-o fara sa-i raspund, era clar, avea nevoie de un interlocutor. Prietena mea i l-am gasit imediat: “dar de ce nu mergeti sa-l intrebati chiar pe el”. Femeia a dat din cap si cu pasi inceti s-a indreptat spre omul cu microfon. Morala: daca a existat revolutie la Chisinau, atunci din ea nu a ramas decat un om cu un microfon si o batrana care vrea liniste si… dictatura.

Iar dictatura nu inseamna decat un singur lucru, oameni foarte bogati si oameni foarte saraci. Iar oamenii cu stare de la Chisinau au masini scumpe, apartamente bine amenajate si o duc bine. Apropo de masini, am observat o chestie ciudata. Pe placutele de inmatriculare a fost introdusa litera K, de la denumirea ruseasca a capitalei: Kishineov.

Cat despre oamenii saraci. Sunt multi. Si cersesc. Atat tigani, dar mai mult, batrane, batrani.

Aceste femei, spre exemplu, stau in fata bisericii “Sfanta Teodora de la Sihla”. Biserica apartine mitropoliei Basarabiei, care se supune Bucurestiului.

Aceasta femeie cu un caine legat cu o cordeluta cersea langa Piata Centrala, un fel de Obor al Chisinaului.

Iar ca tabloul sa fie complet vezi si caini comunitari si oameni ai strazii ce cauta de mancare prin tomberoane. Welcome home, Vitalie.

In ziua in care am venit la Chisinau aveam un plan bine pus la punct. Urma sa stau cinci zile, ba nu, patru. Asa ca timpul imi era dramuit la minut. Primul obiectiv de pe lista mea era sa obtin cateva acte de la Arhiva. Aflasem, insa, ca se face o coada de pomina acolo. Asa ca m-am trezit odata cu gainile, pe la 4, iar la 5 eram deja in fata Arhivei. Am ajuns si nu-mi puteam crede ochilor. La usa institutiei se facuse o lista mare, iar eu eram fix al 126-lea. Am scuipat si am plecat. Am revenit mai tarziu si am intrat cum am putut. Vreti un pont? Daca aveti treaba pe la Arhiva din Chisinau nu va inscrieti pe nicio lista. Puteti sa dormiti in fata usii si tot cei puternici si ascutiti in coate vor intra primii. Iar pontul este sa veniti pe la 15.00, cand coada se domoleste, oamenii obosesc si vorbesc in soapta din cauza raguselii.

Asa arata coada in mod normal

Cineva mi-a povestit despre un caz extrem care s-a intamplat cand s-a anuntat ca cetatenia romana se poate redobandi in cinci luni, iar moldovenii au luat cu asalt Arhiva. Un cuplu a reusit sa intre, insa, copilul, mai mic, mai neindemanatic, a ramas afara. Cum sa patrunda sarmanul? Doar pe geam, pentru ca usa ramanea blocata din cauza multimii. Au deschis geamul si au incercat sa-l traga. Numai ca oamenii au crezut ca este vorba de cineva care vrea sa le ia fata. Asa ca l-au apucat de picioare. Si in timp ce parintii il trageau in interior, gloata furibunda il tinea in strada. Clipe groaznice.

Aceasta este usa care se incuie. Cheile le tine un politist

In ziua in care am venit si eu dupa actele cu pricina, o echipa de televiziune din Germania filma la Arhiva. Subiectul - redobandirea cetateniei romane de catre moldoveni. Numai ca unghiul de abordare era ciudat. Au ales ca personaj al materialului un rus, Alexandr, pe care il tot filmau: “coboara scarile, urca scarile, ia loc, completeaza actele”. Va dati seama cum va arata materialul despre moldovenii ce se vor romani cu acte, unde rolul principal il va avea un rus bine facut si care judecand dupa haine nu era dintre cei saraci. Una peste alta, am fost multumit de prezenta jurnalistilor germani. Poate din cauza lor s-au miscat atat de bine functionarii. Pe la vreo 15.00 foarte putina lume mai astepta pe la usi.

Dupa calatoria la Arhiva a urmat una mai placuta in nordul Moldovei. Acolo m-am nascut. Acolo este centrul Universului meu. La vreo 100 de kilometri de Chisinau, in Raionul Rezina. Bine, calatoria fost placuta sufletului, nu si, iertati-mi expresia, fundului. A trebuit sa merg vreo 50 de kilometri numai gropi, numai denivelari.

Ceea ce vedeti in poza nu e drum de tara, este o sosea interurbana

Asa arata satul meu. Casa, dulce casa.

In satul meu tocmai plouase. Iar ploaia a inmuiat si sufletele oamenilor. Pentru ca ploaia are alta semnificatie la tara: ofera un ragaz taranilor de asi trage sufletul si le umple inimile de sperante, caci truda lor de peste an nu se va pierde.

Drumul care duce spre cimitir

Am ajuns tarziu, nu am reusit sa vad decat pamantul razmuiat, copacii de un verde profund si… s-a lasat noaptea. O noapte de vara cu un cer inalt pe care nu poti sa-l contemplezi in Bucuresti. Aerul plin de ozon iti intra fara niciun efort in plamani. Simteam ca respir. In sfarsit. Linistea era patrunzatoare si domoala. Simteam cu pulseaza natura in jurul meu, iar betoanele si claxoanele erau departe-departe, la 500 de kilometri. Am dormit profund si linistit, cum nu pot sa dorm la Bucuresti. Acolo, in satucul din nordul Basarabiei simti adevarata viata, nu in cartierul Salajan din sectorul trei al Bucurestiului. Cat de putin am stat, cat de rau imi pare.

Universitatea Libera Internationala din Moldova, pe scurt ULIM, este institutia unde am studiat jurnalismul. Acolo mi-am petrecut 4 ani din viata. Si ce vad, va prezint si voua, la Moldova 1? Ca Vladimir Voronin a venit in vizita electorala, propagandistica si s-a intalnit cu studentii.

Mai intai sa avem tabloul complet al ULIM-ului si sa spunem lucrurilor pe nume: conducerea universitatii se implica in politica, dar cum? Rectorul, apropiat al esaloanelor de varf al Partidului Comunistilor, ii tot invita la “intalniri cu studentii” pe Voronin, Stepaniuc. Intalnirile au avut loc in special in campanii electorale. Student fiind, am fost martor la una sau doua. Nu cred ca am plecat cu vreo informatie, experienta importanta pentru mine. Comunistii, tot comunisti, isi prezinta “realizarile” si planurile, cat despre insuccese, nu stiu cum se face ca tot timpul, dar opozitia este de vina.

Pe de alta parte, conducerea ULIM-ului nu este numai comunista. De exemplu, vicerectorul Ana Gutu este membra activa a Partidului Liberal. Implicarea universitatii in politica, o fi rea, o fi buna? Nu-mi pasa, atata timp cat studentilor nu le sunt spalati creierii si nu li se baga pe gat o doctrina, o idee. Universitatea este locul in care omul invata sa invete. Asa ca Libera din numele universitatii trebuie sa fie inteles in modul direct. De ce scriu toate astea? Pentru ca stirea despre Voronin la ULIM are tocmai 5 minute, pentru ca Voronin isi scoate murdaria din ureche si o aruca pe jos ca un intelectual sadea, vedeti la minutul  2.42, pentru ca ma apuca nostalgia, iar la minutul 4,25 l-am vazut pe Serj, un congolez ce studiaza la ULIM. Am facut cunostinta in ultimul an de facultate, cand Serj a venit in Chisinau din Kinsasha. Nu vorbea decat franceza si alte cateva limbi africane. La acea vreme stiam ceva franceza, imi mai ramase in cap dupa orele din liceu. Asa am putut discuta cu Serj, asa le-am tradus si colegilor care vroiau sa afle daca exista crocodili in Kinsasha.

Astazi, eu sunt la Bucuresti, iar Serj la Chisinau ii ureaza “La multi ani” lui Voronin. Cat de bine s-ar simti Voronin in Kinsasha, capitala tarii lui Serj. Cat de bine ar face tarii Voronin daca s-ar muta in Congo, oricum occidentalii incurca Chisinaul cu Kinsasha.

Romania isi alege astazi deputatii europarlamentari. Eu, la munca. Ce sa-i faci, jurnalismul este o profesie care cere sacrificarea multor weekenduri libere… Incep un fel de transmisiune live a ceea ce mi se intampla mie astazi, dar mai ales despre ce e nou la alegeri.

9.00 M-am trezit. Sunt un pic suparat, eram liber, dar cu ocazia acestor alegeri trebuie sa merg la munca. La televizor EBA (Elena Basescu, fata mica, micuta a presedintelui) raspunde la intrebari. Jurnalistii vor sa afle pentru ce a votat, fata spune “pentru mine”. Raman masca, EBA, tot EBA. In primul rand EBA nu este ce, adica obiect sau idee, este cine, adica o fata mult prea ambitioasa; sa ne lase. In al doilea rand nu trebuie sa fie atat de directa cu acest raspuns evident, sa vedem cum reactioneaza autoritatile…

10.00 Am ajuns la serviciu. Geoana a votat, Antonescu a votat, Basescu a votat inca de cand eram eu acasa. Ce matinali sunt politicienii! L-am vazut la televizor si pe Orban, Ludovic Orban. Hehehe. Omul era pe val, dar de cand nu mai este ministru a disparut subit, nu-l mai invita nimeni pe la TV, pur si simplu a disparut.

10.40 Si in Republica Moldova sunt romani, si acestia voteaza. Cum, insa nu distrug nimic, nu urla “Jos Comunistii”, nu rastoarna autocisternele pompierilor, televiziunile nu sunt interesate de ce se intampla peste Prut. Ori nu, Realitatea este interesata. A avut o interventie prin telefon. Este vorba de Vasile Rotaru, prezentatorul stirilor sportive de la acest post de televiziune.

11.04 Camerele de luat vederi il privesc pe Iliescu in acest moment. Voteaza. Ma gandesc ca Iliescu se incapataneaza sa fie in centrul politicii dambovitene de atata timp… Remarcabil, dar in acelasi timp infricosator. Infricosator pentru ca in Romania exista oameni care inca il crede presedinte, infricosator pentru ca este exponentul viu al unui regim dictatorial mort. Si cat de vivace, cat agil se misca batranul comunist… Pe langa Iliescu, Voronin pare mai batran.

11.31 Extraordinar. Bei, nu aveti ce face acasa? 4 la suta dintre romani au participat la vot. Cat inseamna 4 procente? Cam 900 de mii. Mda, din peste 20 de milioane. Prea multi.

12.11 Apar primele informatii despre fraude. Alegeri in Romania fara fraude sunt ca un barbeque fara carne. Primesc un email de la PRO Democratia in care sunt informat ca in comuna Nanov, judetul Teleorman 300 de persoane au fost duse la sectia de votare si au votat pe liste suplimentare. S-a intamplat deja in Bucuresti, dar si langa Bcuresti, comuna Cernica, judetul Ilfov. Cine mai crede ca alegerile din Romania sunt corecte?

13.29 Ce bine, am plecat acasa. Alegerile sunt anoste, nimic nu se intampla asa ca sunt liber. Trec pe langa Loto. Aha, astazi se pune la bataie premiul acela babanos. Ce tare. Oamenii discuta: “sigur in aceasta seara cineva va castiga 10 milioane de euro. Au asteptat alegerile ca sa-l dea.”

In interior o caldura… Totusi oamenii spera, transpira si spera ca milioanele de euro ii vor scapa de probleme

13.35 Langa blocul meu un banner. Geoana si un PSD-ist care se vrea europarlamentar le spun romanilor ca sunt importanti. Geoana, Severin, permiteti-mi sa nu fiu de acord cu voi. Sunt sigur ca nici in ziua alegerilor nu va ganditi cu adevarat la problemele oamenilor ci la afaceri, masini, vile somptuoase, amante.

Nu cumva legea interzice publicitatea electorala in ziua alegerilor? Neah, ce conteaza?! 

Inchei “transmisiunea live” si plec la strand. Uf, ce cald este afara si ce racoare si bine la mine in casa, nici nu-mi vine sa ies.

Reiau povestea calatoriei mele la Chisinau. Am intrerupt-o putin, dar nu am uitat-o. Va promiteam ceva mai detaliat, nu aprecieri generale. Ok. Prin urmare sa vorbim un pic despre “presa perfecta”. Cel putin asa este scris pe chioscurile de ziare din oras. Mi s-a parut extrem de amuzanta aprecierea data presei: perfecta. La presa m-am gandit in sute si mii de feluri, dar ca ar putea fi perfecta, niciodata. Am stat si am reflectat la profunzimea adjectivului, nu am dormit o noapte si… m-am dat batut. Nu ma prind. Poate ca cel care a decis alaturarea celor doua cuvinte: presa si perfecta, a crezut ca asa se vor vinde mai bine ziarele. Are cineva alta explicatie?

Presa este “perfecta” la Chisinau, in special cea de limba rusa. Un singur ziar in limba romana, Timpul, ar fi si el perfect… 

Ramanem la capitolul inscriptii ciudate si citim meniul intr-un fast food. Comandam bifstecs cu ou de la SRL Vijelios? Probabil cineva foarte ingenios inventeaza aceste denumiri. Iti trebuie un pic de imaginatie sa-ti numesti afacerea Vijelios. Nici nu merita sa discutam de gramatica si de Alecsandri. Trecem direct la SRL Vijelios. Mai exact este vorba de o cantina foarte populara la Chisinau, populara in sens de vizitata. Si cum aceasta cantina nu are firma afisata la intrare, oamenii ii spun Galbenus. Oricum, mult mai bine decat Vijelios.

Cumpara bifstecs de la Vijelios, neamule!

Daca nu va place fast food-ul moldovenesc, la doua sute de metri distanta, chiar in buricul targului, aveti parte de McDonalds. Se deschide la 7 dimineata si, sincer, este destul de scump pentru Chisinau. Chiar si asa se face coada. Un detaliu interesant, McDonalds-ul din Chisinau a fost deschis de Ilie Nastase pe baza de franciza.

In interior coada, afara, la terasa nu mai gasesti loc.

Si in final fetele. Credeati ca imi permit sa trec peste acest “detaliu” extrem de important? Fetele din Chisinau. Echipate corespunzator: fuste scurte, decolteuri adanci, coafuri sofisticate, blugi si tricouri mulate, pantofi cu toc. In ceea ce priveste ultimul aspect al portului jumatatii frumoase si delicate a populatiei Chisinaului, trebuie sa spun ca abunda. Tocuri cat mai ascutite, pantofi cat mai eleganti, iar asta nu pentru o petrecere, nunta ori o banala zi de nastere, nu. Se incalta asa pentru o zi normala din viata lor. Tocaie sarmanele fete prin gropile orasului, prin transportul in comun infect. Daca as fi femeie as scuipa pe toate tocurile din lume. Ca barbat nu-mi ramane decat sa admir frumusetea, dorinta de a arata bine, dar mai ales rabdarea femeilor din Chisinau.

Dupa cum am zis, sau blugi mulati sau fusta scurta, insa obligatoriu cu toc

Norocosii baieti din Chisinau

Ii las pe altii sa aduca argumente prin care sa distruga afirmatiile din filmul produs de NIT. Eu vreau sa comentez doar calitatea filmului. Pai, astfel de “documentare” faceam in anul doi de facultate. La cati bani s-au pompat in NIT, jurnalistii de acolo puteau fi mai inspirati.

Deci, un produs prost, plicticos, cu imagini slabe. O muzica ce se vrea grava, dar nu face decat sa ma oboseasca. Tipul care a citit textul a fost prost ales. Vocea nu i se preteaza pentru astfel de filmulete. Cat despre text a fost si el unul previzibil. Asteptam sa vad ceva extraordinar, nu. Totul a fost plat, linistitor chiar, stiam ce urmeaza sa se spuna. Trucurile cinematografice, chiar daca au existat, au fost aruncate alandala. Mai mult, imaginile au rupt textul si nu l-au ajutat. De exemplu, se spune la un moment dat ca Filat a pregatit de ceva timp evenimentele din centrul Chisinaului. Argumentul prezentat, niste oameni care numara zi de zi cat timp le-a mai ramas comunistilor. Iar aici au fost bagate poze de la protestul organizat de PLDM in fata Presedintiei. Prea multe poze, prea putini oameni in ele. Ce vedea omul la televizor? Niste obositi cu o pancarda in mana. Nici un copil nu va putea fi convins astfel ca acesti oameni, putini la numar si pirpirii, pregatesc o Mare Lovitura de Stat. Ca sa se discrediteze si mai mult, producatorul filmuletului a insistat pe poze. I s-a parut extraordinar ca unii aveau in maini o pancarda verde?! Asa ca pozele au aparut si au disparut, una cate una. O magarie propagandistica prost inteleasa, prost aplicata.

Revenind la muzica. Bre, in loc de aceasta melodie care ma sacaie, bagati ambiante de la “revolutie”, este mult mai spectaculos si mai “credibil”. Si inca ceva, daca toti vorbiti de anumiti oameni si ii aratati undeva in planul al doilea, unde nici dracu nu se uita, ar fi bine sa faceti un cerculet, sa stim si noi despre ce Mihai Godea vorbiti.

In final, vreau sa spun ca filmuletul lui Ion Terguta este net superior celui produs de NIT.

PS: Apropo, nimeni nu a semnat rahatul de film facut de NIT. Nimeni nu are curajul sa-si puna numele langa un astfel de produs ieftin si prost facut.

Ora 5 dimineata. Chisinau, undeva mai spre capatul orasului. Buimac de somnul de numai doua ore si dupa un drum lung ies in oras. Vreau sa respir aerul Chisinaului. Sunt fericit. Sunt acasa. Ma izbesc insa de o liniste nepasatoare. Pe strada sa urli de singuratate. Ciudat, la ora asta in Bucuresti e plin de lume si - un furnicar de masini. Inca un detaliu care ma frapeaza si pe care nu-l observasem cat am stat la Chisinau. Noaptea, masinile dispar ca prin minune. Drumurile sunt libere, iar linistea pare de mormant.

Doua blocuri noi, capitaliste, fac diferenta in marea blocurilor comuniste.

Nici parcarile nu sunt pline ca la Bucuresti pe timp de noapte. De altfel doar in fata blocurilor noi stau masini parcate. In rest nu vezi automobile. Explicatia: oamenii au garaje, iar cei care stau in case noi nu si le-au construit inca.

Strazile pustii. Doar un microbuz, transport in comun pe care il urasc, trece pe strazi

E totusi bine ca circula transportul in comun. Am de ales: microbuzul, numit la Chisinau rutiera si troleibuzul. Decid repede - urc intr-un troleibuz. Desi este mai batrana decat mine, masina comunista imi ofera spatiu, aer si pot sta ca omul in picioare, dar nu inghesuit ca un animal dus la abator cum ma simt in microbuzele infecte. Urasc rutiera, nu inteleg de ce nu au fost inlocuite. Sunt abominabile.

Troleibuzul pare din interior si mai comunist. Back in USSR!

Am o bancnota de 100 de lei moldovenesti si vreau sa platesc. La Chisinau in fiecare troleibuz exista cate o taxatoare. Ii intind bancnota, femeia se uita chioras la mine si cu un zambet acru imi zice:

“- N-aveti marunt?

- Nu, nu am.

- Pai de unde vrei sa am mascat de dimineata?”

“Pai, de ce crezi ca ar fi treaba mea?”, am vrut sa-i raspund, insa am zambit doar. Sunt acasa, sunt la Chisinau, dispozitie cu carul, rabd. De altfel, si urmatoarea taxatoare a avut aceeasi problema, nu avea “bani mascati“. Asa ca am folosit suta de lei ca pe un abonament, dar numai pana pe la vreo 11, cand Chisinaul se aglomereaza destul de mult. Taxatoarele aduna suficienti bani si pot sa-mi dea rest. Este momentul in care troleibuzele se transforma in rutiere mai mari.

Nici nu am incercat sa urc in troleibuzul acesta

Chisinaul are o problema mare: transportul in comun. Sper ca tanarul primar sa se sesizeze. Stiu ca are masina si este normal asta, totusi trebuie de facut ceva urgent. Este incredibil cum pot chisinauienii sa circule in microbuze mici, extrem de aglomerate si incomode, iar troleibuzele sa fie atat de vechi si sa circule atat de rar. Nu-i vorba, ma deranjau aceste probleme cand eram acasa, dar acum le-am resimtit mai acut.

Liniste si pustiu in Biblioteca Nationala. Un fapt trist

In schimb Biblioteca Nationala era pustie. Stiu, moldovenii nu prea citesc, dar totusi, ne aflam in perioada examenelor. Ar trebui sa fie plin de studenti. Asa, erau doar doua doamne la intrare care discutau despre flori. Barem bine ca nu aveau casti si nu ascultau manele, caci faceam o criza acolo.

Centrul orasului, modern, fara gropi si cu multa verdeata. Chiar si aici se observa “saracia” - lipseste aproape cu totul marcajul de pe strada

Sper sa nu mi-i pun in cap pe “patriotii” Chisinaului, dar, din pacate, Chisinaul mi s-a parut sarac. Nu ca ar fi saracit brusc in jumatate de an, nu ca m-am facut eu mai smecher intre timp. Judecati si voi: drumuri proaste, cladiri comuniste-cenusii, troleibuze vechi-sovietice, microbuze second hand, aduse din Germania si reconditionate prost. Toate aceste detalii le-am vazut mult mai clar si mai detasat. Adevarul este dur, dar adevar este: Chisinaul pare un oras care inca nu s-a rupt de epoca sovietica. Doar centrul Chisinaului contrasteaza. Noroc de verdeata, imaginea orasului este mai spalata astfel: strazile sunt pline de copaci, iar asta este bine si frumos. Cam atat cu observatiile generale, urmeaza partea trei, cu niste chestii mai practice si o calatorie in Nordul Basarabiei in partea a patra.