Archive for December, 2009

Basarabenii nu mai vor să plece din România

Aveam o datorie. Trebuia să mă expun pe marginea unei teorii aruncate prin intermediul Moldovei Suverane, ziar pro comunist de la Chişinău, de unul dintre editorialiştii gazetei. În primul rând să punem accentul unde trebuie şi să stabilim că Mihai Conţiu (despre el este vorba, aşa cum au precizat mulţi comentatori) are o limbă ascuţită de mahalagioaică. Omul ştie să semene ură, invidie, răutate prin textele sale. Şi, de ce nu, la asta chiar are talent. De altfel, singurul pe lângă cel de a trăda! Aşa că, poate nici nu merita băgat în seamă cu articolul său despre faptul că tinerii basarabeni nu sunt „integrati si acomodati” în România.

 

Fiind însă român, român cu  acte, cineva i-ar putea crede elucubraţiile otrăvite. Doar este din România, cunoaşte situaţia. Greşit! Habar nu are. Este rupt de realitatea româneasca, mai ales în ceea ce-i priveşte pe tinerii români basarabeni aflaţi în România. Doar Mihai Conţiu este “un domn” trecut demult de tinereţe sau maturitate, ajuns la o bătrâneţe greu de invidiat. Cine ştie ce demoni i-au pus stăpânire pe creieri şi l-au făcut pe el, un român pripăşit prin Chişinău, să sară în barca comuniştilor apărându-le cu ardoare moldovenismul?! Trecând peste compătimirea pe care trebuie s-o simţim faţă de acest personaj aflat în rătăcire, trecem la argumentele aduse.

 

Iar argumentele lui sunt bazate pe aprecierea proprie. Nu are niciun studiu, nicio cercetare pe care s-o citeze, de exemplu că: “80 la sută dintre basarabeni aşa şi nu se integrează în România”. Buun. Să vedem ce zice atunci: “cei mai multi dintre acesti studenti se izoleaza in grupurile lor“. Ştiţi care este problema acestei afirmaţii? Oricât nu vrei să te izolezi, oricât de mult nu ai dori să nu comunici decât cu moldovenii din România - NU POŢI. Este adevărat că moldovenii caută moldoveni, să se întâlnească, să vorbească, să depene amintiri. La fel de adevărat este că, de exemplu în Bucureşti, şi ardelenii se caută, le place să se vadă, să povestească la un pahar de vorbă. Am auzit sute de maramureşeni, timişoreni, gălăţeni stabiliţi în Bucureşti spunând ca îşi doresc cu ardoare să se întoarcă în locurile lor… Oare aceşti români nu s-au integrat printre români? Nu. Aşa suntem noi, românii, ţinem la locul de naştere, de copilărie. Greu ne rupem, iar dacă o facem regretăm toată viaţa.

 

De aici şi până a afirma că “aceste bariere se amplifica odata cu trecerea anilor” este cale lungă, cât până la o gaură neagră. Dimpotrivă, cu trecerea timpului, barierele se subţiază, cedează, te regăseşti, îţi schimbi percepţia. Dacă “monsieur” Conţiu cunoaşte români basarabeni care s-au întors la Chişinău, cunosc şi eu. Numai că pe cei pe care îi ştiu, s-au întors la Chişinău, au regretat acest lucru şi au revenit în România, acum fiind mai mulţumiţi ca niciodată. Ei, pe asta cum s-o explici?

 

Dacă stau să mă gândesc bine, “autoizolarea moldovenilor” este unicul argument invocat de Conţiu pentru a ne convinge de “esecul romanizarii tinerilor“. Aceste cuvinte, cu o puternică influenţă voroniană, nu au niciun înţeles pentru moldoveni. Dimpotrivă, ei ar dori să fie romanizaţi, ar vrea ca statul să-i influenţeze pe această cale, dar de unde. Statul tace - bine, aceasta este o problemă care nu are legătura cu cazul nostru.

 

Nu sunt absurd. Admit că românii basarabeni se deosebesc de românii din Ţară. Altfel cum? Au crescut în altă ţară, cu mulţi alţi actori preferaţi, cu altă muzică, cu alte cărţi citite. Este greu să uiţi într-o zi totul şi să spui, gata sunt român din Iaşi, român din Bucureşti, român din Timişoara. Germanii din Est au trăit aproape 50 de ani de ani despărţiţi de germanii din vest, iar acest lucru se simte şi acum, la distanţă de aproape o generaţie. După mai bine de o sută de ani de despărţire, românii basarabeni au nevoie de timp să se acomodeze. Daţi-le timp! Nu spuneţi, gata, nu se mai pot integra! Este păcat să nu vedem că, de fapt, tinerii basarabeni, majoritatea celor veniţi în România NU MAI VOR SĂ PLECE ACASĂ! De ce? Oare pentru că nu s-au adaptat? Nu, pentru că nu au ce să facă la Chişinău, Bălţi, Orhei. Includeţi-mă şi pe mine în rândul acestor basarabeni.

Igor Dodon pentru cojocari.ro: “la alegerile anticipate ar putea pierde din mandate si PCRM”

Igor Dodon

 

Ceea ce veţi citi cu interes mai jos este un interviu pe care a avut bunăvoinţa să mi-l acorde Igor Dodon, deputat PCRM în Parlamentul Republicii Moldova, fost ministru al economiei în Guvernul Greceanâi. Trebuie să menţionez din capul locului că deşi unele întrebări au fost extrem de directe, domnul deputat a reuşit să fie sincer, chiar mai mult decât m-aş fi aşteptat. Şi încă ceva foarte important: interviul este unul real, NU ESTE UN PAMFLET! Jurnaliştii care vor citi şi cita(sper!) acest interviu pot să-l întrebe chiar pe Igor Dodon ca să se convingă de veridicitatea materialului. Acum, interviul, sau, după cum i-a spus Igor Dodon, net-interviul:

 

COJOCARI: Sunteţi specialist în economie, aţi fost la un pas de a fi numit premier. Cunoaşteţi bine realitatea economică din Moldova. Spuneţi-mi vă rog o cifră, iar cifra să reprezinte banii pe care, după părerea dumneavoastră, îi pierde Moldova pentru că organizează, din nou, alegeri anticipate? Şi nu mă refer aici doar la banii pe care trebuie să-i plătim efectiv pentru organizarea alegerilor. Probabil există costuri aferente: investiţii mai puţine din cauza situaţiei politice incerte, bani întârziaţi de la FMI, împrumuturi ratate…

DODON: Cifra oficiala de organizare a alegirilor anticipate necesara de a fi bugetata ar fi de cca 40-50 mln. lei. Pierderile economiei RM vor fi cu mult mai mari: va avea de suferit sectorul real al economiei in urma cresterii asteptarilor negative, vor fi mai precauti investitorii straini si bancile comerciale in proiectele sale, Guvernul (dorim sau nu ) creat pe principii de algoritm politic va fi mult mai conservativ (cu gindul la alegeri) la capitolul reforme nepopulare strcturale, dar extrem de necesare pentru asigurarea durabilitatii cresterii economice si ca rezultat partenerii de dezvoltare (donatorii…) vor fi mai putini receptivi la solicitarile de finantare suplimentara, va scadea disciplina fiscala …. Toate acestea le evaluez la o pierdere de min 8-10 % din PIB (nu ma refer la descrestere PIB-lui ci la sume de cca 500 mln. dolari).

 

COJOCARI: Ce partid are de câştigat de pe urma alegerilor anticipate? Dar de pierdut? De ce?

DODON: In opinia mea totul depinde de faptul cind vor fi organizate aceste alegeri. Daca in a 2-a jumatate a anului 2010 cel mai mult va avea de cistigat  PLDM + 8-15 mandate, PD + 3-6 mand., de piedut PL - 3-5 mandate, AMN nu va accede in Parlament. Cred ca ar putea pierde din mandate si PCRM. De ce ???>>>> PLDM - Filat este persoana care atrage tot mai mult simpatia alegatorilor, profesionist, tinar, hotarit, pro europian …., mai ales pe fonul lui Ghimpu care este plasat pe acelasi spectru politic de dreapta. PD - Lupu ar putea reveni pe flangul de centru stinga (dupa ce s-a deplasat pe dreapta votindu-l pe Ghimpu si raminind in AIE) prin atragerea unor persoane din rindurile PCRM. PL - Ghimpu place in continuare persoanelor mai radical orientate, insa impreuna cu nepotul Ghimpu pierde din teren. AMN - este intr-o situatie dificila. Vedem ce va fi la sf. saptamiinii la congres (pe 12 decembrie) unde intentioneaza sa schimbe conducerea. Exista perspectiva reala ca o parte sa fie preluata de PLDM iar alta de PS. PCRM - totul depinde de constientizarea conducerii de reinoi persoanele si mesajele. Daca va avea loc consolidarea rindurilor, debarasarea de unele persoane care nici nu aveau o valoare pozitiva pentru partid, pe fonul greselilor si neintelerii din cadrul AIE, PCRM ar putea sa-si pastreze pozitiile sai chiar sa creeasca. In caz contrar - pierde 10-15 mandate.

 

COJOCARI: Spuneţi-mi vă rog ce calităţi respectaţi la Mihai Ghimpu?

DODON: Nu prea multe stimez in aceasta personalitate. Poate doar nivelul sau de cunostinte nu-i permite altceva decit de a fi sincer - de fapt ceea ce urmarim foarte des - spune ceea ce crede indiferent daca e locul si momentul potrivit. Insa sinceritatea merita de a fi respectata.

 

COJOCARI: Ce nu vă place la Vladimir Voronin? Ce cusururi(calităţi negative) are?

DODON: Buna intrebare. As putea sa spun multe lucruri bune - cred ca toti sunt de acord ca este o personalitate si un politician foarte puternic. Locurile slabe - urmeaza de a fi mai dinamic, PCRM din aceste considerente poate pierde din teren, de a accepta mai multe idei reformatoare in primul rind pentru partid, la fel cum a acceptat cindva in anii 2005-2008 unele propuneri de reformare a cadrului legal pentru liberalizarea economiei.

 

COJOCARI: Cum comentaţi faptul că unii deputaţi comunişti au anunţat recent că intenţionează să părăsească partidul?

DODON: Ma asteptam la asa evolutie. Cei ce vor pleca din PCRM ar putea fi divizati in 2-a grupe: 1.  Cei care sunt suparati pe ne-promovarea la diferite etape la diferite functii inalte, la care aspirau mult. 2. Cei care nu sunt de acord cu principiile conceptuale ale comunistilor - cum ar fi denumire, platforma, personalitati din conducerea partidului … Cred ca plecarea primelor nu ar fi o pierdere pentru PCRM, pe cind a plecarea celor din urma (a 2-a grupa) ar fi o lovitura fatala. Acum este extrem de important pentru PCRM - consolidarea rindurilor si motivarea celor din a 2-a grupare sa ramina in echipa.

 

COJOCARI: Cum este în opoziţie? Ce preferaţi: să fiţi în opoziţie sau la putere? De ce?

DODON: In opozitie este mai simplu decit la guvernare. Cel putin din considerente de responsabilitati, timp, posibilitati de a te preocupa de noi proiecte. Deseori opozitia poate sa lanseze mesaje si propuneri pe care nu le-ar fi lansat fiind la Guvernare, ceea ce de fapt nu-mi este propriu mie - nu-mi place sa propun lucruri pe care le consider imposibil de a fi realizate si neutile la moment. Cred ca aflarea in opozitie este necesar  pentru oricare forta politica dupa o perioada indelungata de guvernare. Dupa aceasta respectivul partid sau revine in plina forta, cu noi aspiratii sau se stinge, disparind din politica mare.

 

COJOCARI: Aţi fost ministrul economiei, omul de care a depins în mare parte economia şi finanţele ţării, vreau să ştiu cât de bogat sunteţi? Câţi bani aveţi? Îmi cer scuze pentru indiscreţie, dar, după părerea mea, dacă sunteţi înstărit, înseamnă că VĂ PRICEPEŢI LA BANI.

DODON: Veniturile mele sunt publice - in declaratia pe venit. In mare parte averea (pe care asi putea sa o evaluez la preturi de piata la cca 150-200 mii euro) am cistigat-o pe parcursul carieirei mele in business (piata valorilor mobiliare, fondator si presedinte al Bursei de Marfuri al Moldovei…). Ultimii 4 ani de activitate in guvern mi-au permis sa obtin un bagaj valoros de experienta si cunostinte utile, care in dependenta de evolutia evenimentelor ar putea fi convertit in venituri mult mai importante ca cele estimate mai sus (recent am primit citeva invitatii de a fi angajat in citeva companii din Est si Vest extrem de importante pe plan regional si mondial).

 

COJOCARI: Care este politicianul dumneavoastră preferat? Aş vrea să ne spuneţi politicianul preferat din România, Rusia, Moldova. Dar politicianul preferat din toate timpurile?

DODON: In Romania - Mircea Geoana presedinte PSD, in Ucraina - Iulia Timosenco, in Rusia - Vladimir Putin. Politician preferat presedintele Kenedy.

 

COJOCARI: Lumea v-a văzut, vă cunoaşte mereu îmbrăcat în costum, cu cravată, într-un anturaj oficial. Cum este de fapt omul Igor Dodon, nu politicianul? Puteţi să vă faceţi o autocaracterizare?

DODON: Sot fidel, tata a doi ingerasi de feciori - unul de 2 altu 7 anisori. Principiile de baza  - respect omenia, prietenia, spiritul de echipa. Cel mai rau - tradarea. Mereu alaturi de prieteni si de echipa. Practic sportul - acum prezenta in opozitie imi permite sa merg de 3 ori pe saptamina in sala de forta, pina la Guvern de 5 ori pe saptamina faceam voley. Iubesc pescuitul si vinatoarea.

 

COJOCARI: Ce părere aveţi despre cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română. Cum credeţi, de ce nu ar fi bine ca Moldova să se unească cu România?

DODON: In mare parte cca 85-90 la suta din cei care au obinut si obtin cetatenia romana o fac pentru a putea profita de anumite beneficii: calatorie fara viza in UE, obtinerea unui loc de munca… Cel putin opinia mea ferma este ca nu o fac pentru ca vor sa fie romani ca nationalitate sau pentru promovarea anumitor valori. De aceea nu vreau sa-i critic sau judic pe acesti concetateni, in alte conditii ei nu obtineau niciodata cetatenia Romaniei. Personal am cele mai bune impresii si opinii de romani ca natiune si Romania ca stat (am fost si copresedintele Comisiei intergivernamentale moldo-romane de colaborare social-econoica pe parcursul ultimilor 4 ani). Cred ca relatiile noastre trebuie sa fie de prietenie foarte apropiate, insa ca doua state independente si suverane.

Interviu cu un comunist

În curând, pe acest blog un super interviu cu un comunist de la Chişinău. Cine este? Ce fel de interviu? Care sunt întrebările? Păi, aflaţi pe acest blog mai târziu. Eu nu vă spun decât că interviul are 10 întrebări şi sunt mai mult decât îndrăzneţe. Sunt provocatoare chiar. L-am provocat pe domnul comunist la sinceritate. Dar să nu credeţi cumva că am fost maliţios. Am fost doar curios, iar curiozitatea mea aşteaptă nişte răspunsuri. Promit, o să fie interesant!

 

PS: Răspunsul la întrebarea din titlul de mai jos s-a copt deja în capul meu. Doar că nu prea reuşesc să-l trec pe ecranul calculatorului. Am intrat într-un puseu de timp. Puseu, cu înţeles de criză profundă.

E adevărat că moldovenii nu se pot acomoda în România?

Mai jos veţi citi ceva ce vreau să supun unei mici dezbateri. Moldoveni, cei care sunteţi în România, români, cei care cunoaşteţi basarabeni stabiliţi în România, dar şi voi, moldovenii care vreţi să veniţi în România, ce părere aveţi despre ceea ce scrie mai jos. Important, textul nu-mi aparţine! L-am pescuit de undeva, probabil unii dintre voi se vor prinde de unde. Nu impun nicio regulă. Am nevoie de părerea voastră. Eu o să mi-o expun pe a mea mai târziu. Mai întâi voi. Chiar e adevărat ce scrie mai jos? Chiar aşa e?

 

Convingerile pro-romanesti ale studentilor moldoveni din Romania sunt efectul unor strategii politice si psihologice subtile, insa, asa cum afirmam, ineficiente in finalitate, iar asta din cauza ca „strategii” de la Bucuresti nu au reusit nici pina acum sa inteleaga ramificatiile psihologice, sociale, culturale si etnice ale moldovenilor. Discursul de convertire a studentilor spre a-i face sa se autodetermine ca fiind romani e bine sintetizat de catre analistul roman Cristian Ghinea astfel: „Este in primul rind discursul sentimental-istoric: sintem un neam, trebuie sa ne ajutam. De obicei asta se spune in fata unei sali pline de oameni care sint convinsi deja de asta si e un fel de ritual de reconfirmare, de reasigurare ca asa este. Placut auzului, dar inutil in context. Mai e apoi discursul de tip terapie de grup: ce rau ne-a fost si ne este, sintem saraci, comunistii si moldovenistii au dominat tranzitia, coruptia e enorma, saracia colosala. Atit, acest discurs nu face aproape niciodata pasul spre viitor, doar constatam si ne plingem ca e rau. In fine, ultima forma de discurs inutil este si cea mai rafinata: discursul geopolitic.”

 

Urmaresc de foarte multi ani modul de manifestare al moldovenilor aflati la studii in Romania si ii cunosc pe foarte multi care studiaza in diferite orase romanesti. Indraznesc sa afirm ca acestia nu sunt „integrati si acomodati” patriei ai carei fii pretind a fi, unii, sau doresc autoritatile romanesti sa-i considere astfel fie si din simplu fapt ca in fiecare centru judetean sunt constituiti in filiale ale Asociatiei Studentilor Basarabeni, organizatie, nu-i asa?, bazata pe criterii de origine regionala, din „perspective romanesti” vorbind, dar care, la urma urmei, de ce nu?, poate fi usor comparata si cu Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania. Acest tip de organizare are menire izolationista si de control din partea unor institutii romanesti asupra acestor tineri. Insusi faptul ca, superficial vorbind, prin intermediul acestor organizatii se cer avantaje pentru acesti studenti vorbeste de la sine despre individualizarea lor pe alte criterii in raport cu studentii romani din Romania. Anume aceste organizatii ale studentilor basarabeni au si rolul de multiplicare intensiva a discursului de tip terapie de grup in scopul crearii convingerii ca sunt romani.

 

In plan real, lucrurile stau cu totul altfel – cei mai multi dintre acesti studenti se izoleaza in grupurile lor, traind in obiceiurile si deprinderile de tot felul cu care au fost obisnuiti acasa, in R. Moldova, fapt care ii transforma intr-un grup distinct de romanii bastinasi. Aceste bariere se amplifica odata cu trecerea anilor, iar cei mai multi dintre ei revin acasa sau identifica o posibilitate de plecare in alte tari europene, motiv care explica esecul romanizarii lor. Exista, fireste, si destule exemple contrare de studenti care se adapteaza oarecum tot specific, insa numarul lor e nesemnificativ. Acestia sunt caracterizati de o vointa si o tenacitate admirabile – dorind sa-si invinga complexele initiale si sa demonstreze ca nu sunt mai prejos decit colegii lor romani, desi se zbat in mai mari lipsuri materiale, se lupta cu inversunare si reusesc sa fie primii la invatatura si sa-i surclaseze pe colegii lor bastinasi, devenind specialisti de elita in domeniile lor, iar eu cunosc personal destule astfel de cazuri.

 

Esecul permanent al Romaniei in aceasta privinta se datoreaza faptului ca si restul clanurilor politice care i-au succedat lui Iliescu au continuat la fel de dezastruos „opera” acestuia de romanizare a Moldovei. Cea mai stralucita pilda in acest sens o reprezinta faptul ca nici la ora actuala nu exista un puternic partid politic in Moldova de orientare pro-romaneasca serioasa, ci doar o improvizatie lamentabila de genul celui condus de Ghimpu, restul nefiind altceva decit conjunctura. Au fost aruncate sute de milioane de dolari in vint, iar politicienii romani tot n-au inteles cit de productive ar fi fost relatiile bilaterale daca respectau intocmai in spiritul si litera ei Recunoasterea Independentei R. Moldova de catre Romania.

Ipocrizia susţinătorilor lui Geoană, ipocrizia românească

Moldovenii cu cetăţenie română au fost puşi la zid astăzi în România. Românii învinuiesc 11 mii de oameni că le-au distrus viitorul. Am auzit atât de multe cuvinte dure la adresa moldovenilor… Bine, cuvintele erau adresate tuturor celor care locuiesc în prezent peste graniţă. O să încerc să citez cele mai moi afirmaţii: “nu respiră aerul din România. Nu plătesc impozite. De ce au dreptul să ne decidă soarta?”

 

Sincer, sincer, de atâta ipocrizie putem fi în stare numai noi, românii. Noi, românii pasăm atât de uşor vina eşecului. Suntem campioni mondiali, universali, la găsitul ţapului ispăşitor. Jumătate de români au votat cu Băsescu, jumătate cu Geoană, diferenţa este micuţă, insignifiantă, raportată la numărul de alegători. Numai că fiind atât de strâns scorul, fiecare vot a fost important. Oamenii au decis că au contat anume voturile moldovenilor şi românilor din străinătate. Cică Geoană ar fi câştigat dacă nu se băgau “românii ăştia străini cu voturile lor”.

 

Nu zic nu! Votul românilor plecaţi şi a românilor basarabeni a contat. Totuşi, uităm câteva chestii extrem de importante, iar acestea ne fac ipocriţi. S-o luăm pe rând: mai întâi să vorbim de românii de afară. Aceşti oameni care nu şi-au găsit un rost în ţară, care au plecat prin Italia, Spania, Portugalia au trimis milioane şi milioane de euro acasă. Banii curgeau, familiile lor supravieţuiau. Consumul creştea, economia primea o gură de aer. Atunci, “căpşunarii”, cum erau numiţi peiorativ românii plecaţi, erau cetăţeni buni. Astăzi, însă, sunt răi, ne strică viitorul. Viitorul lângă Geoană? Mă umflă un râs isteric. Ori Geoană, ori Băsescu, aceeaşi comunişti, cu mutre de măscărici. Şi încă ceva, suntem ipocriţi pentru că în timp ce jumătate dintre români, susţinătorii lui Băsescu se bucură de votul celor din afară, cealaltă jumătate, pro Geoană este pornită rău împotriva românilor plecaţi. Făţarnicilor, dacă votau cu Geoană eraţi fericiţi acum, nu-i aşa?

 

Să trecem la moldoveni. În primul rând au fost 11 mii de susţinători de-a lui Băsescu. Diferenţa dintre cei doi este de puţin peste 70 de mii. Dacă moldovenii au şi înclinat balanţa, nu definitiv. Degeaba se plâng cei pro Geoană. Se ştia, era un lucru banal faptul că moldovenii votează pentru Băsescu. Nu suntem copii. Moldovenii îl vor pe Băsescu pentru că “le-a dat cetăţenie”. Băsescu le dă cetăţenie pentru că are nevoie de voturi. Oare trebuie să oprim acum acordarea cetăţeniei moldovenilor? NU. Ar fi fost bine ca Geoană să aibă cel puţin o tentativă de campanie la Chişinău. Altfel, este extrem de penibil, un fost diplomat, ministru de externe şi-o ia pe cocoaşă chiar pe terenul pe care ar trebui să-l stăpânească bine.

 

Şi încă ceva foarte important: Geoană a pierdut pentru că a pierdut. Este vina lui. N-a decis nimeni pentru nimeni, au votat toţi cei care potrivit constituţiei au dreptul la vot. Alegerile nu trebuie să ne dezbine. Au trecut, s-a votat, politicienii au înţeles greşeala… sau nu… viaţa merge înainte, chiar şi cu “dictatorul Băsescu”.

 

ps: Cea mai populară glumă ce a circulat astăzi prin grupul meu de cunoscuţi - culmea prostiei este să te culci preşedinte şi să te trezeşti prostănac.

Băsescu - preşedinte. AM AVUT DREPTATE!

În timp ce aproape toate televiziunile îl proclamau preşedinte pe Geoană, în timp ce aproape toate intitutele de sondare a publicului îl dădeau pe liderul PSD noul şef de stat, eu am fost circumspect. Nu ştiu de ce lumea uită ca exit poll-ul nu este decât un instrument de măsurare cu o anumită eroare. Ei bine, această eroare le-a jucat festa PSD-iştilor şi susţinătorilor lor. Sunt sigur, deşi nu au spus-o, chiar şi PDL-iştii credeau că au pierdut Cotroceniul. Mi-a şoptit un jurnalist care a fost aseară la sediul PDL şi care i-a văzut faţa lui Băsescu - mai portocalie decât vesta. Probabil că îi sufla deja un vânt din pupă.

 

Dacă ieri aveam dubii, ca dovadă puteţi citi ce am scris mai jos, spuneam că nu se ştie dacă Geoană este preşedinte, astăzi sunt sigur: Traian Băsescu este noul vechiul preşedinte al României. Basarabenii se pot bucura. Basarabenii se pot mândri că ieri, practic, au scris istoria României. Votul lor a contat ENOOOORM! 10.000 de ştampile aplicate în dreapta lui Traian Băsescu de către moldovenii cu cetăţenie românească, această buturugă mică a participat la răsturnarea carului mare PSD. Liderii AIE de la Chişinău se pot bucură, prietenul lor a învins.

 

Apropo, Băse - 50,37%; Geoană - 49,62%. Diferenţa a fost de nici un procent, un pic peste o jumătate de procent.

Moldoveni anti-români

 

Mi s-a părut interesantă ideea celor de la jurnal tv: să-i întrebe pe moldoveni ce cred despre faptul că cetăţenii români votează în Moldova? De fapt, tot moldoveni, numai că au cetăţenie română. Ce gândire retrogradă au unii?! Doamne, mulţumesc că nu m-ai făcut prost. Numai faptul că nişte oameni votează nu ar trebui să deranjeze. Da, dar dacă aceşti oameni sunt ruşi, ucraineni, chinezi, nigerieni. Dacă sunt români, păi, sî votezî la ei acasî. Unii moldoveni sunt atât de limitaţi. Îmi pare rău că zic asta.

Alegerile din România s-au terminat, încep în Moldova

Fraţii noştri, vecinii noştri şi-au ales preşedintele. Noi, moldovenii trecem mâine printr-o experienţă oarecum similară. Oarecum, pentru că cetăţenii nu au vreo tangenţă cu alegerile, ei sunt doar spectatori. De altfel, am identificat o ipocrizie în situaţia creată. Politicienii din AIE se plâng pe constituţie, pe un vid creat în legea supremă. Politicienii din AIE se plâng că nu-l pot pune preşedinte pe Lupu.

 

Îi înţeleg, îi compătimesc pentru că şi eu aş vrea să fie votat în sfârşit preşedintele Moldovioarei. Scăpăm şi noi de aşteptarea aceasta intensă, de criza politică. Totuşi, nu pot să nu fiu sincer. Vidul legislativ a fost cel care ne-a salvat de comunişti. Păi, dacă puteau comuniştii să-şi aleagă preşedintele, acum Zinainda Greceanâi era preşedinte, iar Vladimir Voronin premier. Aşa că, politicienii aflaţi la putere, nu trebuie să se plângă de constituţie, ci să-i mulţumească pentru că i-a şi ne-a salvat.

 

Dar, nu vă faceţi griji, oameni buni, dacă comuniştii îşi pun coarnele şi decid să nu-l voteze pe Lupu îşi taie creanga de sub picioare. Le vor intra procentele la apă şi nu vor lua nici 20 la sută. Dar şi politicienii din AIE sunt buni: au avut la dispoziţie atât de mult timp să negocieze şi să rupă voturi de la comunişti, ce dracu au făcut? Miroase a incompetenţă. Mâine totul este posibil. Mâine putem avea preşedinte. Tot mâine este mare probabilitatea să nu avem preşedinte şi să se anunţe alegeri anticipate.

Soarta: basarabenii pot decide cine este preşedintele României

Potrivit Realitatea: pentru 48,4 procente dintre români - o tragedie, pentru 51,6 victorie. Mircea Geoană este preşedintele românilor? Cine dracu să-i ştie. Deocamdată, diferenţa dintre cei doi este de 3%, adică în limita de eroare a exit poll-urilor. Sincer, credeam că Băse câştigă. S-ar putea să am încă dreptate, s-ar putea să fi greşit. Întrebarea ce se impune acum: cum va fi România sub Geoană? Pentru că am văzut cum a fost România sub Băsescu - prea multă ceartă şi nesiguranţă politică. Omul crizelor, Traian Băsescu i-a cam obosit pe toţi. Dacă ar fi lăsat-o un pic mai moale, eh, poate, poate câştiga…

 

Dar, se pare că mă grăbesc. Trebuie să aşteptăm numărarea voturilor. Fiecare vot va conta, fiecare român. Oare ne mai trebuia vreo demonstraţie pentru truismul: votul tău contează? Aşa că, moldovenii care s-au îmbulzit dis-de-dimineaţă au avut un rol important în contabilitatea alegerilor. Aşa că, nu degeaba ne-a dat Băsescu cetăţenie nouă, moldovenilor. Ştia el ce ştia.

 

Deci, nu ne grăbim cu concluzia: Mircea Geoană - preşedinte! Pentru că diferenţa dintre rezultatele celor doi este de vreo 200 de mii de votanţi. Oare câţi moldoveni au cetăţenie românească? Ciudată mai este şi soarta aceasta: moldovenii cu cetăţenie română pot face acum istoria României.

Şoc: Todercan distribuit în locul lui Bruce Willis (pamflet)

Valentin Todercan

 

Dacă nu ştiaţi, aflaţi acum. Preşedintele măreţei televiziuni publice şi independente Moldova 1 este de profesie actor şi regizor. Se zvoneşte prin Chişinău: cică cei mai mari producători de filme de la Hollywood se bat acum pentru al distribui într-un film. Şi nu un film obişnuit. Nu staţi pe un scaun? Ar trebui să vă aşezaţi, altfel o să vă prăbuşiţi - este dorit în celebra producţie “Greu de ucis”, în rusă “Kрепкий Oрешек”.

 

S-au cam săturat producătorii de Bruce, care a şi îmbătrânit, s-a îngrăşat şi are prea multe fiţe. Aşa că atunci când au auzit că la Chişinău există un actor, care nu poate fi dat jos de către un parlament, un guvern, o ţară întreagă, l-au trimis dracului pe Willis şi l-au sunat pe Todercan. Vedeţi poza de mai sus? Este Todercan. Privirea de copil răzgâiat ce moare, dar nu lasă din mână jucăria; buzele lipite ca într-un tremur după un orgazm mult prelungit; nasul coroiat; părul grizonant; faţa uşor tâmpiţică şi bolfoşică - toate aceste calităţi i-au impresionat pe producători. Au decis, omul este numai bun pentru a fi filmat şi dat pe marele ecrane. Super! Waw, ce noroc are omul?!

 

Apropo, filmul se va numi “Greu de demis” şi va fi inspirat din fapte reale. Potrivit scenariului, Todercan va juca rolul unui mare şef de televiziune, care habar n-are ce înseamnă televiziune. Intriga: toată lumea este împotriva lui Todercan, toată lumea îl vrea demis, iar el, nu şi nu. De aici şi denumirea filmului. De data aceasta, însă, deznodământul este nefericit pentru actorul principal. Este demis, aruncat la groapa de gunoi a oraşului. Filmul se termină cum Todercan este alergat de o haită de câini, care îl prind şi îi rup… să mă scuze doamnele şi domnişoarele… partea genitală. Ultima, ultima scenă ni-i arată pe unul înalt, foarte înalt şi pe unul josuţ, cu barbă şi ochelari. Cei doi discută despre acest incident, iar cel înalt zice: “Eh, dragul meu bărbos, dacă a avut coa(bip)ie să se ia de noi…”

 

Nu ştiu cum se va descurca Valentin Todercan cu rolul vieţii sale din “Greu de demis”. Nu l-am văzut în nici un rol şi nu am nicio părere vizavi de calităţile sale actoriceşti. Ştiu doar că ca (cacofonie obligatorie) regizor este un mare ZERO. Este părerea mea. Mi-am făcut-o după ce am văzut un film de mare rahatlocum turnat de Todercan. Filmul se numeşte “Un cartuş pentru porumbel” sau “Vânătoarea” şi este atât de prost, încât nici nume nu are… Poftim filmul:

 

 


[Un cartus pentru porumbel]
Vezi mai multe video din Film

Emisiune despre moartea soţilor Aldea Teodorovici

 

Mai sus, vedeţi emisiunea de la Antena 1 despre soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Momentul morţii. Mi-am expus deja punctul de vedere faţă de cum au fost prezentate lucrurile. Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost interesaţi, câţi chiar aţi dat click pe linkul pe care l-am postat, într-un articol anterior… Dacă v-a fost lene, păi acum aveţi întreaga emisiune. O puteţi urmări. În mare este vorba de două informaţii “bombă”: Doina Aldea Teodorovici ar fi fost însărcinată; moartea celor doi soţi ar fi fost un asasinat.

 

Ştiţi ce este trist? Nu că de pe moartea celor doi se poate face rating în televiziune. Acesta nu este un lucru neapărat grav. Faptul că ratingul este unul ieftin, cu vorbe aruncate de lângă o cruce, cu intervievarea unui nene care dormea în timp ce a avut loc accidentul… Uite aici e foarte, enorm de supărător. Ion şi Doina parcă merită mai mult.

Sunt prieten cu comuniştii… pe facebook!

Reţelele sociale au schimbat noţiunea de prieten. Cică prietenii mei de pe facebook, de pe odnoklasniki. Care prieteni? Tipul care era cu 7 ani mai mic decât tine, care acum este în Italia, unde munceşte la negru? Sau poate profesorul de liceu pe care îl cunoşti, dar cu care practic nu ai vorbit pentru că nu avea ore în clasa ta? Nu ştiu cum e la voi, dar eu nu am decât caţiva prieteni, zeci de amici, şi mii de cunoscuţi.

 

Aşa că atunci când cineva mă găseşte pe Facebook, Odnoklasniki şi vrea să-mi fie “prieten” am, aşa, un disconfort mic. Prieten, cu tine? Dar abia te cunosc dragă. Desigur, nu este vina omului, pe internet, prieten înseamnă şi cunoscut, şi amic, şi orice vrei… Culmea, culmilor, pe internet sunt prieten cu “duşmanii”. Nu ştiu dacă este corect să spun “duşman”, am zis-o de dragul expresiei: sunt prieten cu duşmanul! De exemplu, Grigore Petrenco nu-mi este duşman, abia dacă îl cunsosc, abia dacă îl ştiu pe om. Tot atât de adevărat este că activitatea lui politică îmi crează frisoane. Brrr! Cum poţi să fii aşa?

 

În consecinţă am scris despre asta un post. A doua zi primesc o cerere de prietenie pe facebook. Grigore Petrenco vrea să fie “prietenul meu”. Nu sunt om rău. Vrei să fim prieteni? Prieteni să fim. Aşa că acum sunt “prieten” pe internet cu Grigore Petrenco, un tip care nu-mi este duşman, dar pe care l-am numit “Petren’coi într-o căldare”. După asta, lista mea de prieteni comunişti a început să se lungească: Igor Dodon, Mark Tkaciuk. Ştiţi ce-i ciudat? Nu sunt prieten cu nici un deputat din AIE!