Au mai ramas trei zile de dictatura?
Trei zile de sperante, trei zile de foc, trei zile in care unii moldoveni spera, altora le doarme constiinta. Mai sunt doar trei zile pana cand vom afla daca aceasta cortina rosie a fost prea grea pentru noi si nu am reusit s-o urnim. Iar daca la finalul saptamanii, dupa ce voturile se vor fi numarate, fraudate, furate, bagat cu japca in urne si vom descoperi ca Parlamentul nostru este rosu, nu trebuie sa dam vina pe nimeni. Nu invinuim opozitia, nu invinuim puterea, ne recunoastem neputinta. Nu am fost in stare sa-i dam jos. Noi cetatenii nu am putut. Eu, Vitalie Cojocari sunt neputincios in fata dictaturii rosii.
Este o umilinta prea mare pentru dragii mei moldoveni sa mai rabde inca patru ani politrucii de la conducere. De aceea cred ca multi isi vor lua lumea in cap - vor pleca in Italia, Spania. Pacat ca aceasta criza mondiala le-a taiat si ultima speranta: emigrarea.
Ce rost ar mai avea mitingurile si lumanarile aprinse? Oricum comunistii vor putea sa le intoarca impotriva noastra. Ce rost va mai avea acest blog? Oricum bunicul meu voteaza comunistii, iar eu nu o sa-l pot convinge in veci sa nu-i voteze. Dar este bunicul meu si il iubesc.
Paradoxul Moldovei este simplu si cumplit: oamenii o duc foarte greu din cauza comunistilor, dar ii voteaza pe comunisti pentru ca o duc foarte greu.
