COJOCARI Vitalie

Andrei Savciuc - tânăr român basarabean, student în Bucureşti. Atât. Restul e Bucureşti şi Chişinău. E scurta caracterizare pe care Andrei şi-a făcut-o pe blogul său. Aşa dorea să fie cunoscut de lume, iar Bucureşti şi Chişinău era toată lumea pentru el. Eu nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit niciodată. Regret, ar fi fost cazul. Cred că s-ar fi întâmplat dacă îmi găseam timp să merg acolo unde a avut loc tragicul accident care ni i-a luat de lângă noi pe Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. A fost şi el acolo. Nu va şti sărmanul că, cu câteva zile mai târziu, un alt accident va fi fatal pentru el; îi va opri drumul de printre noi. Ce tragedie asemănătoare. Dumnezeu să-l odihnească! Din ce am citit, din ce mi-au povestit mulţi, era un om extraordinar. Calm, liniştit, tocmai genul pe care il vrei prieten. Tocmai genul care a început să fie o raritate în vremurile noastre. Păcat. Păcat că oameni tineri, deştepţi, buni pleacă…

Ziceam mai sus că Andrei Savciuc avea blog. Ei bine, deşi Andrei nu mai este printre noi, blogul continuă să trăiască. Îl găsiţi la http://andreisavciuc.wordpress.com/. Am fost extrem de surprins să găsesc în blogrollul lui Andrei menţionat şi blogul meu. Mai jos îmi permit să citez de pe blogul lui Andrei un text care m-a impresionat. Un adevărat testament pentru noi. Câtă dreptate avea Andrei…

Dragi colegi, studenti basarabeni in Romania, ma adresez voua cu aceeasi libertate de spirit si va intreb: Pentru ce ne-am lasat orasele, casele si mamele din Basarabia? Pentru ce am venit aici, dincoace de Prut? Pentru ce am ales sa facem o scoala la kilometri distanta? Si nu fac retorica. Raspundeti-va la aceste intrebari.

Fratilor, daca vrem cu adevarat schimbari, de ce ramanem de cele mai multe ori impasibili si ignoranti? Daca vrem cu adevarat sa facem ceva pentru casele de la care am plecat, ce ne impiedica sa ne unim fortele si sa realizam un proiect al nostru, al tinerilor?

Am constatat ca se tot infiinteaza asociatii, ligi si organizatii ale studentilor basarabeni in Romania. Fiecare infiintare insa face sa ia amploare fenomenul disocierii tinerilor romani basarabeni. Oare nu ar trebui ca, dimpotriva, sa ne axam pe ideea asocierii intre noi? Oare n-am fost destul imprastiati? Chiar nu putem constitui o reala unitate? Unde ne este vointa?

Suntem atat de dezbinati si inraiti. Nici nu ne mai intelegem in limba noastra romana. Mai ales ca acum trebuie sa se indrazneasca, trebuie sa ne pese de ceea ce se intampla in Basarabia. Mai ales ca acum trebuie sa se auda glasul tinerilor. In 1848 tinerii aveau glas, iar in 2009 tanarul roman abia de trage o vocaliza.

In viata avem timp pentru a invata, a proiecta, a construi. Daca insa vom continua sa irosim timpul prin conflicte de orgolii si interese perfide, vom deveni o generatie de sacrificiu. Si pana la urma nu avem nimic de impartit. Dar avem de luptat IMPREUNA.