Mai aproape de cer. Ieri am zburat cu elicopterul
Începem în forţă cu o poză deasupra Bucureştiului. Da, aşa se vede din zborul păsării oraşul de pe malul Dâmboviţei de la depărtare.
Acesta este tot Bucureştiul, mai exact extinderea lui şi încă mai exact - orăşelul Otopeni pe care capitala îl va înghiţi cât de curând. De sus oraşul pare pustiu, nu mă las uşor păcălit pentru că ştiu: jos este un furnicar uriaş.
Urmează un tur al aeroportului Henri Coandă. Vedem avioane parcate. Cât nu ar fi de ciudat, dar angajaţii de pe aeroport aşa vorbesc despre locul în care lasă avioanele: parcare. Credeam că ar fi ceva mai complicat.
Pentru că am zburat sâmbătă, erau cam puţine avioane “parcate”. În aceste zile nu se prea zboară a urmat explicaţia ghizilor.
Am şi filmat totul, păi, se poate… Mai jos ştirea. De fapt nu am filmat eu, ci colegul Mihai.
Aha, iată-mă şi pe mine, numa’ un zâmbet, deşi eram foarte flămând, iar zborul mi-a acutizat senzaţia de foame. Acum ştirea…
