Republica Moldova angajează preşedinte

Ţară săracă, aflată în estul Europei, cu jumătate din populaţia activă fugită peste graniţă, angajăm de urgenţă preşedinte. Cerinţe minime: să conducă ţară, să scoată cetăţenii din rahat şi sărăcie, să integreze ţara în Uniunea Europeană, să organizeze de urgenţă investiţii în drumuri. Propun să dăm acest anunţ pe CNN.

 

De ce să dăm anunţul? Pentru că pe agenţia de presă www.omg.md, apropiată comuniştilor, cică ar fi apărut ştirea că Voroneaşa şi-ar fi dat demisia. Observaţi, barem că a apărut ştirea pe site şi nu este confirmat, dar mite că Vladimir Nicolaevici nu mai este preşedinte. Ce secretomanie… Apropo, ştiţi de la ce vine OMG? Nu, nu de la Omega, de la Oh My God ce propagandă urâtă faceţi! Oare şi această ştire face parte din propaganda voastră?

 

Dacă este adevărat şi sper să fie aşa, Republica Moldova nu are acum preşedinte. Se vrea în aceasta funcţie Lupu, dar nu are cele 8 voturi, deci este mare probabilitatea să-l avem pe Mişa Ghimpu şi speaker, şi preşedinte. Urât. Vorbesc de ambele oportunităţi. Nu-i vreau preşedinţi pe nici unul. Pe mine nu mă întreabă, însă nimeni. Eh, totuşi mă dau cu părerea. Iar părerea mea este că avem nevoie de un preşedinte străin, de preferinţă german. Ştie cineva dintre voi germana? Ah, da, şi mai ştiţi cât costă un minut la CNN, avem de dat un anunţ important.

9 Responses to “Republica Moldova angajează preşedinte”

  1. doina Says:

    pricalistule…

  2. Cojocari Says:

    Adică miştocarule? :)

  3. Alex Vorn Says:

    EU! E vreu sa devin prizident! :D

  4. cojocari Says:

    Alex, ai şanse. Te recomandă numele, Vorn vine de la Voronin? :)

  5. Alex Vorn Says:

    Vorn vine de la numele meu de familie care este Vornicescu :)

  6. Calin Says:

    Quote:” Ţară săracă, aflată în estul Europei, cu jumătate din populaţia activă fugită peste graniţă, angajăm de urgenţă preşedinte. Cerinţe minime: să conducă ţară, să scoată cetăţenii din rahat şi sărăcie, să integreze ţara în Uniunea Europeană, să organizeze de urgenţă investiţii în drumuri.” - Vitalie, ai auzit cumva de expresia “o floare nu face primavara”? Sa-l angajezi tu si pe geniul administratiei ca tot nimic nu va iesi pana la urma… Atata timp cat oamenii voteaza (implicit gandesc) cu orice, mai putin capul. Nu ratiunea fiind in capul mesei…ci orice alt motiv (e de-al nostru, e “patriot”, nu e “tradator” etc.). Incompetenta si ignoranta e la ea acasa (voalata sub notiuni tip “profesionist in…., doar ca restrans la nivelul Moldovei”). Cu cine dom’le, presedintele din straini sa faca treaba in tara Moldovei? Cu “bonjour maman” Ghimpu, sau poate cu doctorii in stiinte economice Urechean si Braghis? Sau cu cei de recent veneau cu proiecte gargantuastice de constructie a unor noi gazoducte de sute de milioane de euro cand tara abia de are bani de paine? Sau cu genii in economie tip Ionita care habar nu au de finante? Sau cu fosti ministri a economiei alde Lazar, care propavaduia superatractivitatea economica a Moldovei, cand in Moldova nu era luata in calcul de nici un fond de investii occidental? Sau cu musiu “nu este criza” Dodon? Sau poate cu supernegociatorul la UE Corina Fusu, care deja vorbise la UE cu “cine trebuie” si doar urma sa fie alesi PL-ul pentru la RM sa intre in UE? Cu cine draga?

  7. Calin Says:

    Ooooo nu! Moldova scapa de un marlan needucat - Voronin, si se pricopseste cu alt marlan needucat - Ghimpu. Conteaza oare ca unul e rosu si altul e bleu - sunt ca niste frati gemeni…in comportament, gandire, mod de a actiona. Oricum electoratul lor (comunistilor si liberalilor) e similar ca masa - lumpen, fie el de stanga sau dreapta…Tot lumpen ramane :(((

  8. Cojocari Says:

    Călin, de acord. Ghimpu ne rezervă nişte surprize de proporţii. În ceea ce priveştea floara şi primăvara… Vreau să-ţi amintesc alt proverb: peştele de la cap se strică. Dar dacă schimbăm capul? Oare nu-i mai bine? Sau este târziu şi peştele s-a împuţit cu totul?
    Apropo, prieteni, aţi văzut ştirea despre anunţul cu angajarea preşedintelui Moldovei? http://www.bestjobs.md/locuri-de-munca-postul-de-presedinte-al-republicii-moldova/402527/6 este pe best jobs. Cineva chiar a pus în practică gluma mea. Numai că eu îmi doream un preşedinte german, iar el, acel care a dat anunţul ar vrea unul român.

  9. Alex Vorn Says:

    @Cojocari shi la PROtv s-a spus… :)

Leave a Reply