Tipuri de oameni care mă enervează rău

Nepăsătorul plângăreţ - se plânge mereu că îi este greu la serviciu, acasă, în oraş, în ţară. La un moment dat chiar ţi-e milă de el. Atunci, însă, când ajungi şi tu la o limită şi îi spui, frate, stai să vezi cât de greu îmi este… Răspunsul te şochează, asta este, ce să-i faci? Dacă nu-ţi place, de ce nu pleci de la job, din oraş, din familie, din ţară? Încurajator, nu?

 

Anonimul isteric - internetul i-a oferit puterea pe care nu şi-o permite în viaţa de zi cu zi. Fără prietenă sau cu o soţie prea dominantă, fără job sau cu unul de la care ar fugi cu prima ocazie. Cine să-l angajeze pe el, tristul şi looser-ul mileniului? Aşa că se răzbună. Nu are capacitatea intelectuală să o facă ingenios, dar o face ca toţi, se dejectează pe forumuri. Ce boală am pe aceşti comentatori rataţi…

 

Amicul făţarnic - ţineţi minte de la Caragiale schiţa cu Amicii? Îi urăsc pe oamenii care îţi vorbesc bine în faţă, te ling, te pupă, te ţin în braţe. Îl consideri om bun, un amic adevărat. Auzi însă că te vorbeşte pe la unii, la alţii şi nu de bine, ci de rău. Tu îi propui ajutorul, el te consideră prost. Tu îi vorbeşti frumos, el spune că nu ai valoare. Atunci o rupi de el, îi întorci pur şi simplu spatele sau cum se spune în popor Îl tratezi cu fundul.

 

Egoistul amnezic - îl rogi ceva, el spune că nu poate, nu are, îi este foarte greu. Îl înţelegi şi cauţi ajutor în altă parte. Roata se întoarce şi vine el la tine. Te roagă, iar tu îl ajuţi. Peste puţin timp îi ceri la rândul tău ajutorul. Iarăşi nu poate, nu are, îi e greu - uită că tu l-ai ajutat mult, este amnezic. Şi aşa, până te prinzi că trebuie să-l refuzi. Satisfacţia este mare, atunci când are nevoie mare de tine şi tu nu poţi, nu ai, îţi este dificil.

 

Arogantul prost - este genul de om pe care nu poţi să-l înţelegi. Un coate goale, un neica nimeni, care se crede important. Pentru început nu-l ştii şi crezi că aroganţa asta o fi izvorând din vreo relaţie cu cineva de mai sus. Oricum, îl tratezi cu respect, dar mare ţi-e mirarea când vezi cu câtă neruşinare ţi se adresează. Te gândeşti că ai greşit undeva şi continui să fii cu bun simţ. Numai că se întâmplă contrar normei, iar neruşinarea atinge cote extreme. Explodezi la un moment dat, îl pui la punct, te cerţi rău cu el. A doua zi, însă, observi mult respect din partea insului. (VA URMA)

Share/Bookmark

4 Responses to “Tipuri de oameni care mă enervează rău”

  1. Analize False Says:

    As mai aduga:

    Emigrantul pierdut - o persoana care a emigrat intr-o tara mai dezvoltata din punct de vedere economic si cultural. Intr-o perioada foarte scurta de timp persoana isi creeaza propria lume unde el este Dumnezeu pentru cei ce au ramas in patrie. El devine mai arogant, incearca sa-i invete pe toti cei din patrie cum trebuie sa se comporte in societate sau cum trebuie sa traiasca.

  2. dumitru Says:

    ai atins o temă foarte sensibilă. simt și eu uneori aceste sentimente, dar “ceai să-i faci”? :)

  3. Alex Says:

    probabil ca eceshti oameni nu te inerveaza ci doar itzi strica dispozitzia… mie nu-mi place oameni care uita…!!! uita ca iai ajutat cindva f. mult, uita ca erai prieten cu el cindva, ca erai cu el atuncea kind lui era rau shi de genu acesta… dar se intimpla ca trec pe linga mine shi nici nu se saluta… :( ashai e psihologia omului (moldoveanului)… shi noi kiteodata nu ne dam seama ce facem…

  4. Marius Says:

    Ai uitat sa zici de barfitori… :P

Leave a Reply