Viaţa şi-a reintrat în cursul ei normal în Republica Moldova. Nu-i aşa? Parcă ne-am mai obişnuit cu noua Putere, cu noii miniştri, noii procurori, noua opoziţie. La fel stau lucrurile şi în capitala României. Numai că aici, în Bucureşti, de unde îmi fac observaţiile asupra a ce se întâmplă în mult iubita Moldovioară, această normalitate înseamnă de fapt uitare. Au uitat toţi de Republica Moldova. Dacă nu aprinde nimeni Parlamentul, dacă nimeni nu dă în cap poliţiştilor… Oare a fi român în Republica Moldova înseamnă doar să fii revoluţionar, anticomunist cu bolovanul în mână? Cum am intrat într-o anumită normalitate, gata, s-a dus interesul.

Păi, fraţii noştri, ACUM avem nevoie de voi. În sfârşit la Chişinău, şeful statului, Parlamentului, Guvernului nu se sfiiesc să spună că vorbesc limba română; în sfârşit vizele au fost scoase, iar oamenii au început să se gândească la România nu doar la ţara care ar putea să le ofere cetăţenie şi astfel un drum spre Italia. De fapt, proromânismul din Moldova nu este unul ieftin, glorios ca cel din anii ‘90. Astăzi avem afaceri româneşti în Moldova şi afaceri moldoveneşti în România. Astăzi avem, cred, vreo sută de mii de tineri moldoveni şcoliţi în România, iar printre aceştia şi eu. Deci interesul este unul social, economic, nu doar cultural. Acest lucru nu este neapărat rău. Cum interesul joacă fesul, aşa şi interesul economic trebuie să danseze hora relaţiilor moldo-române.

Să zicem că nu vorbim aceeaşi limbă, nu avem aceleaşi tradiţii sau că nu avem o istorie comună, să presupunem că nu ne leagă nimic. Chiar şi în aceste condiţii ar fi trebuit să priviţi mai des în curtea noastră. Doar SUNTEM VECINI. Dar nu şi nu! Înţelegeam atunci când erau comuniştii şi se spunea, cât este Voronin nu avem ce face. Astăzi, când am reuşit să scăpăm ca prin minune de ei, politicienii români ce fac?

Concret: ce s-a schimbat în relaţiile moldo-române de la revoluţia din Chişinău? Mai nimic. A venit de câteva ori deputatul Corlăţeanu în Moldova; a vizitat Lupu Romania şi cam atât. În rest tăcere. Mai mult, Ghimpu, preşedintele de Parlament şi de ţară, spune că nu poate să meargă în România pentru că sunt alegeri, uită totuşi că Băsescu a venit în Moldova comunistă chiar cu o săptămână înainte de scrutin. În plus, prima vizită a lui Filat a fost la Bruxelles, nu la Bucureşti. Trist. Poate revin comuniştii la putere şi o să vă muşcaţi coatele că aţi ratat un moment bun.

Omul acesta va fi preşedintele Republicii Moldova. Dar să nu uităm cine a fost chiar dacă a reuşit să ne convingă de faptul că s-a lepădat de satana. Da, dar oare satana s-a lepădat de el? Mai ales că în multe cazuri discursul său diferă de cel al altor lideri ai Alianţei. Cel mai evident a fost atunci când Filat s-a declarat pentru introducerea istoriei românilor în şcoli, iar Lupu nu a fost de acord. Cine ştie ce ne mai aşteaptă?!

Am impresia că Alianţa abia aşteaptă să fie votat preşedintele ca să răsufle uşurată: uuuuf! Să se simtă oarecum în siguranţă la putere. Astăzi, de exemplu, nu-şi permit luxul de a nu fi de acord în public pe anumite chestiuni, staţi să vedeţi după ce sunt evitate alegerile repetate. Atunci ţine-te circ politic… sau poate e democraţie?

Acest post este doar o poză, nimic mai mult. Cei de la VIP au avut o idee un pic ciudată, să-i pună pe cei doi pe copertă. Pentru mine a fost o surpriză. Poza circulă deja pe facebook la liber, aşa că am zis să o dau şi eu pe blog.

A fost odată un politician. Avea barbă şi ochi şireţi. Dar omul acesta a dispărut subit, iar noi, moldovenii, nu plângem, doar ne-a trădat pe toţi, inclusiv pe mine. Cum hoţul când nu are ce să fure îşi pune pălăria în par şi până nu o şutează nu se lasă, aşa şi acest personaj malefico-tragic: când nu are ce să trădeze îşi vinde proprii prieteni, angajaţi. Ultima trădare a fost cea a jurnaliştilor de la EU TV. Oamenii de acolo au fost daţi afară şi au rămas pe drumuri fără salariu, fără un job. Unde să se angajeze sărmanii pe această criză nenorocită? Poate să ia drumul Italiei…

Una peste alta nu le plâng de milă. Şi ştiţi de ce? Trebuiau să-şi asume riscurile. Nu i-a ţinut nimeni cu forţa. Puteau să plece mai demult, să nu mai joace cum le cânta trădătorul cu barbă insultând astfel morala şi toată societatea, prezentând minciuni pe post. Între timp, sunt sigur, îşi găseau de muncă. Dar aşa, trădaţi de şef, ostracizaţi de societate - au parte de zile negre-negre. Aţi auzit reacţiile organizaţiilor media, asociaţiilor de jurnalişti vizavi de concedierea în masă a celor de la EU TV? Daca da, daţi-mi şi mie de veste pentru că eu nu am zărit niciuna. În antiteză cu ei, atunci când comuniştii şi oamenii bărbosului trădător făceau presiuni asupra PRO TV, zeci de astfel de asociaţii au sărit să le ia apărarea. Oare de ce?

De altfel, această situaţie trebuie să le dea de gândit jurnaliştilor de la NIT. După EUTV-işti urmează ei. Cât cred că îşi mai permit comuniştii să-i plătească? Sacul cu bani nu este fără fund şi credeţi-mă, în curând se va lega la gură. Ce se va întâmpla în acel moment? Comuniştii vor uita toate reportajele de manipulare, oribilităţile spuse pe post şi le vor da una în fund. În acest caz, şutul nu va reprezenta un pas înainte, ci îi va proiecta în faţa tuturor celor pe care i-au împroşcat cu mizerie. Ce va mai conta salariul băbănos pe care l-au ridicat aproape un an? Banii au fost, s-au dus, voi rămâneţi să trăiţi printre oameni.

Până atunci, însă, NIT continuă războiul. Vedeţi mai jos o luptă editorială între Timpul şi NIT. Între râs şi plâns…

Problema Moldovei, mare ei problemă, este că nu se poate rupe de comunişti. Noi am votat împotriva comuniştilor la alegeri, însă reprezentanţii lor vor fi până la urmă chiar şi în Guvern. Mă aşteptam ca în confruntarea din emisiunea “În Profunzime” a celor doi miniştri ai economiei în timpul regimului Voronin să iasă scântei. Nu s-a întâmplat. Parcă vorbeau doi studenţi în economie, poate doi masteranzi de la facultatea economie: teorie economică amestecată cu un pic de politică. Două băbuţe care vând seminţe în piaţa centrală şi s-ar fi certat pe anumite chestii. Nu şi cei doi. Prieteni la cataramă.

De ce să se contreze, de ce să se bată în idei? Nu. Preferă să o dea în bălării, să vorbească despre banane, peşte, Tarlev, consilieri prezidenţiali. Dodon, ca Dodon, omul trebuie să-şi salveze pielea şi să se scuze, dar Lazăr? De ce tace Lazăr? Pentru că el nu este diferit de Dodon, este comunist, un ministru în acelaşi Guvern chiar dacă s-a numit Tarlev şi nu Greceanâi. Nu sunt economist, deaceea vreau să mi se explice în ce hău se află Moldova. Numai că Lazăr tace.

Guvernul Filat are o politică de comunicare cu publicul GREŞITĂ. Eu, Vitalie Cojocari, cetăţean al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească am votat opoziţia pentru că nu eram mulţumit inclusiv de starea economică a ţării. Aşteptam ca din moment ce noul Executiv se va fi instalat să facă un fel de audit al ţării şi să ni se spună: bre Vitalie şi voi oameni buni, lucrurile stau atât de prost… sau poate aşa de bine. Au uitat de noi. Nu ne spun nici dracu. Iau împrumuri, pleacă pe la Bruxelles, vorbesc cu Rusia, iar noi ne uităm buimaci şi nu înţelegem nimic. Înţelegem doar că vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii. Unde este mult lăudata transparenţă, unde este mult visata prosperitate economică? De ce tace Lazăr şi nu ne spune nimic?

Mici cutremure pe piaţa mediatică din Moldova. Mai întâi vine mogulul.

Pe urmă aflăm că EU TV este în colaps. Jurnaliştii de acolo nu şi-au primit banii de trei luni. M-aş fi mirat ca Roşca să poată ţine pe picioare televiziunea prea mult. Acest post nu prea are publicitate, Iuri Ivanovici este zgârcit şi pe minus. Numai jurnalist în Moldova să nu fii. Cei de la EU TV îşi vor primi salariul în produse cosmetice şi detergenţi. Ce legătură are venirea lui Sorin Ovidiu Vântu şi cu salariile de la EU TV? Doar faptul că au apărut alte zvonuri: EU TV ar urma să fie cumpărată de SOV.

Şi în sfârşit, dar nu în cele din urmă, apare o reacţie video a directorului, patronului Jurnal TV, Val Butnaru la vizita mogulului. O vedeţi mai jos. Citind printre rândurile spuse de domnul Butnaru nu ai cum să nu remarci o încrâncenare, o supărare în legătură cu Realitatea TV. Se vede că este supărat Val Butnaru, dar pe ce anume? Oare nu a fost luat în calcul de planurile lui SOV? Şi ce texte aruncă domnul Butnaru în adresa mogulului Vântu? Cel mai mult m-a amuzat faza în care domnul Butnaru spune ceva de genul: domnul Vântu ar putea să aibă o surpriză şi nu numai el… Miliardele lui Vântu contra unei echipe de jurnalişti profesionişti basarabeni care vor să facă o televiziune inedită în Republica Moldova. Domnul Butnaru, pe care îl respect mult pentru că este un om deştept şi citit, nu ştie două lucruri. Primul, faptul că nu prea are o echipă de profesionişti. Nu încă. Îmi pare rău s-o spun, sper ca critica mea să meargă unde trebuie şi nu să creeze ranchiună, dar băieţii de la Jurnal TV sunt încă amatori. Sper să evolueze, dar am mai scris despre asta. Doi, SOV nu este miliardar, doar milionar - criza l-a afectat. Concluzia ce se impune: chiar şi cu milioane dacă vine la Chişinău, dar Jurnal TV tot va avea viaţă grea.

În România dragostea de mai mult de o jumătate de an dintre PSD şi PD-L s-a încheiat. Numai că nu a fost chiar iubire, ci viol, căci aşa se numeşte dragoste cu forţa. Relaţia dintre cele două partide au fost forţate de nişte împrejurări care s-au schimbat între timp şi aşa am ajuns la divorţul de săptămâna trecută. Analiştii politici din Bucureşti spun în cor, despărţirea mulţumeşte ambele tabere: în sfârşit PSD poate să dea deschis în PD-L, iar PD-L să atace PSD cu urlete şi ţipete, ci nu în surdină cum o făcea până acum.

Trebuie să admitem, situaţia din Bucureşti este oarecum asemănătoare cu cea din Chişinău; doar şi în Moldova avem o coaliţie a partidelor din stânga şi dreapta eşchierului politic. Stânga: PD. Dreapta: PL, PLDM. Cât despre AMN, nici nu ştiu ce să zic: sunt văzuţi la centru, ei se declară în dreapta ori mai bine zis liberali. Oricum, acest partid contează din ce în ce mai puţin. Revenind la comparaţia dintre Moldova şi România - întrebarea care mă frământă în aceste zile este, oare coaliţia de la Chişinău va ţine tot atât de puţin? Răspunsul: nu, atâta timp cât sunt încă tari comuniştii. Pentru că oricât nu ar fi de straniu, dar liantul acestor trei partide sunt comuniştii. Cum frica păzeşte bostănăria, aşa şi frica de comunişti ţine AIE legată. Deşi este evident faptul că comuniştii sunt pe ducă, aceştia rămân încă puternici şi oricând ar putea să revină la conducere, iar acest lucru bagă în sperieţi deputaţii democrat-liberali. S-a zis cu închisul microfoanelor, s-a zis cu maşina la scară, s-a terminat cu deplasările la Bruxelles, nu mai pot visa la afaceri de milioane… Nasol.

De fapt nu-i nimic rău în asta. Să se teamă, numai aşa vor fi motivaţi să dea cât mai mult din ei, să pună osul la treabă, să crească nivelul de trai al populaţiei. Numai aşa vor reuşi să convingă moldoveanul să nu voteze secera şi ciocanul la următoarele alegeri.

Ascultaţi cum au fost citite reportajele de mai sus. Dacă vreţi să râdeţi de să vă doară burta daţi play. Nu vă veţi crede urechilor. Înţeleg că unii au accent, dar nici chiar aşa… Am impresia că Jurnal TV a ieşit în stradă şi pe primul întâlnit l-au angajat. Moldova 1 are de la cine învăţa.

Ce fac într-un weekend liber? Cumpărături. De exemplu, în weekendul acesta am fost de două ori la supermarket. Să fie. Cine a zis că e criză? Magazinele plin de lume, iar lumea cu cărucioare ce se rup de mâncăruri, bere, cârnaţi şi tot ce îşi doreşte românul să bage în bârdâhan.

Cât despre video-ul de mai sus, este tot despre mâncare, numai că sunt nişte imagini extraordinare cu nişte bucătari, care nu ştiu cât de bine gătesc, dar care se pricep de minune la jonglat cu mâncarea. O aruncă în sus, o prind cu altă mână. Nu repetaţi asta în bucătărie. Apropo, la început un pic de sculptură în pepene. Poftă bună… la privit.

UPDATE: Imaginile au fost filmate joi, în Bucureşti, la Romexpo unde s-a desfăşurat un târg gastronomic.

Informaţia venită pe surse de la Unimedia, despre faptul că Sorin Ovidiu Vântu se află la Chişinău, ar putea să toarne apă la moara celor care visează cu ochii deschişi la Realitatea Chişinău. Puţin contează intenţiile, dacă nu au şi o bază economică. Cei de la Unimedia ne spun că Jurnal de Chişinău nu are nimic în comun cu Realitatea Chişinău. Ştiam. De o săptămână chiar.

Deşi zvonurile circulau printre jurnalişti, nu înţeleg de ce cei de la Jurnal de Chişinău nu le-au infirmat. A fost o tăcere suspectă mai ales că au adus un român care se ocupa cu angajări. Se numeşte Orbean, George parcă, şi este unul dintre oamenii care au deschis Realitatea Ploieşti. Aşadar, zvonurile aveau o anumită logică. Astăzi, însă m-am lămurit - Jurnal de Chişinău este un proiect aparte. Jurnal de Chişinău strânge jurnalişti, reporteri pentru a deschide o televiziune de ştiri care nu este aceeaşi cu Realitatea Chişinău. O idee mai mult decât îndrăzneaţă dacă ne gândim la cât de sigură este piaţa mediatică din Moldova. Totuşi îmi place faptul că se riscă în acest domeniu.

Din ce am aflat, pe surse, vreo câteva sute au depus cv-ul pentru a obţine un loc de muncă la Jurnal TV. Interes mare. O concurenţă şi mai mare. De ce? Pentru că la Chişinău există câteva facultăţi de jurnalism, dintre care cea mai importantă la USM. Păcat de ULIM, începuse în forţă, dar a cedat pe parcurs. Aceste facultăţi produc pe bandă rulantă absolvenţi dintre care poate doar 10 la suta reuşesc să se angajeze. Dar am deviat de la acest subiect. Ideea este că după ce am scris câteva posturi despre Realitatea Chişinău m-au întrebat mulţi dacă ştiu ceva despre asta. Ştiu şi eu ce vorbesc cu unii mai informaţi decât mine. Problema este că de aş vorbi cu SOV însuşi nu aş afla mai multe. Deşi s-a anunţat ideea de a deschide o televiziune la Chişinău, aceasta rămâne încă la stadiul de idee. Problema principala: cash-ul. În presa din Bucureşti se scrie că imperiul SOV nu s-ar simţi din punct de vedere economic prea bine. Întrebare: dacă are probleme cu lichidităţile în prezent, ce mai investeşte la Chişinău? Când îşi revine ca să poată investi? Şi de ce ar face-o?

Dar, ar fi extraordinar dacă Realitatea ar veni la Chişinău. Ar aduce un plus de valoare jurnalismului de acolo, care, hai să fim sinceri, încă şchiopătează rău la capitolul calitate, dar mai ales economic.

Moldovenii sunt ipocriţi şi judecă lucrurile din perspective egoiste, mai mereu prin prisma interesului. Este urâtă această caracteristică şi nu ne face faţă deloc. Probabil avem o părere bună despre noi: ospitalieri, muncitori, răbdători, iubim dreptatea. Dar să vedem, atunci când suntem ospitalieri, ne bârfim oaspeţii; când muncim o facem aşa cum ne pricem, după ureche; răbdăm atât de mult încât uităm că avem demnitate; iar de iubit, iubim numai dreptatea noastră, nu şi dreptatea altora. Urât, nu?

În povestea “Ghimpul şi Nepotul” avem de a face cu ultima stare de a fi a moldovenilor. Stăm pe margine, privim Puterea şi ne nemulţumeşte pe bună dreptate. Este inadmisibil ca comuniştii să-şi numească în funcţii rudele. I-nad-mi-si-bil!!! De acord. Totuşi, atunci când noi ajungem să fim Puterea avem altă dreptate, alte reguli. De data aceasta este corect să punem în funcţie importantă şi bănoasă nepotul. Doar este un tip deştept, ştie economie, un bun specialist, fiul unui om mare. Mai jos veţi vedea că nici un argument din acestea nu ţine în faţa bunului simţ şi al corectitudinii.

Am militat, am scris un articol aproape manifest împotriva unui scuipat în noi, iar vorbele mi-au fost auzite. Poate am fost doar o picătură într-un ocean de nemulţumiţi, dar am fost. Ghimpu şi coaliţia democrat liberală are astăzi un plus de la mine. Însă un plus amar, pentru că Ghimpu ne-a vândut aceleaşi gogoşi: nu am avut nimic de a face cu numirea nepotului meu în funcţie. Altcineva a fost cu iniţiativă. Ceva nu se leagă, Ghimpul nu l-a numit, dar Ghimpul i-a retras candidatura… Nu cred unor asemenea enormităţi. În plus, nu am auzit să-i pară rău. Ne-a făcut o favoare şi ne-a închis gura. De parcă noi am fost vinovaţi că ei, politicienii, sunt nesimţiţi şi ne cred proşti. Ei bine, am demonstrat că avem şi un pic de atitudine. De altfel, Ghimpu recunoaşte că i-a retras candidatura nepotului numai pentru că a fost strâns cu uşa. Deci, dacă oamenii nu făceau gât…

Am fost extrem de criticat pentru luarea mea de poziţie. Văd că mulţi liberali îmi citesc blogul. E bine. Să răspund unor argumente invocate de criticii mei, e drept, unii neliberali:

Adoreus: Cum rămâne cu discriminarea pe baza de rudenie sau mai stiu eu ce? …nepotismul ca atare este o problema doar atunci cand sunt promovate persoane fara pregatirea necesara si doar pe baza de rudenie. Si nu cred ca e cazul aici. - Adoreus are o logică de neînţeles pentru mine. Adică, nepotul bine pregătit şi deştept numit în funcţie de unchi este discriminat dacă nu pune fundul în fotoliul calduţ. Dar poate şi nepotul prost trebuie să ajungă în funcţie. Dacă nu trebuie să îi discriminăm în funcţie de rudenie, nu e bine să-i discriminăm nici după inteligenţă? Nu-i aşa că am ajus la o absurditate? În plus, treaba asta cu un om deştept, bine pregătit este relativă. Să-mi răspundă cineva la întrebarea: este Corneluş Ghimpu cel mai bine pregătit om din Republica Moldova pentru a ocupa funcţia de guvernator? Da sau nu? Dacă îmi veţi spune da, vă faceţi de râs, dacă îmi răspundeţi nu, atunci vin cu altă întrebare: de ce nepotul şi nu altul?

Tudor Cojocaru: Oare rubedenia cu presedintele sa fie o piedica pentru dezvoltarea profesionala? Dar daca era nepotul lui Tarlev era ok? - Nu era ok nici în cazul şi mai ales în cazul lui Tarlev, dar nici al lui Voronin, Lupu, Urechean, Diacov, continuaţi voi lista. Şi da, trebuie să existe o piedică în calea dezvoltării profesionale a nepoţilor. O piedică legală, o piedică pusă de moralitate la urma, urmei. Piedica este bună, dar ea trebuie reglementată printr-o anumită cutumă, nu să strigăm noi ca nebunii. Pentru Dumnezeu - chiar nu aţi auzit de conflict de interese?

Radu: Vitalie sunteti romani numai si pt modalitatea de a va spala rufele in public! pt a omori capra vecinului etc :)) - ceea ce numeşti tu spălatul rufelor în public, eu îi spun dezbatere, luare de poziţie, intrare în normalitate după o lungă perioadă când nici nu ştiam că nepoţii au devenit peste noapte mari directori.

Ziceam în postul de mai jos că urmează să vă spun ce m-a nemulţumit în toată această tevatură. Cel mai mult faptul că liberalii, susţinătorii liberalilor, în loc să ia apă în gură contrariaţi de mişcările şefilor, au sărit să pună pieptul şi obrazul la bătaie. Prieteni, nu sunteţi oi, nu vă aruncaţi în prăpastie după berbec. Ochii plecaţi şi linişte, poate trece lumea uşor peste această mega greşeală de imagine. A doua nemulţumire este faptul că Ghimpu se crede în continuare curat ca un mieluşel. Păcat că nu şi-a învăţat lecţia… Dacă se crede corect probabil că va căuta o cale să-şi pună nepotul în altă funcţie. Singura întrebare ce ne chinuie: care nepot?

Ştirea m-a bucurat. Nu vă ascund. Am învins! Nu atât noi, cât bruma de bun simţ ce a mai rămas pe undeva îngropată. M-au supărat însă câteva chestii, despre asta mai târziu.