Emil Constantinescu şi floarea din podul de flori
Ciudat. Au cam îndesit-o preşedinţii României la Chişinău. De ce ciudat? Pentru că abia după ce s-a instalat noua putere, autorităţile din Bucureşti şi-au cam regândit discursurile şi vizitele. De altfel, dacă domnul Băsescu a ţinut prima pagină a ziarelor, domnul Constantinescu, căci despre dânsul este vorba când spun “preşedinţi”, n-a însemnat decât un mic articolaş uitat într-un colţ de ziar. E şi normal, domnul Constantinescu n-a fost niciodată interesant publicului, nici barem în timpul mandatului său.
Oricum. Ce mă interesează, dar şi deranjează în acelaşi timp, este că politicienii români au început să bată drumul spre Chişinău doar după ce aici lucrurile s-au liniştit. Este extrem de plăcut să ştii că dragii de moldoveni te vor îmbrăţişa, te vor întâmpina cu pâine şi sare. Pe timpul comuniştilor cum era? Dacă venea un politician român i se monitoriza orice pas. Erau urmăriţi cu mare atenţie şi cei cu care se vedea. De aici şi răceala: oamenii, speriaţi de băieţii cu ochii albaştri, îi ocoleau pe cei de peste Prut la câteva străzi distanţa. Te pui cu nebunul? Nebunul, desigur, era şi este Voronin. Ştiţi, nu prea era cazul unor astfel de îngrijorări. Politicienii români aşa şi nu se sinchiseau să-şi ducă paşii spre tărâmuri basarabene. Acum însă, poftiţi, poftiţi! Îmbrăţişări? Îmbrăţişări. Vin? Cum să nu, veniţi, că vă întâlnim şi cu ţuică, nu doar cu vin.
Dar oare ce credeau că li s-ar fi întâmplat domnilor politicieni de pe malul Dâmboviţei în cazul în care ar fi ajuns la Chişinău? Nu li se întâmpla nici dracu, chiar dacă erau monitorizaţi, chiar dacă zeci de ochi erau aţintiţi asupra acestora. S-a vorbit atâta despre presupusa implicare a României în evenimentele din 7 aprilie. Ha! Eu aş fi fost bucuros să SE FI IMPLICAT. Nu cred, însă barem să fi mişcat vreun deget. Şi din nou, aceeaşi observaţie: noi, moldovenii şi românii suntem geniali şi extrem de pricepuţi la construcţia podurilor… de flori. O nouă floare a fost pusă de domnul Eeeeeeemil Con-stan-tineeeeeeeescuuuu recent. Dar, vorba cântecului parafrazat: “podul de flori s-a stricat/a venit o apă şi l-a luat”!





February 1st, 2010 at 23:51
Hai Vitalie, comunistii au urmarit, incercat de umilit in stil bolsevic si expulzat tot ce a miscat in perioada aia si avea un nume cat de cat sau cumva vreo legaturica cat de mica cu vreo institutie publica.
Desi nu imi e prea simpatic personajul, nu uita ca Emil Constantinescu s-a nascut la Tighina.
February 2nd, 2010 at 10:58
politicienii aia romani de care zici tu, nu vin la tine pentru vin si imbratisari. nu de vin ducem noi lipsa. avem peste 50 de soiuri de vin. stam bine si cu tuica. Politicienii romani vin acolo ca sa-ti aduca bani din fondurile europene si sa-ti propuna proiecte comune politico-economice. Pe vremea lu Cioronin nu veneau pt ca nu aveau cu cine. La sfarsitul lu 2006 Base i-a propus lu Voronin ca Moldova sa adere impreuna cu Romania la UE in 2007. Pe Cioronin l-a durut in cenzurat pentru limbaj licentios. Si vii tu sa zici ca vine base pt vin si tuica? rusine
February 3rd, 2010 at 13:51
filip, chiar tot, tot, tot? Si chiar daca ar fi expulzat, asta e. Cel putin ar fi demonstrat cat de demonici si cat de handicapati sunt comunistii daca recurg la asemenea actiuni.
pavel chinezu, Base nu vine pentru vin, vine atunci cand este usor de venit. Nu neg, este si bine asta, este bine ca exista tentative de imbratisari economice. Numai ca exista si o parte proasta, sa nu uitam, atunci cand comunistii erau la putere dorinta politicienilor romani de a vizita Moldova era mica spre deloc. Oare de ce?
ps: Totusi, mai venea cate unul, altul, de exemplu Titus Corlateanu. Putin.
February 8th, 2010 at 11:14
Constantinescu nu merge in vizita in Basarabia pentru ca e nascut acolo, asa cum ti-a zis si Filip. Cat despre importanta lui Constantinescu in parcursul Romaniei sper sa ai curiozitatea la batranete sa citesti cartile de istorie si poate atunci o sa vezi ca ce azi straluceste in presa de azi, maine are culoare maronie si viceversa iar modestia si altruismul niciodata nu au stralucit prostimii din care, prin articolele tale efemere(asta ca sa nu ma exprim mai plastic), dovedesti cu consecventa ca esti parte.
Fara regimul Constantinescu Romania nu era azi nici in NATO nici in UE si poate eram si noi “neutrii” si ne bateam cu RM la statutul de cea mai saraca tara din Europa asa cum avea in plan tatuca Ilici!
Probabil nu o sa imi publici comentariul si nici nu imi doresc neaparat asta, vreau doar sa-ti transmit ca cititor ca incisivitatea nu e decat una din calitatile unui jurnalist bun, nu e nici singura nici principala calitate!
February 11th, 2010 at 04:42
Am asteptat ajutorul politicienilor romani anume in cei 8 ani de guvernare comunista, nu dupa, declaratiile lui Basescu si ale cellorlalti politicieni romani imi par intarziate, va invit sa-mi vizitati blogul, acolo mi-am expus mai detailat parerea asupta acestui subiect: http://malurideprut.blogspot.com/