De ce nu mai scriu pe blog?

De multe ori m-am gândit cât de mult s-a schimbat viaţa mea în ultimii ani. Sunt diferit şi parcă mai deştept, dar în acelaşi timp mai prost decât voi fi în anii care urmează. Ridic aceste probleme existenţiale pentru că în ultimul timp am fost extrem de agitat, am avut mult de muncă la serviciu, iar sâmbăta şi duminica, în loc să mă odihnesc oleacă, mi-am chinuit creierii pentru a stabili ce fel de mobilă mi se potriveşte în bucătăria renovată?

 

Sunt în Bucureşti. Bucureştiul este un oraş agitat, am devenit un tip agitat. Dacă m-aş opri pe stradă aş rămâne surprins de viteza cu care circulă alţii, de parcă nu aş fi alţii. Vreau să-mi iau şi permisul de conducere, fac ore în acest sens. Deci, încă un plus la viteza mea zilnică. Asta dacă îmi iau maşină.

 

Apropo, când zic de ultimii ani, am în vedere anii bucureşteni. Eram şi la Chişinău grăbit, dar în Bucureşti viaţa mea a prins o viteză uluitoare… La Chişinău mergeam cu troleibuzul, Maxi Taxi, aveam internet prin dial up. Chiar şi aşa aveam timp berechet. Îmi permiteam luxul să citesc, dacă vă vine să credeţi. În schimb, la Bucureşti merg cu metroul, taxiul, iar viteza internetului de acasă este chiar mai mare decât în redacţie. Nu mă întrebaţi cât, este pur şi simplu mare. Totuşi, nu reuşesc să fac mai nimic şi sunt în întârziere permanentă. Luxul de a citi este acum un lux pe bune. La facultate, un coleg ar fi zis în această situaţie că am intrat în mizeria timpului. Nu-mi plăcea expresia pentru că, părerea mea, timpul nu este o toaletă, este un malaxor care ne toacă sănătatea, anii, cititul, prietenii… Continuaţi lista.

 

Acesta este răspunsul la întrebarea: unde am dispărut şi de ce nu mai scriu pe blog? Mi-a plăcut răspunsul în gluma al unui comentator, în Afganistan. Să ştiţi că nu e aşa. Altfel… am scris textul de mai sus pentru că postul nu putea conţine doar o propoziţie: NU MAI AM TIMP.

9 Responses to “De ce nu mai scriu pe blog?”

  1. Alex Vorn Says:

    cred ca e “timpul” shi eu sa folosesc “timpul” rational… poate tu erai in afganistan dar eu daca tot acest timp foloseam cu folos cred ca eram intr-o garsoniera in centrul orashului casatori shi cu un copil, chiar la 19 ani :D

    lenea tot e un factor major in privinza economisirii timpului :|

  2. Cojocari Says:

    Alex, după cuvântul Afganistan nu am înţeles ce ai în vedere… :)

  3. Asociatia barbatilor Says:

    A zis ca-ti trebuie nevasta.

    De exemplu nu-ti mai pierdeai doua zile sa te hotarasti ce mobila sa iei. Tu te duceai o singura data cu cardul (decizia nu mai era a ta), pac-pac si gata.

    Uite asa aveai timp sa scri pe blog …

  4. wanea Says:

    Vitalie nu mai acorda timpul tau numai lucrului si altor treburi de acest gen. Acorda lucrului nuami intre orele 9-18, iar in rest - odihnestete si acorda atentia persoanei indragite ca e mai frumos si mai placut asa.
    P.S.: Viata asta e foarte scurta!!! (din pacate) :(

  5. Cojocari Says:

    wanea, ce romantic ai devenit :)
    Se vede că voi, cei din Asociaţia Bărbaţilor, sunteţi holtei. De ce? Pentru că nu ştiţi, cu nevastă este mai greu să te hotărăşti. Chiar nu ştiţi cum sunt femeile?!

  6. tatiana Says:

    offff…cred ca cel mai bine l-ar intelege pe vitalie sotul meu, care saracul de el umbla de 1 saptamna cu mine pentru a alege mobila….si cand o sa ajungeti si voi sa va mobilati casa o sa vedeti ca nu este doar o chestie ca te duci cu cardul si gata, e mai mult de cat atata :D….iar referitor la timp, ce sa zic?!…l-am auzit odata pe octavian paler, vb despre timp..spunea ca avem timp pentru toate, sa primim cadouri, da sa nu ne bucuram de ele si sa facem cadouri…sa facem proiecte, dar sa nu le realizam…sa facem greseli, dar sa nu depunem efort pentru a repara si multe altele…asta este….si mie sincer in Romania, timpul imi pare mai scurt, si nu sunt in Bucuresti…dar daca as fi, ce as face?

  7. Cojocari Says:

    Si tu… Tatiana? :)

  8. doinita Says:

    Vitalie cind te insori, ti-ar prinde bine luna de miere. NU întotdeauna aglomerarea e problema în nereuşitele noastre. Ai nevoi de un stop care să îţi aducă emoţii noi şi pozitive. Atunci vei avea forte noi şi entuziasm pentru tot ce ai de făcut. Baftă.

  9. wanea Says:

    vitalie asa si ma gindeam ca vei scrie ca ce romantic am devenit.
    da stiu cum sunt femeile si etc, dar decit sa stau numai cu niste treburi de ale lucrului apu mai bine voi sta cu vreo femeiuta.
    P.S. Femeia cea mai buna este cind sta cu un barbat maximum 3 ore!!!

Leave a Reply