Fiul Dictatorului
O cămaşă alb albastră. O geacă neagră. Un sacou bleumarin. Dar, ceea ce atrage atenţia este zâmbetul. Larg, sănătos, autosuficient. Este zâmbetul unui om, care n-a ştiut de greutăţi în viaţă, care nu ştie ce-i stresul şi salamul ieftin. Când zâmbeşte ochii i se fac mici. Mici, jucăuşi şi tineri. Mult prea tineri pentru vârsta pe care ne-o arată părul grizonant. Să tot aibă vreo 40 de ani. Dacă ar avea părul negru, am crede că este de 30 de ani. Este genul de bărbat plăcut. S-a şi păstrat bine. A ocolit problemele. Este tipul care şi la 50, 60 de ani place femeilor tinere.
Nu este gras, deşi pare rotunjel la faţă. Este înalt potrivit, atât cât să nu te simţi umilitor de scund lângă el. Un pic adus din spate, ceea ce-i dă o alură de om ce vrea să se aplece spre tine, să te asculte. Vorba îi pare aşezată. Deşi neînchipuit de bogat, pare modest. Îşi cere scuze, nu este agresiv. Chiar dacă este întrebat despre ceea ce nu ar vrea să vorbească, răspunde. Este adevărat, răspunsul este pe ocolite şi fals. Numai că minciuna lui este drăgălaşă. Ca a unui copilaş, care are magiun pe buze, dar cu ochi mici şi cu zâmbet larg arată cu degetul spre pisica ce toarce pe pervaz, la soare. În plus, aproape tot timpul când vorbeşte, zâmbeşte. Iar asta ascunde toate sentimentele evidente: frica, ura, angoasa. Nu vezi nimic după ochii ăia mici şi zâmbetul binevoitor. Ştie mai bine limba rusă decât româna. Se exprimă mai clar şi mai concludent. Asta nu înseamnă că nu vorbeşte în română. Dacă îl întrebi, se sforţează şi îţi răspunde pocit, dar româneşte. Nu ai zice ca este tipul de rus şovin, ce moare, dar nu vorbeşte limba asta… maldav’neascî.
Într-un cuvânt, din ceea ce am văzut în imagini, căci nu-l cunosc personal, omul este ŞARMANT. Poate vă daţi seama, vorbesc despre Oleg Voronin. O persoană foarte discretă în perioada “dictaturii”, dar, în acelaşi timp, extrem de cunoscută. Fructul oprit este şi mai dorit - aşa se explică interesul enoooorm pe care l-au arătat jurnaliştii pentru Fiul Dictatorului. Am urmărit fiecare cuvânt, fiecare gest al Fiului. M-am întrebat cum arată, cum este, ce gândeşte unul dintre cei mai bogaţi moldoveni ori cum se spune în poveşti, putred de bogat. L-am analizat şi m-am prins asupra gândului că… aşa trebuie să fie diavolul. Iertaţi-mi comparaţia plastică. Şarmant, drăguţ, zâmbitor, capabil să-şi ascundă frica, ura, emoţiile. Oare nu-şi dorea să-i spulbere pe jurnaliştii, care, ca nişte “câini turbaţi”, s-au aruncat cu întrebări asupra lui? Nu ştiu. Nici nu mă interesează. Cert este că acest om, politicos, plăcut, cu ochii mici, este cercetate pentru furt. Aşa se descifrează faptul că este cercetat pentru neplata impozitelor! Pare un delict minor. Pare nesemnificativ. Mai ales că oamenii, moldovenii în particular, nu iubesc impozitele. Cum zice tata, lasă să o ducă el bine, eu bine, iar tu şi mai bine, Vitalie. Fals. Lucrurile sunt direct proporţionale în viaţa asta, iar dacă Fiul o duce bine cu zeci de milioane de euro în cont, oamenii simpli o duc rău fără niciun cont şi fără bani. Pentru că, indirect, dar acest om fură de la restul oamenilor. Aşadar, concluzia ce se impune este extrem de simplă: Fiul Dictatorului, Oleg Voronin, o duce bine, iar din cauza asta o duc moldovenii rău!

February 23rd, 2010 at 23:07
fie el sănătos, dar să iasă cumva şifonat din treaba aceasta - nu prea cred. nici o secundă nu va sta după gratii, sunt sigur.
February 23rd, 2010 at 23:24
Si fiul sau este la fel de modest, fara aere, fata de cei din clasa sa, pare a fi educat bine de parinti, fata de multi alti copii pe care ii stiu dea celor bogati.Nu te temi de jurnalisti sa-i numesti ciini turbati?
February 23rd, 2010 at 23:57
[...] Sursa » Fiul Dictatorului [...]
February 24th, 2010 at 00:21
Andrei, nu stii? Eu sunt jurnalist.
Dumitru, de acord. Nu-i va cadea nici un fir de par carunt din cap.
February 24th, 2010 at 06:41
Dupa ce-am citit postul, am ramas cu senzatia c-am citit o compunere de clasa VII – “Iata si-a venit craiasa iarna”…primavara, vara, toamna-dupa caz. Dom’le, cat patos si emfaza, hiperbola si sinecdoca! Adevarata literatura artistica! Bravos Vitalie, faci competitie Uniunii Scriitorilor !
S-o luam de la un capat cu « analiza literara ». Vitalie, daca recitesti atent fabula, si faci un pic abstractie de « moldoveneasca » eroului principal; substitui notiunea de Fiul Dictatorului, cu Finul Spionului Moscovei ; iar eschivarea de la impozite, cu vanzarea de patrimoniu public pe bani marunti, si efectiv pastram figurile de stil… apare un total alt personaj istoric. Or, cat de bine corespunde descrierii (mai putin podoaba capilara), chiar si preferintele automobilistice cand au de vizitat CCCEC sunt similare - BMW X5! Amandoi sunt charmant! Culmea ca amandoi si-au facut capitalul initial inainte ca rudele sa se pozitioneze pe treptele superioare ale ierarhiei statului…Hmmm…. rudele - la unul de sange, la altul prin afiliere.
Chiar si faptul ca, volens-nolens, daca faci afaceri cu oameni care au rezidenta permanenta mai la vest de plaiurile mioritice, si cu conditia de vreai sa ramai in paine esti obligat sa adopti un comportament sobru, civilizat, amabil …chiar si in cele mai urate circumstante, deja e tratat ca caracteristici d-ale lui Mefisto. Desi si Finul in aceeasi situatie avea comportament similar… civilizat.
Ca sa fie clar – nu-l simpatizez sub nicio forma pe numitul Oleg Voronin. Ca are un comportament si prezenta civilizate (maharii din Moldova si Romania daramite ca au facut milioane, tot nespalati au ramas) – bravo lui! Ca a reusit sa se eschiveze de la impozite – ramane justitia sa demonstreze (chiar sper, desi nu prea cred – Moldova nu are specialisti de asa nivel. Doar de s-a gasi vreun Muruianu de-al guvernarii actuale…).
Pana la urma insa asupra altui fapt vreau sa atrag atentia…
In anul cand comunistii au venit la putere s-a intamplat sa fiu la Chisinau. Imi amintesc de sentimentul urat care-l purtam in mine… Si imi mai amintesc cum vecinele mele de bloc, niste babute pensionare, discutau cu o pasiune deosebita cine a fost chemat la procuratura… Ca ala a furat aia… ca ala-i hot.. ca uite cat de bine arata si el si nevasta-sa… ca au fost la mare nu stiu unde… ca au masini cele mai luxoase… Si… Ca lumea o duce rau, deoarece « ei » o duc bine. Bolsevism-leninist in stare pura si perfecta. Mai lipseste doar troika NKVD, ca « boborul » deja a si judecat, deliberat, si pronuntat sentinta.
Vitalie, nu este de ajuns sa te auto-denumesti democrat, liberal..cum o mai fi p-acolo. Mai trebuie sa si imparti valorile respective, care sunt universale pentru TOTI – chiar si pentru Oleg si Vladimir Voronin (deja prin asta ma deosebesc de ei !). Or cu ei se procedeaza identic cum procedau si bolsevicii lui Voronin cu alde guvernantii actuali – presa partizana, declaratii care si mai de care d-ale anchetatorilor…si o gloata de lumpen dornica de show (pe vremuri cu gladiatori si animale salbatice, astazi cu procurori si cine-o fi prin opozitie) si paine… De la caderea Romei nimic nu s-a schimbat.
P.S. Pentru a nu fi bolsevic-leninist, nu-i de ajuns sa renunti la simbolurile lor, mai trebuie sa renunti la metodologia si demagogia bolsevic-leninista.
February 24th, 2010 at 06:51
P.P.S. Citez: “Aşadar, concluzia ce se impune este extrem de simplă: Fiul Dictatorului, Oleg Voronin, o duce bine, iar din cauza asta o duc moldovenii rău!”. – Cu asta m-ai dat gata! Malahie verbala. Sa inteleg Vitalie ca ai pretentii de a formula si silogisme?
February 24th, 2010 at 10:17
Descriere foarte reusita! Nu stiu de ce dar m-a dus deodata cu gandul la Balzac si anume la batranul Grandet.
Am citit postul dintr-o rasuflare.
Faptul e, ca pina acum el nu prea a avut mi se pare aparitii publice, in care sa dea declaratii.
February 24th, 2010 at 11:53
sa sintetizam un pic problema .
ce s-ar face desteptii fara prosti ? ar muri de foame .
problema e cum a facut el averea . concret . nu cat are .
deprea taxe&legi cine vrea sa fie ,,corect ” nu are decat sa io faca . eu is satul pana in gat de a munci pentru altii (oricare ar fi ei) . am o responsabilitate fata de copiii,parintii si cumva fratii mei . atat .restu sa se duca la dracu…
February 24th, 2010 at 11:53
@..despre..
February 24th, 2010 at 14:04
Oau, Călin, câtă vervă lingvistică, ce comentariu literar artistic al unui articol de blog… Călin, uiţi că acest blog este personal, deci prin intermediul silogismului, rationament invocat de tine si, da, folosit de mine - părerile sunt personale, ci nu nişte decizii judecătoreşti. Aşa l-am văzut eu, Vitalie Cojocari, pe Oleg Voronin.
Pentru că atitudinea mea faţă de acest răsfăţat al regimului, nu s-a schimbat peste noapte. Ceea ce s-a schimbat este doar faptul că l-am văzut şi am putut să-mi creez o părere despre el ca om, nu ca produs media.
La fel de bine pot să-ţi spun, comentariul tău reprezintă o băloasă malahie. Ştii de ce? Pentru că nu este suficient să teoretizezi. Ai multă experienţă de viaţă. Caută acolo şi vei vedea că formulări de genul: “nu este de ajuns sa te auto-denumesti democrat, liberal..cum o mai fi p-acolo. Mai trebuie sa si imparti valorile respective, care sunt universale pentru TOTI – chiar si pentru Oleg si Vladimir Voronin” sunt doar cuvinte frumoase. În viaţă nu-i chiar aşa. Utopia nu există. Răsfăţaţii regimului trebuie să plătească. Chit că noul regim, mult mai puţin dictatorial, se ascunde oarecum după lege şi vrea să-l pedepsească pe cel care a făcut super afaceri la limita bunului simţ şi al legii, cu binecuvântarea oarbă a statului.
Nu împrumut din metodele de gândire ale bolşevicilor, nu ştiu de ce mi le atribui.
Şi ce mai ziceai? Ah da, malahie verbală? De unde le scoţi?
Vrei părerea mea personală, profund subiectivă? Cred că în cazul domnului Oleg Voronin valorile democratice sunt de fapt o joacă, praf în ochii presei. Nu va păţi nici dracu’. Eu as vrea să i se întâmple ceva. Ceva legal, nişte amenzi, nişte ani de puşcărie. Autosuficienţa lui m-a dat gata. Îmi pare rău că te-a dezamăgit articolul, dar el nu s-a dorit nici compunere, nici decizia unei instanţe. S-a dorit o impresie subiectivă, personală despre acest eveniment picant: vizita lui O.Voronin la CCCEC.
February 24th, 2010 at 22:04
Vitalie, era si normal sa nu-ti placa comentariul meu. Or, s-o iau de la inceput…
Chestia cu silogismul cu ţine – concluzia se bazeaza pe premise false, definite aiurea-n tramvai. Ia un manual de logica pentru incepatori si te vei convinge. A propos, daca mai retii polemizam candva de Tanase si Bogatu? Astea doi sunt maistri la inventat noi reguli in logica … Te iai dupa ei?
Zici ca nu impumuti metodele de gandire a bolsevicilor? Pai cum sa nu! Ia dom’le un manual de «Научный коммунизм», sau de “История КПСС” perioda congreselor europene si imediat dupa revolutia din octombrie, si vei gasi in mai multe locuri sintagma adresata taranilor/muncitorilor: “ Voi o duceti prost, ca tarul/mosierii/burghezia etc. o duce bine!”. Metodologia bolsevica consta in crearea relatiei cauzala intre saracia oamenilor si bunastarea oponentilor. Exact cum ai facut-o si tu, citez :” Aşadar, concluzia ce se impune este extrem de simplă: Fiul Dictatorului, Oleg Voronin, o duce bine, iar din cauza asta o duc moldovenii rău!”. Tu, la fel ca si bolsevicii, cauti vinovatul pentru a-l pedepsi public, si a unge la suflet “boboru’”: “El, el….El e vinovat ca nu rodeste pamantul! El a furat banii tarii! Din cauza lui nu aveti majorari de pensii si salarii! Etc.. Putem continua la nesfarsit. Asa ceva pot debita politicienii, or unul care pretinde ca are scoala, si un pic gandeste, n-ar trebui sa se ia dupa asa trucuri vechi (citeste-l pe Plutarh, le vei gasi si-acolo!)
Scrii ca eu teoretizez…In viata nu-i chiar asa… Sa-ti spun ceva – rasfatati ai regimului au fost, sunt si vor fi. Care n-ar fi fost regimul. M-am convins muncind in N tari. Care-i cauza ca vreau ca unii ca Voronin sa fie tratati correct, mega super legal, cu respectarea tuturor drepturilor (aici imi place Tanase Jr. – sper sa faca treaba!)?
Iti dau un exemplu. In 1943 la Conferinta de la Ialta, se discuta printre alte subiecte si viitorul capilor Germaniei naziste. Rusii bolsevici insistau sa fie executati fara mult tam-tam, cu proceduri minime (asa cum au facut la procesele de la Moscova cu generalii din ROA). Britanicii si Americanii au insistat asupra unui proces echitabil, corect, cu ancheta preliminara corecta (stiai ca au fost si achitati la Procesul de la Nurnberg – or daca era dupa rusi erau executati toti) etc. Cauza? Ca sa nu reuseasca NIMENI ulterior sa chestioneze actul justitiei!
Familia mea a luat-o bine-n gheb de la comunisti. Insa una din multele prin ce eu ma deosebesc de ei, e faptul ca voi face totul ca cei care se numesc comunisti, cetateni cu aceleasi drepturi ca si mine, sa beneficieze de TOATE drepturile cuvenite, si sa n-o ia in gheb ca noi… Ci sa fie pedesiti (daca va reusi cineva sa demonstreze, cu acte-n regula!) daca e cazul, nu dupa voia mea, ci dupa litera legii.
“Autosuficienta” lui te-a dat gata? La ce te asteptai dom’le - sa tremure ca varga? A avut un comportament demn de a fi urmat de TOATA LUMEA ! Ca nu are frica-n oase de jegurile cu epoleti din justitia moldoveana? Bravo lui! Are un comportament perfect civilizat , si nu autosuficient.
Nici eu nu cred ca pateste ceva Oleg Voronin. Cum am mai spus-o – n-au moldovenii specialistii sa demonstreze inginerii financiare – eu au doar macelari prin comisariate, sai niste semidocti care se cred genii prin ministere. Doar de s-ar gasi vreun Muruianu nou…
P.S. A propos, te-ai prins de care personaj istoric am scris? Care venea si el cu un BMW X5 la CCCEC si parea autosuficient
?
February 26th, 2010 at 08:58
Cojocare, te-au rugat domnii de la CCEC sa nu arunci acuzatii nefondate, deoarece numai persoane abilitat oficiale si cu experienta in justitie o pot face.
e bine sa fii cainele turbat al liberalismului?
February 26th, 2010 at 09:10
Cojocare, de ce te sfiesti sa scrii despre cedarile teritoriale de la Palanca, pe Nistru si posibil in perspectiva - pierderea Giurgiulesti. Toate in favoarea Ucrainei. Toate instrumentate de guvernarea Filat-Chirtoaca.
Te sfiesti, “jurnalistule”?
February 26th, 2010 at 13:58
Cititi atent primul comentariu al marinarului asta. Sensul frazei se rezuma la faptul ca dupa mintea lui, doar persoanele oficial abilitate si cu experienta in justitie pot arunca (cum o fi si asta?) acuzatii nefondate! Sa mori de ras, nu alta!
February 27th, 2010 at 10:31
Calin, ai intuit foarte corect. Ma refeream la comisia oficiala constituita de nenea Mihai. Comisia, in care fostii propagandisti a comunismului stiintific, agenti KGB si secretari de partid trebuie sa-si autoblameze trecutul.
Asta e ceea ce numesc eu “acuzatii nefondate”
Sa mori de ras, nu alta! Asai Caline, puiutzule?