Numele: Petrenco, zis şi Petren’coi pentru că sunt ca un coi într-o căldare. Funcţia: deputat în Parlamentul Moldovei. Ce fac cu adevărat? Agit spiritele, alerg pentru Voronin, mă agit şi de la sine putere când nu este cazul. Pe scurt sunt un măscărici. Aşa ar suna autocaracterizarea acestui Petrenco, de altfel un tip cu gura mare şi cu argumente bizare mereu în buzunar. El se foloseşte de comunişti ca să facă rapid carieră, comuniştii se folosesc de tenacitatea şi tupeul lui ca să încurce mereu iţele.

Grigore Petrenco este avid de putere, i se citeşte pe faţă. A ajuns la 25 de ani deputat, iar acum, când corabia comuniştilor se cufundă, aleargă de ici colo ca o pisică udă. Parcă mai mult decât de obicei, dar probabil l-aţi văzut în timpul şedinţelor Parlamentului. În timp ce colegii lui de partid au părăsit sala - neica Petrenco a rămas. A strigat, a ţipat, s-a dat în spectacol - mai mult a stat în picioare decât pe scăunel. Nu s-a mulţumit cu măscăreala din Chişinău şi a plecat direct spre Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Aici s-a arătat nemulţumit de componenţa delegaţiei Moldovei, a făcut iarăşi anumite declaraţii… nimeni nu l-a întrebat nimic, a avut el tupeul.

L-am văzut şi invitat într-o dezbatere pe www.jurnaltv.md împreună cu deputatul român Corlăţean, trec peste preferinţele mele, în acest caz îmi sunt antipatice ambele personaje, totuşi vreau să remarc din nou tupeul extraordinar al lui Petren’coi. Corlăţean îşi arată nemulţumirea vizavi de faptul că Voronin a declarat despre steagul românesc că este unul fascist. Nu este adevărat, a sărit Petrencoiul, nu a zis asta! Buhuhuuu. Cum nu a zis? Mai şi minţi? Vezi linkuri pentru informarea ta: aici, aici şi aici. Sunt sigur, dacă ridici arhiva televiziunilor care au filmat momentul găseşti şi imaginile video.

ps: Să-l anunţe cineva pe Petrenco că se agită ca un coi într-o căldare şi că se face de râs. Comuniştii sunt plini de bani, iar el s-a compromis pe viaţă şi… are doar 28 de ani. Oricum, la cât de paradoxală este Moldova, s-ar putea să nu scăpăm prea repede de acest Petrenco.

Republica Moldova are sanse minime sa fie admisa in Uniunea Europeana, dar nu pentru ca este cea mai saraca tara din Europa, ci din cauza disputelor teritoriale.

Chisinaul, capitala Republicii Moldova, poate lasa o alta impresie datorita parcurilor pline de tineri cu laptopuri si masinile scumpe parcate pe bulevarde. In afara orasului, insa, abia se gaseste apa potabila, iar salariile de 80 de euro din Capitala sunt un vis indepartat, scrie Irish Times.

Pe langa saracia din tara, instabilitatea politica este o alta mare problema. Dupa ce comunistilor le-a lipsit un singur vot pentru a forma guvernul, opozitia pro-occidentala a castigat alegerile anticipate, dar nu au o majoritate pentru a alege presedintele.

Cu toate acestea, cea mai mare problema a Republicii Moldova este disputa teritoriala din Transnistria., unde Rusia are inca 2.000 de soldati si depozite de armament. Importanta strategica a regiunii din sudul Ucrainei este evidenta, fiind greu de crezut ca Rusia va renunta la ea, mai scrie Irish Times.

Jurnalistii irlandezi mai spun si ca Republica Moldova nu va adera la UE pana nu va rezolva problema Transnistriei, cei de la Bruxelles fiind hotarati sa nu mai accepte o tara cu dispute teritoriale dupa ce au primit Ciprul. (sursa www.ziare.com)

ps: Renunţăm sau nu la Transnistria? A venit timpul să ne punem întrebarea pe bune.

Parcă s-au spus toate despre bătrânii care au protestat violent ieri în centrul Chişinăului: că sunt ruşi, că sunt susţinători ai comuniştilor, că sunt instigaţi şi manipulaţi de un regim care nu se lasă dus. Totuşi nu pot să trec uşor peste acest subiect. Trebuie să vă mai zic ceva, altfel simt că mă sufoc. Am revăzut ieri imaginile cu bătrânii zurbagii. Oricât nu mi-ar fi milă de bătrâneţile lor, dar tot i-aş fi altoit cu o palmă peste ceafă. Şi nu deoarece au blocat circulaţia, l-au bruscat pe primar, nici vorbă. Acestea sunt lucruri minore şi nu mă interesează. I-aş fi pus la respect pentru nesimţirea de care dau dovadă.

Adevărul crud este că aceşti oameni sunt expiraţi. Ei nu mai reprezintă societatea, ei reprezintă un trecut de care Republica Moldova nu poate să scape. Doar faptul că o să ajung şi eu bătrân mă opreşte să-mi continui ideea. În plus, am şi eu bunic şi îl respect prea mult. Altfel nu ştiu ce aş mai scrie… Sunt încă sub influenţa imaginilor revăzute. Deocamdată pot afirma că mulţi bătrâni din Republica Moldova au ce învăţa de la tineri: bunul simţ, 7 ani de acasă, toleranţă, respect pentru aproapele tău. Nu am văzut nici urmă la pensionarii războinici. Atâta ură, atâta violenţă! Numai când le vezi comportamentul în transportul în comun îţi dai seama ce educaţie au primit. Urcă în autobuze, troleibuze ca nişte ulii. Privesc în stânga, în dreapta şi se aruncă măturând totul în calea lor dacă au zărit un locuşor liber.

Cineva îmi povestea o chestie care m-a şocat. Aştepta autobuzul în staţie. Fiind educată şi bine crescută i-a făcut loc unui bătrânel să urce primul. Numai că moşul s-a proptit în uşă fără să se mişte. Atunci fata l-a rugat respectuos să-i permită să intre. La care moşneagul s-a întors şi i-a zis: “Îţi dau una cu umbrela…”. Sărmănica a rămas şocată, nu i-a venit să creadă. Uşa s-a închis în faţa ei şi a trebuit să aştepte alt autobuz. Poate, veţi zice voi, o fi fost un bătrân diliu. Dar parcă tot mai mulţi apar în fiecare zi. Nici Maia Laguta, pensionara Che Guevara, iniţiatoarea acestei revoluţii de naftalină, nu pare mai sănătoasă. Pe un om cu mintea ranga îl trădează ochii, priviţi ochii acestei femei şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc. Una peste alta, nu văd care este legătura dintre tarife, călătoriile în transportul în comun şi limba română sau noua-vechea putere. Dragi bunei, bătrâni cu părul sur, dar mintea-n …, cum se zice la mine la ţară, dacă reclamaţi anumite probleme sociale, de ce o daţi în politică? Limitaţi-vă la solicitările voastre, pentru că altfel lumea care munceşte ca voi să primiţi pensiile nu vă va crede: e clar că faceţi politică, iar efectul scontat, cel de a stârni milă nu va fi atins. Dimpotrivă, veţi fi şi mai rău ostracizaţi. Aţi strigat pe acolo: “plecaţi în România dacă vorbiţi româna” - eu am plecat deja, sunteţi mulţumiţi?; “noua putere ne sărăceşte” - sunteţi ipocriţi, făţarnici pentru că şi pe timpul vechii puteri a fost vai de steaua voastră.

Am răspuns la întrebare pentru site-ul www.renne.ro. Click pe http://renne.ro/politica/de-ce-pensionarii-moldoveni-tin-cu-comunistii/ ca să aflaţi răspunsul…

Acum aproape patru luni, mii de tineri basarabeni au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru aşi exprima nemulţumirea faţă de victoria comuniştilor. Au ieşit cu lumânări, cu flori. Nu cereau bani, nu cereau nimic, vroiau să spună: tinerii sunt împotriva comuniştilor. Era o frumoasă revoluţie a tinerilor, revoluţia twitter, după cum a scris  presa străina. Distrugerile clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei care au urmat nu au avut legătură cu acest protest paşnic, a fost practic o contrarevoluţie marca Lenin şi Stalin.

Astăzi contrarevoluţia continuă. Bunicii şi bunicile acelor tineri au venit la rândul lor în centrul Chişinăului. Nu au venit să declare ceva sus şi tare, ci să ceară: tarife mai mici, bani mai mulţi, pensii mai mari. Au dreptate sărmanii, viaţa lor este de rahat după o viaţă de rahat trăită în perioada sovietică. Au suferit lipsuri atunci, dar au lipsuri şi mai mari acum, când politicienii îşi amintesc de ei doar în timpul campaniilor electorale. Păcat că sunt folosiţi de unele partide pentru a lovi în altele. La Chişinău nu este secret că comuniştii sunt cei care stau în spatele scandalului de astăzi din faţa primăriei. Rău că viaţa i-a îndobitocit pe aceşti bătrânei simpatici care ar trebui să-şi legene nepoţii nu să urle din toţi bojocii. Rău că în Republica Moldova a fi bătrân înseamnă a fi sărac, bolnav şi marginalizat.

Potrivit site-ului www.unimedia.md, primarul Chirtoacă a încercat să vorbească cu pensionarii. A ieşit în faţa lor, dar s-a ales cu un pumn în cap şi trebuit să plece şifonat rău. Vedeţi la minutul 1.52 din filmuleţul de mai sus scatoalca primită de Dorin Chirtoacă. O întrebare către majoritatea pensionarilor veniţi în faţa primăriei: de ce nu au protestat împotriva vieţii mizere în timpul cât la putere erau comuniştii? Proteste au mai fost, dar acolo erau alţi bătrâni şi mult mai puţini.

O întrebare şi pentru primar: ce a fost oare în capul lui atunci când a ieşit în faţa unei mulţimi înfierbântate? Da, înfierbântate deşi vorbim doar de nişte bătrânei. După cum ştim pe aceştia, bătrânii, este greu să-i porneşti, dar dacă-i urneşti din loc, greu îi mai opreşti. Deşi şi-a cam luat-o de la bunici, primarul are un punct de la mine pentru curaj nebunesc. Comuniştii preferau să trimită poliţiştii în faţa protestatarilor. Chit că erau trecuţi de 70 de ani. Mai ţineţi minte cum cădeau pensionarii ca popicele de pe scările Guvernului? Una peste alta, situaţia în care s-a băgat Chirtoacă este cam penibilă: s-a tras de el în stânga şi în dreapta, a fost aproape dezbrăcat, a fost lovit, a fost huiduit. Cine a zis că viaţa de politician este numai lapte şi miere? Îmi închipui cu câtă satisfacţie vor prezenta diseara cei de la Moldova 1 şi NIT imaginile…

Dacă serios, Republica Moldova este divizată în prezent. Nu în ruşi şi moldoveni: ci în tineri şi bătrâni. Bătrânii ţin cu comuniştii, tinerii cu democraţii. Cine va învinge?

Când s-a deschis uşa şi a intrat în celulă inima i s-a dus în călcâie. A făcut un pas în interiorul camerei şi a privit în jur. În urma sa uşa a făcut un zgomot îngrozitor. Nu era unsă şi s-a închis cu un scârţâit şi o zdrăngăneală puternică. Pe cei din interior nu-i deranja asta. Ochii lor erau îndreptaţi spre el, el care lăsa în urmă o viaţă frumoasă, bani, avere, mâncare bună, băutură, femei, vacanţe la malul mării Mediterane.

Amintirile îl năvălira, dar inima rămăsese în continuare acolo, în călcâie: de frică, de furie, de neputinţă. Ce om a fost, ce cîine a ajuns?! În semiîntuneric recunoscu câţiva oameni, iată-l pe unul cu barbă. De unde ştia barba aceasta? Ah, este el, credinciosul său amic, numai că barba era odată îngrijită, acum a crescut prea mult şi ochii parcă-s mai sălbatici. Un pic mai departe zăreşte un început de chelie. Da, Stepa. Tipul acesta se considera în libertate parte a intelighenţiei, scria cărţi, şi-a luat facultatea în drept, avea microbuze pe mai multe rute - nu o ducea rău. Lasă, lasă, aici va spăla hainele, va fi femeia noastră. Parcă aşa îi zice la puşcărie.

Se îndreptă spre unul din paturi însoţit de o linişte ca de mormânt. Toţi cei 10 tipi din celulă se temeau să şi respire. Este el? Cum, chiar şi dânsul a fost băgat la zdup? Au avut speranţe anume că el îi va scoate de aici, iar ultima speranţe s-a dus. De fapt se află în închisoare lângă ei.

Între timp, a ajuns la patul său, lângă geam, departe de veceu. Se pare că şi-au păstrat respectul şi i-au lăsat cel mai bun loc. O lovitură puternică după ceafă îl trimise însă pe duşumea. Era rece şi lipicioasă. Încercă să se ridice repede, repede, dar este prea bătrân şi are nevoie de ajutor. O mână îl apucă de cot. Îl privi pe cel care îl ajută. Tot barba? Dar nu era tipul pe care îl văzuse cu un minut în urmă. Îi recunoscu ochii, odată nu avea barbă, odată era ras, în costum scump, cravată scumpă, era considerat eminenţa cenuşie. Dacă şi această eminenţă nu a putut scăpa cu toată inteligenţa sa malefică…, păi nu mai scapă nimeni. Rău, foarte rău.

S-a ridicat să vadă cine l-a lovit. Mirarea i-a fost foarte mare. În faţa sa stătea omul pe care atunci când a putut l-a scos din închisoare. Fusese mare om în poliţie şi l-au prins cu droguri, numai că el a dat ordin şi a fost lăsat în libertate, iar dosarul a dispărut. A uitat de binele pe care i l-a făcut? Se pare că da. N-a stat să ceară socoteală, îl aranjează mai târziu, acum şchiopătând se îndreptă spre alt pat.

Tot ce aţi citit mai sus este o fabulaţie. Nimic nu este real şi deşi ar trebui să se întâmple, este aproape imposibil într-o ţară ca Moldova. Personajele nu sunt Vladimir Voronin, Iura Roşca, Victor Stepaniuc, Mark Tkaciuk şi Gheorghe Papuc. Coincidenţele sunt pur şi simplu întâmplătoare. Păcat.

via www.curaj.net un filmuleţ cu ruşi şi români la Chişinău. Nu vreau să comentez nimic pentru că sunt afectat de ce am văzut, mai întâi să mă calmez. Voi ce părere aveţi? Cine a zis că la Chişinău nu există tensiuni etnice? Aceşti copii unde au crescut?

Începem în forţă cu o poză deasupra Bucureştiului. Da, aşa se vede din zborul păsării oraşul de pe malul Dâmboviţei de la depărtare.

Acesta este tot Bucureştiul, mai exact extinderea lui şi încă mai exact - orăşelul Otopeni pe care capitala îl va înghiţi cât de curând. De sus oraşul pare pustiu, nu mă las uşor păcălit pentru că ştiu: jos este un furnicar uriaş.

Urmează un tur al aeroportului Henri Coandă. Vedem avioane parcate. Cât nu ar fi de ciudat, dar angajaţii de pe aeroport aşa vorbesc despre locul în care lasă avioanele: parcare. Credeam că ar fi ceva mai complicat.

Pentru că am zburat sâmbătă, erau cam puţine avioane “parcate”. În aceste zile nu se prea zboară a urmat explicaţia ghizilor.

Am şi filmat totul, păi, se poate… Mai jos ştirea. De fapt nu am filmat eu, ci colegul Mihai.

Aha, iată-mă şi pe mine, numa’ un zâmbet, deşi eram foarte flămând, iar zborul mi-a acutizat senzaţia de foame. Acum ştirea…

Dacă vreţi să aflaţi ce am scris despre lupta democraţilor de la Chişinău pentru a prelua cu adevărat puterea în Republica Moldova, intraţi pe www.renne.ro (http://renne.ro/politica/la-doua-luni-de-la-alegeri-democratii-de-la-chisinau-lupta-inca-pentru-putere/).

În această zi importantă pentru Republica Moldova când adevărata putere, nu a celor care dau din gură, dar a celor care trebuie să plătească pensiile şi să aibă grijă să nu rămână oamenii fără muncă, a început, să ne amintim de perioada când nici nu visam să scăpăm de comunişti. Au fost ani grei şi plini de deznădejde. Privind în urmă îmi recunosc că nici nu am visat să aibă loc schimbarea. Acum o jumătate de an vorbeam cu un bun prieten, un jurnalist extrem de inteligent, care fără speranţă în glas îmi spunea că comuniştii vor câştiga alegerile. Cât de mult mă bucur că nu a avut dreptate…

Trebuie să nu uităm ce a fost, să ne fie frică, să ne trezim noaptea transpiraţi pentru că l-am visat pe Voronin - ne va motiva să nu-l lăsăm să-şi îndeplinească dorinţa de a reveni. Mai jos vedeţi o mostră din acele vremuri. Parcă a fost un vis, mai curând un coşmar. Iată-l încheiat, dar poate că de fapt visez asta. M-am ciupit, uraaa, nu visez. E real totul.

Clipuleţele de mai jos sunt părţi dintr-un film documentar făcut de un jurnalist de la BBC despre Moldova. Tipul a trecut tot ce i s-a întâmplat la noi în ţară prin umorul său englezesc: cum a pescuit cu Voronin, cum a mângâiat o pisică comunistă, cum a întâmpinat-o de la cumpărături pe prima doamnă, cum a vizitat Transnistria şi cum era cât pe ce să primească de la compania Sheriff o maşină scumpă. Toate le găsiţi mai jos, desigur, dacă înţelegeţi engleza. Chiar dacă nu ştiţi o să înţelegeţi. Imaginile vorbesc de la sine. Aşa ne-a văzut un englez, păcat că noi nu avem ochii lui să ne putem urmări mai atent: nu am râde, am plânge…

PS: Îi urez succes guvernului Filat. Euforia generală m-a cucerit şi pe mine. Sper să nu fiu prea beat de bucuria asta naţională şi să orbesc subit. Domnu’ Filat, vă urez numai succese, iar când o să vă critic, o s-o fac doar pentru ca să vă îndreptaţi.

Internetul este fenomenal, îţi oferă atâtea posibilităţi… Pentru Republica Moldova este o chiar o mană cerească, a însemnat enorm: în proporţie de 20 la sută răsturnarea comuniştilor se datorează netului, părerea mea. Pe de altă parte, evenimentele din această vară au făcut ca interesul faţă de lumea virtuală să crească la Chişinău. Faţă de acum un an blogurile, portalurile informaţionale, site-urile de ştiri sunt mai multe şi mult mai citite. Din păcate, însă, economia moldovenească nu ţine pasul cu dezvoltarea internetului.

Mai întâi despre transmisiunea în direct a şedinţelor Parlamentului: televiziunea nu poate, nu vrea sau nu se vrea; radioul vrea, dar… nu are energie electrică. Iar aici trebuie să fac o divagaţie pentru a povesti o situaţie care pare haioasă dacă nu ar fi jenantă. Îmi spune cineva care munceşte la Radioul Naţional că astăzi s-a decis să se dea în direct şedinţa Parlamentului. Cât de bine s-a decis nu ştiu, pentru că subit s-a descoperit lipsa curentului electric pentru transmisiune. Ei bine, norocul a făcut să existe un acumulator de rezervă care s-a terminat şi el repede. Aşa că subit, spre urechile moldovenilor a început să curgă teatru la microfon în loc de şedinţa deputaţilor care cam acelaşi teatru la microfon este, numai că actorii nu joacă, se joacă cu soarta noastră. Am încheiat divagaţia.

Cât de tare este internetul, dacă televiziunea nu poate să transmită în direct şedinţele Legislativului, iar site-urile o fac lejer? Există chiar o concurenţă acerbă între ele. Să vedem, care au fost acestea astăzi: unimedia.md(video, text), privesc.eu(video, text), stireazilei.md(text) şi protv.md(video, text), mai sunt oare? Dacă mă întrebaţi pe mine, o să vă spun că site-ul protv a fost superior. S-a văzut diferenţa: imaginea a fost buna, sunetul tot bun. Dar nu mă întrebaţi pentru că sunt protv-ist, judecaţi mai bine voi. Totusi, PRO TV a avut o problemă, pentru că serverele lor nu pot susţine fluxul mare de vizitatori semnalul a fost în anumite momente sacadat. Din punctul acesta de vedere câştigă site-urile mai mici, de exemplu Unimedia, care face o treabă bună cu resurse limitate.

Aşadar, păcat. Păcat de un lucru - că Moldova nu este încă pregătită pentru revoluţia internetului. Economia aflată în criză de idei, oameni, bani şi multe altele nu susţine financiar această explozie şi ar putea-o domoli. Să vedem ce publicitate are unimedia: două, trei bannere, dintre care unul este către un produs propriu. Ştirea zilei are un singur banneruţ, iar privesc se ţine exclusiv pe dorinţa administratorilor de a face ceva. Numai protv o duce bine: au 7 bannere lungi şi late. A, deci se poate, înseamnă că există şi reclamă pe net la Chişinău. Atunci cine este de vină: businessmanii care nu dau doi lei pe online sau administratorii siteurilor ce nu reuşesc să facă pasul de la hobby la afacere?

M-am aşteptat şi nu ca postul meu despre lista cu miniştrii lui Filat să aibă parte de asemenea reacţii. În sens că m-am aşteptat la reacţii, dar nu să vină de la anumiţi oameni. Au fost intrasingenţi în a-mi combate afirmaţiile şi, cel mai important, sictirul. Pe facebook, de exemplu, am primit un comentariu de la un jurnalist, nu-i dau numele, un bun cunoscut de al meu, un prieten, un om extrem de inteligent, care mi-a spus răspicat - am început să scriu româneşte, stilistic vorbind. În plus mi-a zis că este o tentativă, ba nu, este chiar un atac la persoana tot ce am spus referitor la unii viitori miniştri.

Recunosc, vorbele m-au atins. Dar nu vă gândiţi că m-aş fi supărat. Când un om de inteligenţa şi perspicacitatea lui A. îţi spune un lucru, acest lucru trebuie luat în serios şi analizat atent. În primul rând nu am de ce să comentez stilul meu de a scrie. Din ce îmi dau seama este agresiv, dur pe alocuri şi încă cine ştie ce chestie se mai poate spune… Cert este că dintr-o parte se vede mai bine. Mie, însă, îmi lipseşte un unghi clar, neutru. Cât despre atacul la persoană, să am iertare, dar aici nu sunt de acord. Ce am scris nu au fost decât propriile mele sentimente, mi-am exprimat opinia referitor la capacităţile lor de a fi nişte miniştri buni. Of, ce banalităţi debitez… Pe scurt, au fost nişte judecăţi de valoare exprimate pe baza unor informaţii citite în presă şi a unor informaţii acumulate chiar de mine despre unii miniştri. Dacă spuneam aceste lucruri despre comunişti, nimeni nu mă băga în seamă, în schimb opoziţia este de neatins. Logica şchiopătează rău pe undeva.

Cel mai bazat comentariu, probabil unul dintre cele mai importante comentarii primite de mine pe acest blog vreodată, este cel al lui VB. Repede cine este VB - cel mai bun jurnalist, în special în domeniul economic, din Moldova, o minte strălucită, extrem de tânără şi cel datorită căruia sunt astăzi reporter, poate jurnalist. Fără VB nu era Cojocari Vitalie, reporter la ProTV Chişinău şi după asta la Bucureşti. El mi-a pus în cap bazele acestei meserii. El a fost cel care mi-a deschis ochii faţă de anumite lucruri din această breaslă. Mare noroc pe mine că l-am întâlnit. Îi port mult respect. Cine-l ştie să tacă, pentru că nici domnia sa nu a vrut să iasă în evidenţă. Bun. Şi ce îmi zice maestrul?

Vitalie, il ştii tu cumva pe Focsa asta, de care nici idee nu am, il stii tu pe Victor, caruia ii port o deosebita stima? De ce nu scrii despre alţi inşi pe care cât aşi dori nu-i văd cum ar fi miniştri. Dar au fost mulţi din foştii mai buni? Să aşteptăm să vedem ce vor face. Să nu ne grăbim. Cineva comenta situaţia de acum: aceleaşi curve, aceaşi proşti, dar la alt nivel. E ca într-un joc. Treci la alt nivel, mai sus sau mai jos, în funcţie cum e jucătorul. Puţine exemple de acelaşi fel acolo, unde de mai multă vreme eşti tu?

Ce să fac în aceste condiţii? Cum să reacţionez, ce să scriu dacă nici profesorul meu nu m-a înţeles? Mi se zice că prea am început să scriu româneşte, dar în acelaşi timp nu sunt înţeles… Domnu’ V., Pe Focşa l-am văzut, l-am cunoscut un pic şi nu mi-a plăcut chiar din start. Ochii şireţi, oarecum agitat, mi-a făcut impresia unui tip şmecher. Ştiam de la o actriţă de multe problemele ce se iscaseră în teatrul Luceafărul, iar informaţiile mi-au fost completate de ce s-a scris în ziare şi pe bloguri. Punct. Chiar nu avem oameni de cultură mai buni? Cât despre Osipov. Şi pe el l-am cunoscut. Spre deosebire de Focşa, m-a cucerit din prima cu deschiderea pe care o manifesta: spune-mi Victor, să vorbim la per tu! Mi-a plăcut. Numai că este prea evident faptul că şi-a dorit ceva mai mult de la politică. Raţionamentul meu este la mintea găinii. A ratat la mustaţă intrarea în Parlament şi trebuia răsplătit cumva, cu un post bun. Atunci, tot la fel de simplu şi logic întreb: ce îl recomandă pe Victor Osipov în funcţia de vicepremier pe probleme de reintegrare? Că l-a ţinut pe Urechean în zona valorilor româneşti, cum zice Tudor Darie? Asta da recomandare, Smirnov abia aşteaptă să se aşeze la negocieri cu un proromân. Marea problemă este însă în altă parte. Eu, de exemplu, l-aş fi văzut pe Osipov în funcţia de preşedinte CCA punând bazele unui audiovizual ţăpănos în Moldova. Ştie şi se pricepe la aceste chestii. Acolo ar fi bun şi util patriei. Aşa, ne-am ales cu un vicepremier cu puţină experienţă în problema transnistreană şi cu un director de teatru semiruină devenit ministru al culturii.

Mi se zice într-una să nu comentez critic şi acid la adresa Opoziţiei, care acum este la putere, căci le fac rău. Să-i lăsăm să înceapă să conducă şi după aceea să mă dau cu părerea. Până atunci, ţst! Greşit. Ţara nu este o maşină şi pe conducător am dreptul să-l critic cât vreau, chiar dacă acesta nu s-a aşezat la pedale. Cam suferim de sindromul ciobanaşului moldovean ce-l acceptă şi pe vrâncean, şi pe focşănean şi pe osipovean. De ce? Pentru că îi cunosc, sunt băieţi buni şi, important, noi nu criticăm opoziţia.