In secolul în care americanii se gândesc să facă colonii pe Marte sau pe Lună. În anii în care japonezii au creat robotul. În mileniul în care a ajuns internetul şi în satul meu, moldovenii nu pot să transmită în direct şedinţele Parlamentului. Iaca, na. Cică este foarte scump. O să vă mire, dar le dau dreptate. Numai ca să vină până la Parlament le trebuie o grămadă de bani. Moldova 1 are un car, de fapt un TIR cât toate zilele şi vechi cât pământul care probabil consumă enorm. Trebuie să legi o benzinărie după el ca să-i ajungă combustibil.
În acest caz eu propun următorul lucru şi nu glumesc. Este chiar simplu, ieftin. Angajaţi o firmă ce se ocupă de transmisiuni ale evenimentelor de tot felul. Vezi concertele organizate în Piaţă. O să vă coste muuuult mai ieftin. Aceste firme cu puţini oameni, cu aparatură de ultimă oră vor asigura un semnal bun până la televiziune, iar conducerii Moldova 1 nu îi rămâne decât să-l dea în emisie. Desigur, trebuie organizată o licitaţie, să demonstraţi ca sunteţi corecţi şi democraţi, nu comunişti şi corupţi.
Nu cred că este o mare descoperire faptul că Televiziunea Naţională ţine cu comuniştii deşi face figuri şi mimează jurnalism echidistant. S-ar părea totuşi că au dreptate? Hai să nu ne îmbătăm cu apă chioră. Atunci când Tarlev, primul ministru, se plângea că nu apare suficient la tv, Todercan nu a trimis comunicate de presă în care să deplângă ingerinţele în politica canalului. Atunci când Voronin şi Roşca a cerut transmisiunea în direct al şedinţelor Parlamentului, Todercan nu a urlat că nu are bani şi că nimeni nu are dreptul să-i indice ce are de făcut. Cine mai este şi Todercan acesta? I-aş indica un singur lucru: uşa.
Nu ştiam ce titlu să dau acestui post, aşa că am înşirat ce o să vedeţi în filmuleţele extraordinare de mai jos. Dacă vreţi să râdeţi până o să vă umflaţi la burtă de parcă aţi fi mâncat o vacă de unul singur - priviţi.
Ţară săracă, aflată în estul Europei, cu jumătate din populaţia activă fugită peste graniţă, angajăm de urgenţă preşedinte. Cerinţe minime: să conducă ţară, să scoată cetăţenii din rahat şi sărăcie, să integreze ţara în Uniunea Europeană, să organizeze de urgenţă investiţii în drumuri. Propun să dăm acest anunţ pe CNN.
De ce să dăm anunţul? Pentru că pe agenţia de presă www.omg.md, apropiată comuniştilor, cică ar fi apărut ştirea că Voroneaşa şi-ar fi dat demisia. Observaţi, barem că a apărut ştirea pe site şi nu este confirmat, dar mite că Vladimir Nicolaevici nu mai este preşedinte. Ce secretomanie… Apropo, ştiţi de la ce vine OMG? Nu, nu de la Omega, de la Oh My God ce propagandă urâtă faceţi! Oare şi această ştire face parte din propaganda voastră?
Dacă este adevărat şi sper să fie aşa, Republica Moldova nu are acum preşedinte. Se vrea în aceasta funcţie Lupu, dar nu are cele 8 voturi, deci este mare probabilitatea să-l avem pe Mişa Ghimpu şi speaker, şi preşedinte. Urât. Vorbesc de ambele oportunităţi. Nu-i vreau preşedinţi pe nici unul. Pe mine nu mă întreabă, însă nimeni. Eh, totuşi mă dau cu părerea. Iar părerea mea este că avem nevoie de un preşedinte străin, de preferinţă german. Ştie cineva dintre voi germana? Ah, da, şi mai ştiţi cât costă un minut la CNN, avem de dat un anunţ important.
Îl admiram foarte mult pe omul acesta, nu că acum nu l-aş admira, nu că nu i-aş recunoaşte şi acum meritele şi talentul jurnalistic uriaş. Totuşi mi se cam erodează admiraţia. Părerea mea este că cel mai de preţ în munca unui jurnalist serios este încrederea. Dacă publicul şi-a pierdut încrederea în tine nu-i mai poţi convinge să-ţi cumpere ziarul. Eu aşa cred.
Ce citesc despre Filat în Timpul de astăzi? Regizor discret, lider de facto al opoziţiei, Domnia Sa. Cuvinte mai mult decât măgulitoare. Întrebare, dacă fiul domnului Constantin Tănase, pe care continui să-l respect mult (de fapt pe ambii, şi pe fiul Tănase şi pe tatăl Tănase), nu ar fi vicepreşedinte PLDM, am citi oare şi un pic de critică la adresa lui Vlad Filat? M-am săturat să mă surprind zâmbind ironic şi pufnind sarcastic citind editorialele din Timpul.
Ziarul Timpul a ajuns un ziar al lui Filat? Nu ştiu. Cert este că atunci când citesc articolele celui mai bun editorialist de la Chişinău mă întreb aceasta. Nu am nimic cu Filat, dar îmi plăceau la nebunie editorialele lui Tănase. De când cu Filat însă, apar zgomote urâte în susurul izvorului nesecat al maestrului Costea Tănase. Trist. Sunt trist.
Madonna le-a arătat din deget românilor: nu discriminaţi! Ohohooo, au sărit ca arşi spectatorii. Au huiduit-o de şi-a uitat discursul. A lăsat-o mai moale şi a continuat concertul cu un la naiba spus englezeşte printre dinţi: god damn it. A plecat Madonna. Am rămas noi să ne dăm cu părerea: ne-a înjosit sau nu?
Au fost atât de multe comentarii… Forumurile s-au înroşit de atâtea vorbe aruncate de românii furioşi. A avut dreptate Madonna când spunea că ţiganii sunt discriminaţi. Madonna a zis nu-i mai discriminaţi pe ţigani, românii au spus pe forumuri nu avem cum să nu-i discriminăm - fură, nu muncesc, trăiesc în mizerie. Eu nu vreau să mă dau cu părerea vizavi de ceea ce a zis Madonna, nu vreau să-i acuz pe români, nu vreau să discriminez ţiganii, ci să spun un singur lucru: în proporţie de 95 la suta, comentariile de pe forumuri au fost acuzatoare la adresa ţiganilor. 5 la sută au fost doar cei care îi apărau sau erau mai calmi. N-am văzut niciun ţigan să spună: bre, eu sunt ţigan şi nu este adevărat ce spuneţi despre mine. Nici unul! Poate ţiganii nu au internet acasă sau la serviciu?