COJOCARI Vitalie

Primul pas: trebuie să fii hotărât şi să-ţi doreşti să fii şofer! Iar pentru asta trebuie să vezi partea plină a paharului. Chiar dacă îţi trăieşti zilele într-un oraş super aglomerat cum e Bucureştiul, unde legea junglei este mai importantă ca regulamentul rutier, trebuie să îţi doreşti să şofezi. De ce? Confortul este primul lucru pozitiv. De exemplu, este ora 12.00, seara şi vrei să ajungi până în gara Rahova - ţi-a venit în vizită un prieten. Îţi introduci corpul în maşină şi ai plecat. Nu stai după taxi, nu aştepţi în gară, nu stai după taxi la întoarcere. Simplu, eficient, plăcut. Altceva: experienţa condusului, experienţa şofatului îţi oferă senzaţii super tari. Tu, un tip de 72 de kilograme, reuşeşti să ţii în frâu un morman de fiare de 3500 kilograme: îi spui când să plece, când să accelereze, dreapta, stânga. Cel mai cool te simţi prima dată, când urci la volan şi simţi că maşina de sub tine pleacă, iar tu conduuuuuci! Mie îmi venea să râd nebuneşte de la entuziasmul care m-a cuprins. Era, aşa, o stare euforică.

Bine, după asta au venit dezamăgirile. Prima dezamăgire a fost atunci când mi-am dat seamă că nu înţeleg bine cum porneşte maşina. De ce se opreşte motorul deşi dau drumul la ambreiaj foarte încet? Abia după vreo cinci ore de curs m-am prins singur: dau drumul la ambreiaj până într-un punct, simt că maşina pleacă din loc, o las să plece şi abia atunci eliberez cu totul ambreiajul. “Păi, da, aşa trebuie să faci, nu ţi-am spus asta?”, mă întreba mirat instructorul meu, iar eu clocoteam: pentru ce dau aproape 1000 de lei? Să mă prind eu cum se conduce?

Dezamăgirile au curs ulterior pe bandă rulantă. Mai ales atunci când a venit momentul adevărului: al examenului. Deşi la sală, la partea teoretică, m-am descurcat, la condus, la partea practică, m-a picat nenea miliţian. De 4 ori am dat examenul. Prima dată nu am zis nimic. Doar am înjurat un pic în mine şi mi-am luat alt instructor - un tip care m-a învăţat cu adevărat să conduc, dar tot m-a picat omul în uniformă. Când m-a picat a treia oară m-a apucat spumele: prea mare era bătaia de joc. Ştiam să conduc, ştiam să dau cu spatele, parcam, garam… Dar, ei, miliţienii, nu şi nu! Respins, respins. Poliţiştii examinatori sunt un tip de oameni deosebiţi, adică fauna aceasta are caracteristicile ei. Sunt ca nişte Dumnezei. Doar ei decid dacă eşti sau nu şofer, dacă pici sau nu examenul. Nu poţi să faci contestaţie, nu ai cui să te plângi. Ai posibilitatea doar să-i acţionezi în judecată. Cine va merge până acolo? Pe asta şi mizează. Nu le spui nimic, nu îţi aperi punctul de vedere, nu ai părerile tale, doar ale lor. Numai ale lor. Ţi se adresează de sus, ca şi cum ei ar fi pe vârful Everest, iar tu în groapa Marianelor.

A fost foarte neplăcut să văd cum o pitzi de vreo 19 ani, care a trecut un pic pe roşu, a călcat linia continuă, iar miliţianul i-a pus mâna pe volan la un moment dat să-i redreseze maşina, a luat traseul. Eu însă NU! Mi-a spus că i-am tăiat calea unei dubiţe, care dubiţă era în intersecţie, la vreo 200 de metri de mine. Cică trebuia s-o aştept, să nu mă grăbesc - “doar eşti la examen”. Alt poliţist îmi zice, “De ce nu te grăbeşti un pic?”, îţi scad puncte pentru că faci coadă de maşini în urmă. Nu conta că în urmă nu era nicio maşină, omul vorbea teoretic şi m-a picat! Eram cu nervii la pâmânt, cu moralul sub pâmânt. Abia la a patra încercare am reuşit. Am fost admis! Mare bucurie mare. Gata, am permisul. Toată această daraveră a continuat aproape un an, poate mai mult, deşi, teoretic, poţi deveni şofer şi într-o lună.

Mi-am dorit atât de mult să şofez, să am carnetul de conducere… Acum îl am, dar simt un gol în mine. Şoferia a fost un scop pentru mine. L-am atins şi mi-am pierdut ţelul: nu-l mai am. Iată de unde golul. Acum trebuie să urmăresc cu aceeaşi ardoare altul. 

ps: Am citit undeva, că pentru a fi fericit trebuie ca dorinţele noastre să se îndeplinească. Dar să nu ne punem dorinţe enorme, mari, ci mici sau medii. Adică, pentru a deveni un mare magnat petrolier, mai întâi, trebuie să îţi doreşti să deschizi o benzinărie şi să fii fericit cu asta. După asta să-ţi deschizi un lanţ… Şi tot aşa.