Dacă aveţi treabă prin Bucureşti să nu vă fie greu să vizitaţi Casa Poporului. E ceva. E grandios şi hidos în acelaşi timp. E comunist, dar şi regal. Nici nu ştiu cât de românesc este. Este atât de uriaşă. Munca de jurnalist mi-a purtat paşii deseori în aşa zisa Casă a Poporului sau, actual, Palatul Parlamentului. Uimit la început, nepăsător în prezent am făcut poze, iar acum, priviţi: marmură cât cuprinde, covoare peste tot, vitralii, lift comunist-comunist. Apropo, era o glumă mişto la radio, parcă Kiss FM: Alo, bună ziua, Casa Poporului? Poporul e acasă?

Click pe poză dacă o vreţi mai mare.

Ce să zic? Uuraaa. Am avut dreptate. Pavel Turcu nu ajunge la Eurovision. Hehehe. Cine a crezut asta a fost extrem de naiv. Hai să vorbim mai înâi serios după aia glumim. Mai întâi să le spun eventualilor nemulţumiţi şi cârcotaşi, care în aceste momente se dau cu capul de pereţi susţinând că Moldova a pierdut o şansă mare netrimiţându-l pe Turcu la Oslo, că nu avea nicio şansă. Ce mocofani sunteţi!

Nu sunt Nostradamus şi nu prevăd viitorul, dar pot învăţa din trecut. Istoria Eurovision ne aduce un exemplu oarecum asemănător. Nişte proşti din Lituania au ieşit pe scenă şi au cântat “We are the winner of Eurovision”. Mai jos video. A fost o glumă, o chestie haioasă, ca şi Paşa nostru. Numai că, spre deosebire de Turcu, lituanenii aveau o piesă cu momente rock, destul de ritmată şi, de ce nu, nişte voci mai bune. Cu toate acestea, băieţii s-au clasat pe locul 6. Vă mintesc, atunci au câştigat urâţii de la Lordi. Rusia a ieşit pe doi, iar Romania, cu Trăistariu - pe patru. Cine mai crede că Turcu avea şanse?

Să spunem altfel, Turcu va ajunge la Eurovision, atunci când Voronin va fi băgat la puşcărie, atunci când Moldova va avea o autostradă, atunci când echipa de fotbal a Moldovei va juca la un campionat Mondial sau European. Adică, atunci când vor zbura porcii. Acum îmi dau seama de ce nu zboară porcii - Pavel Turcu nu va cânta la Eurovision - Euroooovizion. Băi oameni buni, v-aţi jucat cu jucăria voastră, ajunge.  Oare de ce cred că veţi continua? Oare doar eu cred că locul lui Pavel Turcu nu e la Eurovision? Că ne făceam de râs dacă ieşea pe scena aia frumoasă?

Bună ziua domnule Băsescu, bine aţi venit domnule preşedinte. Eh, ce multe s-au schimbat de când nu aţi mai dat pe la noi! Ultima dată, aţi făcut o baie de mulţime, numai că eraţi flancat îndeaproape de poliţişti. Pe atunci Voronin era mare boier mare, acum, e altul şeu’. De fapt, avem mai mulţi boşi. Aşa că poliţiştii noştri vă vor lăsa mai liber, nu vă vor păzi de mulţime. Totuşi, aveţi grijă. S-ar putea să vă năvălească cu probleme multe.

Sărmanii oameni. Pentru o amărâtă de viză se omoară la consulat. Chiar nu se poate face nimic pentru ei? Funcţionari mai mulţi, un sistem mai simplu de acces? Stau în vânt, în soare. Plouă, iar ei tot stau să-şi ia mult râvnita viză. Ce mai e cu prostia referitoare la cei 500 de euro, pe care trebuie să-i ai asupra ta? Cică nu mai e obligatoriu, dar prietenii îmi spun că li se solicită în continuare. Of. Greu este să fii om simplu. “Marilor” politicieni le este în cot de tine. Dacă mai eşti şi moldovean, gata, eşti de calitate inferioară.

De departamentul pentru cetăţenie din Bucureşti ce să mai zic? Aveţi habar ce se întâmplă acolo? Ştiţi ce umilinţe şi aşteptări prelungite sunt nevoiţi să suporte moldovenii. Domnule preşedinte, domnule Băsescu. Faceţi ceva! Poate cad în patetism, dar nu uitaţi, oamenii ăştia din Moldova v-au votat. Nu, nu este un şantaj! Încerc să vă dibuiesc locul sensibil şi să apăs pe el.

Săracii moldoveni, v-au votat. Au uitat de momentul penibil în care l-aţi urcat pe tron pe Voronin. S-a întâmplat atunci când aţi venit în plină campanie electorală şi v-aţi întâlnit cu comunistul namber oan. Încă pe atunci era posibilă o revoluţie twitter, portocalie. Aţi cam încurcat iţele. Nu-i nimic, vă iertăm. Noi, moldovenii suntem iertători şi ospitalieri. Mai suntem şi umili, supuşi, servili. Nu ne trebuie mult, doar cineva puternic să i se facă milă de noi şi să ne ajute în sărăcia noastră.

Au trecut timpurile când aveam 2 vizitatori pe blogul meu. Adică eu - acasă şi eu - la serviciu. Astăzi, aproape 200 de oameni citesc zilnic ce spun. Iar ca mine sunt, ehehe… nu ştiu câţi, dar sunt. Bun. Şi noi, ăştia, bloggerii din Moldova, apropo nu sunt blogger, sunt jurnalist ce are blog, deci, ziceam, bloggerii ăştia din Moldova ne-am trezit cu o vizibilitate mare. Vorbesc la plural pentru că e greu să ţii un blog în afara blogosferei. Nu te citeşte nici dracu. Numai împreună creăm o mică putere mediatică. Aşadar, noi, bloggerii (în cazul meu, jurnalistul cu blog) am început să punem probleme, să facem valuri. Ulterior, ne-am dat seama că valurile de pe internet trec în viaţa reală şi se transformă în talazuri.

Ca să vezi, politicienii i-au în seamă ce gândesc tărtăcuţile noastre. E un pic plăcut, ne gâdilă la mândrie, nu? Şi atunci dăi înainte cu tot felul de probleme morale, sociale, înălţătoare. Dacă este să vorbim pe şleau, păi bloggerii au început scandalul limbii române în cinematografele Patria. Pe urmă ţineţi minte cum a fost numită revoluţia de la Chişinău? Revoluţia twitter. Tot un fel de blogging. Acum, nu cred că mor ziarele, dar cred că blogurile le stau ca o sulă mare în coaste. De ce? Pentru că le cam taie din audienţă.

Ce înseamnă această vizibilitate? Ce presupune? Păi, ce? În primul rând responsabilitate. Oamenii ne citesc cu interes pentru că suntem noi pe piaţă şi avem ce oferi. Fiind noi, încă nu am reuşit să ne pătăm. Asta aduce un pic de credibilitate şi de avânt tineresc. Perfect. Ce facem cu avântul acesta? Îl lansăm pe Pavel Turcu. Hm, cum rămâne cu responsabilitatea şi credibilitatea? Deja au apărut voci care acuză blogurile, blogosfera, bloggerii că nu sunt buni de nimic altceva decât să scrie despre Pavel Turcu. Una peste alta, nu trebuie să fiu comunist. Internetul este o piaţă liberă. Blogul ce are succes la public rămâne, cine nu, scrie pentru el doar. Totuşi, în toate există o limită. Căutaţi-o în dramul de responsabilitate pe care ni-l asumăm ca bloggeri.

Ziua sondajelor. Sociologii au făcut o radiografie scurtă a societăţii. Prima întrebare, sunt adevărate cifrele? Nu am cum să aflu răspunsul. Trec peste. Oricum, sondajele nu reprezintă adevărul absolut, sunt orientative. Ne facem şi noi o părere despre ce gândesc moldovenii. Deci, să vedem…

Comuniştii şi-ar lua-o rău pe cocoaşă dacă s-ar organiza alegeri anticipate. Asta înseamnă că AIE nu are de ce să se teamă şi pot să nu modifice Constituţia. De altfel, PLDM creşte, PDM creşte, PL descreşte. De ce? Doar PL are primarul capitalei, PL are preşedintele ţării, PL are preşedintele de parlament. Explicaţia este simplă, PL are o imagine catastrofal de proastă şi nu ştie să comunice. DELOC! Ghimpu stă crăcănat la revelion, Chirtoacă nu poate să iasă din criza de PR în care l-au băgat babele comuniste din Chişinău. Păcat. Erau pe val odată. Dacă se organizează alegeri anticipate, Chirtoacă şi compania va încerca să-şi revină. În acest condiţii vor da atât în comunişti, cât şi în colegii de Alianţă, inevitabil.

De altfel, de ce s-au temut, nu au scăpat. PL nu a făcut nimic altceva decât să ocupe locul eliberat de PPCD. Cu un discurs proromân, în Republica Moldova, nu aduni decât maxim 14%. A demonstrat-o PPCD, o arată mai nou şi PL. Păcat. Domnule Chirtoacă, ştiu, Gheorghe Ghimpu a fost un mare luptător, un mare om. Doar că el a fost, iar oamenii cărora le vorbiţi sunt. Ei trebuie să ştie mai multe şi despre chestiuni mai practice decât limba română. Sau, cum se exprimă aceşti oameni, voturile cărora le doriţi, este adevărat, vrem limbă, dar şi ceva să punem pe ea.

Ştiţi cum văd moldovenii PL-ul? Ca partidul lui Chirtoacă şi ca partidul pro român. Ştiţi cum văd oamenii PLDM-ul? Ca partidul lui Filat şi ca partidul ce conduce ţara. Chit că guvernul are şi miniştri PL, PDM, AMN. Simţiţi diferenţa? Spiritul practic al PL lipseşte cu desăvârşire.

De ce critic eu noile autorităţi din Moldova? Cât nu ar părea de straniu, pentru că îmi pasă, pentru că nu vreau ca comuniştii să se întoarcă.

Pentru AIE este periculoasă relaxarea. Asta ar duce la revenirea comuniştilor. Spunea cineva că moldovenii sunt surprinşi plăcut de noua putere. Comuniştii au creat în societate o teamă generală - cum că noul guvern va băga ţara în sărăcie, va fi năprasnic de rău. De unde? Viaţa continuă, Dumnezeu nu i-a pedepsit pe moldoveni pentru votul anticomunist.

Îmi reglez barometrul după ce zice tata. Eu aici, în România, el acolo, în Moldova. Zic, tată, cum e sub noua putere? El îmi răspunde, cum să fie, la fel, lumea e la fel, s-au săturat oamenii de politică. Acum să traduc. Ca urmare a propagandei comuniste, că vine sfârşitul lumii dacă pleacă Voronin, lumea se aştepta la ceva rău, dar este, ca să-l citez pe tata, la fel. Iar asta ar fi bine, dacă nu ar greşi copilăreşte… Alianţa asta. De aia îi critic mereu. Este la mijloc şi viitorul meu. Nu-i mai vreau pe comunişti. Îmi amintesc de mine în 2001. Abia a pus mâna pe putere Voronin, iar mie nu-mi venea să cred ce se întâmplă. Acum, privind în urmă, îmi dau seama: cu Voronin e ca şi cu Pavel Turcu: primele zile pare haios. Mai târziu râzi de cât de prost este. În alte câteva zile nu te mai saturi să-i asculţi inepţiile, vorbele pline de duh, duh ţărănesc, incult, de Piaţa Centrală din Chişinău. În jumătate de an te întrebi, cât se poate, iarăşi el? Tot Turcu, tot Voronin. Oare lumea nu s-a săturat? Ba da, dar nu poate să scape. Tu, întreg la cap îţi dai seama că eşti înconjurat de o groază de tipi care spun cu convingere că negrul e alb, comuniştii - democraţi, iar Turcu - Mozart. Ce faci? Eu, de pildă am emigrat în România din cauza comuniştilor. Cât de Turcu, se pare că nu m-am săturat încă de hlizit. O să ajung în curând la saturaţie şi atunci decid.

Îmi zicea cineva astăzi că Moldova semnează în aceste momente un nuş’ce împrumut de milioane de dolari. Omul ştia ce ştia şi îmi spunea cu uimire: “Românii ar fi fericiţi daca ar primi aceşti bani.” Moldovenii? Moldovenii habar nu au de împrumut. Nimeni nu ştie nimic. Ce să zic? Greşeală mare, vă lipseşte o strategie de comunicare, poporul trebuie să cunoască “realizările voastre”. E o debandadă mare. Asta-i impresia mea. Republica Moldova are în aceste zile cea mai mare oportunitate din scurta sa istorie să se rupă de trecut, sărăcie, comunism, prostie. Şansa e în mâinile acestor miniştri, cei mai buni pe care i-ar fi putut avea până acum. Un prim ministru, care nu vă ascund, deşi l-am criticat în repetate rânduri, îmi place. Bun. Dar de ce ne lipseşte concentrarea, strategia de comunicare cu propriul popor? Nu ştiu. Televiziunea Naţională e o stână fără ciobani. Comuniştii au în continuare Moldova Suverană, NIT-ul, Comunistul. Ce are AIE? Nici un canal de comunicare. Splendid. Ei guvernează pentru ei, nu pentru popor.

Pentru cine sărbătoreşte revelionul pe stil vechi, pentru cei care sunt încă sub euforia sărbătorilor de iarna (de unde iarnă?), pentru moldovenii mei, care îşi spun Aho, aho, copiii şi fraţi!, vă urez LA MULŢI ANI!

Pe vremea copilăriei mele, astăzi, împreună cu fraţii mei, umblam pe la casele din sat, cu uratul. Era distracţie de zile mari. Eram nişte puşlamale, fix ca în Amintiri din copilărie, ce ne ţineam de ghiduşii. În loc să strigăm să vă hăim, strigam să vă hălim, sau şi mai bine - să vă hămăim. Vă daţi seama, după aceste chemări, uitam şi cuvintele şi tot. Ne pufnea râsul tocmai atunci când ieşea gospodarul în pragul uşii. Se uita crucit la noi, se uita la şliţul său - oare nu-i deschis, iarăşi îşi îndrepta privirea spre noi. Ce-i cu ăştia? Cu chiu cu vai ne înecam râsul şi porneam S-a trezit mai în an bădiţa Traian… Numai că, în timp ce unul din cei trei fraţi îşi depăna povestirea rimată, ceilalţi doi se hlizeau de se prăpădeau. Normal, ăla cu povestea, la un moment dat, se rupea şi un râs isteric se lăsa peste curtea omului.

În câteva secunde, altul îşi începea hăitura sau hămăitura sa, după caz. Răzbunare, dulce răzbunare: ceilalţi doi îl înghionteau, îl chicoteau fără ruşine. Eh, copii nebuni. Şi mergeam, aşa, cu uratul prin sat pe la toate rudele.

Astăzi, un frate este la Bucureşti, adică subsemnatul, unul este în orăşelul Rezina, nordul Moldovei, altul pe la Chişinău, student, examene. Al patrulea încă creşte în casa părintească. Este clasa V-a. Probabil e cu uratul acum. Noi, ceilalţi, suntem departe şi nu ne arde nici de hăitură, nici de hămăitură.

Mai curând, titlul trebuia să fie - o rusoiacă în România. Este vorba de Daria Aslamova, reporter la “Komsomolskaia Pravda”, în traducere liberă, “Adevărul Comsomolist”. Reporteriţa a stat câteva zile în România. Impresiile ei sunt interesante, părerile pline de stereotipuri. Citind, la un moment dat, îmi venea să mă întreb, de unde stereotipuri despre români la ruşi? Ruşii nu au habar despre România. Dar, să vedeţi ce scrie femeia. Are dreptate, mai exagerează - aşa-s jurnaliştii. Traducerea îmi aparţine.

- Îi urâm pe ruşi, şi, hai să vorbim deschis, noi v-am urât mereu!” O cafenea micuţă în Bucureşti. Discut cu o jurnalistă frumoasă, nu pare trecută de 30 de ani. Discuţia este privată, iar Elena, redactorul departamentului politic al unui ziar foarte cunoscut din România, îşi permite să recunoască această ură.

- Ura este iraţională şi ne distruge, spune Elena, ne otrăveşte. Nu e nimic personal: ca rus nu o să ai nicio problemă în România, oamenii de aici sunt chiar prietenoşi cu străinii. Duşmanul nostru este îndepărtata Rusie, care ni se asociază cu cele mai mari terori ale secolului 20: totalitarism, comunism, teroarea roşie, ocuparea Basarabiei. În toate aceste lucruri noi vă învinuim.

- Dar şi noi avem dreptul să va învinuim de terorile secolului 20, mă opun eu. Ţinem minte armata românească, alături de Hitler, lângă Stalingrad, şi pe soldaţii români omorând mii de cetăţeni sovietici. Chiar şi aşa, crede-mă, ruşii au o atitudine bună faţă de români. Nu sunteţi nici prieteni, nici duşmani.

- Poate pentru că ruşii ştiu să ierte, se întreabă Elena?

România, o ţară mare, cu o populaţie de peste 22 milioane de oameni. A reuşit să-şi facă loc în tortul mare al UE în calitate de membru cu drepturi depline. De atunci exportă încontinuu forţă de muncă ieftină în bogatele ţări europene. 3 milioane de oameni muncesc permanent peste graniţa ţării. Primul semn al acestui fenomen – nenumăratele schimburi valutare de pe străzile capitalei. Salariul mediu în România este de 300 de euro chiar dacă preţurile în magazine sunt „foarte europene”. Majoritatea supravieţuieşte din resurse misterioase, probabil, trimise de cei, care muncesc pe afară. Gluma preferată a românilor: Ce face un român când i se termină banii? Schimbă o sută de euro.

Capitala, Bucureşti, cu reputaţia sa de micul Paris (aici, în continuare li se săruta mâinile doamnelor) – este un briliant în mizerie. Baruri, cafenele fastuoase şi minunăţii arhitecturale aflate în moarte clinică se împletesc cu gropile din asfalt şi tarabele, în care vând ţigănci gheboase, cu fustele lor pestriţe, ciorapi şi periuţe de dinţi. România este unica ţară latină din lume, care este ortodoxă, ci nu catolică. Dar, chiar şi o aşa religie, miloasă, nu a putut lega două ţări străine – Rusia şi România. Istoricii români au numărat 13 ocupaţii ale patriei lor de către Rusia (inclusiv chiar şi atunci când armata rusă era în trecere spre războaiele cu turcii sau fraţii ortodocşi, bulgarii). România contemporană bea vodcă cu un nume sado mazo: Stalinskaia şi Stalingrad (anume la Stalingrad a fost decimată armata românească).

În continuare, reporteriţa povesteşte despre maleficul Soros, care a devenit un fel de rege neîncoronat al Europei de Est şi care prin fundaţiile sale, tinerii la patru ace, dogmatizaţi de aceleaşi fundaţii, a “cucerit” această parte a Europei. Mai puţin, Rusia, desigur. De ce? Pentru că ruşii sunt mai imuni la propagandă, trage concluzia pripit ziarista. Bre, ruşii sunt cei mai deschişi spre propagandă. Numai propaganda lui Putin cât face. Ei nu vor să li se spună adevărul, ei, ruşii, vor să fie minţiţi frumos. Românii, dimpotrivă, sunt sceptici, prea sceptici. Românii nu cred pe nimeni şi aproape în nimic. Teoria conspiraţiei este cea mai dezvoltată şi bine înfiptă în această ţară latină. Un exemplu viu şi actual: nimeni nu crede în vaccinul contra gripei porcine. Extrem de mulţi cred sincer că Guvernul vrea să-şi omoare, otrăvească poporul.

Cam atât mi s-a părut interesant. Dacă ştiţi rusa şi vreţi să citiţi restul materialului, prima parte a lui, iată linkul: http://obzormd.com/2010/01/13/pochemu-rumyny-schitayut-rossiyu-vragom-1-a-moldaviyu-svoej-territoriej-ch-1/

Nu râdeţi, legătura există. Cum sunt obişnuit să văd similitudini între cele două maluri de Prut, iată încă una - beton. Păi, să vă povestesc, dacă aveţi o ţâră de timp. Acum un an, în România, cea mai mare vedetă din ziare, tabloide, emisiuni sau ştiri tv, tabloidizate şi ele, era nimeni alta, decât Regina Porno. Pe numele ei, Alina Plugaru, a intrat subit în atenţia românului de rând, consumator de nonvalori şi ieftinăciuni chioare. Adică repede, repede, fără să-şi dea seama ţara. Ca-n poveste: ieri nu cunoştea nimeni cine este Alina Plugaru, poate în afară de pricăjiţii, care download-au de pe net filme deocheate, când colo, astăzi este peste tot. Televiziunile se bat s-o cheme în platouri, ziarele o publică pe prima pagină în cele mai ciudate situaţii.

Cine îşi mai aminteşte că a fost proclamată Regină Porno după ce a anunţat că vrea să o facă cu nşpe bărbaţi, dar nu s-a ţinut de cuvânt? Pentru că ratingul televiziunilor ţopăiau bucuroase atunci când apărea Alina Plugaru pe sticlă, pentru că ziarele se vindeau ca pâinea caldă când povesteau despre ce chiloţi poartă astăzi reginuţa, lumea a uitat. Fata a ajuns pe limba tuturor. Oameni serioşi, ziarişti redutabili urmăreau şi comentau extrem de surprinşi fenomenul. Nu ştiau, însă, că se lăsau prinşi în acest joc şi îl perpetuau chiar dacă râdeau de fătucă. Doar în acest caz nu contează ce se scrie, important este să se scrie.

Oricât de proastă, penală, urâtă, frumoasă, blondă, jegoasă, subtilă, zgomotoasă era tipa, scopul ei era să fie în atenţia tuturor. Ehehe, restul este un detaliu insignifiant. S-a ajuns la situaţii incredibile în care, prin nu ştiu ce minune, Alinuţa s-a înscris în partidul lui Teodor Stolojan. Şi era pe bune, şi lumea se amuza, şi ştirile mergeau, şi oamenii se distrau, şi politicienii, penibili sau nu, erau băgaţi în seamă. Uite-aşa. Pe urmă au apărut clone ale Alinei Plugaru, mai mult sau mai puţin reuşite. Ei bine, Turcu, paznicul din Ungheni, urmează pas cu pas drumul Reginei Porno din România. Aştept să se înscrie în vreun partid. PLDM, PL, PCRM? Staţi la rând.

Şi încă ceva, dacă vă întrebaţi ce a câştigat Alinuţa Plugaru din vedetismul exagerat, care i-a căzut ca o stânca peste umerii ei firavi? Vă spun eu. O grămadă de bani de la ziare, televiziuni. Are şi o afacere, un fel de club sau centru de masaj. Acum nu mă întrebaţi, erotic sau nu? Nu am fost, nu ştiu.

Acest post este despre ură, acest articol musteşte de un sentiment profund şi intens trăit de mine astăzi şi ieri. Urăsc, iar ura mă sugrumă, îmi reprimă alte gânduri. Urăsc atât de mult, încât atunci când mă întâlnesc cu cineva pe stradă, cunoscut sau necunoscut, prima idee este: “de ce-l urăsc pe ăsta?”

Această ură are un motor, a avut şi o scânteie. A explodat scânteia atunci când cineva, mai mulţi oameni, proşti, nimicuri, zerouri, care dacă ar dispărea mâine nimeni nu le va simţi lipsa, le-au făcut rău unor oameni dragi mie. Îmi vine greu să descriu ce simt în acest moment. Mi se părea că dacă spun ce e în mine mă eliberez, dar nu-i aşa.

Cum este posibil ca într-o lume în care s-a zburat pe Lună, s-a descoperit ADN-ul, oamenii să sălbăticească în aşa hal? Nu vă pot spune mai mult, decât faptul că îi urăsc de moarte. Sper să ajungă la puşcărie, iar acolo să devină fetiţe. În fiecare seară să vină la ei zâna măseluţa şi să le bage mădularul noduros şi nespălat adânc, adânc. Atât de adânc, încât să uite că sunt bărbaţi. Să se strice tot în capul şi corpul lor. Să se creadă femei şi să-şi blesteme zilele că nu pot face copii. Atât de mult îi urăsc.

post scriptum: cer scuze doamnelor pentru picanterii necuviincioase!

Un coleg de-al meu are o vorbă. Atunci când îi povestesc despre cutare sau cutare emisiune, cât de proastă este, cât de mizerabili sunt producătorii, care au adus asemenea “personalităţi” la teveu şi ne îmbuibă capul cu ele, colegul îmi spune: “da, dar ţi-au luat banii!” Are în vedere faptul că am stat şi am urmărit emisiunea ca dobitocul, în loc să schimb postul sau şi mai bine să închid televizorul. Astfel, ratingul emisiunii a mai crescut cu un prost care a căscat ochii, nu şi creierii. În consecinţă publicitatea a fost mai scumpă, iar producătorul îşi va putea schimba în curând BMW-ul cu un Mercedes.

Ce legătura are acest lucru cu Pavel Turcu? Una directă. Dacă tot mă arăt oripilat de aceste personaj, puteam să trec peste el, să uit ca de o imagine urâtă, văzută din greşeală pe internet. De unde?! I-am arătat clipul unor prieteni, prietenei, am şi scris un articol despre “cântăreţ”. Uite-aşa, Pavel Turcu s-a mai îmbogăţit cu un tip care îl bagă în seamă, atât pe el, cât şi pe Mardare şi Grosu. Rămâne să spun că Pavel Turcu “mi-a luat banii”. În cazul acesta, nu-mi pare rău, să mi-i ia. Dacă un amărât din Ungheni, sau de unde o fi, şi familia lui va avea o viaţă mai bună pentru că noi, bloggerii am scris despre el, chiar mă bucur.

Cu această ocazie vreau să-i răspund lui Ion Grosu, care mi-a lăsat un comentariu la articolul anterior: PAVEL TURCU NU VA AJUNGE LA EUROVISION! Poate la Euro-vizion în Ungheni. În rest, să continue Turciada.

Din lipsa de timp vă spun că nu cred. Ştiu doar atât, circulă un zvon prin Chişinău şi lumea se întreabă contrariată: “Ai auzit, cică a murit Voronin?” Vă daţi seama ce zvon bun şi bine infiltrat? Atât de bun încât a ajuns aici, în Bucureşti. Bine, la mine a ajuns prin intermediul internetului, dar, cum internetul este prelungirea virtuală a lumii reale, nu prea contează cum a ajuns.

Aştept să apară declaraţii în presa mare, nu doar în blogosferă şi pe facebook. Atunci zvonul îşi va atinge apogeul. Hai, bagă mare presă de la Chişinău, verifică zvonul!