Ce să-l întreb pe Filat?

Merg să-l văd pe Filat. Asta-i sigur. Sincer, mă bucur că un înalt oficial moldovean îşi face timp şi pentru “diaspora”. Se va întâmpla mâine, la Universitatea din Bucureşti. Am folosit ghilimelele pentru că nu prea cred în cuvântul diasporă atunci când vine vorba de moldovenii din România. În primul rând, pentru că nu prea ar trebui să existe diasporă: doar românii stau între români. Este ca şi cum sibienii şi-ar face diasporă la Bucureşti, iar timişorenii la Iaşi. În al doilea rând, moldovenii şi diaspora sunt ca apa şi uleiul, nu se amestecă, nu au nimic în comun. Acolo unde ar trebui să existe o diasporă, în Italia, Spania, Canada, există tentative sporadice, dar puţin importante şi neinfluente.

 

Dar, de ce merg la întâlnire? Pentru că sunt curios să-l văd live pe Filat. Am avut ocazia de câteva ori s-o fac în Parlament, acum 4 ani. Numai că atunci, Filat mi se părea şters, fără scânteie, plat în discursul său. Câte s-au schimbat de atunci! Eu muncesc ca jurnalist în Bucureşti, Filat a devenit ditamai premierul. Probabil s-a schimbat mult omul Vlad Filat; probabil a devenit interesant, bun vorbitor.

 

Ce să întreb la întâlnire? Merită oare să întreb ceva? Trebuie? Deocamdată este sigur că aş vrea să povestesc ce se va întâmpla la acea întâlnire. Cât despre întrebări… În calitate de ce să-l întreb? Blogger, jurnalist? Nu cred că sunt blogger, iar ca jurnalist nu voi produce nicio ştire în acest sens. Atunci, poate ca cetăţean să mă intereseze ceva. Da, dar cred că ar trebui să-l bombardez cu sute de întrebări şi nu vreau să monopolizez discuţia. Nu sunt prost crescut şi ştiu să mă comport în societate. Dar nu ca bobârlanul, care la întâlnirea cu Chirtoacă de acum 7 luni, a început să se dea mare şi tare. În loc să-l întrebe ceva pe primarul de Chişinău a început să se dea cu părerea despre buget, situaţia macroeconomică, acord cu FMI şi altele. Păi, dacă eşti atât de deştept, făţi nene un blog şi scrie până oboseşti acolo, dar nu ne obosi pe noi, ceilalţi, cu gândurile tale de aur. Unii moldoveni încă au nevoie de nişte lecţii de tact şi comportament în public. Am o boală pe deştepţii aceştia frustraţi care vor să iasă aşa în evidenţă, dar de fapt se fac de râs.

 

Bun, ce vreţi voi să-l întreb pe Filat? Veniţi cu idei. Poate chiar îi pun o întrebare de-a voastră.

7 Responses to “Ce să-l întreb pe Filat?”

  1. Analize False Says:

    Cine este acel bobârlanul despre care vorbesti?

  2. cojocari Says:

    Nu-l stiu, un bobarlan din publicul adunat in sala.

  3. Livia Says:

    Ca tot ai vorbit despre diaspora si ca se tot spune ca circa 1 mln de moldoveni sunt plecati peste hotare, mi-as dori sa stiu de ce Guvernului Filat i-a “scapat” crearea unui structuri de stat (agentii, departament, serviciu) care ar avea drept obiectiv sustinerea prin toate caile a comunitatilor moldovenesti din numeroasele state unde sunt stabiliti concetatenii nostri, in special, in contextul in care stim prea bine cit de decisiv a fost votul moldovenilor aflati in afara tarii atit la scrutinul din aprilie, cit si la cel din iulie.

  4. cojocari Says:

    Livia, intrebarea ta a fost buna, dar pentru ca Filat nu a stat decat o ora, poate si mai putin la intalnire, nu a fost posibil sa pun intrebarea. Mai si dadeam live pe blog. Eh, ce sa ne facem cu premierii acestia, ocupati rau de soarta tarii.

  5. Analize False Says:

    @Livia,
    “in contextul in care stim prea bine cit de decisiv a fost votul moldovenilor aflati in afara tarii atit la scrutinul din aprilie, cit si la cel din iulie.” - ai uitat sa pui ghilimelele. Iata ghilimelele se pun aici “de decisiv”.

    Votul celora de peste hotare nu a avut practic nici un impact asupra scorului total acumulat de partidele politice.

  6. Livia Says:

    N-am zis-o eu, ci expertii care puneau pe seama votului decisiv al moldovenilor de peste hotare acea diferenta finala de la 61 la 60 a mandatelor comunistilor in parlament dupa aprilie.

  7. Cojocari Says:

    Oare ce s-ar intampla cu Moldova fara milionul de moldoveni de afara? Cred ca ar trebui sa se intrebe si Filat si oarecum sa-i sustina pe sarmanii oameni.

Leave a Reply