“Ce dracu să fac? Ia, la moaşte”
De două zile fac reportaje din Dealul Patriarhiei din Bucureşti. Sute de mii de români vin să se închine, aici, la moaştele a 6 sfinţi. Numai că nici vorbă de credinţă, pioşenie, iubire faţă de aproapele tău. Chiar aş spune că este pe dos: oamenii au o ură profundă faţă de aproapele lor, mai ales dacă acesta ajunge la cele sfinte mai repede.
Când vine vorbe de sarmale ura nu este suficientă, se trece la îmbrânceli, urlete. “Ne este foame, maică”, îmi spunea o bătrânică ce stătea stoinică în rândul sufocant. Ruşinos, neomenesc, animalic, de-a dreptul Africa, dar nu o ţară din Uniunea Europoeană. Mare este grădina ta Doamne, şi ţii acolo mulţi enoriaşi care ar avea nevoie de mai multă minte decât sarmale…
Să nu credeţi că doar bătrânii sunt cu pitici pe creieri. Nu. Sunt mulţi tineri care nu fac diferenţa dintre club şi biserică. Îl întreb pe unul: “Ce faci?”. Răspunsul este şocant: “Ce dracu’ să fac? Ia, la moaşte!”, iar asta ne spune un om care în câteva ore se va ruga în faţa unor lucruri pe care le consideră atinse de har divin.
O psihoză de masă, pelerinajul acesta către moaşte. Omul şi în faţa lui Doamne, Doamne este om - plin de păcate, intrigi, răutate şi bârfe. Am ataşat şi reportajul pe care l-am făcut în preajma Patriarhiei, unde aveţi de toate, din plin. Groaznic!
De altfel, de fiecare dată când intru într-o biserică, îmi aduc aminte că în copilărie aş fi vrut să-mi leg viaţa de slujirea lui Dumnezeu. Aveam, aşa o dorinţă, poate mă fac preot, poate altceva… Iar gândurile mele se conturau deja: eram palamari, adică un fel de băiat de altar in biserica din sat. Aduceam tămâie, băteam clopotele, citeam din cărţi scrise în slavonă. Era bine, era frumos, sublim şi cel mai important - profund liniştitor. Doar că farmecul dispărea când în biserică intrau enoriaşii. Îşi aduceau cu ei bârfele satului, conflictele dintre familii, vrajba dintre duşmani. Fără să-mi dau seama, răul m-a cuprins şi pe mine. O minte de copil nu ştie să facă diferenţe. Cuprins de dezgust am luat o decizie grea: într-o zi am ieşit din biserică şi nu am mai revenit decât ocazional… La 14 ani decisesem ca relaţia mea cu Cel de Sus să nu mai fie mijlocită de oameni. Este greu să-l mai auzi pe Dumnezeu în hărmălaia creată de “credincioşii” care se luptă pentru sarmale şi pentru un loc mai în faţă.
October 28th, 2009 at 10:33
Adevar ai spus! Asa e poporul nostru - credincios pana in maduva oaselor, dar fara pic de respect elementar in strada… Sa fie oare fatarnici sau hipnotizati??? Exact din aceeasi cauza evit sa merg la biserica cand e multa lume.
October 28th, 2009 at 13:22
Dezgustator. Dupa asa reportaje mai fac un pas spre ateism.
October 28th, 2009 at 13:30
Pentru Alex Cozer: după un contact cu nebunii, mai faci un pas spre nebunie? După un contact cu comuniştii, mai faci un pas spre comunism? După un contact cu teroriştii, mai faci un pas spre terorism?
Eşti slab de fire, dacă nişte oameni inconştienţi şi pe care nici nu-i cunoşti te pot influenţa aşa iute.
October 28th, 2009 at 13:35
Vitalie, am o curiozitate: cam la câte procente ai estima numărul celor care se îmbrâncesc pe acolo? Cu asemenea ocazii, în dealul Mitropoliei urcă şi mulţi oameni oameni bolnavi, cu devieri psihice sau comportamentale, oameni care nu-şi pot controla reacţiile şi vorbele. Ei merg cu speranţa că vor găsi alinare pentru suferinţa lor sau chiar însănătoşire totală. Fac bine că merg şi Dumnezeu să-i ajute. Dacă ai face un reportaj dintr-un spital psihiatric, la sigur nu te-ar indigna reacţiile pacienţilor.
Furia şi agresivitatea sunt boli: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/35709/Furia-poate-fi-semn-al-unei-boli-mintale.html
October 28th, 2009 at 15:31
Inca odata ai scris un articol super.
“Numai că nici vorbă de credinţă, pioşenie, iubire faţă de aproapele tău. Chiar aş spune că este pe dos: oamenii au o ură profundă faţă de aproapele lor, mai ales dacă acesta ajunge la cele sfinte mai repede.” - adevar spui. Nu exista credinta exista doar traditii. Oamenii nu mai cred sufleteste.
October 28th, 2009 at 16:29
Din pacate exista multi oameni saraci si slab educati. Biserica le ofera o lumina. Fericiti cei saraci cu duhul. Ce nebunii ar fi facut oamenii astia daca mintea lor nu ar fi fost controlata …
October 28th, 2009 at 20:09
@Cititor blog. Stii, tocmai asta este si tragedia. Pelerinii par normali, nu sunt nebuni sau alienati mintal, desi erau si de acestia pe acolo. Ii am in vedere pe “piosii”, “credinciosii” cu toate tiglele pe casa. Faptele lor arata insa altceva. “Piosii” si “credinciosii” isi dau coate, se imbrancesc pana lesina si uita de cele sfinte. Despre asta am scris. Asa ca a compara pelerinajul cu o casa de nebuni este gresit, nu ca ar fi imoral, pur si simplu nu e logic.
October 28th, 2009 at 20:42
Bun reportajul tău de azi. Am văzut că ţi-a explicat bine o doamnă: “şi cel rău îşi mai bagă coada”. Nu am comparat cu o casă de nebuni, dar am spus că sunt mulţi oameni bolnavi, care merg pentru vindecare.
October 28th, 2009 at 22:16
Sunt de acord cu ce ai prezentat, insa doar partial cu concluziile tale si ale altor cititori de ai tai.
In primul rand, ce vina are Dumnezeu in toate astea si, mai mult, ce vina are fiecare dintre noi incat sa devina ateu din cauza unor asemenea intamplari. Unde sunt sute de mii de oameni, cu siguranta ai sa gasesti asa ceva. Incearca sa megi la Ierusalim de Inviere si ai sa gasesti tot combat.
Fiecare crede in felul lui si se poarta aplicand propria scara de valori. Unii decent si, dupa parerea noastra, asa cum ar trebui, iar altii in felul acesta din reportajul tau. Un lucru rau e la fel de rau, indiferent daca e facut cu fapta sau cu cuvantul sau cu gandul. Asadar, o coloana ordonata de oameni sobri si aparent piosi, dar cu ganduri numai de ei si de Dumnezeu stiute, nu cred ca ar schimba mult situatia lor dpdv al relatiei lor cu Dumnezeu. Pentru cei din jur, intr-adevar ar fi o mai mare usurare. Ar fi prea usor sa inveti sa iti iubesti aproapele dupa porunca, daca orice aproape ar fi un sfant.
Oricum, pe fond, de acord cu tine.
Cuvintele acestea ar trebui batute in piatra pe zidul oricarei biserici:
http://www.youtube.com/watch?v=5YYF-5EC0Vc
October 28th, 2009 at 23:22
“Ar fi prea usor sa inveti sa iti iubesti aproapele dupa porunca, daca orice aproape ar fi un sfant”. - Asta ar trebui şi eu să mi-o scriu pe uşă, pe monitor, până mi se întipăreşte în cap şi în inimă. Ce cuvinte frumoase aţi spus şi cât de calm şi binevoitor aţi explicat…
October 29th, 2009 at 00:18
un adevăr pur ai precizat! cât despre palamar, etc…am trecut și eu prin aceasta.
October 30th, 2009 at 12:08
Vitalie Jos Pălăria pentru acest reportaj. Sunt de acord cu cel de mai sus care spune că acum există tradiţii, nici urmă de credincioşie, principii de dragoste faţă de aproapele, milă şi bunătate. De unde astea??? dacă lumea nu citeşte Biblia, cartea care descrie caracterul lui Dumnezeu. Sunt sigură că cei care merg acolo, nici nu înţeleg pentru ce merg acolo. Îţi sugerezi să faci un material cu preoţii, ce părere au ei despre asta? Pe conştiinţa lor va rămâne pentru judecată toată nebunia aceasta la asemenea evenimente.