Probabil că toţi sunteţi de acord, Pavel Turcu este şi se face de râs. Din blogosferă, de pe facebook a ajuns la teveu, pentru că acolo, doar acolo, se poate face de râs în faţa a întregului popor. Mai mult, acum două zile i-am auzit piesa de doi bani în Bucureşti, la radio. Râdeau doi dj de la radio 21 de se prăpădeau. În curând s-ar putea să-l vedeţi pe Pavel Turcu şi la Happy Hour, ProTV, să se facă de râs şi pe acolo. O adevărata Turciadă a declanşat acest tip, ohranik, paznic până mai ieri.

Trec peste faptul că blogosfera şi facebook-ul ne demonstrează că pot crea vedete din orice om de pe stradă. Ha! Radioul şi televiziunea abia aşteaptă oferte. Vreau să spun că unii oameni nu au simţul penibilului, iar Pavel Turcu este un exemplu clasic în acest sens. Pentru cei interesaţi, cei care vor să se facă vedete, reţeta este simplă: eşti cam prost, tăntălău, nătâng, zici că ai compus un super cântec, dar e de fapt o zdrânga-zdrânga inspirată din vremurile când, noi, oamenii, loveam în tobe şi coboram din copaci. Întrebare, oare Pavel Turcu nu vede că lumea râde de el? Nu-şi dă seama? Eh, mare este grădina Domnului şi mulţi îi sar gardul.

Mă încearcă un sentiment de milă faţă de acest copil mare. Mi s-a spus că este atât de naiv şi crede în ce i se spune… Cât de cei doi, care stau de fapt în spatele declanşării Turciadei: Mardare şi Grosu, pentru ei am două sentimente: jumătate admiraţie, jumătate scârbă. Admiraţie, deoarece au avut o idee mişto. Au reuşit să animeze Eurovisionul de cacao, pe care moldovenii îl tratează cu atâta seriozitate, de parcă ar fi Liga Campionilor. Nu! Este un concurs la care participă vedete expirate sau vedete în lansare. Audienţa este bună mai mult în Europa de Est. În Vest e un show de televiziune ca multe altele.

Cât de sentimentul de scârbă, nu ştiu ce-i mână pe cei doi să-l scoată în faţă pe Pavel Turcu. Nu înţeleg de ce se pricălesc, de ce fac mişto de bietul om? Am încercat să citesc comentariile pe blogurile lor, dar am găsit acolo explicaţii de genul - Gordienko e mai bună? Poate nu o fi mai bună, dar, cel puţin, atunci când apare la Teveu, lumea nu râde în hohote sau se oripilează de “Eurooo-vizion“!

Oricum, s-ar putea să greşesc. Aşa că, vă anunţ de pe acum, există posibilitatea ca Pavel Turcu să devină vedetă, poate vedetuţă. Multe sunt căile Domnului, iar noi, umilii muritori, nu le cunoaştem.

Moldoveanul când se pune pe odihnit, păi se odihneşte, se odihneşte, se odihneşte… Îşi aminteşte că trebuie să meargă la muncă doar atunci când frigiderul este gol, iar bani pentru a-l umple la loc, ioc. E o glumă, desigur. Numai că, vă întreb, cine munceşte acum, în aceste zile, la Chişinău?

Îmi spunea mama că avea nişte chestii de rezolvat prin Chişinău şi n-a făcut nimic: era 25 decembrie, zi liberă. Îmi spuneau nişte prieteni că trebuiau să-şi ridice nişte acte de la nuştiu ce instituţie birocratică şi erau îngrijoraţi că nu aveau pe cine întreba nici de sănătate: era luni, a patra zi de revelion.

Urmează Craciunul pe stil vechi, revelionul pe stil vechi, Boboteaza pe stil vechi. Între timp, noi, moldovenii, nu ratăm toate aceste mari sărbători ortodoxe nici pe stil nou, că de, suntem români şi punctum. Se termină luna Ianuarie şi moldovenii se gândesc să iasă ori nu la muncă, oricum, februarie e lună foarte scurtă! Pe lângă sărăcie, drumuri, sistem sanitar prost, sistem de învăţământ sovietizat, birocraţie, Republica Moldova are şi această cangrenă: zecile de sărbători pe care le tratează cu maximă responsabilitate - se odihneşte.

Eram mic, ţin minte şi munceam la câmp de-mi pârâiau oasele. Este adevărat, aveam nişte sărbători religioase pe care le respectam cu stricteţe. Numai că aceste sărbători erau puţine şi numai bine orânduite, să ne dea răgaz, nouă, sărmanilor oameni ai pământului să ne tragem sufletul şi să ne îndreptăm spatele. Ianuarie fericit Moldovă dragă! Revii la muncă prin februarie, martie şi reîncep sărbătorile: 23 februarie, 10 martie, 1 aprilie şi tot aşa…

Veţi spune, ce este de făcut? Păi, moldovenii să sărbătorească la muncă şi prin muncă. Eu aşa fac.

Astăzi m-am eliberat mai repede de la muncă. Doar e Ajunul Crăciunului. Poate vă miraţi că sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, pentru mine, însă, această sărbătoare este importantă. Nu-mi permit să nu sărbătoresc Crăciunul odată cu mama. Crăciunul pe stil vechi este ca numele meu de familie, Cojocari, îmi arată ca o busolă, care e îndreptată tot timpul spre Nord, de unde mă trag. Vin din Republica Moldova, un pământ românesc înstrăinat de soartă şi istorie.

Istoria a făcut ca ruşilor să nu le convină numele de familie, Cojocaru, să nu li se pară suficient de rusesc, aşa că i-au trântit un “i” scurt în coadă. Kajakari au fost bunicii şi părinţii mei toată viaţa, bine că nu ne-au schimbat în Tulupov, Cojocari sunt eu şi nici nu am de gând să-mi schimb numele. Este ca o rană de care nu pot scăpa şi, atunci, o port ca pe o dovadă a istoriei personale. Revenin la Crăciunul, care ca şi numele, mi-a fost cumva legat de o soartă mai grea, mai deosebită. Totuşi, l-am sărbători de mic, l-am sărbătorit chiar şi atunci când, mare fiind, nu mai mergeam să colind, îl sărbătoresc şi acum când sunt departe de fraţi şi părinţi. Sărbătoresc chiar dacă în jurul meu nu e Crăciun, ci Boboteaza. Sunt cel care sunt şi de mine nu fug, parcă aşa spune o vorbă.

Sincer, recunosc, sunt un pic ciudat, ca şi foarte mulţi moldoveni: avem două Crăciunuri. Nu ar fi rău, dacă în Republica Moldova luna ianuarie nu ar fi decretată aproape toată liberă. Doar asta mă deranjează, în rest, sunt oleacă ipocriţi cei care ne cer să renunţăm la Crăciunul pe stil vechi şi să trecem la cel pe stil nou. Ca să merg cu sinceritatea mea acolo unde mulţi nu-şi permit: îmi place să fiu diferit, îmi place să am două Crăciunuri. Unul cu toţi cei care mă înconjoară, cu toţi colegii, amicii, prietenii mei români şi al doilea doar al meu. Bine, al nostru, al moldovenilor.

Astăzi m-am eliberat mai repede. Închei acest articol şi mă duc să ajut la curăţenie, merg la cumpărături, iar după aceea vin oaspeţii. Nişte prieteni foarte buni de la Chişinău, oameni extraordinari, nişte prieteni din Bucureşti, moldoveni şi ei. Sărbătorim Ajunul! Crăciun fericit!, chiar dacă a doua oară.

I s-a zis Prostănacu şi acum mulţi îl cunosc anume aşa. Mircea Geoană, căci despre el este vorba, s-a ales cu cea mai mişto poreclă din fauna politichiei bucureştene. Mişto pentru noi, jurnaliştii, care am râs pe săturate de acest supranume jignitor. Ce să-i faci? Dacă îi spunea Iliescu prost, lumea se scandaliza şi gata. Aşa, l-a făcut Prostănac, iar asta a sunat ca naiba. O poreclă ce i s-a potrivit ca o mănuşă. Doar un Prostănac poate sări în sus, bucuros că ar fi câştigat şi, de fapt, nu a câştigat. Ce miştocăreală, ce chiloţeală a urmat referitor la Prostănacul săltăreţ…

De fapt, fiecare ţară îşi are politicianul său Prostănac. Trecând Prutul, ne uităm în fauna politichiei din Chişinău şi ne întrebăm: oare cine-i Prostănacul nostru? Care politician de la noi s-ar putea compara cu Geoană, Prostănacul României? Aş vrea să vă propun unul pentru amuzamentul vostru, dar prefer să tac. Deocamdată. Aştept să nominalizaţi voi, cine ar putea fi Prostănacul politicii moldoveneşti? Părerea voastră o aştept în comentariile la acest articol. Sunt curios până unde vă merge mintea.

Una peste alta, l-am identificat pe Mircea Badea al Moldovei. Seamănă mult, părerea mea. Este… tatadadaaaam: Constantin Starâş. În modul în care îşi fac munca la televizor şi îşi slujesc partidul, nu-i aşa că seamănă? Mai mult, unul slujeşte Partidul Conservator, altul Partidul Comunist. Deci, ambele PC. Tot ambii au câte o emisiune la televiziuni de partid. În plus, emisiunile celor doi sunt, practic, un monolog. Ca nişte corifei apar pe ecrane şi propăvăduiesc purul adevăr. Cine nu este de acord cu mine (Mircea Badea, Constantin Starâş) ori este prost, ori nebun, ori nu are habar şi oricum greşeşte. Mostre din cele două emisiuni aveţi mai jos.

ps: Sigur veţi găsi o groază de deosebiri dintre Badea şi Starâş. Să ştiţi, eu am încercat să găsesc cum se aseamănă, nu cum se deosebesc cei doi. Personalităţi diferite, jurnalişti diferiţi, sigur că sunt alţi oameni… Dar, în acelaşi timp, sunt oarecum la fel.

Am primit pe email următorul spam. Era scris în rusă şi engleză, iar eu l-am tradus. Din categoria, ce se mai vinde pe net:

“Clienţii noştri s-au căsătorit deja cu soţii din Rusia, iar asta arată cel mai bine că ne facem munca. Am început să căsătorim femei din Rusia încă din 1997 şi suntem cea mai veche firmă internaţională de pe piaţă, de pe internet. Rusoaicele sunt, indubitabil, frumoase şi sexy, loiale şi de încredere, familiste şi foarte feminine. Există o mulţime de site-uri pe net dedicate căsătoriei cu femei din Rusia. Cu toate acestea, este greu de găsit unul adevărat şi bun. Ştiu câteva poveşti triste despre tipi care s-au deziluzionat de orice întâlnire online. Nu deveni unul dintre ei. Crede-mă, există foarte multe rusoaice frumoase şi singure, care chiar îşi caută cealaltă jumătate pe internet. Noi avem doar femei reale, iar acestea doresc să se mărite cu un străin. Vă asigur, noi filtrăm atent femeile şi profilele lor. Fiţi siguri, veţi găsi doar femei reale pe site-ul nostru.“

Iată aşa. Ce m-a surprins în aceste email, mitul femeii din Rusia. Rusoaica este “indubitabil frumoasă”, “familistă” şi fără îndoiala “credincioasă”. Citeam recent nişte memorii ale unui om politic moldovean, care şi-a petrecut un sfert din viaţă prin Moscova, Leningrad. Omul poveste despre străinii care veneau în URSS. Îşi găseau imediat iubite, amante. Culmea, acestea nu cereau nimic în schimbul unei pasiuni de o săptămână. Nu bani, nu haine. Vroiau doar să fie iubite, iar nopţile cu aceste focoase erau de-a dreptul incredibile. Şi, mai spunea omul în carte, siberiencele erau cele mai dispuse… la iubit. Cică, totul se datora bărbaţilor ruşi. Bine făcuţi, frumoşi, dar cu mintea ca din topor. “Dacă te lasă să ieşi prima din magazin, dacă îţi deschide uşă ori îţi oferă locul, sigur e bărbat străin”, o vorbă ce era în vogă în trecutul comunist al Moscovei.

Ce să zic, probabil au plecat aceşti străini în ţările din care au venit, la nevestele, iubitele lor mai puţin frumoase, dar nu au uitat nopţile fierbinţi. Şi uite-aşa a început mitul rusoaicelor! Apropo, există şi un mit al moldovencelor, frumoase şi ele. Un tip, cetăţean român, mi se confesa: “Cutărescu are soţie moldoveancă. Să vezi, atunci când el vorbeşte, ea tace. Este suficientă o privire, iar ea se retrage imediat. Se vede că-l respectă mult. Parcă îi ghicea gândurile pentru că imediat, dacă avea nevoie de ceva, se umplea masa cu cele necesare. Şi e frumoasă fata. Blonda, ochi albaştri. Ce femei frumoase şi cuminţi aveţi voi, moldovenii. Ale noastre nici nu ştiu să gătească”. Ştiţi ce e ciudat? Printre români, miturile o desenează pe basarabeancă: “frumoasă, blondă, ochi albaştri”. Printre ruşi, mitul schimbă culorile moldovencei noastre: “frumoasă, bruneta (smugleanka), ochi căprui”.

Mai sus vedeţi cum şi-au făcut de cap românii în noaptea dintre 2009 şi 2010. Petrecere până la crăpatul bârdâhanului de atâta vin fiert şi caltaboşi. Iar acum, daţi click aici. Veţi vedea cum au dănţuit şi i-au spus la revedere anului 2009 moldovenii. Ca de obicei, au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au transformat-o în PMBN (Piaţa Marii Beţii Naţionale) sau PMDN (Piaţa Marii Dănţuieli Naţionale).

Vă întreb eu, oare nu suntem fraţi, noi, moldovenii şi românii? Barem verişori, că prea ne asemănăm la cât de deşănţat petrecem.

Există deja o tradiţie, nu? Înainte ca ora 12 sa ne aducă un an nou, şeful statului se adresează poporului din Republica Moldova cu o urare politico-social-economică. La despărţirea de 2009, această “onoare” i-a revenit domnului Mihai Ghimpu. Şi cum moldovenii ţin la tradiţii nu ar rata momentul nici dacă nu ar avea curent electric. Ar inventa ei ceva, doar, doar să-l audă pe preşedinte spunându-le “La mulţi ani”. Ortodocşi, moldovenii mai au o tradiţie rămasă încă de pe vremea sovietică: la ora 11.00, ora de la Chişinău, 12.00, ora Moscovei, îl ascultă pe preşedintele rus urându-le ruşilor “S novâm godom!”. Ortodocşi, în sens de oameni care urmează cu fermitate o dogmă, tradiţie. N-are legătura cu religia.

Odată ce l-au ascultat pe ţarul de la Kremlin, moldovenii caută telecomanda şi schimbă postul, de la Pervâi Kanal, la Moldova 1. Ce ironie, două televiziuni cu denumiri asemănătoare! La postul naţional, moldovenii îl aşteaptă pe preşedintele lor. Am zis, în acest an pe domnul Mihai Ghimpu. Îl vor asculta, vor deschide şampania şi îşi vor ura… “Cu anul nou!” Ce să-i faci, tradiţia! Trecem pe lângă faptul că domnul Mihai Ghimpu nici nu s-ar fi visat acum un an în această postură, iar poziţia de preşedinte s-a lipit de el ca o râie de care nu poate scăpa. Scărpinare plăcută în continuare, domnule preşedinte.

Despre discursul domnului preşedinte nu prea am ce să comentez rău. A fost aşa cum trebuie. A început cum trebuie, mai întâi cu anul revoluţionar lăsat în urmă. A trecut după aceasta la prezentul incert şi aflat sub pericolul iminent al roşilor. Apoi, s-a dedat la promisiuni şi felicitări. A strecurat printre acestea o chemare la implicarea în politică a tinerilor moldoveni. Ei şi, în final a spus “la mulţi ani”, ci nu “cu anul nou!”. E bine. În afară de acest îndemn sterp şi demagogic, în care tinerii erau chemaţi să se implice în politică, totul a fost la locul lui în discursul domnului preşedinte. Despre text vorbesc, pentru că ţinuta domnului Mihai Ghimpu a fost de-a dreptul ruptă dintr-un film cu tăntălăi. Politicianul a adoptat o poziţie “relaxată”, cu burta ce intenţiona să spargă strânsoarea cămăşii, cu cravata, pardon doamnelor, atârnându-i între picioare. A fost urât, ce să ne mai ascundem! Iar, faptul că domnul Ghimpu a stat de-a dreptul crăcănat în faţa camerei, mi-a lăsat un gust amar. Nu ştiu cine l-a filmat pe domnul preşedinte, probabil cei de la Moldova 1, dar şi-au bătut joc de el. Unele lucruri trebuiau ajustate, de exemplu, nu trebuia să stea rezemat de spătar. 3 minute rezista să stea drept şi să i-a o atitudine respectuoasă faţă de cetăţeni. Deşi a fost filmat de la aceeaşi înălţime, părea că se uită de sus în jos la oameni. Doar stătea rezemat. Apropo, unde este paharul de şampanie? Haide, bre, nu vreţi să spuneţi că domnul preşedinte nu bea şi are un mesaj non alcool. De Anul Nou? Rezumăm: mesajul domnului preşedinte a avut un text ok, dar o prestanţă impardonabilă şi stingheră.

Încă se mai fac topuri? Încă pot să vorbesc despre momentele lui 2009? Da? Bine, credeam că am întârziat. Ştiţi care este cea mai penibilă fază din 2009? O vedeţi mai jos. Riscam să o ratez. Am văzut-o chiar ieri, într-un fel pe ultima sută de metri a anului. Cei doi au frizat atât de mult penibilul, încât au realizat chiar şi ei acest lucru. Stânjenitor, jenant, supărător privirii. Dar cine sunt cei doi? Ia, vedeţii în toată frumuseţea lor ingrată în reportajul www.jurnaltv.md de mai jos.

Ştiţi ce văd eu în imaginile de mai sus? În primul rând, faptul că cei doi nu au ce să-şi spună. Tăcerea celor doi miei este mai mult decât grăitoare. Bombăneau ceva, de parcă nu ar fi mari prieteni de alianţă, ci doi tipi, care s-au bătut de revelion, iar a doua zi s-au întâlnit accidental. Stânjeniţi de această surpriză neplăcută, îşi spun nişte banalităţi, bombănesc şi se despart răsuflând uşuraţi că au trecut faza.

În al doilea rând, din păcate, AIE, nu este deloc sudată. Cel puţin la nivel de lideri. Ăştia se urăsc, nu se înghit, iar atunci când nu se pregătesc de vreo întâlnire, par ca luaţi din oală. Cine ştie ce râci există între domnii politicieni moldoveni, cine ştie ce nu pot împărţi? Există o vorbă, două ursoaice nu ar putea trăi într-o singură vizuină. Vă daţi seama, nici trei. Dacă nu era pericolul comunist, probabil, acum îşi băgau ghiarele în gât cu sârg şi spor.

După ce ne-am potolit focul interior. După ce am învins un pic revolta gastrică şi am găsit în sfârşit aspirina, parcă ne-am mai liniştit. Ficatul nostru are nevoie de un pic de tihnă. Sărmanul ficat, ce bine că anul nou este o dată pe an. Bere, vodkă, şampanie, vin alb, roşu, demisec, dulce, kagor, lichior, spirt, salată olivie, salată şubă, răcituri, chifteluţe, cartofi înăbuşiţi cu usturoi, toate aceste bunătăţuri l-au dat peste cap.

Acum este momentul să ne amintim ce am făcut aseară. În club am dansat cu prietena sau cu baba ce ştergea voma pe sub mese? M-am îmbătat în faţa soacrei sau am fost un ginere cuminte? Dar de ce mă doare o coastă: m-am bătut sau a fost un moment de hip hop ratat? Stop, de ce sunt doar în cămaşă? Unde e sacoul? Şi în genere, unde sunt eu? Mahmureala asta mă încurcă să gândesc. Cum scap de ea? Tradiţional, cu un pahar de vodkă sau ca tata, cu murături? Desigur… cu vodkă. E vineri, totuşi, iar mâine-i sâmbătă şi apoi duminică. Uraaa, la mulţi ani, trăiască 2010!

Probabil, ceea ce spun mai sus, s-a întâmplat cu alţii, pentru că eu am avut un revelion liniştit. Liniştit e un fel a spune. Au explodat petardele în cartierul meu, dar şi în tot Bucureştiul, de parcă ne bombardau nemţii. A fost ceva… Dimineaţa, când am coborât, mi s-a deschis imaginea de mai jos, era chiar lângă blocul meu.

Cât despre festinul meu, este adevărat, m-am chinuit cu multă mâncare, dar băutura a fost moderată spre puţină. Astfel, astăzi nu mă tratez de mahmureală, sunt… la muncă de la 11.00! Îmi încep anul 2010 muncind. Desigur, munca a început şi ea cu un mic festin. Pe un colţ de masă, o piftie, un caltaboş rămas de la masa de revelion - viaţă de jurnalist. Poza de mai jos. După asta, treaba.

Cei care sunteţi acum acasă, cei care citiţi aceste rânduri, eh, fericiţilor. Ştiu o persoană şi mai matinală decât mine, prietenii ştiu cine este, care s-a trezit în această dimineaţă la 5 şi a plecat la muncă. O felicit şi îi spun la mulţi ani! La mulţi ani şi vouă, tuturor! O primă zi după uşoară şi fără probleme.