Dimineaţă sună telefonul. Răspund somnoros:

- Alo!

- Alo, bună dimineaţa! Sunt Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Moldovei, îmi spune o voce mai răguşită cu un pronunţat accent moldovenesc.

- …, mi-a trecut somnul imediat. Primul gest, verific pe mobil numărul de pe care sunt sunat. Într-adevăr, un număr Moldtelecom de la Chişinău. Sunt buimac, uimit şi tac în continuare.

- Domnu’ Cojocari, mai sunteţi la telefon, mă întreabă vocea?

- Da, sunt, dar cred că este o farsă, răspund eu zâmbind cu greu. Chiar speram să fie o farsă.

- Nu, nu este o farsă, sunt eu, Mihai Ghimpu, preşedintele. Dacă nu mă credeţi, facem următoarele: căutaţi pe pagina web a Preşedinţiei numărul de pe care vă sun. O să revin într-un minut, îmi spune Mihai Ghimpu şi închide telefonul.

Deschid calculatorul şi caut cu febrilitate pagina web a preşedinţiei Moldovei. Surpriză. Numărul există. Ţrrr, sună din nou telefonul:

- Alo, spun eu cu un tremur în voce.

- Da, v-aţi convins? Este numărul de la preşedinţie şi sunt preşedintele. Ca să fiţi sigur sută la sută, vi-l dau pe Dorin la telefon, am înţeles că vă cunoaşteţi. El o să vă confirme.

- Salut Vitalie. Cred că mă recunoşti, îmi spune vocea care seamănă cu a lui Dorin Chirtoacă. Uite, ne-am văzut de exemplu la Bucureşti în timpul campaniei electorale.

- Da, da. Acum sunt convins. Salut, răspund eu rapid.

- Vorbeşte în continuare cu domnul Preşedinte, îmi spune la fel de repede şi Dorin.

- Alo, Mihai Ghimpu sunt. Să ştiţi că nu mă supăr pe faptul că m-aţi criticat pe blogul dvs. Da, da, am citit. De fapt mi-au arătat aştia, micii de la partid. Deci nu mă supăr pentru că sunt de părere, critica trebuie să existe într-o democraţie. Până acum în Moldova nu a fost democraţie şi critica era aspru pedepsită. Acum am scăpat de Voronin şi nu o să-i calc pe urme, îmi spune pe un ton glumeţ Mihai Ghimpu?

- Da, sper asta domnule Preşedinte, tocmai aceasta era ideea posturilor mele de pe blog.

- Bun, dar nu mai face atât de mult mişto de mine. M-ai cam luat în colimator în ultimele zile. De ce nu scrii şi despre Lupu nimic? De ce nu râzi de el, continuă Mihai Ghimpu mai în glumă mai în serios?

- Marian Lupu nu-mi place domnule preşedinte, încerc eu să dreg busuiocul. Dumneavoastră, da.

- Ok, râde în telefon Mihai Ghimpu. În rest ce mai faci?

- Binişor, răspund eu la această întrebare care m-a luat prin surprindere. Chiar bine.

- Cum e viaţa prin Bucureşti, continuă să mă descoase?

- Foarte agitată, dar îmi place, îi răspund cu politeţe, dar în gând încerc să-mi dau seama unde vrea să ducă discuţia.

- Păi, ca să nu lungim prea mult discuţia, căci este criză şi nu prea avem bani nici pentru convorbiri internaţionale, uite de ce te-am sunat. Am o propunere să-ţi fac. Vreau să te numesc preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

- Eu? Vai, dar…

- Cred că eşti o candidatură bună, eşti tânăr, ai studii în România, îmi taie bâlbâiala Mihai Ghimpu. În plus, ai experienţă în televiziune. Ceea ce este important. Am vorbit cu mulţi oameni care te cunosc. Ştiu că munceşti la PRO TV, cred că vei fi în stare să conduci această instituţie.

- Domnu’ Preşedinte, este o onoare, dar totuşi… Din ce ştiu, preşedintele CCA trebuie ales, trebuie votat în Parlament.

- Lasă asta. Important este să avem oameni buni, tineri cu studii în afara ţării. Hai să facem aşa. Îţi dau 3 zile pentru gândire. Te sun şi îmi zici ce decizie ai luat. Până una alta, mai vorbim. Bine?

- Bine.

- La revedere.

- Bună ziua, spun eu şi închid.

Am rămas cu telefonul în mână pentru următoarele 5 minute. Nu-mi venea să cred. Oau. Super. Deşi nu mă ştie, Mihai Ghimpu mă sună tocmai pe mine. Până la urmă cred că o să accept propunerea. Voi ce ziceţi? Îmi fac bagajele, las Bucureştiul, apartamentul renovat şi revin la Chişinău. Acum mă chinuie un gând, oare preşedintele CCA primeşte locuinţă de serviciu? Pentru că nu voi fi în stare să plătesc o chirie şi o rată la bancă. Nici nu ştiu ce salariu aş putea avea…

PS: Nu mă credeţi? Dar pe Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei care spune că nu ştie cine l-a recomandat pentru această funcţie şi că a primit propunerea prin telefon, direct de la Mihai Ghimpu, de ce îl credeţi?

PPS: Cred că vă daţi seamă: aţi citit un pamflet şi totul este ficţiune pură. Mai puţin numirea Guvernatorului Băncii Naţionale.

Probabil că veţi citi ce am scris mai jos şi vă veţi gândi, iarăşi acest Cojocari Vitalie nu este mulţumit, iarăşi îl deranjează unele lucruri. Nu, nu mă deranjează, sunt pur şi simplu surprins. Şocat chiar.

Barem o dată în viaţă, dar aţi fost la un interviu de angajare. Stai în faţa posibilului tău şef şi încerci să-i răspunzi bine, ca în articolul despre “Cum să impresionezi la angajare” pe care l-ai citit cu o zi inainte, emoţiile te cuprind totuşi şi nu mai ştii unde să-ţi ascunzi mâinile ca să nu se observe tremurul. Vrei să impresionezi, îţi doreşti să dai tot ce este mai bun din tine. Vrei postul.

Aşa că prima impresie contează. Doar de la prima vedere angajatorul nu va şti cât de deştept eşti. Va şti foarte bine cum arăţi: un tip de 35 de ani, de care nu a auzit nimeni nimic şi care are o faţă de adolescent puber. Oare câtă încredere inspiri în acest caz? Cu o mutră de licean poţi să ai super recomandări  de la Casa Alba, NATO, la Fondul Monetar Internaţional, dacă nu te recomandă faţa, degeaba.

Toţi zic că este nevoie de tineri, dar toţi te tratează de sus când le spui “am venit”. Să zicem că stai în faţa a 101 de angajatori. 54 dintre ei te vor, restul îţi vorbesc ca unui copil de grădiniţă. Nasoală situaţie. Cel mai nasol este faptul că şi cei care te vor te privesc ca pe un copil… Poate va-ţi prins. Îl am în vedere pe noul Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. Dacă te iei după aparenţe, dacă te iei după faţă, păi, zici că Republica Moldova şi-a angajat în postul de guvernator un puşti. Ce faţă de puştan are Dorin Drăguţanu! Ce curaj au deputaţii Alianţei că au mers pe mâna lui!

Totuşi, dacă mă întrebaţi pe mine, eu prefer un tip deştept cu faţă de copil, în loc de un tip cu faţă de boşorog, dar cu capul de copil prost, la conducerea Băncii Naţională a Moldovei. De ce zic asta? Simplu, urmăriţi-l mai jos pe nenea Talmaci care, înainte ca recesiunea aceasta nenorocită să ne lovească, prevestea că Moldova va rămâne pură, fecioară curată înaintea crizei. Bine, veţi zice că aşa este normal să vorbească un şef de Bancă, să nu creeze panică. Corect, numai că vorbele sale erau prea electorale. Într-un context mai general se vede că comuniştii încercau să convingă poporul de faptul că economia moldovenească este atât de puternică încât i se rupe de orice criză. Ce mitocan nea Talmaci. În ultimii ani s-a cam vândut omul comuniştilor. În rest, parcă a făcut treabă.

Cât despre noul Guvernator, abia aşteptăm să vedem ce se ascunde sub chipul acesta de copil trist, dar auriu…

Pe domnul Ghimpu nu poţi să-l vorbeşti de rău. Domnia sa este de neatins. Of, cât de haioşi sunt susţinătorii liberalilor? Aproape la fel de penibili ca marele lor întâistătător. Am mai scris despre aceasta: atunci când le-o dădeai comuniştilor la temelie nu era problemă, era ok. Când s-a schimbat roata, iar liberalii se înfruptă din putere nu ai voie să-i critici. Este imoral, incorect, eşti duşmanul a tot ce este bun. Doamne fereşte să-i loveşti cu o metaforă mai acidă! Sunt puri. Oare chiar nu vezi nimbul strălucitor din jurul ţestelor lor? Vai, dar cum îţi permiţi? Ah, fac infarct acum sau oleacă mai târziu.

Aceşti căţeluşi în călduri, adică înfierbântaţi de gustul puterii venită din neant, nu ştiu decât două lucruri: liberalii sunt buni, comuniştii răi. Logica lor este de fier. Cei care ne critică nu-s cu noi. Cei care nu-s cu noi, sunt împotriva noastră. Cei care sunt împotriva noastră sunt cu comuniştii. Deci, cei care ne critică sunt oamenii comuniştilor. Uite cum am ajuns COMUNIST. Au şi început să polueze cu abjecţiile lor forumurile: Vai, dar ce oroare. Stai că-i arătăm noi. Cum îşi permite?! Noi suntem atât de buni, atât de corecţi, îi zicem imediat câteva cuvinte care încep cu “p” şi se termină în “ulă”. Îl învăţăm noi minte pe netrebnic!

Numai că stimabilii nu ştiu, în acest timp, netrebnicul râde de prostia şi îngustimea minţii lor. Sunt atât de jenanţi… Atât de greţoşi în felul în care pun problema! De fapt, îmi place Ghimpu. Îmi place că îmi stârneşte o groază de emoţii negative şi mă motivează să scriu. Este o adevărată muză. Nemulţumirea trepăduşilor îmi demonstrează că am dreptate. Nu poţi să fii atât de penibil, atât de arogant, atât de dictator, atât de alambicat în exprimare, atât de limitat în vocabular şi să ne ceri să te respectăm pentru asta. Nu poţi. Este împotriva firii. Nu l-am respectat pe Voronin, de ce aş face-o în cazul domnului Ghimpu?

Ştiu, există liberali cu ţiglele pe casă, care vin cu argumente clare, întemeiate. Pe ei îi respect. Restul, sictir! Aţi ajuns să-i copiaţi pe PPCD-işti. Sunteţi fix ca ei. Nu există alt mare lider pentru voi decât domnul Ghimpu, la fel cum nu exista alt Mare Om decât Roşca. Din ce am înţeles, tinerii ppcd-işti au şi migrat în masă la liberali. Se simte suflul lui Iuri Ivanovici, a“dragului bărbos” sau altfel zis “daragoi baradatâi”.

ps: Îmi cer scuze ţăranilor pentru că i-am comparat cu Voronin şi Ghimpu.

România după Revoluţie. Pe atunci eram mic şi îmi amintesc imaginile de la televizor cu oameni ce scuipau într-o poză de-al unui nene. Mai târziu am aflat că acel nene este Nea Nicu. Îmi mai amintesc ceva, discutiile despre luxul în care trăia Dictatorul. Zvonurile erau atât de puternice, încât au ajuns şi în Moldova, în satul meu. Asta da zvonistică!

Vorbeau atunci oamenii că Elena se scălda în lapte ca să fie tânără. Se spunea că mâncau doar din tacâmuri de aur să omoare microbii. Că toate obiectele lor era din aur. Unde nu erau aur, era marmură. Cu cât informaţia era mai neverosimilă, cu atât mai mult era crezută de oameni. Aşa funcţionează zvonurile, nu? De altfel, zvonistica era întreţinută, doar trebuia hrănită cu informaţii reale. Noii ştabi comunişti, care au venit după Nea Împuşcatu’, au ştiut ce să facă. Oamenii erau invitaţi prin intermediul camerelor de luat vederi să treacă pragul caselor soţilor Ceaşcă. Când stai în frig, întuneric, flămând, aurul pare mai strălucitor, marmura mai albă, iar puful mai moale. Aşa că, nu le-a fost greu propagandiştilor să-i facă pe români să creadă că nu l-au împuşcat degeaba pe Ceauşescu.

Ce face Ghimpu, se înscrie perfect în acelaşi calapod. Se ia un dictator, se ia un popor sărac, se adaugă un pic de revoluţie, se presoară şi un pic de vizite “inopinate” în fostele domenii ale Dictatorului. Totul se amestecă sub ochiul camerelor de filmat, se pune la dospit la foc continuu al bârfelor de la nunţi, cumetrii şi se aşteaptă să se vadă ce mâncare iese. Chiar dacă nu este la fel de luxos şi spectaculos ca la Nea Nicu, totuşi poporul vrea să vadă, să vorbească: “Ai văzut ce avea în casă Voronin?”. Ghimpu ştie, nu va mai fi mult timp preşedinte de parlament şi de ţară. Aşa că îşi face imagine acum, atât cât poate. Parlament nou? Bifat. Reşedinţă prezidenţială? Am fost. Reşedinţa de la Condriţa? Şi acolo. 

Aţi observat o chestie ciudată? În aceste călătorii lipseşte Moldova 1, lipseşte NIT. Pe ei nu-i interesează. Ha. Propaganda este pentru alte televiziuni şi ziare.

Prima impresie, un loc părăsit. A doua impresie, mai exact întrebare, unde sunt oamenii? Numai jurnaliştii şi delegaţia preşedintelui, pardon prăşădintelui intărîmar colindă o pădurice semidezbrăcată de toamnă. Imaginile curg, iar eu mă întreb în continuare, dar orătăniile, unde-s orătăniile? Se întreabă şi prăşădintele intărîmar, numa’ că o face într-un mod mitocănesc şi la mişto. Nu-mi plac miştourile Ghimpelui. Sunt prea forţate să fie mişto-uri ceea ce le ştirbeşte mult din haz. Nu că l-ar fi avut.

Huuu, şi asta-i tot? Aici a stat Dictatorul? No, că mă dezamăgiţi. Unde-i luxul de pe lume? Unde-i aurul şi diamantul. Bre, la ce vă holbaţi, bre? Nu-i nimic aici, hai, strângeţi-vă camerele video şi pe la casele voastre. Nimic interesant de văzut. Asta, dacă nu ar exista un aspect picant. Când a plecat, Voronin şi-a luat curcile, găinile; şi-a strâns mobila dintr-un dormitor şi a încărcat în maşini toate sticlele cu vin din cramă. Ce chitros, ce zgârâie brânză?! Nu putea să lase câteva sticle intărîmarului? Să bea şi el din ghiurghiuliu.

Deci, dezamăgire. Sincer, am văzut case muuult mai frumoase la viaţa mea. Asta pretinde a fi o vilă somptuoasă? Ce ne-am mai minţit noi în perioada când nu se prea intra la Condriţa. Bucătăria. Culorile acelea cenuşii, sau în cel mai bun caz alb cu negru. Pare mai curând o stolovă, un restaurant comunist din epoca brejnevistă. Scaunele şi mesele din lemn masiv fără pic de viaţă, fără imaginaţie. Beah. Atât de searbăd şi şters totul. Fotoliile o culoare maronie, căcănie. Sauna. Părea atât de mică, încât te întrebai, oare nu s-a filmat într-o garsonieră, iar la montaj s-au încurcat imaginile? Şi cum erau aranjate scaunele în sufragerie? Într-un mod feudal. De fapt toată moşia de la Condriţa pare o feudă. S-a dus vechiul moşier, vine noul. Vechiul, un ţăran fără gusturi, beţiv şi zgârcit. Noul, un ţăran fără simţul umorului. Cu precizarea că totuşi râdem când Ghimpu glumeşte, dar nu râdem de poantele lui, ci de el. Oare nu-şi dă seama? Numai faza cu tancul cât face! Acum cu găinile, unde-s găinile? Ha, ha, ha.

Impresia generală, cel puţin a mea, vila de la Condriţa este aranjată cu opulenţă, dar fără nici un gust. Prea comunist. Ce m-a impresionat, cascada şi cât de bine a fost conservată natura pe acolo, fără prea multe kitchuri urbanistice. Asta-i frumos. În rest, beah.

Nu mă înţeleg cu noua putere, ţuşti la Moscova, să mă plâng. Nu pot să adun voturi pentru a ajunge preşedinte, bilet, avion, Moscova. La 18 ani de la obţinerea independenţei cine poate spune cu siguranţă că deciziile cu privire la viitorul Republicii Moldova şi a moldovenilor se iau la Chişinău? Nu, totul se hotărăşte la Moscova, Moscova cea care prinde la putere, care îşi umflă muşchii şi spune “redevin ce am fost odată. O mare putere internaţională”.

Cine ştie olecuţă de istorie îşi aminteşte cum erau numiţi domnitorii în perioada fanariotă. A fost o perioadă ruşinoasă pentru cele două ţărişoare româneşti. Cei care se visau domnitori, încărcau căruţe cu tot felul de bogăţii şi mergeau la Istanbul. Acolo ungeau, plăteau, mituiau şi reveneau în Moldova şi Ţara Româneasca ca unşi ai Sultanului. Când ajungeau, se puneau pe taxat, pe furat de la populaţie: doar trebuiau să-şi recupereze “investiţia” până contracandidatul său nu venea cu mazilirea cumpărată de la Vizir.

Minunată lecţie ne dă istoria noastră. Au trecut anii, sute de ani. Ce s-a schimbat între timp? Foarte puţine. În locul Istanbulului avem Moscova, în locul Vizirului, un prim ministru - pe Putin, iar în loc de fanarioţi, doi foşti comunişti - pe Lupu şi Voronin. Actualii fanarioţi s-au îmbarcat nu în căruţe, ci avioane şi în două ore sunt pe tărâmul muscalilor. Acolo au bătut pe la uşile birourilor, au discutat cu unii cu alţii, s-au milogit în faţa tuturor. Nu au cu ei blănuri, grâne sau aur. De unde? Muscalii nu duc lipsă. Ar pufni în râs dacă cei doi fanarioţi s-ar pocloni cu 5 uncii de aur. Ce piei să ducă? A zimbrilor slăbănogi aduşi din Polonia şi puşi la îngrăşat în nordul Moldovei? Hai, să fim serioşi. Intervine întrebarea logică. Atunci ce poate da Moldova Rusiei? Sistemul de gazificare, adică mai mult de jumătate din Moldova Gaz îi aparţine; un sfert din Moldova, adică Transnistria îi aparţine; piaţa mediatică moldovenească prin care îşi face propagandă lejer îi aparţine; populaţia activă, adică moldovenii cu putere de muncă îi are, doar sute de mii muncesc în Rusia acum. Ce ar mai vrea?

Eheheeee, multe ar vrea Matuşca Rusia. Dacă se poate supunere totală, renunţarea la independenţă? Deocamdată se mulţumeşte cu întărirea orgoliului de Derjavă. Creşte în ea inima mare de urs rus. De altfel, cei doi fanarioţi au ce să mai cedeze din Moldova. Voronin nu are ce pierde şi pentru aşi păstra averea şi afacerile va merge spre orice înţelegere, a se citi trădare. Nici Lupu nu este departe. S-a tot vorbit că va deveni preşedinte, va fi votat, dar rămâne un simplu deputat. Încă un pic şi ajunge să se lipească de el clişeul “veşnic candidat, niciodată preşedinte”. Iar de aici, până a ajunge în Recycle Bin al politicienilor este doar un pas. Aşa că este dispus şi el la cedare. Pe cât de mult va ceda Voronin de a fi păstrat la cârmă, pe atât de mult va lasă şi Lupu. Va fi ca la o licitaţie, de tipul cine oferă mai mult:

- Sunt de acord să nu scoateţie armata a 14-a.

- Eu sunt de acord ca Transnistria să fie pământ rusesc, enclavă rusească.

- Moldova Gaz poate fi luată cu totul de Gazprom.

- Eu plusez reţelele electrice, alung din ţară Union Fenosa.

- Sunt de acord ca limba rusă să-şi capete statutul de limbă oficială.

- Taxe zero pentru importurile din Rusia.

- Impozit zero, TVA zero pentru firmele ruseşti din Moldova.

- Privatizarea fabricilor, întreprinderilor de stat de către investitori ruşi.

- Vila mea de la Condriţa, plus motocicleta de la fiul meu.

- Ceasul de aur elveţian, are precizie atomică.

Băăăăi, ăştia s-au dus la Moscova să ne vând ţara? Nişte fanarioţi.