Primul terorist moldovean
S-a întâmplat o minune şi nimeni nu a murit în “atacul terorist” din Chişinău. Sincer, nu-mi explic… Mă bucur că nu s-a întâmplat o tragedie, dar totuşi, de ce? Am încercat să-mi dau seama de puterea exploziei şi am căutat ceva imagini pe youtube. Vedeţi mai sus ce au făcut nişte ruşi inconştienţi cu o grenadă oarecum similară. Aceasta a bubuit extrem de puternic şi putea omorî pe oricine care îi era în preajmă. Cum a fost lume multă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, singura explicaţie raţională este că insul, primul terorist basarabean, i-a speriat pe oameni. Aceştia s-au împrăştiat repede şi abia după aceasta a aruncat grenada. Un terorist bun la inimă. Ar mai fi o explicaţie: mâna lui Dumnezeu i-a ferit pe tineri.
Pam-pam. Iată-l pe primul terorist moldovean. Aduce un pic a Bin Laden. Îi lipseşte barba şi accentul, dar, de fapt, nu l-am auzit vorbind. Înainte să-i analizăm mecla teroristului, să analizăm informaţia de sub poză. E tare - vîrsta 23 ani, înălţime 170 cm, părul negru. Îmbrăcat scurtă verde închisă, blugi negri, vorbeau/vorbea în limba de stat. Un terorist tânăr, cam jos de înălţime, ochi migdalaţi şi bruneţel. O fi rrom? O fi chinez? Şi încă ceva, ce este închisă, culoarea verde sau geaca teroristului? Eh, păcat că nu avem informaţii suficiente. L-am găsi mai repede. Doar toată lumea vrea să-l cunoască pe primul terorist basarabean.
![1255706767_07221100[1]](http://farm3.static.flickr.com/2745/4016468209_cf2b75618f.jpg)





October 17th, 2009 at 15:20
să sperăm că e moldovean
October 17th, 2009 at 22:29
L-au prins cică. Să vedem. Sper să nu fie un ţap ispăşitor.
October 18th, 2009 at 15:54
are dreptate cineva din comentarile sale pe blogul Comsomolistilor,,, intradevar seamana cu Pavel Grigorciuc
http://4.bp.blogspot.com/_S6-SeoXG1z4/StmfyKLQ7WI/AAAAAAAAADI/6GLy0rpwsiM/s1600-h/312.jpg