COJOCARI Vitalie

Ucraina şi Crimeea, Belarus şi Moldova, este ţara mea. Este ţara lor, al ruşilor, adică - Uniunea Sovietică. Prima propoziţie este tradusă din rusă şi reprezintă începutul unei piese cântate de megapopularul Oleg Gazmanov. Cântecul îl vedeţi la finalul postului. Este dedicat nostalgicilor şi celor care sărbătoresc astăzi.

Cum ce? Astăzi este ZIUA BĂRBATULUI! O reminiscenţă nostalgică a zilei armatei sovietice. Cum s-a ajuns de la ziua armatei, la ziua bărbatului? Logica era de fier. Pentru că femeile aveau ziua lor şi bărbaţii trebuie să aibă, şi-au spus “mujâcii” din URSS. Iar, cum bărbaţii erau soldaţi, poporul masculin a ales fără echivoc: vrem ziua noastră de ziua armatei! Ani la rând sovieticii, fie ei ruşi, ucraineni, uzbeci, români (ce ciudat sună, români sovietici!), au celebrat ziua bărbatului pe 23 februarie. Şi astăzi, la 20 de ani de la dezmembrarea colosului roşu, tradiţia este tradiţie! Există filoromâni, proromâni la Chişinău, care se felicită cu această ocazie. Obiceiul este mai tare decât orice schimbare istorică. Nu-i condamn.

De altfel, toată copilăria mea a fost înţesată de poveşti despre armată. Cât am fost mic, tata mi-a depănat istorii despre cum a mers aproape o săptămână cu trenul până în Siberia. Invariabil, povestea începea cu faptul că el credea că va ajunge la cămile, undeva în Asia. Mare i-a fost surprinderea când l-au debarcat într-o pădure ruptă de lume şi civilizaţie. A stat aproape un an în taigaua siberiană. Aveau interdicţie de a ieşi în pădure. Era o zonă periculoasă pentru cineva neavizat. În orice moment se puteau întâlni cu Moş Martin. În plus, zona era top secret, păzeau rachete. Abia în al doilea an a fost mutat. A ajuns în oraşul Omsk, undeva în inima Siberiei, unde iarna era teribilă şi lungă. Vara, în schimb, era extrem de frumoasă şi verde.

Moldovenii erau binevăzuţi în armata sovietică. Buni, muncitori, prindeau repede limba rusă - ajungeau rapid să placă superiorilor. Pentru tinerii moldoveni, veniţi din sate, de la praşă, ce nu văzuseră mare lucru la viaţa lor, armata reprezenta o experienţă de neuitat, un mare pas înainte. Învăţau să şofeze. Învăţau bine limba rusă. Vedeau lumea. Se deschideau la minte. Se întăreau fizic. Adevărul este că majoritatea plecau copii în armată şi se întorceau adevăraţi bărbaţi. Zic majoritatea, pentru că în armată se bătea rău. Mi-a povestit şi tata despre bătăile pe care le luau bobocii. Motivul: o tradiţie prostească. Oricum, acest lucru extrem de grav, care mutila vieţi, n-a umbrit prea mult niciodată ziua armatei sovietice. Bărbaţii preferau să-şi ia cu ei acasă, doar amintirile frumoase.

Nu am nicio problemă cu ziua bărbatului… sovietic. S-o sărbătorească! Însă nu toţi mucoşii, care nu vor simţi niciodată gerul aprig al Siberiei, ci adevăraţii bărbaţi, care au trecut prin greutăţi, bătăi, exerciţii istovitoare. La mulţi ani, tată!