Mark cel cuminte
După opt ani în care au vorbit când au vrut, cui au vrut şi ce au vrut, comuniştii sparg tăcerea. Apropo, deşi spun că au câştigat alegerile, realitatea este alta. Ştiţi unde văd eu acest lucru? Din relaţia deja vechii puteri cu presa de opoziţie. Unde aţi mai văzut ca grangurii roşii să dea interviuri presei care pune întrebări? Până acum erau doar în studiourile comode şi monologau cu jurnaliştii comozi. Sunt cam disperaţi sărmanii. În curând vor trimite scrisori redacţiilor în care vor ruga să li se ia interviuri. Aştept următorul interviu acordat de Voronin ziarului Cuvântul din raionul Rezina. Visuri…
Vorbeam de interviuri. Desigur, în primul rând îl am în vedere pe cel acordat de Mark Tkaciuk ziarului Timpul. L-am citit cu interes şi atenţie. Am fost chiar curios să urmaresc ce are de răspuns la o întrebare sau alta. Dar la asta ce ai de zis, nenorocitule? Ia, de aici, roşule. Aha, bună întrebare, oare ce va răspunde? Lăsând la o parte răspunsurile mai mult sau mai puţin viclene, ştiţi ce a contat în interviu? Atitudinea. Markuşa nu şi-a arătat colţii, a fost chiar diplomat. Mai ţineţi minte ce declaraţii în doi peri avea? Ce ascunde cuminţenia consilierului prezidenţial de care se tem şi câinii în Chişinău? Încercarea de a se reabilita pe ultima sută de metri. Memoria politică este scurtă. Uităm repede declaraţiile urâte şi usturătoare. Ne interesează doar prezentul, acumul. Mark ştie aceasta şi nu se ascunde în spatele întrebărilor, le înfruntă. El vrea să pară deschis. Şi este. Însă acum, nu şi cu jumătate de an în urmă, dar cine îşi mai aminteşte de aşa amar de vreme?
Am o problemă însă cu tipurile acestea de interviuri. Sunt prea scurte şi nu conţin chiar toate întrebările. Nu este vina jurnalistului. Vorbeam la început că comuniştii i-au fentat cât au putut pe ziariştii incomozi, iar în sfârşit când le pot pune întrebări jurnaliştii nici nu mai ştiu unde să înceapă şi unde să se oprească. Aşa că interviurile par o salată cu de toate.
