COJOCARI Vitalie

Când s-a deschis uşa şi a intrat în celulă inima i s-a dus în călcâie. A făcut un pas în interiorul camerei şi a privit în jur. În urma sa uşa a făcut un zgomot îngrozitor. Nu era unsă şi s-a închis cu un scârţâit şi o zdrăngăneală puternică. Pe cei din interior nu-i deranja asta. Ochii lor erau îndreptaţi spre el, el care lăsa în urmă o viaţă frumoasă, bani, avere, mâncare bună, băutură, femei, vacanţe la malul mării Mediterane.

Amintirile îl năvălira, dar inima rămăsese în continuare acolo, în călcâie: de frică, de furie, de neputinţă. Ce om a fost, ce cîine a ajuns?! În semiîntuneric recunoscu câţiva oameni, iată-l pe unul cu barbă. De unde ştia barba aceasta? Ah, este el, credinciosul său amic, numai că barba era odată îngrijită, acum a crescut prea mult şi ochii parcă-s mai sălbatici. Un pic mai departe zăreşte un început de chelie. Da, Stepa. Tipul acesta se considera în libertate parte a intelighenţiei, scria cărţi, şi-a luat facultatea în drept, avea microbuze pe mai multe rute - nu o ducea rău. Lasă, lasă, aici va spăla hainele, va fi femeia noastră. Parcă aşa îi zice la puşcărie.

Se îndreptă spre unul din paturi însoţit de o linişte ca de mormânt. Toţi cei 10 tipi din celulă se temeau să şi respire. Este el? Cum, chiar şi dânsul a fost băgat la zdup? Au avut speranţe anume că el îi va scoate de aici, iar ultima speranţe s-a dus. De fapt se află în închisoare lângă ei.

Între timp, a ajuns la patul său, lângă geam, departe de veceu. Se pare că şi-au păstrat respectul şi i-au lăsat cel mai bun loc. O lovitură puternică după ceafă îl trimise însă pe duşumea. Era rece şi lipicioasă. Încercă să se ridice repede, repede, dar este prea bătrân şi are nevoie de ajutor. O mână îl apucă de cot. Îl privi pe cel care îl ajută. Tot barba? Dar nu era tipul pe care îl văzuse cu un minut în urmă. Îi recunoscu ochii, odată nu avea barbă, odată era ras, în costum scump, cravată scumpă, era considerat eminenţa cenuşie. Dacă şi această eminenţă nu a putut scăpa cu toată inteligenţa sa malefică…, păi nu mai scapă nimeni. Rău, foarte rău.

S-a ridicat să vadă cine l-a lovit. Mirarea i-a fost foarte mare. În faţa sa stătea omul pe care atunci când a putut l-a scos din închisoare. Fusese mare om în poliţie şi l-au prins cu droguri, numai că el a dat ordin şi a fost lăsat în libertate, iar dosarul a dispărut. A uitat de binele pe care i l-a făcut? Se pare că da. N-a stat să ceară socoteală, îl aranjează mai târziu, acum şchiopătând se îndreptă spre alt pat.

Tot ce aţi citit mai sus este o fabulaţie. Nimic nu este real şi deşi ar trebui să se întâmple, este aproape imposibil într-o ţară ca Moldova. Personajele nu sunt Vladimir Voronin, Iura Roşca, Victor Stepaniuc, Mark Tkaciuk şi Gheorghe Papuc. Coincidenţele sunt pur şi simplu întâmplătoare. Păcat.