Căţelul, Brigitte şi copilul
Ham, ham. Nu ştiu cine este Brijid Bardo, dar promit că dacă o văd prin Chişinău, n-o muşc. Bodaproste femeie hăi, vrei să ne salvezi de la moarte. Ai pus vorbă bună pe lângă primarul tânar, care vrea să ne omoare pe toţi. Îmi spunea zilele trecute o căţea cu care m-am împrietenit, cică fumeia asta e de prin Francia. Nu ştiu nimic despre ţara asta, nici de Brijid nu am auzit. Căţelele sunt mai deştepte decât noi, căţeii, ele ştiu multe. Aşa că mă voi baza pe informaţia ei. Suflet bun trebuie să aibă respectiva doamnă. Cine ştie ce probleme o dor, o fi având copii, familie. Chiar şi aşa, se îngrijeşte şi de noi, nişte sărmane de animale. Să ştiţi că suntem sărmane. Suferim de frig, foame. Oamenii ne bat, copii ne alungă, maşinile ne calcă. Cum să nu-ţi ieşi din minţi pe stradă? Cum să nu ţi se tulbure privirea?
Aşa că, atunci când vezi un picioruş de copil, un pardesiu mirosind a parfum fin, parcă ţi se întunecă mintea, ţi se ascut colţii, un mârâit fioros îţi iese din gâtlej. Nu mai ştii de tine. Parcă vrei să te răzbuni pe toată suferinţa adunată în viaţa hăituită. Carnea de om în care îţi înfigi dinţii te va răzbuna, îţi spui. Din păcate, noi nu prea avem minte, iar atunci când mârâim, rămânem cu şi mai puţină. Aşa am fost creaţi de mama natura. Deci, să ne iertaţi că vă muşcăm copii, nevestele şi pe voi, bravii bărbaţi ai neamului. Am încercat să vă explic cu mintea mea câinească de ce muşcăm. Probabil, mai multă iubire ne-ar îmbuna, mai multă atenţie ne-ar face fericiţi. Dar, nu-i bine să ne omorâţi. Avem suflete, aveţi şi voi, deci, cumva trebuie să trăim împreună. Numai că totul trebuie să vină de la voi, animalele deştepte, nu de la noi, nişte fiinţe iraţionale. Apropo, mi se pare tare ciudat un lucru: oameni buni, moldoveni, de ce voi nu vă ocupaţi de rezolvarea problemei noastre comune. De ce trebuie să vină o madam, aşa o numea căţeaua care mi-a spus vestea cea mare, şi să ne arate ce să facem? Încă o dată: vă rog, nu ne omorâţi!
Oa, aaai. Mi-e frică. M-am trezit din somn şi am ţipat tare. Am trezit-o şi pe mama. Nu pot să mă liniştesc, doar zilele trecute mi s-a întâmplat ceva rău. Am fost muşcat. Eu m-am dus la câine doar să ma joc. Îmi amintesc şi acum. Era negru. Ochii îi sticleau. I-am văzut şi colţii. Erau albi, plin de spume. La început mi s-a părut un animal frumos şi cuminte. Dar ce vreţi de la un copil de 6 ani? Încă nu mă pricep la animale. Să revin. Eram în curte. Mama era pe scaun, nu departe de mine. M-am îndreptat spre căţel. Am făcut doar un pas. În momentul acela s-a aruncat spre mine. Sincer, nu i-am făcut nimic. Ştiu că oamenii mari bat animalele. Şi copiii chinuie animalele, dar eu vroiam doar să ma joc. M-am speriat îngrozitor când i-am auzit mârâitul. Am reuşit să mă întorc şi am căzut. Atunci, câinele şi-a înfipt colţii în piciorul meu. Noroc că aveam pantalonaşii groşi. Dinţii animalului, deşi au ajuns la piele, nu m-au zgârâiat. Imediat s-a stârnit o larmă mare în jurul meu. Un bărbat înalt şi gras i-a dat un picior căţelului. Altul a luat o piatră de pe jos. L-a lovit. Câinele a scos un schelălăit puternic. S-a răsturnat peste spate şi s-a zvârcolit în zăpadă. Şi-a revenit repede. A fugit. De data asta în trei picioare. Am fost dus la doctor. După cum v-am mai zis nu am nimic. Nimic pe corp. Pentru că de fapt, mi-e tare frică. Aseară am făcut pipi în pat. Mama nu s-a supărat. Ştie că mă tem. De două nopţi mă trezesc în mijlocul nopţii ţipând. Mama şi-a mutat patul în camera mea.
February 16th, 2010 at 23:05
[...] Sursa » Căţelul, Brigitte şi copilul [...]
February 17th, 2010 at 00:25
Am impresia ca ai inceput sa scrii mai mult filozofic adica abstract nonsense.
February 17th, 2010 at 09:30
Leonidas, este cat se poate de concret. Avem o problema: exista prea multi caini in strada care ar putea fi omorati pentru ca musca oamenii, inclusiv multi copii. Ce solutie alegi: a omora sau a nu omora? Eu cred ca intrebarea este gresit pusa, de fapt nu trebuie pusa de loc asa.
February 17th, 2010 at 11:31
Imi place vorba ceea: Sobaka bivaiet kusacei, ot jizni sobacei!
February 17th, 2010 at 18:10
Eu insumni eram sa fiu mancat de o hainta de caini in Bucuresti, prin apropiere de Grozavesti. Si sunt un barbat in toata firea. Noroc ca trecea un om bun prin apropiere care m-a salvat, altfel… Aveam in mana decat o mapa cu foi. Nu va doresc voua sau copiilor vostri sa nimereasca intr-o asemenea situatie. Eu sunt pentru eutanasierea cainilor vagabonzi. Toata mila, compasiunea pentru aceste fiinte dispare in momentul in care treci prin experiente traumatizante cu ei. Totul are o limita…
February 17th, 2010 at 18:53
Numai prostia şi egocentrismul oamenilor nu are limită.
February 17th, 2010 at 19:44
Bine spus, emoționant. Dar la ce ne ajută emoțiile?
February 17th, 2010 at 21:29
Cind un ciine il musca pe un om, nu e o “Stire”, dar daca un om musca un ciine, asta, da, “Stire”. John Bogart
February 18th, 2010 at 11:05
Ce este mai uman: sa moara oameni de la muscaturi de caini turbati, sa nu poti sati lasi copilul in strada sa se joace ca sa nu traga o mama de sperietura de la vreun catelus dragalas care doar a vrut sa-i linga piciorul, maraind simpatic aratandu-si dantura invadata de tot felul de microbi inocenti. Nu mai zic sunt si catei care sunt cuminti - dar stiti voi ce poarta el in stomac, pe blana, ce scoate prin fecale, ce iese pe limba cand te linge - tot felul de echinococi si multe alte jivine care abia asteapta o noua gazda primitoare, mai ales atat de frageda … Sa-ti fie frica sa iesi dupa paine cand se intuneca afara - asta va doriti bre ?!!! Dimineata cand iesi la munca mai devreme tre sa mergi incet ca sa nu trezesti haita, dornica sa te alerge un pic pana la statie - un fel de joaca. Deci trebuie sa avem grija de animale, nu incape indoiala - dar sa avem in primul rand grija de noi. SI daca ele sunt o amenintare - atunci exista o problema. Problemele trebui rezolvate. Bravo Dorine
February 18th, 2010 at 22:56
Cred că de drama câinilor maidanezi din Chuşinău (dar şi din alte oraşe ale R.M.), sunt vinovaţi nu acei care iau decizia de a-i eutanasia, pentru a evita riscuri majore de sănătate publică provenită de la ei, şi riscul contra agresării copiilor şi bătrânilor, dar „oamenii” care ţipă că sunt „mari iubitori” şi „salvatori” ai câinilor, care-i iau/cumpără de pe undeva şi-i ţin pe la case atâta timp cât îşi pot permite financiar, ca mai apoi să-i arunce afară din diferite motive – fie că vor un căţel mai tânăr şi mau frumos, fie că nu le mai poate permite buzunarul. Cei care ţipă că apără drepturile câinilor sunt nişte laşi din simplu motiv că, de fapt, îşi ascund perfidia lor. Ei sunt cei care sortesc câinii vagabonzi la suferinţă şi chinuri, ca mai apoi să încerce a-şi „spăla” păcatele faţă de aceşti câini în agonie prin insulte perfide la adresa D-lui primar, consilierilor municipali şi celor care, din diferite motive nu sunt obsedaţi de animale „de companie”. Lor nu le pasă de drepturile celor care nu vor să ţină câini şi au dreptul de a trăi într-un mediu câtuşi de puţin mai curat, fără maidanezi şi fără mizeria rămasă de la ei. Ei - „mari iubitori” de câini - sunt în blocaj emoţional, lipsiţi de raţiune, pentru că altfel nu pot să cred despre ei în acest moment. Cred că aceasta poate fi şi din cauza unor remuşcări profunde care le au în faţa acestor câini nefericiţi, dar li-i ruşine să recunoască direct.