Dilema: îl criticăm sau nu pe Filat?

Încet, dar sigur, ziarul Timpul se transformă în Moldova Suverană. Un fel de Moldova Suverană pentru Filat. Mă uluiesc apelurile la solidaritate, la sprijin, la incredere în guvernul Filat, îndemnuri ce vin din partea celui mai bun editorialist de la Chişinău. Aţi văzut, nu am pus în ghilimele cuvintele cel mai bun editorialist. Eu chiar cred în ce zic, deşi mulţi m-au ironizat când am mai spus asta.

 

Unde a dispărut critica, unde a dispărut dorinţa de a taxa fiecare greşeală, fiecare pas cu stângul cu care se lăuda Timpul? Este posibil să-şi fi schimbat politica editorială. Da, dar s-o ştim şi noi. Adică nu strigăm sus şi tare că suntem independenţi, dar de fapt ne autoînregimentăm în trâmbiţaşii regimului Filat… Chiar dacă regimul este democratic şi mult, mult, mult mai transparent. În varianta online a Timpului citesc şi mă crucesc: “are nevoie de ochiul critic al presei, dar mai are nevoie, poate de o mie de ori mai mult, şi de sprijinul nostru, pentru că povara ce şi-a luat-o nu e numai a lui, ci şi a noastră.” Hai să stabilim nişte chestii pe care bătrânul editorialist le ştie, dar… poate le uită. Sprijinul pe care, noi, boborul ar trebui chipurile să-l acordăm guvernului Filat i l-am dat deja. Ce naiba? L-am votat, deci l-am sprijinit. Logic. Ce se mai vrea de la noi? Să ni se spună ce înseamnă acest sprijin? Ce să facem? Să-i ducem oala, să-l ajutăm să treacă strada, să-i aducem mâncare la pachet la ora prânzului? Cu ce să-l ajutăm pe domnul Filat? Cum zic ardelenii, dacă-i musai, atunci cu plăcere. M-aş înscrie primul pe listă. Totuşi, primul ministru va trebui să pape ciorbă rece - de la Bucureşti până la Chişinău să tot fie mai bine de 500 de kilometri.

 

Aha, dacă sprijin înseamnă lipsa criticii, atunci mă iertaţi, dar spun pas. Nu vreau să închid ochii la eventualele potlogării ale noului regim. Somnul presei naşte monştri la Chişinău. Domnul Tănase să-şi citească arhiva ziarului propriu. Va vedea ce au făcut comuniştii timp de opt ani. Ne-am ars cu ciorbă, suflăm şi în iaurt. Una peste alta, dilema ridicată de gânditorul de la Timpul este dificilă? Criticăm guvernul Filat şi astfel ne alăturăm Moldovei 1, comuniştilor răi ori îl lăudăm şi ne facem că plouă, deşi afară e secetă, iar Filat fură ca în codru?

 

Cred că problema este pusă greşit. Un proverb vechi românesc spune schimbarea domnitorilor, bucuria prostimii. Aşa că nu trebuie să ne bucurăm că a venit Filat, trebuie să fim fericiţi că a plecat Voronin. Cât despre Filat, îi dăm cu tesla în cap atunci când este cazul. Rugăminţile fierbinţi de a nu-l critica vin mult prea devreme. Fac mai mult rău, căci ne luăm o grijă în plus în suflet: oare nu cumva Filat va face trăsnăi mai dihai decât comuniştii, iar noi nici nu avem voie să zicem pâs?

10 Responses to “Dilema: îl criticăm sau nu pe Filat?”

  1. doinita Says:

    Revii la dragostea dintii? asa sa te vad intotdeauna:)

  2. aster Says:

    e ceva absolut normal ,si nu vad ce am critica ….

  3. Cojocari Says:

    Aster, ce este normal?
    Doiniţa, dragostea dintâi este cea mai curată, nu-i aşa?

  4. Calin Says:

    Deja e bine…A pune intrebari e bine. Felicitari Vitalie, l-ai surclasat pe “maestrul” Tanase.
    Iti ofer eu (cu permisiunea ta) o explicatie sirului de elogii a la Tanase – Filat plateste (la timp si consistent) factura eliberata de Tanase & Co. Doar nu crezi ca e vorba de vreo ideologie la mijloc care efectiv motiveaza Tanase & Co? Si daca exista in viziunea ta una, sunt curios sa stiu care ar fi ea (ideologia)? O fi ea impartasita si de membrul marcant al PLDM Feodor Ghelici (brrrrrrrr, asa scarba ca el nici comunistii nu au!)?

    Citez: “regimul este democratic şi mult, mult, mult mai transparent “. Pai regim democratic (adica ales de popor in alegeri recunoscute international si validate de CC) au fost si comunistii, sau poate insisti ca au preluat puterea prin lovitura de stat? Iar la capitolul transparenta, imi spui si mie te rog care este metodologia determinarii acestui “mult, mult, mult”? Ca de doua luni ‘ncoace lumea tot ghiceste pe cine-i vor unge ca ministri in noul guvern, de negocierile cu FMI nimeni nu sufla o vorba (desi acolo e un buboi enorm), iar programul de guvernare (care trebuia de mult timp facut public) e secret de stat? Vreau sa aud si eu cat de transparent s-a rezolvat (sau se rezolva) chestia cu Ion Butmalai (totusi e deputat, nu)? Lista transparentei poate continua la nesfarsit… Ah da, si lasati-ma cu vrajeala ca comunistii au fost si mai « naspa », nu tine… Ca unii sunt hoti, iar altii mai putin hoti (colorati)…Tot hoti raman.

    Dragul meu, desi l-ai surclasat pe « maestrul » Tanase (sincer sa fiu, nu necesita mare efort surclasarea unui semidoct), si matale tot suferi de boala « cecului in alb pentru dom’ Filat ».

  5. Soacra Mica Says:

    “oare nu cumva Filat va face trăsnăi mai dihai decât comuniştii, iar noi nici nu avem voie să zicem pâs?”

    Ai formulat foarte bine in cuvinte sentimentele si presentimentele multor care sa tem sa spuna “scîrț” in situatia politica incerta din tara.

    Ne-am pomenit blocati intr-o formula perversa de autocenzura. Poate ca mai destructiva decat dictatura mediatica pe care i-am reprosat-o atat comunistilor.

  6. Cojocari Says:

    Soacra, corect “formulă perversă de autocenzură”. Cu ce-i mai bun Tănase decât Belinski de la Moldova Suverană dacă îi preia mesajul de susţinere condiţionată a puterii.
    Călin. În primul rând acuzaţiile în legătura cu tăierea facturilor pe ce se bazează? Aşa, de curiozitate, ai vreo dovadă? Doi, Feodor Ghelici este un tip lunecos, ca să nu-i zic “skolskii”. Nu-mi place tipul, chiar îl detest, despre acest individ voi povesti mai târziu, tare mă roade palma să-l dau oleacă în gât, mincinosul…
    Trei, am zis eu ceva de vreo lovitură de stat al comuniştilor? Şi Hitler a ajuns la putere ales corect, democratic, dar asta nu-l face democratic şi corect. La fel şi Voronin. Eşti de acord?
    Patru, transparenţa lasă de dorit - este adevărat, dar stai un pic, afirmi oare că filaţii, ghimpii, lupii sunt la fel de netransparenţi ca şi comuniştii. Au carenţă, dar la început, cel puţin, sunt mult, mult mai deschişi după cum am zis. Mi-a plăcut mult discuţia cu diferite patronate, sindicate, afacerişti la care a avut şi presa.
    Cinci şi cel mai important, NU-I DAU CECUL ÎN ALB LUI FILAT. Ţi-a părut cumva că i l-am acordat?

  7. Calin Says:

    Vitalie, draga, cine spune ca facturarea e o acuza? Sa-l finanteze sanatos… Doar sa n-o faca pe virgina dupa o noapte petrecuta-n fan cu flacaul satului.
    Or, daca facem un mic calcul aritmetic..observam ca pretul ziarului Timpul nu acopera sub nici o forma costurile de editare, chiar daca luam in consideratie toata publicitatea formala (adica care trece prin contabilitate ca publicitate) pe paginile sale. Insa, e bine cunoscut fenomenul de publicitate/material propagandistic ascuns/deghizat sub forma de analize, articole informative etc. (imi pare rau daca ai lipsit de la ore cand se preda acest subiect). In acest caz nimeni nu-ti taie cec, si nici cotor nu ramane in contabilitate… E un fel de gentlemen’s agreement. Fenomenul e raspandit in toata lumea, e intens folosit in marketing, politica… si de serviciile speciale. N-ai stiut ? De expresia - cine plateste, acela randuieste ai auzit ? Sau poate crezi in iubire platonica intre numitii Filat si Tanase ?
    Feodor Ghelici e un gunoi. Nu inteleg nici acum ce face in PLDM si cine la cooptat.
    “Trei, am zis eu ceva de vreo lovitură de stat al comuniştilor? Şi Hitler a ajuns la putere ales corect, democratic, dar asta nu-l face democratic şi corect. La fel şi Voronin. Eşti de acord?” – Vitalie, draga… Comparatia nu tine din simplu motiv – Voronin democratic a venit la putere (adica prin vointa poporului), si democratic a plecat de la putere (iarasi prin vointa poporului). Percepi diferenta? Nu doar venirea la putere determina daca esti democrat, dar si plecarea de la putere. Voronin poate fi considerat autoritar, intransigent..cum vreai - insa a venit si plecat democratic, implicit a fost o guvernarea democratica, ca iti place tie sau mie ori nu.
    Faptul (care nici nu e tendinta) ca au avut cateva discutii cu societatea civila ii face trensparenti? Guvernul s-a format intr-o atmosfera de secretomanie totala. Fiind numiti in functii chee personaje cu trecut extrem de dubios. Ridica dom’le arhivele din ’99 (erai tinerel p-atunci), si vezi cate acuzatii de coruptie i s-au adus ministrului de interne de atunci generalului Victor Catana… a propos cand Vlad Filat era sef la privatizare si ministru de stat… Acum el este numit ministru de interne. Adica abia Moldova scapa de un criminal sadea, adica Papuc, si vine un personaj controversat, acuzat de coruptie si trafic de influenta (cine mai retine scandalul cu fiica lui Diacov, talonul special de politie dat de Catana fiicii sale si tirurile de contrabanda?).
    Iarasi repet, care-i chestia cu Butmalai? Tipul negocia deschis cu lumea interlopa!!!!! A fost sanctionat? Nu! Investigatie ceva? Nu! Tipul e deputat bine merci. Transparenta dragul nu lasa de dorit – ea nu este, si punctum.
    « Cinci şi cel mai important, NU-I DAU CECUL ÎN ALB LUI FILAT. Ţi-a părut cumva că i l-am acordat?” – Scuze draga, daca am gresit cu cecul. Insa dorinta ta de a gasi transparenta in lumea opaca, si evitarea subiectelor (de-altfel multitudinii sale) incomode actualei administratii de la Chisinau sugereaza involuntar existenta unui cec…in avans.

  8. Cojocari Says:

    Călin, bun, în mare sunt de acord cu ce zici, ai dreptate. Transparenţa noului regim eu o compar cu cea a vechiului. Ce se vede, se vede, ce nu, nu se vede, ai dreptate, să le dăm cu tesla’n oo… Pur şi simplu, ca jurnalist mi-a plăcut acea întrevedere despre care pomeneam. A fost ok. Problema este că pe lângă aceste luminişuri au foarte multe locuri mate, care lasă de înţeles că lucruri necurate se petrec în spatele uşilor închise. Dar, repet, fac comparaţia cu vechea putere şi nu mă raportez la o stare de normalitate…
    Victor Catană, Ghelici, personaje cenuşii, mai mult negre, nişte ploşniţe, nişte persoane parazitare, demagogi fără scrupule. Chiar dacă sunt tânăr (un handicap de care încep să scap) îmi amintesc de acele momente tulburi cu Victor Catană ministru de interne şi Diacov preşedinte de Parlament. Şi Roşca era încă pe cai, îşi împărţeau sferele de influienţe, iar Roşca îl băgase la înaintare pe generalul Alexei… Eh, ce timpuri. N-am învăţat nimic din ele. Călcăm cu siguranţă unui om beat pe aceeaşi greblă.
    Butmalai, îmi storceam creierii, de unde mi-e cunoscut… Şi acum îmi dau seama că faci trimitere la nişte imagini apărute pe la Moldova 1. Mda, o persoana incomodă, dar, de mă rog presa de opoziţie nu-i acordă importanţă. Deh, nu dă bine la politica editorială.

  9. Deshebal Says:

    - Timpul e un cotidian de partid decent (si ar trebui sa-i intelegem politica asa), care contrabalanseaza mesajul M1 & friends. INCA NU E CLAR DACA VOR FI ALEGERI IN CATEVA LUNI. Daca se apuca sa dea toti in guvernul Filat ne trezim cu guvernul madam Mitraliera 3.
    - In RM ca si in RO , de securisti, comunisti, bolsevici, militieni etc nu scapam decat cand fizic vor disparea. Sunt linistit in privinta asta.
    - “Sistemul” in RM este inca puternic. Daca Filat se apuca de reforma de capul lui cade imediat. Reformele vor fi impuse de UE si FMI : vreti regim de vize relaxat - trebuie sa faceti asta asta asta. vreti acord de asociere - trebuie sa faceti asta asta asta. “Sistemul” se va conforma si usor usor va disparea. Eu asa vad lucrurile in RM.

  10. Calin Says:

    @ Deshebal

    Timpul e un cotidian de partid decent – Nu ca as fi pretentios dar necesita o precizare, adjectivul e dupa substantivul partid. Deci partidul e decent sau totusi Timpul?
    “care contrabalanseaza mesajul M1 & friends” – minciuna nu este contrabalansata de Timpul lui Tanase, ci de adevar. Iar de Timpul adauga minciuna (doar ca e de culoare verde) , asta tot minciuna ramane .

    “Daca se apuca sa dea toti in guvernul Filat ne trezim cu guvernul madam Mitraliera 3.” – Pai si daca dom’ Filat o face de-a oaia, sa nu-l critic ca e verde? Atunci care-i diferenta intre el si madame Mitaliera? Nu vi se pare ca cand isi asuma povara guvernarii, isi asuma si riscul de o lua la moaca? A propos, eu chiar astept ce va spune CEDO privitor la privatizarea cladirii din centrul Chisinaului, si nu la procedura confiscarii, ci la natura privatizarii sale (daca se va pronunta la acest capitol). Eu unul nu vad diferenta intre hoti rosii si cei verzi – tot hoti sunt !

Leave a Reply