Gopnic şi cocalar, fraţi care nu se cunosc
Voi probabil sunteţi mai informaţi şi ştiţi mai bine decât mine cine sunt “gopnicii”… Spre deosebire de voi, trebuie să recunosc, habar nu am. Mai bine zis, nu aveam, pentru că deja m-am informat şi ştiu. De altfel, rupt de realităţile de la Chişinău, credeam că o fi vreo nouă modă printre tineri, vreo chestie pe care nu am pătruns-o până la capăt. Credeam că este o noţiune nou inventată. Nu, nu-i aşa.
Citeam nişte bloguri şi am găsit cuvântul. Nu ştiam ce înseamnă gopnici, aşa că am început să mă documentez până am realizat că îi cunosc şi i-am văzut nu o dată, nu doar în Moldova, ci şi în România. Numai că aici li se spune cocalari. Desigur, între cele două tipuri de tineri există deosebiri, însă doar de suprafaţă, în profunzime sunt fraţi gemeni. Îi vedeţi în pozele de mai sus. Nu cred că trebuie să va spun cine este gopnicul şi cine cocalarul. Dar, dacă nu ştiţi, ghiciţi după descrierile de mai jos.
Mai întâi să vedem cine sunt gopnicii. Gopnic este un cuvânt rusesc, care face referire la grupurile de tineri ce işi pierd zilele, mai ales nopţile, pe străzi. Fură, îi terorizează pe cei mai slabi, nivelul de educaţie în rândul gopnicilor nu sare de clasa a opta, a noua. Îi recunoşti după îmbrăcăminte. În special poartă training, sunt încălţaţi în pantofi cu botul ascuţit, deseori pantofii le sunt prea mari. În cel mai bun caz au pantofi de sport foarte ieftini, adică chinezării abibas, pyma. Dacă este frig, vor purta neapărat o geacă de piele pe care se laudă că au împuşcat-o de la unu’ pe stradă. În cap poartă o şapcă sau un fes. Tunsoarea este scurtă, de multe ori cu un breton ciudat de lung. Este musai să aibă un inel masiv din alamă şi o borsetă în mână. Au ceas şi telefon mobil la care nu le place să vorbească pentru că nu au bani. Ceasul are o brăţară lucioasă, mult prea largă pentru încheietura mâinii. Gopnicului îi place să stea în pirostrii chiar dacă este într-o staţie de troleibuz, iar în jur sunt scaune libere. Mereu scuipă printre dinţi - acolo unde a stat 5 minute se formează o baltă de salivă. Ori de câte ori are bani îşi ia o bere şi o bea cu înghiţituri mici mergând pe stradă. De exemplu, la Chişinău îşi cumpără bere Chişinău, ieftină şi proastă. Mereu este gata să se ia la harţă, iar de obicei se ia, însă doar cu cei mai mici ca ani şi ca statură. Locuieşte cu părinţii, deşi are deja aproape de 30 de ani. Are o maşină marca Lada, dar ar vrea un Mercedes.
Cocalarul este sclipitor, la propriu. Toate hainele de pe el sunt lucioase-sclipitoare. Nu poartă şapcă pentru că i-ar deranja părul murdar şi dat cu gel. Ca şi gopnicul este descheiat la camaşă până aproape de burta proeminentă. Berea este şi ea un accesoriu important. Spre deosebire de gopnic, cocalarul are mult mai multă alamă pe el. Dacă pe deget stă nelipsitul inel, la gât atârnă crucea masivă, iar la încheietura mâinii un ceas ori o brăţară mult largă. Trăieşte pe picior mare, doar atunci când are bani, când nu are vai de steaua lui. Dacă are maşină, este neapărat o dacie 1300 sau în cel mai bun caz o Solenza. Visează să treacă la un BMW negru. Doamne fereşte să se întâmple pentru că devine astfel regele şoselelor. A se înţelege pericolul şoselelor. Nu ascultă decât manele, doar manele şi numai manele. Are casete cu Guţă, Vali Vijelie, Adi Minune şi alţi manelişti pe care le ascultă în casetofonul din Dacie. Privirea uşor tâmpită, vorbă răguşită. Abia citeşte, cât de scris, nevoia de a trimite sms-uri l-a învăţat. A ajuns până în clasa a şasea şi se miră cum a reuşit aceasta?
Deşi se deosebesc, în fond, cele două feluri de scursuri ale societăţii: gopnicii şi cocalarii se aseamănă mult. În primul rând, un cocalar sau un gopnic nu o să-şi recunoască apartenenţa la aceste grupuri. În al doilea rând, parcă sunt tot mai mulţi şi mai mulţi de la un an la altul. Şi în final, dar nu în cele din urmă, atât gopnicii cât şi cocalarii sunt proşti şi cam reduşi din punct de vedere intelectual.
![golden%2Bbrau[1]](http://farm4.static.flickr.com/3534/4041700863_635cf43523_m.jpg)
![1[3]](http://farm4.static.flickr.com/3524/4042444534_e2c04f43e4_m.jpg)





October 25th, 2009 at 16:44
Super articol. Cocolarii tot asa iau la harta cu cei mai slabi?
October 25th, 2009 at 18:01
Nu, cocalarii sunt şi mai fricoşi
October 25th, 2009 at 18:49
habar nu aveam că există asemenea termeni
October 26th, 2009 at 05:31
“”…..Au ceas şi telefon mobil la care nu le place să vorbească pentru că nu au bani….”"
:))) Beep packet!
October 27th, 2009 at 16:17
Salut , sunt nou aici , dar iti citesc blogul mai de mult timp , poate gasesti si analogul cuvantului “pzitzipoanca” din romana in limba rusa:)
October 28th, 2009 at 02:55
Sunt niste produse indirecte ale comunismului care a dus saracie si degradare morala in multe tari. Eu ii privesc cu mila pentru modul in care isi irosesc viata …
December 13th, 2009 at 17:34
inexact… se vede ca ai scris articolul in totala necunostinta de cauza.
Termenul de cocalar nu se limiteaza doar la ce ai zis tu mai sus.
Uita-te pe site-ul http://www.cocalari.com si ai sa intelegi mai bine “fenomenul”.
Constat ca nici despre cei moldoveni nu stii multe… un termen mult mai popular este cel de “mul” si nu cel de “gopnic”.
Vizualizeaza site-ul http://www.muligambia.com
April 16th, 2010 at 14:27
gopnik este un cuvint respectat la chisinau!!
chiar daca sunt prosti asta nu iseama ca nus la un nivel cu toti!!!!
nu au frica de numik majoritatea pentru nici o data nu sunt singuri si in grupuri!!!!
April 16th, 2010 at 14:28
mai bine sa nu te iai de ei acesta nu te va aduce la bine!?
May 6th, 2010 at 23:23
Unde ai gasit pozele astea ?!:))
June 15th, 2010 at 09:50
“Constat ca nici despre cei moldoveni nu stii multe… un termen mult mai popular este cel de “mul” si nu cel de “gopnic”.
Nici tu nu stii nimic. “Mul” nu exista. Exista termenul de “muli” care reprezinta o persoana slaba de caracter, pe care toti se “suie calare”. Din rusa: muli=catâr.
Acuma despre gopnici. Gopniciii sunt patura cea mai borata a societatii din Chisinau. Asculta muzica ruseasca de cea mai proasta calitata - muzica ascultata in marea majoritate de alcoolisti, puscariasi si categoria respectiva (ex. http://www.youtube.com/watch?v=s66ta-9CnKI) si privesc filme de genul “Brigada” sau “Bumer”
Is imbracati sport (costume sportive cinezesti de la PIata Centrala din Chisinau), cu chipiuri cu capatul intors in sus. Vorbesc cu cuvinte rusesti adaptate in romana (ex. Eu nish n-am tarmazit, srazu niam luat kastiumu spartivnii ariginalinii, crasovshili sh kepka, ian zis lu tiolka k eu a s ma vazvrashesc neizvesno cind sh am ieshit din hata.)
In plus, o mare parte din ei conduc Opel Vectra siu au Nokia 3310
Per total, gopnicii reprezinta una dintre cele mai tampite categorii de populatie a Chisinaului, si din pacate inca se inmultesc.
June 15th, 2010 at 11:16
“gopnik este un cuvint respectat la chisinau!!”
June 15th, 2011 at 13:37
bucisti si buciste: http://www.facebuci.RO
December 16th, 2011 at 21:24
@Marius: cred ca ar fi Shalava
@Victor Says: uite de opel si de nokia nu stiam :))
Nu sunt deacord cu afirmatia ca berea chisinau e de cea mai proasta calitate, in familia mea se bea numai aceasta bere.
Si in poza e un boschetar da nu un gopnic.
http://i.imgur.com/WwR6a.jpg