Incredibil, dar adevărat: Armata Română nu a dus ajutor umanitar în Tahiti

Să zicem că am un blog. Poate fi şi site. Iar această pagină de pe net face mişto de toată lumea. De la Papă, la politicianul, care a fost prins în pat cu amanta. La un moment dat, decid să inventez o ştire. Mai curând să inventez o altă ştire, pentru că tot ce scriu este NEADEVĂRAT. Aşadar scriu, de pildă, că Armata Română a făcut-o lată şi în loc să trimită ajutor umanitar, constând în 20.000 de kg de mâncare şi un batalion de soldaţi, în Haiti, ţara devastată de cutremur, l-a trimis în Tahiti. Dar Haiti se află în oceanul Atlantic, iar insula Tahiti, fostă colonie franceză, este fix în partea opusă a Pământului, în oceanul Pacific.

 

O ştire mai mult decât interesantă. O ştirea haioasă, care permite audienţei să se hăhăiască de incompetenţa Armatei Române. Spunem din nou că, noi, românii suntem de rahat, că iarăşi ne-am făcut de râs în faţa lumii… Bla-bla-blaul care se comentează cu această ocazie de obicei. Culmea, deşi ştirea este trucată şi incredibilă, există proşti ca noaptea fără lună ce o cred adevărată. Printre aceşti nătângi şi o groază de jurnalişti troglotiţi. Fără să stea pe gânduri şi fără să mai sune la Armata Română, căci de ce să consume minutele pe ceva inutil, aşa-zişii ziarişti preiau informaţia, o trântesc într-un articol şi o publică. Aceşti pseudojurnalişti, angajaţi ai diferitor agenţii, televiziuni străine, de prin Columbia, Rusia perpetuează falsul. În mai puţin de două zile, ştirea se întoarce în România. De, trăim într-un sat global în care nimic nu mai este un secret.

 

Numai că, odată ajunsă în România, ştirea vine din partea unor agenţii mari, de încredere. Astea nu pot să greşească, îşi spune vreun redactor printr-un ziar avid de ceva bun de pus în primă pagină. Aşa încep să zbârnâie telefoanele Armatei Române. De voie, de nevoie, bravii noştri soldaţi trebuie să-şi apere onoarea. Aşa că publică un comunicat oficial prin care dezmint că ar fi încurcat vreodată Tahiti cu Haiti. Încurcate sunt căile unui zvon, unei bârfe, unei ştiri false. Credeţi cumva că lucrul povestit de mine mai sus este imposibil? Greşiţi. S-a întâmplat recent în România.

 

De altfel, la urechile mele de jurnalist, “ştirea” a ajuns în repetate rânduri. Mai întâi de la cineva, care a auzit de la altcineva, care a vizitat recent Ucraina. Acolo toţi râdeau de Armata Româna, care a încurcat borcanele. Apoi, am aflat de la altă persoană ce mi-a spus că are un link, trimis de cineva din Chişinău, cu o poveste incredibilă despre Armata Română. Dar, când am auzit că ruşii citează site-ul românesc de ştiri inventate www.times.ro m-am prins de farsă şi am râs pe săturate.

 

Acum, concluziile. În primul rând, nu tot ce scrie pe internet este adevărat. În al doilea rând, când auziţi de ceva incredibil, nu credeţi. Incredibil înseamnă de necrezut. Ştiu că mass-media a acreditat formula “incredibil, dar adevărat”, alterând semnificaţia cuvântului. Totuşi, aveţi un cap pe umeri, folosiţi-l. În al treilea rând, este de neânchipuit că după toată această poveste, Armata Româna “a pornit războiul” cu site-ul ce a dat, a inventat ştirea. Cel puţin, în comunicat se vorbeşte despre nerespectarea de către acest site a codului deontologic. Cum rămâne însă cu pseudojurnaliştii din afară? Cei care au preluat ştirea? Agenţiile de presă, televiziunile străine, nu vor primi o depeşă prin care li se vor cere să dezmintă informaţia? Adevărul este că, Armata Română a cam pierdut războiul informaţional, iar în joc le este propria imagine.

14 Responses to “Incredibil, dar adevărat: Armata Română nu a dus ajutor umanitar în Tahiti”

  1. Incredibil, dar adevărat: Armata Română nu a dus ajutor umanitar în Tahiti | De la bloggeri adunate Says:

    [...] Sursa » Incredibil, dar adevărat: Armata Română nu a dus ajutor umanitar în Tahiti [...]

  2. Lina Says:

    -site-ul care a difuzat stirea este un site care scrie “pamflete”
    Si am vazut ca au si un articol explicativ la tema.
    Am ras cind ei ecplica “ca Radu buimac de somn in loc de Haiti a scris Tahiti”

    daaaaa, s-a primit misto de tot

    si rusii fuga sa transmita stirea

  3. cojocari.ro Says:

    Cu adevarat, Lina. Rusii au preluat cu mare bucurie stirea. Oare de ce?

  4. uranus Says:

    ARMATA.

    Nu trebuie nici macar sa incercam a mai ascunde, sau transforma -asa
    cum stim bine, ne sta in obiceiuri- in mari acte de bravura si eroism-
    esecurile teribile ale armatei romane, din ultimii 80
    de ani:intrarea in cel de al doilea razboi mondial ca aliatzi ai Germaniei
    naziste, situatzie ramasa inca penibila- si scoaterea din aceasta aventura
    de tanarul rege Mihai care -desi de origine germana-a dat dovada de un
    romanism autentic, de un patriotism pe masura si care a evaluat corect
    consecintzele pe orice termen ale unei Romanii ramase aliata cu Germania,
    pana la ultimul cartus si astfel, prin intoarcerea armelor impotriva
    pericolului hitlerist, regele a salvat tara de la un dezastru care s-ar fi
    intins pana la sfarsitul timpurilor*. A doua mare cadere a armatei romane
    a fost pe perioada celor 45 de ani de dictatuta socialista si comunista,
    cand rolul ei a fost -preponderent- de sperietoare impotriva(revenirii )
    vechiului regim, care era viu inca in inima si mintea multor romani iar
    aceasta postura , dublata de umilirea folosirii armatei la strangerea
    recoltelor-an de an, zeci de ani la rand-alaturi de elevi,studentzi si
    puscariasi, a culminat cu a treia mare cadere, o adevarata degringolada
    a eticii si onoarei militare si anume angajarea -de partea dictatorului
    Ceausescu-in lovitura de stat din decembrie, 1989.

    Cu toate acestea, in inimile romanilor armata a ramas ca una dintre cele
    mai de incredere institutzii si prin ea insasi, cea mai stabila ,insa care
    in aceste timpuri ar trebui sa fie, sa arate si sa actzioneze si ca cea mai
    patriotica institutzie, lucru care -e demonstrat deja- nu prea s-a
    “intamplat” cu Armata Romana, in acesti ultimi 84 de ani.In sfarsit,
    chiar si acea lovitura de stat comandata(altfel binevenita) ne-a dat
    sansa la totzi, sa vedem cum ar trebui oranduite lucrurile unei tari ce se
    vrea democratica si cu aspiratzii inalte de a fi parte intima din citadela
    europeana(de netagaduit, fasa si focarul civilizatziilor avansate) dar-
    si nu putem zice “se pare”- in Romania lucrurile au alunecat -chiar prea
    repede pentru a gasi o explicatzie naturala- pe o panta care a tarat
    majoritatea populatziei in situatzii desperate chiar, dar putem vorbi
    sigur de o polarizare a societatzii romanesti, o diviziune rapida,
    peste noapte, in care la un pol sau prins cu ventuze solide cateva
    procente din populatzie, dar care au acumulat chiar mai mult de 75%
    din intreaga avere natzionala, iar la celalat pol, un procent impresionant
    de peste 70-80%, in care straturile sociale sunt de saraci, foarte saraci
    si cei care nu au dupa ce bea apa, dar acum nu din cauza lipsurilor din
    magazine , ci din cauza pretzurilor si a sistemului instaurat, asa zis
    capitalist, in realitate, un imperialism agresiv si vicios, indreptat
    impotriva propiilor cetatzeni, in beneficiul unei clientele absolut
    politice si unor aventurieri straini care au “investit” in Romania,
    platind mai multa spaga decat au platit pe fabricile, uzinele si alte
    mari unitatzi productive, “evaluate” si vandute de romani si nu de straini!
    Dupa 20 de ani de democratzie romaneasca, e clar ca atat in economie,
    educatzie, societate civila ( si oriunde si in orice),lucrurile nu au luat
    deloc turnura normala,dimpotriva , toate administratziile postdecembriste,
    au initziat,continuat si accentuat un dezastru economico-social, pe care
    nici macar epoca ceausista nu-l putea atinge si aceasta datorata absolut
    total, intereselor unor persoane si grupuri reduse , care insa au pus pe
    ultimul loc al prioritatzilor interesele tarii, ale comunitatzilor oamenilor
    care -de bine de rau, sub reginul comunist- au acumulat o avere-intr-adevar
    “natzionala” (deci natzionalizata) dar reala si care a fost spulberata in
    cele patru vanturi de indivizi nu neaparat needucatzi si necunoscatori ci
    lacomi, verosi si chiar razbunatori impotriva populatziei tzarii, acestia,
    aducand Romania -la aceasta data- sa subziste prin “cadouri” financiare
    (dar cu schepsis) de la Comunitatea Europeana, prin imprumuturi masive si
    prin trimiterea lunara -in tzara- de milioane de euro, de catre cei care
    au parasit Romania permanent sau doar temporar, in numar de milioane.
    Acestea sunt fapte, nu teorii si aceasta intr-o tara cu balantza pozitiva
    intre suprafatza geografica si numarul total al populatziei, o balantza
    aproape perfecta intre teren arabil**(plus fanetze,pasuni, luciuri de apa)si
    necesarul real ( dar niciodata atins) de hrana si alte comoditatzi, o tara
    cu o asezare geografica, care din punct de vedere al conditziilor naturale
    este mult peste medie,cu avantaje potentziale excelente(muntzi nesfarsitzi,
    acces masiv la o mare si la un fluviu european navigabil) iar toate acestea
    -bine diriguite, neindoios- ar fi trebuit sa transforme Romania (chiar si in
    20 de ani)intr-un paradis visat si cautat nu doar de africani si indieni,
    dar chiar de elvetzieni.Cea ce avem la acesta data, este o mixtura de mafii
    care isi au nasii direct in guvernul tarii, iar reputatzia romanilor a fost
    adusa la starea de obiect de reclama pentru vanzarea de sisteme antifurt,
    in tarile occidentale, unde -cetateni si organizatzii politice deopotriva- au
    ajuns sa ceara limitari in circulatzia romanilor dar si sanctiuni impotriva
    guvernului romanesc care treneaza orice actiune de insanatosire economica
    si cu fiecare zi ce trece, este si mai intens perceputa ca un focar de
    de instabilitate regionala,datorita coruptziei si ineficacitatzii aplicarii
    reformelor, sau aplicarii lor dupa ureche. Desigur ca datoria unei armate
    este de a se supune neconditzionat guvernului, mai ales cand acesta a fost
    ales in mod democratic, insa principala menire a armatei este de a apara
    tara, populatzia de orice invazie, nu numai fizica, si asa cum are
    obligatzia legala si morala sa intervina activ in situatzii de calamitatzi
    naturale, in acelasi fel are obligatzia sa intervina in aceasta situatzie
    politico-economica catastrofala, in care tara se scufunda cu fiecare zi ce
    trece, si in numele poporului(ai caror zeci de mii de fii sunt inrolatzi
    in armata ca soldatzi si nu generali sau colonei) sa intervina si sa
    intrerupa aceasta stare fatidica de lucruri,armata are obligatzia (si
    legala si morala) sa distruga mafia din tzara, o mafie cu proportzii si
    modalitatzi de “lucru” grotesti daca nu ar fi tragice, sa o aduca in fatza
    justitziei, sa o pedepseasca si in acelasi timp sa demareze o reala
    reforma economica bazata -pe termen scurt- pe agricultura si ramurile
    industriale conectate,plus cele traditzionale, iar pe celelalte termene,
    reforma sa fie continuata pe acestea dar si pe adjustarea (sau schimbarea)
    sistemului de educatzie si implementarea in toate celelalte ramuri economice
    a noului.

    -punerea imediata in practica a conceptului” separatziei bisericii de stat”
    si eliminarea salarizarii clerului de la bugetul de stat, care actualmente
    este o piatra de moara la gatul oricarei ajustari bugetare.

    Pentru ca “barbatii de stat” ai tarii inca isi dau coate pentru
    a vinde orice se mai poate vinde, pe spagi foarte negociabile si flexibile,
    pentru ca, caracatitza coruptiei si a lacomiei a atins cote inexprimabile,
    pentru ca ,cursa la vale a Romaniei este previzibil de nestopat ,toata
    aceasta teribila situatzie, cere imperios Armatei Romane sa iasa din
    hibernare si sa inteleaga ca Romania se va pierde ca stat unitar (singura
    salvare ramanand globalizarea in mai putzin de 20 ani)si ca ea ,Armata
    are datoria si obligatzia sa intervina si sa intrerupa acest fraudulos
    sistem de guvernare care inca face ca zilnic sute de cetateni romani sa
    paraseasca tara .Daca Armata Romana nu este corupta si daca inca mai are
    spirit patriotic si simtzul datoriei, in aceste timpuri, are ocazia sa-si
    spele toate greselile si sa intre in istorie ca institutzia care a salvat
    tara de la cel mai mare colaps.De acea, Armata trebuie imediat sa:

    -preia puterea si toate atributziile guvernului roman si imediat sa aresteze
    primii doi ex-presedintzi ai tarii care au pavat drumul tarii spre dezastru,

    -trecerea sub jurisdictia procurorilor militari a tuturor cazurilor de
    coruptzie si mare frauda, derulate imediat dupa “89 si aduse la zi,

    -desfintarea parlamentului Romaniei- o institutzie profund bolnava- si
    organizarea unui plebiscit in 6 luni, pentru a se stabili democratic forma
    de guvernamant a Romaniei,

    -cedarea -la un an (sau inainte de acest termen, in cazul ca reforma va fi
    corect aplicata)- a puterii statale catre forma de guvernamant aleasa de
    popor, votari pentru un parlament unicameral si trecerea a doua sau chiar
    3 ministere sub conducerea unui singur ministru cu 2 sau 3 secretari de
    stat pentru fiecare departament, reducerea masiva a functionarilor publici
    din posturi inalte,”excesul” financiar obtinut trebuind a fi folosit
    pentru marirea salariilor in educatzie, sanatate si -fara exceptzie-
    a politistilor, una dintre cele mai ratzionale, eficace si responsabile
    metode de a mentzine fortele de ordine “curate” , incoruptibile.

    -reforma educatziei prin excluderea oricarei imixiuni teologice in scoli si
    -in acelasi timp- prin optimizarea salarizarii cadrelor didactice.
    E sigur ca se vor ridica, automat, intrebari de genul “ce va spune, cum
    va reactiona” comunitatea internationala si mai ales cei 3 parteneri majori,
    UE, Rusia si USA , la aceasta noua lovitura de stat! Chiar daca se vor
    auzi ceva proteste, acestea vor fi doar de complezantza , pentru ca cele
    3 entitati au intzeles deja ca Romania a devenit un pericol pentru ele
    insele, prin gradul inalt de coruptie creat in toata tara, la orice nivel
    si prin acomodarea pe teritoriu romanesc a zeci si zeci de carteluri
    interlope, care spala sute de milioane de dolari anual, si care antreneaza
    tot mai multzi cetatzeni in activitati ilegale de anvergura internationala.

    Structurile actuale, e dovedit, sunt ineficiente si orice prognoza nu poate
    fi decat asisderea, singura sansa de a schimba radical lucrurile,
    ramanad “bratzul forte” al natziei, Armata.

    De acea, cerem tuturor generalilor, amiralilor, coloneilor si tuturor
    gradelor si functiilor militare, pana la cel mai recent inrolat soldat in
    armata (care in primul rand este un cetatean responsabil al tarii) sa
    treaca imediat si decisiv la actiune, pentru a stopa degringolada totala
    care a cuprins Romania. “Maine”, poate va fi prea tarziu, iar daca Armata
    Romana ezita sau nu actioneaza cat mai rapid,in doar inca 10 sau 15 ani
    de “glorioasa” guvernare ca din acesti ultimi 20 de ani,cetatenii Romaniei
    vor trebui sa rasfoiasca cartzile de telefon din Budapesta, Moscova si
    Istambul, pentru asi acomoda noile nume la pasalacurile care vor deveni
    partzile Romaniei sfasiate, nu de aceste tari ci de insasi guvernantzii
    romani care de 20 de ani pregatesc acest asasinat al natziei romane.

    Prin aceste doua actiuni, practic Romania a fost salvata de la faramitare si
    o foarte posibila completa destramare, cei doi regi,bunic si nepot, au dat
    dovada de cel mai inalt patriotism posibil in istoria Romaniei,iar daca
    aceasta virtute are o scala, aceasta a fost creata de staturile politice si
    de spiritul romanesc al celor doi regi, titanii istoriei cunoscute a romanilor.

    *Acelasi lucru-altfel mult mai important- s-a petrecut la declansarea Primului
    Razboi Mondial (pregatit minutios dinainte de 1900 de Otto von Bismark*+) cand
    regele Ferdinand, desi get-beget german declara Romania neutra fata de acest
    eveniment, iar in 1916 intra in razboi de partea Aliatilor ( cea ce a atras
    renegarea sa, din patea familiei din Germania), declarand razboi imperiului
    Austro-Ungar, regele primind -in secret- asigurarea Puterilor Aliate ca
    Transilvania va reveni, se va alipi din nou, la patria mama cea ce s-a si
    petrecut in 1918 (regele, din nou, refuzand o pace separata cu Puterile
    Centrale)iar Austro-Ungaria e fortata sa semneze Tratatul de la Trianon
    (1920) , prin care renunta la orice pretentii teritorial sau de alta
    natura, asupra Transilvaniei.

    * Romania are o densitate lejera a populatiei (94 pers./kmp)cu 41 % teren
    arabil,comparat cu Israelul care are o densitate de peste 3 ori mai mare
    si desi are doar 17% teren arabil, este una dintre cele mai performante
    agriculturi( si economii, in general) din lume.Si aceasta ca sa nu facem
    comparatia cu Japonia, care are o suprafata nici macar dubla(338 mii kmp)
    fata de Romania dar o populatie de cel putin 6 ori mai mare ca Ro.(de unde
    si o densitate proportionala , 337 loc./kmp )dar care are doar 11% teren
    arabil, cea ce corespunde fizic (in ha ) nici 1/2 din totalul arabil al Ro.
    si desi este singura natie care poate fi numita superindustrializat a,
    Japonia are un septel de bovine aproape dublu fata de Romania, de unde
    se trage aceiasi concluzie ca securitatea alimentara este un principiu
    sine qua non pentru prosperitatea , integritatea si siguranta unei natii,
    desigur pentru guvernele care au respect pentru propii cetateni.

    *+ Otto von Bismark poate fi numit parintele Germaniei , pentru ca el a
    fost arhitectul unificarii statelor si oraselor libere vorbitoare de
    aceiasi limba ,Imperiul German luand nastere in 1871, O.von Bismark fiind
    primul Cancelar german(Cancelarul de Fier, supranumit) care a inceput
    tehnicizarea si dezvoltarea armatei ( pentru asi lua revansa impotriva
    Frantei) dar care altfel (desi provenit din familie de aristocrati bogati),
    avand respect , intelegere si compasiune pentru muncitorul umil,pentru
    omul de rand,a introdus (pentru prima data in lume, ajutat si de ideile
    lui Marx si Engels) reforme sociale (asigurari de sanatate, de ajutor in
    caz de somaj, de batranete,etc. ),care au facut in timp, din Germania un
    stat prosper si cu o organizare de exceptie.

  5. uranus Says:

    LUCRURI RELE CARE POT DEVENI BUNE.

    A imprumuta bani pentru a plati mariri de salarii, pensii si ajutor de somaj ,
    dovedeste de la inceput, doua lucruri: primul este ca economia nu poate sustine
    aceste situatii si doi, cheltuiala acestor bani in afara productiei, va adanci
    criza, stiind ca acesti bani trebuiesc rambursati si inca cu dobanda.Cu toate
    acestea, daca macar o parte din acesti bani vor fi folositi in reciclarea sau
    relansarea productiilor in ramurile esentiale, aceste sume pot aduce avantaje
    mai mult decat satisfacatoare, in economia romaneasca. Ideal ar fi ca macar 10
    miliarde (din totalul de 27 miliarde imprumutate) sa fie folositi intr-un mod
    care , daca este aplicat corect, nu poate sa nu dea rezultatele scontate.Iar
    aceasta schema economica este usor aplicabila chiar daca pare a fi
    discriminativa, in defavoarea cetatenilor domiciliati si angajati in Romania,
    pentru ca aceasta schema implica de la inceput cetateni romani care lucreaza in
    alte tari si care ar dori sa se intoarca in Romania, daca li s-ar oferi cateva
    facilitati si optiuni de investire.
    In primul rand, guvernul trebuie sa inteleaga ca numai avand o mare
    parte a populatiei angajata in activitati esentiale si profitabile, poate
    colecta taxe folosite ulterior pentru dezvoltare economica si masuri
    sociale. In al doilea rand, cred ca sunt foarte multi romani (din cele
    2 milioane, cel putin, care rezida si muncesc in strainatate) care
    doresc sa se intoarca in Romania si sa deschida un business care
    sa fie profitabil pentru el si sa aduca venit si guvernului.

    In acest caz, adica in cazul ca guvernul hotaraste sa foloseasca
    10 miliarde (sau macar 5 miliarde) din suma totala, in aceasta
    interprindere, suma respectiva nu va fi distribuita decat sub forma de bonuri de
    valoare, care nu pot fi transformate in cash ci pot fi folosite doar pentru
    achizitionarea de echipament, masinarii, animale de inalta valoare
    bio-productiva, etc.,etc.Modelul trebuie sa fie urmatorul:
    persoana care doreste sa se reantoarca in Romania, (si care dispune
    de o suma minima de bani- sa zicem 20 mii euro) poate cere un
    imprumut de inca 20 mii euro, cu o dobanda extrem de mica (max
    3%) si a caror rambursare va incepe la cel mai devreme un an de la
    intrarea in productie a respectivei afaceri, sau oricand inaine, daca
    cel care a primit banii, poate incepe aceasta rambursare.Cel mai
    important lucru este insa ca aprobarea acestui imprumut sa fie facuta
    numai dupa evaluarea proiectului si a fezabilitatii sale, cat si
    asigurarea ca aceasta investitie este facuta intr-o ramura esentiala , iar
    respectiva afacere , va angaja macar 1-3 persoane din afara familiei, acest
    numar fiind stabilit in raport cu suma totala investita. In acelasi timp,
    guvernul are dreptul cat si datoria sa se asigure ca nu va exista frauda in
    aceasta interprindere, de acea toata aceasta afacere trebuie derulata printr-o
    banca permanent monitorizata de catre guvern, unde doritorii vor depune banii
    lor si vor cere imprumutul, care va fi acordat in functie de valoarea si
    fezabilitatea proiectului, contrasemnate de
    autoritatile locale, care pot deveni culpabile daca -din diverse motive-
    incearca sa favorizeze orice, oricat de mica frauda.

    In primul rand, cred ca primarul si alte 3-4 persoane oficiale ale unei comune
    (sau oras) au tot interesul ca si comunitatea lor sa prospere, de unde vor da
    aviz favorabil doar celor care au banii respectivi si care au un proiect
    valoros.In detaliu, nu poate primi acest imprumut un cetatean (care vine din
    afara cu acesti 20 mii
    euro),care vrea sa deschida un shop (mai ales de lux) pentru ca acesta
    este neproductiv, dar va primi acest imprumut daca va cumpara o mica
    instalatie pentru o mica sera hidroponica (cu atat mai bine daca
    respectiva instalatie este de productie indigena, pentru ca acesta estemarele
    avantaj al acestei interprinderi,atragerea micilor investitori, cu bani
    castigati oriunde, si ai cheltui in Romania, pe produse care prin ele insele,
    vor fi baza de productie).Insa pentru aceasta, el nu va primi cash ci un bon de
    valoare care sa acopere pretul de vanzare si instalare al respectivei instalatii
    (banuind ca firma cale vinde acea instalatie are si tehnicieni pentru a o
    instala si intretine in timp), iar cu cei 20 de mii euro, propii, noul om de
    afaceri va cumpara alte mici
    lucruri necesare pornirii productiei si va plati salariile si cheltuielile
    inerente productiei, macar in primele 2 luni de exploatare, pana cand se
    formeaza circuitul economic complet.

    Concret, sperand ca din aceste peste 2 milioane de romani plecati in
    strainatate, numai 50 de mii doresc sa se intoarca in Romania si au si
    aceasta capacitate financiara (minimum 20 mii euro),guvernul ar aloca
    acestui proiect doar o suta milioane de euro, cea ce -practic- din cele 27
    miliarde este aproape nimic, insa aceasta suta de milioane ,
    dublata de o alta suta a investitorilor, vor avea un efect extrem de
    pozitiv , nu prin suma in sine, ci prin deschiderea unor noi surse de
    productie si in acelasi timp angajarea a cel putin 100 mii de persoane,care vor
    aduce un triplu avantaj societatii si guvernului: vor creste productia (in
    respectiva ramura), nu vor mai greva pe bugetul statului(ajutor de somaj,
    diverse servicii gratute) si cel mai important, vor deveni platitori de taxe
    catre guvern . Efectul va fi cu atat mai mare cu cat numarul celor cu bani se
    vor intoarce in Romania , nu doar sa cheltuiasca sau sa-si etaleze masina de lux
    si ghiulurile, ci care se vor intoarce sa investeasca atat pentru toti dar in
    primul rand va fi pentru ei insasi( poate ca nu este chiar irealist sa ne gandim
    ca, chiar o suta de mii de romani doresc sa investeasca in Romania si nu doar 20
    mii ci chiar 50 mii euro, cea ce ar crea un mare val in relansarea economica a
    tarii). Mai mult, in cazul celor care investesc sume mari
    (sa zicem de la un sfert de milion in sus) si au proiecte excelente,
    imprumutul poate fi -daca e nevoie- d e 2, 3 sau chiar 4 ori mai
    mare. Important este daca guvernul va deschide ochii la
    aceasta idee si daca o va aplica cat mai repede si cat mai eficient
    posibil, amandoua dezideratele fiind pe deplin viabile. Totul depinde
    de factorii politici de decizie, de dorinta lor reala de a scoate tara din criza
    (care nu se face prin imprumuturi repetate) si nu de
    a mentine si folosi pauperizarea maselor ca asigurare politica in
    mentinerea posturilor si a privilegiilor.

  6. U R A N U S Says:

    SCRISOARE CATRE UN GENERAL.

    Mi-ar displace sa stiu ca scriu in numele a milioane romani de onesti
    si muncitori, dar ajunsi la sapa de lemn, din cauza guvernarilor mafiote
    postdecembriste; din nefericire, chiar scriu in numele acestora, dovada fiind
    presa romana abundanda de vesti proaste si
    dezastruoase si dovada fiind chiar declaratiile dvs. si incercarea
    de a construi un echilibru politic, prin infintarea unei noi formatiuni
    politice.
    Trebuie sa va spun deschis parerea mea, timpul luptei
    politice- cu manusi- e trecut, coruptia a cuprins toate sferele de
    activitate din tara, guvernul este de sorginte criminala si predispus
    la vanzarea ,ca la taraba, a propiilor cetateni, fie din motive de pura
    lacomie nemaiintalnita, sau poate chiar dintr-o ura incomensurabila,
    impotriva propiilor cetateni.Oricare ar fi motivul,si acest guvern
    demonstreaza zi de zi, ca prosperitatea cetatenilor este cum mult
    mai prejos decat interesele clientelei politice, care cheltuieste
    milioane de euro, in casinouri de pe tot mapamondul, in timp ce sute
    de romani parasesc zilnic tara, pornind intr-o pribegie umilitoare, iar
    alte sute -zilnic, deasemeni- cad prada depresiei si diverselor boli,
    datorita creierii unui mediu ostil- din toate punctele de vedere- un
    mediu corupt, anxios ,plin de stress si chiar de lipsuri alimentare,
    cea ce fac din Romania, candva “granarul Europei”, cea mai saraca
    si debusolata tara si societate de pe continent.Intr-adevar, de ani de zile, si
    mai accentuat, mai intens cu fiecare zi, se dovedeste ca
    timpul politicii romanest a trecut, a venit timpul actiunii, actiune care daca
    nu este luata imediat, va fi prea tarziu, Romania va colapsa si nu cred ca mai
    este vreo natie care sa vrea sa ne mai ajute.Iar in circumstantele geografice si
    istorice ale tarii, colapsul Romaniei va insemna de fapt dezintegrarea ca stat
    unitar.

    Indraznesc sa sper ca Armata romana are in frunte un adevarat
    patriot, un adevarat militar si nu un soldatel de plumb, si sper ca
    dvs. si toti ofiterii superiori ai armatei, ati ajuns la concluzia ca
    Armata nu este o institutie destinata doar operatiunilor de razboi, ci
    este o institutie care-chiar mai mult- are dreptul, datoria, obligatia sa apere
    nu numai integritatea tarii, dar si prosperitatea cetatenilor ei, care prin
    taxele lor, sustin institutia militara.Aceasta datorie este la fel de valabil de
    indeplinit in orice situatie, cand dusmanul este din afara, sau ca acum, cand
    acesta este chiar din interiorul tarii, si extraordinar, este insasi guvernul
    acesteia!

    De acea, in numele viitorului Romaniei, aveti obligatia, ca impreuna
    cu ministerul de interne, cel de justitie , serviciile secrete si
    organizatiile civice, sa efectuati arestarea acestui guvern exacrabil
    si sa dispuneti trecerea totala a activitatii sale, sub control militar,
    pe un timp limitat (un an) timp in care trebuie sa curatati tara de
    marile carteluri mafiote, care practic distrug intreaga tara, nu numai
    economic, carteluri care impreuna cu guvernantii actuali cat si din
    guvernarile precedente, trebuie judecati pentru distrugerea
    economiei nationale, in mod voit si planificat cu scopul de a-si
    satisface dorintele de inavutire si exercitare a puterii, lucru obtinut
    dealtfel, prin inducerea in eroare a populatiei si prin generarea unei
    societati, dar mai ales a unui guvern de tip mafiotic. In acest timp
    trebue sa dati o sansa poporului roman de a-si exprima clar
    optiunea pentru forma de guvernamant dorita, (monarhie sau
    republica) sau, daca vreti sa ramaneti in istoria universala ca un
    general Franco al Romaniei, trebuie sa instaurati monarhia la
    carma tarii, fie in varianta prin reanodarea firului istoric, fie prin
    modelul detailat de mine in articolul “Regi si Presedinti”, care este
    postat pe multe din paginile armatei romane.

    Politica in Romania, cat si orice optiune pentru progres si
    prosperitate, au esuat din ziua in care a fost ales ca presedinte
    I.Iliescu, acum totul este in puterea dvs. si a ofiterilor cu adevarat
    patrioti, si anume in decizia pe care o aveti de luat: ramaneti in
    continuare doar niste militari cuminti care va incasati salariile grase,
    contra mentinerii mafiei la carma tarii, sau veti indrazni sa retezati
    dintr-o singura lovitura, multiplele capete ale balaurului bolnav de
    lacomie, infatuare si lipsa de respect pentru propiul popor.
    Daca veti opta pentru acest act de inalta bravura militara dar mai
    ales civica, veti ramane in istoria Romaniei la fel de omagiat ca
    Mihai Viteazul si alti mari patrioti ai neamului, dar daca veti opta
    sa ramaneti “militari credinciosi guvernului” (si nu poporului),va
    trebui -ca in fata istoriei- sa va asumati responsabilitatea intregii
    degringolade romanesti, iar numele dvs. si al armatei romane
    va fi dea pururi terfelit in noroi , echivalat cu tradare si lasitate.

    Sa speram ca acest mesaj explicit, alaturi de sute , venite zilnic
    din intreaga tara, va vor da motivatia si curajul sa declansati
    aceasta extrem de serioasa interprindere si la fel, de o necesitate
    vitala pentru intreaga tara.

  7. URANUS Says:

    REGI si PRESEDINTI !(republicare)

    Pentru ca se apropie alegerile din Ro.si ca tot romanul care se pricepe la
    fotbal, agricultura(inclusiv la decorticarea principalelor produse, fie ca
    “e de floare fie ca e de dovleac”) si politica (ultima, mai ales in ultimii
    20 de ani),vreau sa fac cunoscut un punct de vedere -din pacate, si stiu,
    aparent nu tocmai popular(parere personala)- o parere,o idee, pe care am
    dezvoltat-o de multe ori, pe spatziile pe unde am (mai) scris si anume
    problema monarhiei in Ro.care -la un cetatean ca mine,cu intreg trecutul
    meu social, politic,etc.inclusiv a toate generatiile trecute , cat de
    cat adnotate in amintirile nescrise ale familiei-”pasiunea”pentru aceasta
    problema ar trebui sa fie ca si inexistenta, insa istoria tarilor
    “retrogade”, monarhiste ,in comparatie cu istoria tarii noastre
    - referindu-ne chiar si numai la aspectele pur practice- dovedeste
    de peste o suta de ani (desi nu ar fi eronat sa extindem aceasta
    declaratie chiar la sute de ani) si -cu atat mai mult si mai intens, mai
    imposibil de negat in ultimii 80 de ani cu subliniere pentru ultimii 20 ani-
    ca “omul este cel care sfinteste locul” insa rezultatele vor fi logice si pe
    masura, daca locul sfiintit este gresit ales, iar pentru a face translatia
    necesara, aici, “locul” este de fapt cadrul, sistemul in care omul isi va
    desfarsura activitatea pentru asi transforma in realitate dorintele, visele,
    planurile pe carea le-a avut la momentul “sfintirii”locului.
    Din literatura nationala cat si cea universala stim ca metaforele permit
    asemanarea, compararea unei natzii, a unui popor, cu orice: cu soarele,
    luna, cu puteri cosmice,entitati fantasmagorice s.a.m.d.
    Dar ce ar fi sa comparam o natie, un popor, chiar daca prin reductie, cu un
    singur om, care pana la urma este elementul de baza al unei natzii si chiar daca o tara ar exista geografic,insa fara oameni, ea nu ar insemna nimic, pentru simplul motiv
    ca nu ar avea cine sa o constientizeze, ca existenta.Deci, haideti sa comparam
    Romania cu un om de orice grad social, care a avut insa un accident si si-a
    rupt un os, la o mana sau un picior(pentru simplificare).Ce va face el? In cazul ca este vorba de timpurile moderne se va duce la un medic, in timpurile vechi se va duce la un vraci sau (accidentat intr-o padure intinsa) el singur
    -instinctual- va face cea ce cei doi amintiti mai sus, ar face: va gasi cateva crengute de
    lemn cat mai tare si singur i-si va confectiona o atela, isi va alinia oasele rupte , le va lega zdravan in acele stinghiute si astfel va putea iesi din padure iar in
    timp, osul rup, mentinut cap la cap, se va suda la loc si respectivul va putea
    reveni la activitatea lui obisnuita in cateva luni. Dar daca nu va proceda
    asa? Raspunsurile sunt multiple, insa il vom lua in discutie doar pe cel care
    reprezinta doar cea mai usoara consecinta: oasele, nealiniate, cu chiu,cu vai,
    se
    vor suda pana la urma, insa indivdul va schiopa pentru tot restul vietii sale,
    nu va mai putea (prin activitatea sa) fi cotat ca si inainte si destul de
    probabil, va fi privit cu o oarecare reticenta de ceilalti.Exact acest lucru s-a intamplat si cu Romania, care a fost fracturata , odata cu schimbarea regimului monarhic cu unul “democratic” schimbare efectuata prin forta si santaj.Insa Dumnezeu( pentru cei care cred ) Karma, sau pura intamplare, in 1989, dupa aproape 50 de ani de schiopatat national,ne-a dat sansa istorica, unica si de nesperat inainte, ca singuri sa ne lecuim piciorul rupt, si anume sa punem cap la cap cele 2 capete de oase rupte si astfel sa putem ajunge la
    performantele(economice,juridice, sociale generale) ale celorlate natii care nu au au avut nesansa sa fie
    “accidentate” cum Romania, a fost.Si totusi, noi romanii si nu “fortele oculte
    din exterior”or “agenturili straine” am ales (de cateva ori) dupa “89 sa fim
    in continuare schiopi si astfel in loc sa ne putem lucra manosul pamant, cu care
    am fost binecuvantati de natura(de Dumnezeu , pentru cei care vor asa), pentru
    a “ajunge din urma” natiile prospere, am inceput mai degraba sa cersim la ei,
    sa furam, sa talharim sau sa fim sclavii lor.
    Nu este nici o umbra de indoiala ca acesta este adevarul pur, chiar daca unora
    nu le pica bine, indiferent de motivele lor personale sau de grup.Dealtfel din cele 2 milioane de romani plecati din tara dupa “89, cel putin 80% muncesc de obicei sub calificarea lor si in general sunt platiti mai putin, uneori trec prin situatii
    sociale mai mult decat deplorabile,insa nici picati cu ceara nu ar recunoaste
    starea de lucruri,in general mimeaza o bunastare si o situatie sociala pe care o pot totusi atinge, dar nicidecum fara indelungi ani de munca grea si
    respectivele
    situatii amintite(este adevarat insa ca, comparat cu Ro. se fac mai multi bani
    insa numai fiecare in parte stie daca sacrificiile respective se merita).
    Asta face parte- mai mult ca la alte popoare- din tipologia romaneasca si nu
    poate fi invinsa cu usurinta. Intrebarea este, insa :nu credeti ca suntem
    deja cu timpul trecut (totusi, mai bine mai tarziu decat niciodata) ca sa ne
    adunam
    istoric si sa ne reparam piciorul rupt, sa avem apoi curajul, mandria ,dar mai
    ales dreptul sa ne ridicam intre natiile ajunse pe adevaratele culmi ale
    prosperitatii si justitiei sociale? Cea ce este un paradox, este ca sute de mii de romani (nu neaparat doar de 18 ani) muncesc in tari monarhice (unde,intr-adevar, sunt
    tratati si platiti mai bine decat in alte tari, o alta dovada a superioritatii
    sistemului monarhic, care se bazeaza pe realul respect fata de fiinta umana si nu pe cel declamativ si urmare nu directa a unui ordin al casei egale, ci urmare a interactiunii directe dintre populatia bastinasa- cu aspiratiile lor sociale implinite si/mai ales, implinite, datorita sistemului monarhic- si “emigranti”)
    dar cand se intorc acasa(ei,familiile si prietenii lor), sau voteaza in tarile
    respective, aleg ,mereu, pe aceiasi, care, de acum e dovedit, au interese ca
    Romania sa ramana o tara cu-macar- un picior rupt.

    Iata de ce, consider ca de actualitate, a privi in istoria trecuta si recenta a noastra, in paralel cu cea a natiilor care “s-au incapatanat” sa ramana blocate in istorie, cu regi sau regine (sau imparati), iar republicarea articolului de mai jos reprezinta modul meu de a spune “Buna ziua” tuturor romanilor, inclusiv celor care urasc monarhia(rational sau visceral) si carora le sugerez sa
    priveasca acest lucru doar cu un ochi critic, practic si nu emotiv , ca in cazul “regele e strain”( si casa regala a Norvegiei isi are obarsia tot in Germania iar Norvegia,
    la toate topurile pozitive este intre primele 5 tari de pe mapamond),sau ca
    “regele e de neatins,iar populatia este intr-un status de slugarnicie”,pentru
    ca -stim cu totii- ca regii si reginele actuali sunt mult mai populari decat
    multi presedinti, iar Spania s-a ridicat din nou intre natiile prospere,
    incepandcu anul revenirii tarii la sistemul monarhic.

    In Romania, ca in multe alte tari care se confrunta cu probleme economice
    serioase cronice, mai direct zis , pauperizare la scara intinsa,in fondul
    problemei ,invariabil,se regaseste criza continua politica, politica care ,in
    toate societatile trecute sau actuale defineste atat economicul unei tari,
    natii,cat si profilul social general.Nu mai e nici un secret ca aderarea la
    comunitatzi economice internationale (continentale,regionale sau mondiale) poate
    aduce o imbunatatzire -chiar subtantiala- in bunastarea generala a populatiei
    unei natii,dar aceasta nu poate continua prea mult in timp , daca local- in tara
    respectiva, aici Romania- sistemul politic cuplat cu managementul economic,nu
    face eforturi, chiar sacrificii, sa aduca tara pe un drum economic sanatos,
    adica in care productia sa fie eficienta prin pretul de cost si grad de
    productivitate ,mai mult decat acceptabila calitativ si abundenta
    cantitativ,iar distribuirea profitului sa se faca in mod echitabil.Nu e
    deasemeni nici un secret ca Romania postdecembrista ,sub masca unei
    democratizari de tip occidental, a importat ( din occident) mai mult decat
    democratzie in sine , un imperialism economic extrem de agresiv( bazat in
    special pe vanzare de bunuri produse in alte tari, sau loco insa sub patronaj
    strain), care-alaturi de alti factori- in mai putin de cativa ani, a dus la o
    polarizare economica in special, din care deriva polarizarea sociala in
    general, nemaiintalnita nici chiar in perioada antebelica. Mai precis spus,
    peste noapte, s-a creat o oligarhie economica (cuplata pe persoane politice) in care un singur individ a acumulat sute de milioane( de euro,ca sa ne referim la moneda actuala cea mai puternica) in timp ce milioane de cetateni au saracit
    rapid si atat de intens incat magazinele cu haine vechi, au devenit parte din
    cotidian iar speranta ridicarii nivelului de trai a ajuns loteria.Dar ce sta la baza acestei stari generale -pentru prea multi, desperate- nu este nimic
    altceva decat coruptia si aranjamente mafiotice la nivel guvernamental, atat la
    centru cat si in teritoriu. Situatia aceasta este atat de acuta prin intindere
    in spatiu (mioritic) si atat de cronica deja, daca ne raportam la cealalata
    dimensiune, timpul, incat omul obisnuit,s-a resemnat si a pierdut chiar si
    speranta ca lucrurile se mai pot indrepta.Exista desigur, grupuri sau indivizi
    izolatzi care aduc zilnic aceasta problema pe tapetul public si vin cu solutii,
    insa caracatitza coruptiei e atat de mare, atat de organizata si atat de
    puternica,incat sufoca rapid aceste incercari de normalizare a politicii
    roamanesti, care este -fara dubiu- raspunzatoare de intreaga situatie creata si
    perpetuata in Romania.Intrebarile , cum sa se faca redresarea, exista peste
    tot,raspunsuri de asemeni,insa punerea in practica e …simpla teorie.De ce?
    Pentru ca,coruptia nu este numai la nivele inalte -care, de departe este cel mai periculos lucru pentru o societate- dar este infiltrata chiar in patura sociala cea mai de jos.Un director corupt, de la o interprindere mica, deobicei
    incompetent , hot si lipsit in general de caracteristici morale, nu poate
    supravietui in functie daca nu e sustinut de diversi alti, inclusiv -macar
    catziva – muncitori din intreprinderea respectiva.Folosirea cuvantului “catziva”
    creaza- poate – perceptia ca fenomenul este extrem de restrans, insa in
    realitate este extrem de intins, acest lucru regasindu-se din plin intr-un numar
    imens de unitatzi comerciale(indiferent de profil, productie, desfacere
    etc.)sistem educational, sanatate, s.a.m.d.,folosind cifre, putem spune ca in
    acest sistem vicios ,nesanatos, sunt inglobati poate chiar peste un milion de
    cetateni, unii dintre ei facand acest joc chiar si pentru un extrem de mic
    profit (ilegal, absolut, chiar daca are alura legalitatzii).A porni o lupta
    generala impotriva acestei situatii este egal cu a porni la lupta impotriva
    vantului sau apelor marii, este absolut absurd si nonsens, mai ales- repet, mai
    ales- ca institutiile care ar trebui sa duca aceasta lupta, sunt profund
    infiltatate, ele insele, de indivizi corupti , pusi cu orice pretz, pe
    capatuiala.In sfarsit, se poate spune ca aceast cancer social, coruptia, este,nu o exceptie ci o regula,din pacate secular cronica si ajunsa la grad de
    mentalitate populara.Singura solutie practica de a indrepta lucrurile, se
    regaseste in doua proverbe romanesti ” Pestele se impute de la cap” combinat cu al doilea,”Raul trebuie taiat din radacina”.Desi aparent , radacina ar fi grupul
    celor “de jos” intrati in acest cerc al coruptiei, realitatea este , ca in
    sistemul politic, varful reprezinta radacina.Si, in toate administratiile
    cunoscut de noi,cetateni inca in viatza( nu facem referire la istoria mai
    recenta sau de mult trecuta , cunoscuta din cartzi) ,pornind cu cea imediat
    postbelica si culminand cu dictatura criminala ceausista, observam usor ca in
    toate aceste administratii, coruptia , minciuna ,razbunarea politica,
    dezinformarea, etc. etc. au fost si raman trasaturi de baza ale
    stabilimentului.Iar in cazul fostului presedinte Iliescu,ranchiuna adanca si
    razbunarea personala ,au culminat cu executarea ilegala si prematura a cuplului ceausist,tocmai pentru a a-si satisface dorinta criminala de razbunare personala si- in acelasi timp-pentru a bloca aducera la lumina- pentru eternitate- a unor adevaruri cunoscute-foarte posibil- numai de cuplul dictator.Presedintia lui Constantinescu, bazata mai mult pe infatuare personala si dezavuare a unui
    sistem fost legal in Romania( regalitatea) ,frica de actiune civica, a dus la
    cufundarea si mai adanca a tarii in mocirla in care inca se zbate tara si la
    aceasta data.Lupta actuala a presedintiei cu diferse parti ale eshicherului
    politic romanesc , mentine nivelul de trai al romanilor la cele mai joase cote
    in randul tarilor fost comuniste,chiar si speranta de mai bine abia mai
    palpaie.Revenind la solutia eradicarii aceste stari de lucruri, trebuie
    subliniat inca o data ca radacina raului in Romania, este de fapt capul
    pestelui, si lucrurile se vor indrepta – nu peste noapte, dar se vor indrepta-
    odata cu retezarea capului imputit si inlocuirea cu unul sanatos, aceasta nu
    presupune doar inlocuirea unei persoane,- a presedintelui,care din orice parte
    ar veni ramane tributara unui grup social- ci cu inlocuirea sistemului care e
    dovedit ca are extrem de mari deficiente si ca nu poate fi tratat de multimea de
    boli, atata timp cat otrava vine din interior,din propiul organism .In opinia
    mea,regaliatatea este singura garantie a unei vieti economice si -in general-
    sociale, sanatoase, iar traditia romanilor de mii de ani este monarhia, plus ca, avem exemple concrete de natii conduse de case regale ” demodate, in afara
    istoriei” etc,care nu numai ca ” o duc bine” dar sunt chiar in varful piramidei bunastarii.Trebuie sa fii idiot sau rauvoitor din cale afara sa nu vezi si sa
    recunosti ca Belgia, Suedia, Olanda,Japonia s.a.m.d. sunt tarile cu cele mai
    prospere economii din lume(evaluat inclusiv ,si prin ajutorul social oferit
    paturii sarace) iar Spania ,care a revenit la sistemul regalitatii (indepartat
    nu prea mult timp inainte de a fi fost abolit si in Romania) intr-un timp record
    a ajuns in randul tarilor enumerate mai sus,aceasta tara devenind ,in ultimii
    ani, un paradis pentru cautatorii de viata mai buna, chiar si pentru unii din
    tarile vestice.O mentalitate populara bazata pe idea ca “ne descurcam” cu datul
    de shpaga,cu mica invarteala si cu furtishagul,au facut si vor face ca
    bunastarea generala sa fie doar un deziderat si niciodata un fapt.Dar pentru a
    atinge acest deziderat trebuie sa intelegem ca o casa buna are un arhitect bun,
    un plan bun, un model bun si verificat. Modelul il avem in situatia tarilor
    enumerate mai sus, cea ce ne lipseste -cel putin aparent- este curajul si
    onestitatea de a recunoaste aceste lucruri si a incerca, cea ce , de fapt, nu
    este deloc nou sub soare, cea ce de fapt , apartine de sute de ani acestui neam si tinut ,romanii si Romania, inca din vremurile antice,cand ne numeam daci.Nu am sa fac nici o disertatie asupra avantajelor regalitatii ereditare sau constitutionale, totusi , daca facem referire chiar la Biblie observam ca regii Izraelului, cei mai multi,nu erau ereditari.Consideratia mea este ca pentru Romania monarhia constitutionala ar fi cea mai benifica,regele sau regina( pentru a nu fi nici urma de discriminare sexuala) putand fi ales/aleasa (pe baza unor preconditii si reguli bine gandite, rationale) pe viata dar in acelasi timp putand fi demisi la constatarea dovedita ca si-au depasit -in negativ-
    atributele oferite si impuse de lege.Monarhia constitutionala va oferi o
    stabilitate politica solida, care va sta la baza dezvoltarii economice ,iar
    administratia regala, neutra, va fi tamponul si arbitrul luptei politice a
    partidelor, care nu dovedesc o democratie cu nimic mai solida daca sunt cu mult
    mai multe de 3-4.Regele sau regina, in opinia mea poate fi orice cetatean cu
    drept de vot care depaseste conditiile generale de candidatura: numai cetatenie romana, cazier judiciar curat, examen medical fizic si mental trecut fara nici cea mai mica dificultate,absolvent de liceu si minimum 2 -3 ani de invatamant superior sau echivalent, o limba straina de circulatie internationala cunoscuta mai mult decat bine,neafiliat politic,sau macar disident al unui partid , fara a se mai fi inregistrat in altul, apartenenta religioasa neutra,cunoscut in media
    -chiar si numai locala-ca activist al drepturilor si libertatilor
    cetatenesti.Acestea ar fi -in opinia mea- conditiile generale de candidatura,
    dar tot in opinia mea ,ar fi de adaugat verificarea oficiala asupra raportului
    subiectului cu alcoolul, drogurile si fumatul, si desi aceste aspecte par a
    aduce atingere vietii private, totusi ele -neverificate-ar putea avea o
    importanta majora in cazul luarii deciziilor in criza.Nu mai este o problema de
    ghicit ca un fumator tanar chiar, in timp, i-si aduce prejudicii serioase
    sanatatii iar tara are dreptul -si obligatia ,in acelas timp-la un rege/regina
    sanatosi care pot efectua serviciul in conditii de stress fara a recurge la
    medicatie sau spitalizare,iar alcolul abuzat- chiar si in trecut- ca si
    drogurile , lasa urmari permanente – uzual inaparente in conditii obisnuite-
    asupra facultatilor mentale si a sanatatii generale.Al doilea motiv care ar
    impune si aceste conditii ca eliminatorii (daca nu sunt satisfacute) este faptul
    ca ,casa regala TREBUIE sa fie un model pentru intreaga societate si mai ales
    pentru tinerele generatii care vin, si care, in urma occidentalizarii
    neselective, au de infruntat serioase probleme in viata personala si sociala.Un
    rege, obligatoriu si sotia, sau o regina , obligatoriu si sotul, care nu sunt
    fumatori nu au avut si nu au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de
    noroc, nu pot fi decat cel mai serios si atractiv model pentru copiii proveniti
    chiar si din familii cu aceste probleme. Ori se stie, ca orice invatatura are
    roade bune daca cel care o raspandeste, el insusi o aplica zi de zi, cu
    seriozitate si nu numai o propavaduieste.Un rege si/sau o regina (ca de altfel
    si un presedinte de tara) sunt perceputi ca persoana cu cel mai inalt grad de
    moralitate si instructie civica si daca este adevarat, masele deobicei ii
    urmeaza pe acestia iar rezultatele benefice nu se lasa prea mult asteptate, asa
    cum in caz contrar, un conducator de tara corupt sau cu deficiente morale sau de
    comportament, induc in randul maselor cel putin confuzie ,delasare si chiar
    nesiguranta , dar destul de frecvent, riscul cel mai mare este pauperzarea pe
    scara larga si cresterea criminalitatii, ca rezultat direct al saraciei si
    indirect ca rezultat al lipsei de control al fortelor de ordine- si in general
    al sistemului juridic- care devin -ca si primul om al tarii- corupte.Coruptia se
    propaga cel mai rapid de sus in jos, ca un cancer de la celula la celula, aici
    de la om la om, pe scara ierarhica, iar – cum bine stim- un presedinte ,
    exponent al unui partid politic, este imposibil ca sa nu i se ivesca ocazia sa
    fie impins, fortat,sa plateasca pentru faptul ca a fost propulsat in sus, iar
    aceasta plata, “favoare” va fi ceruta- aproape fara exceptie- in afara legii,
    tocmai pentru a ascunde sau musamaliza o situatie ilicita sau chiar numai
    prejudiciatoare sub alte aspecte.In sfarsit, cum spuneam si altadata,se zice
    ca republica e un model de guvernare nou, insa stim bine ca e mai veche de doua
    mii de ani, iar daca pentru multe sute de ani a disparut de pe harta politica a
    lumii este tocmai pentru ca s-a dovedit a fi foarte vulnerabila la coruptie,
    flagel care realmente poate distruge un popor.Sunt convins ca -poate- multi din
    cei care citesc acest articol,le repunga gandul de a avea un rege (sau si mai
    rau, regina!) in subconstient, aceasta fiind tradus “regele are drepturi
    supreme iar noi suntem sclavi !”, cea ce face ca sangele sa coloreze obrazul in scarlet, adrenalina sa tasneasca prin toti porii , iar ratiunea albastra sa fie impinsa in afara oricarei discutii.In realitate ,monarhiile de azi sunt cu mult mai populare atat in propiile tari cat si in afara, decat orice presedintie in propiile lor tari, iar legatura si raporturile dintre cetateanul “umil” si rege sunt mult mai calde si mai cordiale decat ne putem imagina.Desigur ca acest
    lucru are valoarea sa, insa cel mai important lucru ramane daca ” supusii
    altetei sale regale” ( adica poporul de rand) au un loc de munca decent si bine
    platit, daca au mancare mai mult decat suficienta, apa calda permanent, si un
    automobil chiar de mic litraj.Iar cum bine stim, acum dupa “89, si dupa cum
    banuiam destul de aproape de adevar, inainte de “89, toate acestea erau si sunt
    realitati indiscutabile in tarile occidentale dar mai ales in cele cu
    monarhii.Se spune ca fiecare popor are soarta pe care o merita.Partial, este
    adevarat, insa toate popoarele merita sa traiasca in bunastare,problema este
    daca invatatorii neamului sunt onesti si nu sunt vanduti unei ideologii sau
    alteia, pentru avantaje materiale sau pur si simplu din “mandrie patriotica” sau
    alte lozinci cu iz patriotard care au scopul de a bloca pe multi sa gandeasca
    independent, sau chiar de ai rusina, pe cei care o fac.Concluzia mea,cu privire la forma de guvernamant , pentru toate tarile, dar aici, pentru Romania, este ca monarhia constitutionala ar scuti natiile de multe din necazurile si problemele cu care se confrunta de peste un secol.Dupa cum se stie din media internationala,in toate tarile cu forma de guvernamant Republica (presedintie) alegerile prezidentiale -la 4,la 5 sau 8 ani- nu numai ca consuma resurse
    financiare in mod inutil, insa – si este extrem de important- pentru motive
    aproape viscerale, in populatie se produce o diviziune adanca, marcata de
    agresivitate verbala si chiar fizica, si nu numai intre grupuri sociale dar
    chiar si in cadrul familiilor.Poate ca psihologia acestui mecanism nu este greu de descifrat,insa in mare se poate vorbi de o mandrie si prejudecata exacerbate care au ca subiect in primul rand persoana in cauza, votantul -si nu cel “de ales”- care o data ce si-a declarat adeziunea si sprijinul pentru un anume candidat (la presedintie) nici cele mai valabile argumente nu-l vor face sa-si schimbe opinia, pentru ca astfel el ar trebui sa recunoasca ca EL,- niciodata EL- a gresit! Prejudecata vine din faptul ca ne facem o parere despre un
    candidat din aparenta acestuia si din modul de exprimare,din generozitatea
    regala (de data aceasta) cu care promite mii si mii de lucruri si- din mare
    nefericire- nu prin analizarea trecutului acestui individ si a actiunilor
    prezente care sunt de fapt oglinda nevenetiana a caracterului.Cea ce mai e de
    remarcat este faptul ca cobarand la ceilalti “alesi”( senatori , reprezentanti)
    pasiunile se domolesc, chiar rapid, pe cand ,fiind in discutie omul pentru
    postul suprem, pasiunile clocotesc ajungand la extrem, manifestate prin injurii
    si insulte, maltratari fizice si chiar omucidere.Aceste acte nu se intalnesc la
    alegerile parlamentare din nici o tara cu monarhie ca si forma de guvernamant,si
    nu s-ar intampla nici in Romania daca tara ar fi condusa de o administratie
    regala care are si ar avea tot interesul sa mentina stabilitate in toate
    domeniile si la toate nivelele, chiar si pentru simplul motiv doar pentru a-si
    asigura continuitatea pe tronul tarii pana la limita maxima.Un alt aspect , din
    ce in ce mai demonstrabil in timp, inclusiv (si mai ales) la republicile cu
    democratie, este alunecarea spre dictatura fie sub acoperirea de satisfacere a
    “spatiului vital”(Germania inceputului secolului trecut) fie pentru “apararea
    victoriilor revolutionare”( Rusia -URSS-ul stalinist al secolului trecut),fie
    pentru contracararea “imperialismului mondial”(Korea de Nord a zilelor noastre)
    incercari similare in America de Sud(in trecut si in prezent) si intr-un mod
    sofisticat in SUA zilelor noastre .Cea ce este de remarcat, ar fi ca mai toate
    aceste dictaturi afisate sau mascate ,nu numai ca aduc o multime de probleme in
    interiorul propiilor societati, insa prin forta armata -pe motivatii false-
    intervin in tari diverse fie ocupandu-le , fie producandu-le seisme sociale
    care, realmente, aduc asupra poporului respectiv iadul veritabil. In acest
    context,”international” e interesant de remarcat ca in ultima suta de ani
    monarhiile au tendinta reala de a fi adevarati slujitori ai poporului, pe cand
    guvernele prezidentiale devin tot mai agresive atat pe plan intern dar si
    extern, atat in plafonarea sau chiar reducerea nivelului de trai al populatiei
    dar si prin abuzuri grave impotriva drepturilor cetatenesti. Nu am enumerat la
    acest capitol dictatura din Romania postbelica, nu pentru ca nu ar fi existat,
    ci pentru ca a fost o dictatura ceva mai aparte, “dictatura proletariatului”,iar
    Romania datorita fiasco-ului economic total si aproape din start, nu ar fi putut
    sa intervina armat in nici o alta tara , nici pentru o singura zi.Nu e nici un
    dubiu asupra faptului ca dictatura de o jumatate de secol din Romania a fost una
    dintre cele mai urate din istoria omenirii, fiind sustinuta prin segregare
    economica (chiar daca saracia era plenipotentiala ,totusi anumite paturi ,grupe
    sociale erau apropape sclavagizate) dusa la extrem- cum bine stim- de
    ex-presedintele Iliescu ( primul presedinte “democrat”) prin actul oficial de
    instigarea la omucidere a unor grupe sociale impotriva altora.Se spune ca
    regele( guvernarea monarhica) ar fi lasate de Dumnezeu ; noi nu stim daca e
    adevarat sau nu, insa cea ce stim clar este ca desi tarile cu monarhii ,nu sunt in fiecare zi cap de afis in stirile ziarelor sau televiziunilor,ele sunt
    constant adnotate cu plus, iar linistea lor -inclusiv si cea aparenta- e
    dublata de o viata dusa in indestulare modesta si neprovocatoare,in care
    cetateanul de rand,”umil supus al Majestatii Sale” i-si traieste in tihna si din plin, visele.

  8. U R A N U S Says:

    CONSPIRATIA TACERII.

    Multe luni in urma am descoperit un site romanesc, “Altermedia.
    info”(AlterMedia Romania (fondata 2002), care banuiesc ca
    prin titulatura voia sa sugereze o media alternativa , desi mai
    apoi , am constatat ca, in realitate, sensul este de Media
    Alterata, si nu doar cu sensul de modificata , dar chiar de
    mistificata.
    Motto-ul lor lor este o maxima din Oliver Cromwell, si anume,
    “Increde-te in Dumnezeu si tine-ti praful de pusca la adapost
    de umezeala”, cea ce poate fi interpretat in cateva feluri, insa,
    se pare, ca sensul dorit de ei a fi inteles, este ca Dumnezeu
    te ajuta daca pui si tu umarul, sau printr-o zicala romaneasca,
    “Dumnezeu iti aduce sacii la usa , dar nu ti-i baga si in casa”.
    Totusi, aceasta maxima se poate interpreta si ca un fapt mai
    practic, si anume ca daca Dumnezeu exista, El insusi nu
    poate lupta impotriva legilor naturii (umezirea prafului de
    pusca-extrem de sensibil- tinut in umezeala; fara sa mai
    adaugam ca praful de pusca “este inventia diavolului!”),sau
    pur si simplu ca Dumnezeu nu exista, si atunci noi oamenii
    trebuie sa invatam sa tinem piept vicisitudinilor naturii, sau
    oricum, efectelor naturii, care , de la caz la caz, pot fi
    bune, sau daunatoare. Totusi, dupa continutul paginilor acestui
    site, ramanem la prima concluzie, ca propietarii sau
    administratorii acestui site, doresc a inocula si pe aceasta
    cale ca Dumnezeu exista, altfel nu se poate explica existenta
    a tone de maculatura (pe site) in care popi cu cuvant mieros,
    sau voluntari adaptati imediat”dupa chipul si asemanarea sa”,
    insira baliverne despre cum lucreaza divinitatea, printr-o limba
    care pana mai ieri macar se putea numi “limba de lemn”, si
    pare ca se adreseaza celor din epoca de piatra,oricum, la
    aceste timpuri se poate numi limba non-sens.Dar nu putem
    insa a contesta dreptul oricui de a scrie orice, de unde eu
    insumi am purces sa dau un raspuns la unul din aceste
    articole “divine” si am incercat sa public un mai vechi articol
    al meu, “Perpetua Dilema” insa nu am avut nici un succes,
    “moderarea” nefiind reusita ! Mai tarziu am incercat sa ma
    inregistrez ca membru, insa nu se mai primeau “cereri”.
    Cateva zile in urma, uitandu-ma peste titlurile lor am gasit unul
    care ma interesa, si anume un articol despre ziua de
    independenta a Romaniei, pe care l-am si citit, si am ramas
    uimit de tonul mai mult grosolan folosit de “autor”, care -printre
    altele- folosea intens atacul la persoana (personajele istorice
    ale Casei Regale din timpul monarhiei romanesti) pentru a
    nivela spre “0″ meritele institutiei, pe care autorul o desfinteaza
    incepand cu primul cuvant. Mai mult, autorul, aduce un
    prejudiciu hainei militare, pentru ca el este ofiter de rezerva, si
    un ofiter al oricarei armate, poate fi ferm si dur, insa trebuie sa
    ramana politicos si tributar adevarului, acest autor, arogandu-si
    dreptul de licente istorice (chiar cu trimiteri, la alti autori, de
    aceiasi teapa, cei mai multi),iar limbajul folosit (in special de
    un ofiter -spune el - “superior”?) este dea dreptul mizerabil.In
    zece -cinsprezece randuri, am lasat un comentariu, la care un
    alt user (care semneaza ANONIM) a raspuns, dovedind ca este
    adeptul sistemului de guvernare tip republica( pentru care nu-i
    pot reprosa nimic, oricine are dreptul la o opinie)insa i-am dat
    un raspuns foarte coerent la care el a venit cu un raspuns in
    care deja se vedea o oarecare iritare ca nu poate combate
    substanta raspunsului meu, de unde din prima propozitie, a
    facut o remarca la forma raspunsului meu(inutila, neputand fi
    sustinuta), iar in urmatoarea zi (Iunie 9, 2010, in jurul orei 1:00
    pm, adica ca de obicei) am postat un scurt raspuns, insa foarte
    concis, care nu a fost postat, desi , a fost “in asteptarea
    moderatiei” pana la aceasta data si ora, desi conform
    propiilor reguli ale site-ului, “responsabilitatea continutului
    comentariilor apartine, in intregime, celui ce posteaza”,
    banuiesc, cu rezervele de rigoare, cand limbajul folosit este in
    afara celui civilizat, iar din cele de mai jos, se poate vedea ca
    comentariul meu era extrem de politicos si plin de curtoazie,
    insa la fel de elocvent in demonstrarea punctului meu de
    vedere (promonarhist), cea ce se pare ca nu ar mai fi dat
    sansa de replica nimanui, decat in termenii folosit de “autorul”
    initial al articolului dezbatut.Iata mai jos comentariile respective”
    pe care am incercat sa-l postez din nou pe 10 iunie ,20210,
    cu acelasi “success”! Adica NU!
    —————————————————
    • Anonim // Jun 6, 2010 at 11:37 pm
    @U R A N U S:
    Nu vi se pare simptomatic ca, practic, toate tarile, europene si nu numai, care, in etape diferite, au renuntat la monarhie nu o regreta? Majoritatea acestora sint foarte prospere.
    Nu vi se pare simptomatic ca, in chiar traditionalista si stabila Mare Britanie, monarhia este contestata?
    Ramine exemplara stabilitatea tarilor scandinave. Printre ele se afla si republicile Finlanda si Islanda. Nu vi se pare deci concludent ca nu forma de guvernamint este decisiva?
    • 23 U R A N U S // Jun 8, 2010 at 8:05 pm
    “Majoritatea acestora sunt foarte prospere”.Chiar asa sa fie?Unde punem Ro. Bulgaria , Albania si tarile baltice? Deci nu este chiar asa, dar chiar daca ar fi, in contrapartida, TOATE tarile monarhice sunt foarte prospere si sunt in top ten pe mapamond.Despre Anglia lucrurile sunt clare: este singurul imperiu din istorie care a rezistat timpului, iar faptul ca exista si contestatari (probabil sub 1%)doar confirma ca este o democratie autentica; daca ziceati ca “este pe duca”, intr-adevar aveam ce discuta. Dar nu este simptomantica ca tari mari si puternice (poate chiar mai puternice ca Anglia), Canada , Australia, Noua Zeelanda, nici prin gand nu le trece sa iasa de sub “dominatia” engleza? Chiar si cele mici, la fel?(Gibraltar ,insulele Falkland-Malvines, vecine cu Argentina,etc.) ca sa nu detailam despre Bermuda care are cel mai inalt venit pe cap./loc, in lume, urmata tot de alte monarhii (una araba , apoi Luxembourgul), care si ea este tot dominion englez. Daca ne uitam pe harta , nu exista continent sa nu aiba o tara care sa nu fie incorporata in UK , tari care prefera sa ramana in aceasta postura.
    Sigur ca tarile scandinave sunt exemplare, inclusiv Finlanda, iar aceasta s- a dezvoltat normal, pentru ca dupa abolirea monarhiei, (1919) tara a pastrat aceleasi relatii economice si sociale, ramase din timpul vechii uniuni cu Danemarca(monarhie) si mai noi cu Suedia (tot monarhie), fara sa comentam prea mult si imediata vecinatate geografica: daca Romania ar fi fost vecina cu Franta si Germania, obligatoriu ar fi fost impinsa in directia celor doua, asa cum a fost impinsa in sensul cerut de vecinii reali.
    Iar Islanda, este prima tara din lume care a dat faliment(Asta nu inseamna ca mor de foame) dar spune ceva despre sistem, nu?
    Asa ca mi se pare extrem de concludent ca forma de guvernamant este foarte decisiva, avand in vedere (specific pt Ro.) ca Ro a stralucit in lume doar o data:in perioada interbelica, iar toate dezastrele, le-a cunoscut de la instalarea republicii, “demodate” istoric! Insa sa nu uitam ca prima republica a functionat(jalnic) cu 2 mii de ani in urma (Roma) si tocmai pentru aceasta nu a rezistat, pentru ca s-a dovedit extrem de vulnerabila coruptiei, ciuma care face ravagii in mai toate republicile, si care este o cale sigura de a distruge o natie sau a o tine la linia de plutire, in cel mai bun caz.Si mai este ceva de spus: sunt lucruri care merg la o natie si nu merg la alta, deci de ce sa nu apelam la modelul care a mers la noi si merge excelent si la o alta tara care s-a reantors la Monarhie, Spania? Parca exista o vorba:”Cine nu-si respecta trecutul, nu are viitor”
    • 24 Anonim // Jun 8, 2010 at 9:59 pm
    @U R A N U S:
    Fac abstractie de incoerenta textului dumneavoastra.
    Tarile citate depind doar formal de Marea Britanie, practic fiind republici.
    Enumerati va rog primele 10 tari sa vedem cite sint monarhii.
    Monarhiile arabe sint state despotice, cu o prosperitate inechitabil repartizata, bazata numai pe exploatarea petrolului si nu pot fi date de exemplu.
    Ati omis monarhii asiatice si africane ca: Tailanda, Nepal (fosta), Bhutan, Lesotho, care nu exceleaza prin prosperitate si nici prin democratie.
    Romania, in perioada interbelica, a stralucit in primul rind prin coruptie si instabilitate, la fel ca astazi.
    Ar fi de preferat sa fim la fel de falimentari ca Islanda.
    Trecutul trebuie respectat dar numai in lumina adevarului.

    URANUS

    1) Daca tarile incriminate, depind doar “formal” de UK atunci
    ar fi mult mai usor pentru ele sa se desprinda de sub aceasta
    “tutela”, insa aceste tari nu sunt republici nici macar un singur
    mol, “practic” fiind cea ce sunt, adica democratii parlamentare
    al caror sef de stat este Regina Angliei, care este reprezentata
    de guvernatori generali sau guvernatori regali; aceste multe
    tari NU VOR sa-si capete “independenta” pentru ca acest
    Commonwealth(practic, 15 natii) ofera tuturor facilitati de toate
    felurile, adica populatiile sunt multumite cu nivelul lor de trai.

    2)Nu am sa ma duc sa caut ordinea exacta a acestor prime
    10 tari (desi, cinstit, nici in primele 20 de tari nu este deloc o
    bagatela, a fi)insa cu siguranta in top five sunt Luxembourg si
    Norvegia, iar in top ten, inca 2 sau 3 monarhii europene (de
    acord, sa lasam la o parte respectivele monarhii arabe),
    aceasta referire se face la venitul per capita si la serviciile
    sociale oferite populatiei, pentru ca daca ne referim la GDP,
    desigur ca tarile mari sunt pe primul loc, dar si in aceasta
    clasificare , imediat dupa USA, deci pe locul doi,este o tara
    cu mult mai mica - ca populatie si intindere- si cu mult mai
    putine resurse naturale chiar decat Romania, dar -cum se
    stie-Japonia,o monarhie, este singura tara din lume
    superindustrializata, si care
    este pe locul 2 ca GDP, printre altele, detinand si cea mai
    “mare” banca din lume;daca in primele 15 locuri la GDP sunt
    tarile mari, inclusiv India unde nivelul de trai este teribil, la
    venitul per capita(care este adevaratul indicator al nivelului
    de trai) , in primele 15-20 de tari sunt incluse mai toate
    monarhiile europene cat si Canada , Australia si Japonia.

    3)De acord din nou, monarhiile arabe nu pot fi reprezentative,
    inclusiv pe baza ca isi obtin veniturile din petrol, insa si
    Romania a avut petrol, insa autoproclamatul “sef al Statului”
    roman, a pompat milioane de barrili in armata germana, pana
    a fost stopat de Regele Mihai

    4) Desigur ca am omis respectivele monarhii asiatice si
    africane si cred ca nu sunt reprezentative (ca emiratele arabe)
    pentru ca aceste monarhii sunt doar intamplator monarhii,
    altfel chiar daca s-ar numi super republici, ar fi la fel.Insa
    as da un exemplu reprezentativ si anume Japonia (asiatic) si
    Congo Kinshasa(Africa), care pana in 1960 a fost sub dominatie
    belgiana si cu un real nivel de trai satisfacator, capitala
    respectiva avand cele mai multe autoturisme de superlux /cap
    locuitor, din lume, iar din 1960, de la declararea
    “independentei” , aceasta tara si-a”ajuns” din urma vecinele!
    Iar un exemplu de monarhie autentica (peste 400 de ani)
    africana, este micul regat Swaziland, inconjurat de Mozambic
    si Republica Sud Africana, acest mic regat avand un venit
    pe cap de loc. de peste 3 ori mai mare ca Mozambic, care
    are resurse naturale bune, si cam la jumatate din cel al
    RS Africane, care are imense resurse naturale.

    5)Romania , in perioada interbelica a stralucit prin
    independenta economica, era considerata “granarul Europei”
    Bucurestiul era adnotat ca “micul Paris” iar venitul pe cap de
    locuitor era pe locul 3 sau 4(din Europa) aproximativ ca al
    portughezilor si cehoslovacilor, iar romanii puteu circula
    liberi prin Europa. Coruptie, a fost, dar niciodata la nivelul de
    azi, iar coruptia este mai usor suportata intr-un stat prosper
    economic, asa cum -din nou- nu este Romania de azi,de ieri
    si de cand este republica.

    6) O tara care ajunge falimentara, este de preferat sa anunte
    acest faliment oficial, insa trebuie facuta neaparat remarca ca
    Islanda a falimentat (simplu spus) traind in prea mare lux, pe
    cand Romania este in aceasta situatie, fara a atinge nici
    macar nivelul de decenta.Fara a mai adauga ca situatia
    Romaniei este speciala (datorita imensei coruptii) si care
    spre deosebire-de ex.- de Grecia, va primi un tratament
    “special” , la “intinderea mainii”( de ajutor) din partea Europei
    si chiar a mapamondului

    7) De acord, trecutul trebuie respectat numai in lumina
    adevarului: Poate cineva sa conteste ca toate evenimentele
    majoare si pozitive ale Romaniei s-au derulat sub Monarhie?
    Si poate cineva sa nege ca toate dezastrele sau derulat
    si se deruleaza inca sub republica?

    PS Cine doreste sa citeasca toata “dezbaterea” cat si articolul initial, o poate face pe site-ul AlterMedia info.ro; nu am adus acel “articol” pe acest site, pentru ca limbajul folosit este teribil, si in general, toata facture site-ului denota un puternic xenofobism

  9. U R A N U S Says:

    MAREA CACEALMA.

    In sfarsit, dupa 20 de ani de “democratie originala”, chiar si cei mai
    indoctrinati sau cei mai rabdatori, trebuie sa fi inteles un lucru :si
    anume ca in Romania democratia (mai ales latura economica,
    adica prosperitatea pentru toti) nu poate fi implementata nu
    pentru ca nu ar fi conditii, ci pentru ca NU SE VREA! Acesta este
    adevarul, toate guvernele postdecembriste au taraganat reformele
    serioase, au sabotat interesele nationale, au lovit fara crutare in
    amaratul de nivel de trai al omului de rand, tocmai cu scopul unic,
    -niciodata recunoscut- ca populatia sa se “plictiseasca” (adica
    sa le iese pe nas!) de democratie si sa tanjeasca dupa dictatura
    in care , macar, “se lua lumina la toti” chiar daca nu in acelasi
    timp! Dupa “rezultatele” din toate domeniile, si dupa recentele
    sondaje de opinii, este clar ca populatia este aproape de pragul
    psihologic, de a se intoarce inapoi in timp, si de a vota un nou
    “carmaci”, pe viata si cu drepturi supreme! Asta s-a avut in vedere
    inainte de 16 Decembrie 1989, si asta s-a executat in continuare,
    toti presedintii si majoritatea fetelor simandicoase din politica
    romaneasca au fost si sunt parte intima a fostului partid unic(fie
    si numai ca prelungiri de generatia a doua,etc.), de unde
    dorinta lor de a continua “epoca de aur”, numai ca de data
    aceasta, cu ei in frunte, pe rand, nu cu un singur Ceausescu, care
    se facuse prea al dracului, chiar si cu ei!

    Dar nu numai atat, la orizont au aparut o multime de oportunitati
    la care Ceausescu nici nu s-a gandit vreodata, si anume
    vanzarea pe bucati a tot ce poate fi vandut, si depunerea
    miliardelor incasate in conturi straine, pe care-la o adica-
    detinatorul le poate urma oricand si poate sa se faca nevazut in
    multe din tarile exotice, unde “meniul case” este cati bani ai si
    nu cum i-ai facut! Intamplarea face ca tocmai in timpul acestui
    guvern sa cada sarcina de a taia “nodul gordian” ,si aceasta
    devine o necesitate din ce in ce mai stingenta, direct
    proportionala cu nemultumirea maselor si , la fel, cu insistentele
    insuportabile ale UE pentru implementarea reformelor, mai ales
    in justitie.Cu cat suntem mai departe de adevar, cu atat mai bine
    pentru guvern! Paradoxal, dar adevarat: guvernul face tot ce este
    posibil ca dezamagirea, iritarea si dezgustul UE sa ajunga la
    paroxism si sa scoata Romania din UE, cea e ar exonera de
    orice blam guvernul, care ar arunca totul in curtea UE! Este un
    plan secret, la fel de diabolic si care -pare- ca chiar va merge!
    Odata tara reinchisa in carapacea traditionala de dupa 1945,
    guvernul nu va mai avea de facut decat ancestralul gest, acela
    de a apuca cu amandoua mainile, fructul copt! Chiar daca o
    oarece opozitie se va ridica, se pare ca Armata -in noul context-
    va fi de partea guvernului, si un nou Tian Anmen se va desfasura
    pe plaiurile mioritice, de data aceasta! Pentru ca aceasta este
    singura scapare posibila, pentru guvernantii criminali, singura
    scapare de a da socoteala legala in fata unei noi guvernari
    (total diferite, onesta), sau-singura scapare- din fata maniei
    populare! Pentru ca daca guvernul nu va ingenunchia-la propiu-
    populatia, aceasta va spulbera in cele 4 vanturi , guvernul!

    Iar dupa toate “faptele de arme” savarsite (in cele mai dificile
    conditii posibile !), de miile de cetateni romani plecati afara,
    adaugat la faptele si mai eroice ale guvernului, putem fi siguri
    ca nici un guvern (sau populatie) european, nu va mai da nici
    o ceapa degerata pentru a ne mai ajuta inca o data! Timpul
    nostru este acum sau niciodata! Daca Romania va fi eliminata
    din structurile europene, vor trebui sa treaca multi ani pana cand
    va avea o noua sansa! Singura sansa este in aceste saptamani,
    in care guvernul trebuie desfintat si o noua structura trebuie sa
    guverneze tara, o structura care intelege ca distrugerea mafiilor
    din guvern si din afara, este singura sansa pentru intreaga
    populatie, care astfel va putea atinge semnificativ, cote
    apropiate de standardele UE si astfel romanii nu mai trebuie sa
    plece de acasa, iar UE nu trebuie sa se mai teama ca va lua
    o noua teapa de la guvernul romanesc, care imprumuta in
    nestire miliarde, “pentru reforme”, iar cand sunt intrebati unde
    sunt banii, ei se poarta tafnos, exact precum Karzai, care le
    spune franc, americanilor: “daca nu va convine, ma dau cu
    talibanii!”, iar guvernul romanesc sugereaza ca acelasi
    lucru va face si el, daca se tot insista pentru a se sti pe ce
    s-au cheltuit miliardele imprumutate! Desigur ca aluzia nu este
    despre talibanii afgani, ci despre talibanii autohtoni, deghizati
    in capitalisti si infiltrati in toate structurile guvernului central si
    regional.

    Romania a devenit ca o tabla de sah in care piesele de valoare
    au fost inlocuite cu prea multi nebuni sprijiniti-aparent- de
    baionete, iar de partea cealalalta, prea multi pioni.

    Intrebarea este in aer:cine va face mutarea decisiva?

  10. U R A N U S Says:

    SCRISOARE CATRE UN VIITOR MARESAL.

    Mi-ar fi placut ca aceasta scrisoare sa fie considerata desueta,
    sau sa nu mai fi fost deloc nevoie de a fi scrisa, insa realitatea
    starii nationale reclama aceste randuri si mult mai intens, reclama
    interventia energica a Armatei, pentru stoparea, stabilizarea si
    inceperea redresarii acestui dezastru cosmic in care Romania
    pluteste in deriva, condusa de acest (aceste ) guvern de orbeti.

    De curand am citit un articol “Romania se pregateste sa moara”,
    un lucru nu neaparat nou, ci doar o noua trecere in revista a unor
    realitati ultracronicizate, cea ce m-a interesat mai mult este insa
    un comentariu facut de BABA , care pune -in final- intrebarea de
    cel mai bun simt, intrebarea cheie, si anume:
    “…si astfel se naste intrebarea legitima despre utilitatea
    armatei romane.La ce foloseste?Pe cine serveste?Ce fac in
    schimbul salariului cu greu platit de contribuabil?…..”.

    Din motive necunoscute, insa din pacate, acesta se rezuma
    numai la intrebare si nu cauta (sau nu vrea sa dea)si raspunsul.
    Pentru ca raspunsul este simplu:Armata are obligatia, datoria
    legala si morala cat si mandria si onoarea militara sa

    APERE POPORUL SI NU TAGMA JEFUITORILOR, A
    GUVERNANTILOR SI MAFIILOR NATIONALE SI
    INTERNATIONALE, CARE CONDUC ACEASTA TARA( SPRE
    STADIUL FINAL AL DEZASTRULUI TOTAL) PRIN INTERMEDIUL
    ACESTOR CRIMINALI GENOCIDALI AI NATIEI, NUMIT GUVERN.

    De acea Armata , prin capetele sale conducatoare, trebuie sa
    gandeasca de 2 ori pe cine apara , pentru ca -asa cum spune
    Baba- au “salarii greu (si “grele”,n.a.), platite de contribuabil” si nu
    de guvern, salarii care pot fi platite si vor fi platite sub orice
    guvernare, insa numai atata timp cat contribuabilul- taranul de
    pe camp, minerul subteran si muncitorul din fabrica- vor munci si
    vor produce. Acestia sunt temeliile unei natii si nu excrocii infipti
    la carmuirea tarii si mentinuti prin minciuni, manipulari, invrajbiri
    intre partide si paturi sociale, cat si alte fraude de tot felul care-
    de acum este dovedit- vor sa distruga si integritatea statala a
    Romaniei, doar pentru a-si garnisi si mai bine conturile din banci
    straine si chiar pentru a-si satisface pornirile criminale, de hiene
    turbate care au mirosit sange.

    Armata, la orice natie, a fost si este mandria si scutul unei natii,
    fie impotriva agresorului strain dar la fel de bine, trebuie sa fie
    -chiar mai nemiloasa- cu tradatorii din interior, chiar daca acestia
    s-au infipt ca, capusele in trupul tarii, cu pretentii de conducatori!

    Timpul inca nu este trecut, insa revin cu apelul facut in “Scrisoare
    catre un general”, de data aceasta insa acest apel este facut
    catre orice cadru militar, orice grad si orice functie, care are
    simtul patriotic nealterat, care are curajul si capacitatea
    intelectuala de a initia un grup militar de actiune, care apoi sa
    atraga cat mai multi( militari activi, in rezerva cat si civili), si intr-
    un timp cat mai scurt posibil, sa treaca la dezmembrarea acestui
    guvern si parlament, si sa inceapa adevaratele reforme
    economice si sociale de care natia are nevoie mai mult ca de
    oxigen, reforme mimate de aceste guverne posdecembriste,
    doar cu scopul de a induce confuzie in masele populare cat si
    in structurile internationale, desigur, scopul final fiind de a face
    imposibila demascarea lor ca vanzatori de tara si pedepsirea
    pe masura.

    Armata are datoria cat si dreptul legal si moral sa le arate acestor
    ticalosi ca nu au dreptate scontand pe ajutorul explicit sau tacit al
    acestei institutii, sa arate intregului mapamond ca Armata romana
    este chintesenta versului “Roman zice, Viteaz zice”, chiar daca
    acesta vitejie nu este demonstarata in transeele de razboi ( si nici
    nu vrem o asa demonstratie) ci -mai degraba- aceasta va
    fi demonstrata in razboiul rece si scurt, de o zi, impotriva
    oligarhiei nemiloase si ticalosite peste masura, oligarhie care
    isi scavagizeaza propiul popor.

    Si aceasta intr-o tara binecuvantata (de Mama Natura sau de
    D-zeu, pentru cei care vor asa) cu toate darurile posibile:
    munti nesfarsiti plini de metale, chiar scumpe, piatra de ajuns
    sa acopere tot pamantul, paduri intinse, verzi si iarna, pasuni si
    fanete sa intretina singure cateva milioane de bovine, teren arabil,
    aproape 1/2 din toata suprafata tarii (cum nu multe alte tari au)
    campii manoase udate de un evantai de rauri si parauri, lacuri
    pline de peste, Dunarea si iesire la Marea Neagra… si lista
    inca poate continua! Binecuvantata , din nou, prin lipsa malariei,
    a uraganelor, a ploilor nesfarsite si caldurilor sau ingheturilor ce
    fac ravagii in alte tari, si multe altele! Tara binecuvantata cu
    oameni deosebit de muncitori, recunoscuti insa ca atare doar
    prin tarile unde se duc sa munceasca orice, pentru a-si intretine
    familiile acasa, in bogata Romanie.Cu toate acestea , Romania
    este cea mai”saraca(?)” tara din Europa, iar dorinta de a parasi aceasta
    tara, dorinta propiilor cetateni, este la fel de mare ca si a celor
    din cateva tari africane, considerate iadul pe pamant!Cum este
    posibil ca o asa asezare bogata sa fie atat de saraca? Practic,
    nu poate fi asa decat in cosmaruri de noapte, dar pentru ca acest
    cosmar este o realitate, singura motivatie acceptabila este acea
    ca cei care conduc acesta tara, si-au jurat in secret, sa o
    distruga pana la ultimul copac! Aceasta este singura explicatie
    pe care o pot admite, daca cineva are alta explicatie, sa o spuna!

    Tara este la acel moment de criza cand numai Armata o mai
    poate salva, tara are nevoie de un adevarati barbati de stat si
    nu de papusi mecanice, marionete dirijate din spate, papagali
    cu megafoane si ciocli nationali cu manusi de import, tara are
    nevoie de un real barbat de stat, de un general Franco, general,
    colonel sau sublocotenent, care insa daca vor scoate tara din
    aceasta cumplita nenorocire, va primi de la patrie cel mai
    inalt onor posibil, va fi, nu ridicat, ci inaltzat la gradul de
    MARESAL.

  11. U R A N U S Says:

    DE CE MONARHIE ?
    De ce rege, sau-desigur- de ce regina, pentru ca este foarte dovedit ca femeile sunt la fel de bune-poate chiar mai bune- conducatoare politice , decat barbatii. Cine a citit articolul “Regi si Presedinti” are o mare parte a imaginii comparative dintre cele doua forme de guvernare(Monarhie versus presedintie). In aceste randuri ne vom ocupa de aspectul numit “stabilitate” al oricarei guvernari, dar -din
    nou -este dovedit ca este mult mai aplicabil ca “instabilitate”, la guvernarile republicane, cu presedinti alesi la fiecare 4 sau 5 ani.
    Intorcandu-ne in timpurile biblice(premesianice) stim ca regii
    Israelului erau numiti de D-zeu, insa nu asta este important, ci ca erau numiti, deci alesi dupa anumite criterii(virtuti). De fapt, in multe alte natii, la acel timp,si dupa, regii si imparatii erau alesi de
    nobilime sau popor, sau castigau aceasta pozitie, prin calitatile
    individuale (in special evidentierile din timpul lupelor).
    In paralele s-au creat si dinastii, unele s-au prelungit pana in ziua de astazi, datorita unei adaptari extraordinare, la noile cerinte sociale. Si nu putem a omite -din nou- cazul Spaniei, o monarhie veche insa si cea mai noua, in care paradoxal, socialismul face o extraordinara figuratie in arena politica si economica cat si in alte aspecte(drepturile omului,etc.) , Partidul Socialist al lui L.Zapatero a castigat in 2004 alegerile si inca se afla la cote inalte ale popularitatii, datorita unui program social realistic,
    si avand suportul Casei Regale, care (prin lege) numeste primii-
    ministri (presedinti de guvern) numai din partidele care inteleg
    sa mentina un pluralism politic balansat.In orice alta tara, este
    dovedit istoric, partidele socialiste conduc la dezastru (cel putin pana acum e posibil ca America de Sud sa demonstreze
    contrari, infuzand caracteristici capitaliste in relatiile de productie,peste sistemul social; asa cum face si China), insa nu
    si daca sunt supervizate de un sistem monarhic, care -s-a mai
    spus- nu are nici cel mai mic interes sa faca jocul politic al
    niciunui partid, deci institutia monarhica da dovada de cea mai
    inalta posibila echidistanta, singurul real interes, este in
    prosperitatea si securitatea poporului.Iar populatia, la randul ei, intelege ca intotdeauna este cineva mai presus de orice interes particular sau de grup care ii apara si respecta, indiferent de cat de acerba este lupta intre partidele politice, aceasta perceptie mentinand o pace si o liniste populara, ale carei efecte se egasesc direct in productivitate si imediat, in nivelul de trai.

    Revenind la ultimul secol si la zi, se noteaza cu usurinta ca
    singurele natii care au prosperat constant fara a subjuga alte
    natii (dimpotriva, colonialismul a fost abolit in toate tarile
    respective) sunt monarhiile europene (inclusiv dominioanele
    lor, de peste mari si tari:Canada, Australia, Noua Zeelanda,
    etc.), care insa nu au fost scutite de diverse cutremure politice, dar care insa nu au colapsat sub nici o forma (economic, politic, militar, cultural, etc.), dimpotriva , drumul acestor natii
    s-a mentinut pe aceiasi linie, de crestere a prosperitatii
    si sigurantei generale a populatiei, inclusiv a defavorizatilor
    “soartei”(adica a saracilor). Iar aceasta nu s-a intamplat
    doar, ci s-a datorat existentei unui cadru politic, care a
    asigurat continuarea unei guvernari de inalta calitate si in
    perioadele de criza.Elocvent, reprezentativ, sunt scandalurile
    (si nu unul-doua) politice din Japonia, in care au fost implicati
    chiar prim-ministrii, si care deobicei au demisionat la presiune
    sau din bun-simt. La alta scara, se poate exemplifica cu
    frictiunile etnice si lingvistice (flamanzi si valoni) in Belgia,
    care au dus de cateva ori la aparenta disruptiilor de
    guvernare, insa procesul a fost tinut sub control, iar natia nu
    a avut de suferit. In fine, per total, toate tarile monarhice
    din Europa(si Japonia) la aceasta data (dar de mult timp) sunt
    un standard de stabilitate politica, stabilitate care asigura si
    stabilitate economica si cresterea progresiva a acesteia, nu in
    salturi ci constant, chiar daca lent. Ca sa nu mai aducem detalii
    despre stabilitatea olandeza, daneza, norvegiana, suedeza,etc.
    care aparent este chiar o monotonie , o plictiseala nationala,
    oamenii se duc la culcare oata cu gainile, dimineata se duc la
    munca si tot asa…Am folosit cuvantul “aparenta” pentru ca
    aceasta monotonie este foarte aparenta, oamenii au cele mai
    diverse mijloace de distractie posibile in lume, si mai ales,
    oamenii absolut de rand, au posibilitatea financiara sa se duca
    in doua vacante anuale, oriunde in lume, in cele mai exotice
    si/sau scumpe locuri.
    Diferenta este ca ei o fac linistit, cu bun-simt si masura , fara a bate tobele ca s-au “ajuns” si fara a umbla dupa vedetismul care a pus stapanire pe politicienii si chiar natia romana. Un vedetism de 15 minute, care confirma zicala cu gardul si leopardul!
    In contrast cu aceasta stabilitate evidenta si palpabila in aceste monarhii, in extrem de multe tari republici, instabilitatea politica (urmata de cea din toate domeniile) este o constanta, cea ce duce la serioase tulburari multiple ca forma, inclusiv la mentinerea prejudecatilor discriminative fata de alte natii, care trebuie controlate prin forta.Insa in cele mai multe din aceste tari,discriminarea este impotriva propiilor cetateni si este efectuata
    de propiile guverne, chiar daca aceste tari sunt aderate la
    diverse organizatii democratice internationale si ele insele se
    autointituleaza “democratii”.Ar fi fara prea mult merit daca ne-am ocupa (chiar si doar cu scopul de comparatie) de tari ca Korea de Nord, Kazikistan, etc. mai ales ca insasi Romania este un”excelent” exemplu de tara “republica democrata”!.

    “Stabilitatea” politica din Romania este nu numai evidenta, insa
    este observabila chiar si din afara tarii, organismele si agentiile
    internationale, dau semne serioase de ingrijorare, cu privire la
    “stabilitatea” politica si economica a tarii, dar chiar si la
    stabilitatea demografica, zilnic din Romania, plecand sute de
    persoane cu nivel de educatie inalt, care (prin golurile lasate)
    duce la alte destabilizari pe piata muncii, si in sectoare sensibile,
    precum sanatatea. Situatia politica este atat de “stabila” in Ro.
    incat recent s-a introdus o motiune de suspendare prezidentiala,
    si nu e ultima din ultimii 20 de ani, iar pentru a fi corecti pana la
    capat, “stabilitatea” romaneasca a fost atat de mare, incat in
    Dec.”89, insasi seful tarii a fost executat, pentru a se evita o
    destabilizare socanta, care -intr-adevar- a fost dezamorsata,
    insa disipata in urmatorii 20 de ani, nu numai disipata, insa si
    “imbogatita”, cea ce -se pare- va duce la cea ce se chiama,
    “istoria se repeta pe ea insasi”.

    Cea ce nu regasesc in media culta din Romania (adica cea
    scrisa de elite) este faptul ca desi toata suflarea vede ca
    corabia se scufunda, nimeni si nici aceasta elita, nu are curajul,
    sau nu vrea, sa se intoarca spre tarile monarhice si sa le copieze
    modelul, care oricum, nu ar fi nou in Romania.De ce ? De ce
    aceasta inchistare si rejectie, impotriva unui sistem care este
    dovedit a fi cel mai bun? Sa fie romanii un popor care iubesc
    instabilitatea, un popor care vrea sa adoarma tarziu in noapte,
    din cauza miilor de griji ale zilei de maine, un popor care si-a
    pierdut total echilibrul interior si a cazut in masochism national,
    un popor caruia ii place sa fie chinuit, torturat psihologic si
    chiar fizic, zi de zi?
    Nu cred ca raspunsul este “da” insa cred ca guvernantii actuali
    si ceilalti din ultimii 20 de ani, sunt indivizi sadici si care isi
    exercita aceasta inclinatie malefica, prin intermediul puterii
    obtinute prin minciuna, isi exercita puterea de torturare a
    milioane de cetateni romani , al caror ultim efort de a scapa din
    aceasta stransoare teribila, este desnationalizarea, iesirea din
    tara si incercarea -prin toate mijloacele- de stabilire intr-o alta tara, care-cinstit, rational, dovedibil- nu are potentiale mai mari ca Romania, insa are conducatori onesti si nu doar inteligenti (mai degraba vicleni, in Romania), care stiu sa canalizeze aceste potentiale, in final aceste tari fiind considerate un fel de Mecca economic al romanilor.

    Iar aceste tari, deobicei, sunt Monarhiile europene!

  12. U R A N U S Says:

    Iata ca a venit timpul, cu semnul sau, pentru actiune! Protestul politiei este fara echivoc, este semnalul acestei institutii si a altora, ca Armata trebuie sa intervina si sa curme starea de dezastru national!
    Armata Romana, destinul tau si al tarii este in aceste zile in mainile tale :Faceti-va datoria catre Popor, arestati acesti ultimi 3 presedinti, toti PM si alte cateva zeci de “capete mari” din guvernul central si provincie, arestati cateva zeci din cei mai “mari oameni de afaceri” care au distrus Romania, impreuna cu guvernantii actuali si trecuti!
    Faceti-va Datoria morala, legala si umanitara si Numele Tau va fi scris cu Foc in Piatra de Granit!

  13. U R A N U S Says:

    KING COBRA sau SARPE de DUDAU? (ori PRINT sau MILOG NATIONAL?)
    Acest articol este scris cu o tinta foarte precisa, iar motivatia scrierii sta
    in faptul ca acest individ cu ifose prea mari pentru el, este total opresiv cand
    vine vorba de dreptul la exprimare, al altora, desigur, care nu-i canta lui , in
    struna! Cei care au citit articolele scrise de mine , articole intens
    promonarhiste (pe care pagina s-a le-a sters), au remarcat ca niciodata
    (aproape) nu am facut referiri la nume, la persoane, pentru ca in viziunea mea,
    institutia este cu mult mai importanta ca omul, institutia este un cadru in care
    omul este obligat sa se acomodeze, iar omul onest ii va respecta principiile si
    normele, si astfel natia va prospera economic si se va ridica spiritual, iar
    despre acest individ , cu apucaturi de dictator psihopat (inclusiv anxios) , nu
    l-am luat niciodata in considerare , in seama, pentru ca odata cu jalnica
    prostituare, prin candidatura prezidentiala, am inteles cate parale face, de
    unde s-a coagulat puternic varianta Monarhiei Romanesti, cu “Print
    Autohton”.Este clar ca acest individ , daca ar ajunge intr-o pozitie inalta, ar
    fi primul care ar restrictiona dreptul la opinie si exprimare(si alte drepturi,
    putem fi siguri de acest lucru), desigur daca respectivele “cuvantari’ nu vor fi
    linguseli si temeneli , la adresa sa, a “atletei “sale !
    Mai jos, a doua postare stearsa de pe pagina sa “Romania , altfel”(care comprima
    idea din prima), si articolul:
    ———————-
    U R A N U S
    23 decembrie 2010 la 3:18
    “Ieri, luni 20 Dec., 2010, am postat un raspuns la art. “Scrisoare in prag de
    Craciun” , insa observ, ca ( desi a fost postat) azi, este de negasit, adica a
    fost sters, probabil, pentru ca era o atentionare transanta la alianta dintre
    Monarhia romana si biserica ortodoxa romana, care de fapt a vandut Monarhia
    romana, nu este decat in proportie de sub 5% pentru Monarhie, insa daca
    lucrurile s-ar schimba, imediat toata biserica ar deveni promonarhista, si ar
    vinde Monarhia a doua zi, daca asa le-ar pica bine. Rog administratorul acestei
    pagini sa repuna textul integral al postarii de ieri, altfel ma vad silit sa
    denunt acest act total nedemocratic, opresiv si totalitarist, pe alte pagini
    romanesti si chiar sa depun o plangere la Uniunea Europeana si ONU pentru
    obstructie la libera exprimare’
    ————–
    Cum era de banuit, si acesta postare a fost stearsa, cea ce dovedeste ca Pagina
    “altetei aale, printul …” este o pagina care vrea sa induca in eroare populatia
    tarii, ei vor doar ciolanul, se asociaza cu tradatorii (biserica) pentru a
    exploata aceasta natie, in continuare, ca si acest guvern.Sunt sigur ca nu acest
    lucru vrea poporul roman.
    —————————-

    KING COBRA sau SARPE DE DUDAU ?
    (ori PRINT sau MILOG NATIONAL?)

    Acest articol nu face parte din ciclul Animal Planet, nu este nici macar o
    lectie de zoologie, cu referinta la taratoare si nu face nici cea mai sumara
    referire la arhicunoscuta poveste “print si Cersetor”in care intamplarea duce la
    schimbarea rolurilor intre cei doi protagonisti , total opusi social,.in acest
    actual caz este vorba despre “printzul” din ecosistemul deja amintit (Srek,
    capcaunul, era macar printul luncilor!) si am pus in ghilimele cuvantul
    print,(pe care am sa-l folosesc si pe “stil vechi” , ca princiu!) pentru ca
    acest print este- si nu este nimic discutabil in aceasta afirmatie- un fals
    print , dea dreptul un impostor si parvenit cu ifose, pentru cei care inca mai
    cred in veridictatea pozitiei sale, acesta a devenit princiu (la apelul de
    seara asa cum a devenit si colonel! ), prin mezalianta cu o doamna ( o mare
    doamna) care sub unele aspecte istorice poarta acest titlu , in mod natural,
    insa (si ) oarecum discutabil, pentru ca ea este fiica unui rege detronat
    (abuziv, prin forta, de acord), este nascuta dupa aceasta detronare, intr-o tara
    straina, si avand o mama total straina natiei romanesti. Aceasta referitor la
    latura juridica a cazului, pentru ca in raportul moral, el insusi- princiu’- a
    dovedit cu varf si indesat ca el nu poate avea acest titlu, aceasta calitate,
    sub nici o forma, pe simplul fapt, pe simplul si de netagaduit motiv ca el a
    avut si a derulat intentia de a deveni presedinte al Romaniei (la fel, daca ar
    fi candidtat pentru o functie politica inalta in oricare alta tara republicana),
    adica a vrut sa fie varful unui sistem total si irevocabil opus sistemului
    Monarhic.Daca el sau advocatii sai vor zice ca acest act a fost doar de
    “fatzada”, chiar un “sacrificiu” (spre binele poporului, se subantelege!!!) ,
    adica odata ajuns presedinte ar fi intors fata medaliei, inrautateste situatia,
    si o clarifica la extrem in acelasi timp, pentru ca dovedeste ca individul are
    un caracter de excroc, el
    -voind sa insele masele, macar o parte, insa cea mai mare parte, pentru ca la
    acea data (probabil inca) cea mai mare parte a populatiei era antimonarhista,
    -voia sa intre intr-o Casa Regala pe usa din dos, cea ce nu se cade nici celui
    mai parlit print,
    - si ca nu a avut curajul (care se zice este caracteristica de baza si constanta
    a unui real print) de a lupta cu armele adevarului pentru crezul sau, el alegand
    deceptia, inselaciunea, care trebuie sa-i fie in caracter, pentru ca mai
    degraba, individul pare a fi un agent al fostului sistem, al fostei nomenclaturi
    comuniste, un agent cu bataie lunga si cu multe meandre, agent care s-a
    casatorit cu printesa doar pentru a se infiltra in Casa Regala si pentru a-i
    sabota intentiile legitime , sau , in caz de restauratie, pionul (sau nebunul)
    s-ar fi transformat in rege, si de aici ar fi nivelat toate pacatele regimului
    comunist, iar la un moment dat ar fi dat un nou si final coup de grace,
    Monarhiei romane , iesind la rampa si aruncand dezastrul atins pe sistemul
    monarhic, si, raspopit din nou, ar fi declarat ca “Monarhia este demodata si
    decadenta, etc.”(vechile clisee).Trecand la oful sau major, din punct de vedere
    profesional, tehnic, adica ce calificare are sa conduca o tara (cu mari
    probleme) el insusi a dovedit ca este un zero taiat in cuburi mici, mici, si a
    dovedit-o personal, prin platforma electorala(in 2008) anuntata , insa total
    rupta de realitate, char batatoare de campuri.De unde si celebrul procentaj
    (adica priza la public) care l-a fortat sa iasa din lupta( din cursa de 20 mii
    leghe) la prima jumatate de metru, dupa start.Probabil ca cineva l-a tras de
    maneca “princiara” si i-a spus ca daca mai continua inca 0,5 metri, va sfarsi
    prin KO.
    Daca prin abstract(prin absurd) am accepta ca Printesa poate prelua
    prerogativele regale ale tatalui sau, ale ultimului Rege al Romaniei, totusi
    Legea Salica(derivata din codul de legi al lui Salic Franks) , nu-i permite, ca
    parte femeiasca, sa obtina aceasta pozitie.Solutia ar fi fost (si a fost timp
    berechet pentru acest demers) ca in timp util, aceasta lege sa fi fost abrogata,
    sau Printesa sa fi infiat pe nepotul ei de sora, care ar fi satisfacut
    respectiva lege si poate -ar fi satisfacut-chiar si o mai mare parte din
    electoratul roman.In aceste doua variante, era posibil ca lucrurile sa fi avut
    un deznodamant pozitiv, insa din motive necunoscute nu s-a procedat in acest
    fel, iar consecintele s-au impus.
    Reantorcandu-ne la “marele princiu’, el a dovedit aceiasi constanta incapacitate
    de clarvazator al destinelor natiei, singura sa ocupatie prolifica a fost si
    este participarea la receptii regale, sau la acte de caritate facute de sotie,
    de a carei trena se tine ca un tzanc care vrea si el sa fie in centrul atentiei
    (cu siguranta ca rolul carierei sale la Holydood, a fost in rolul lui “Domnul
    Goe” de unde se pare ca i s-a aprins dorinta de a perfora bilete, adica de a
    deveni conductor!) sau -macar- sa primeasca o noua acadea colorata!
    Candidatura la presedintia tarii, a fost o mare greseala strategica si – in
    acelasi timp-un predictibil esec de proportii, aceasta predictie probabil ca a
    fost facuta si de un elev , inca in gimnaziu! Aceasta , in cazul ca actiunea a
    fost -macar- de buna credinta, altfel, daca individul este agentul descris mai
    sus, operatiunea sa a fost un mare succes, reinstaurarea Monarhiei suferind o
    amanare de cel putin 3-5 ani, in cel mai fericit caz, iar agentul ar trebui
    imortalizat in galeria marilor spioni (nume conspirativ Matu Haru!);Sa gandim
    putin la rece, daca Iliescu ar fi cerut sa fie rege, ce ar fi inteles populatia?
    Este absolut insultator ca un membru al unei Case Regale sa incerce a deveni
    presedinte, un minim de bun simt ar trebui sa te opreasca chiar sa gandesti la
    aceasta varianta, este un non-sens! Restauratia a fost posibila imediat dupa “89
    si chiar cand Regele atinsese venerabila varsta de 80 de ani, dupa care-trebuie
    spus- natura nu iarta nici regii, iar daca Regele l-a incitat sau a aprobat
    aceasta actiune electorala, o aventura groteasca, a fost o mare eroare, insa
    suntem obligati de circumstantele naturale sa nu i-o punem in seama, datorita
    varstei sale inaintate(In noaptea cand partidul lui Hitler a preluat puterea,
    presedintele Germaniei, f. batran, vazand cum defileaza membrii partidului
    respectiv , a exclamat:”Nu stiam ca am luat atatia prizonieri rusi!).Iar aceasta
    venerabila varsta, practic, l-a facut pe Rege neeligibil pentru reluarea
    aceastei pozitii supreme. Cu tot respectul pentru cele doua Printese, pentru
    Rege si pentru inaintasii sai care au faurit Romania Mare, trebuie sa
    recunoastem ca Monarhia Romaneasca cu “Print strain” s-a terminat odata cu
    detronarea Regelui, a mai avut totusi o sansa in “89 si a fost complet
    pulverizata de acest “ultim” princiu !De acea, Noua Monarhie Romaneasca -
    singura speranta dovedita a stabilitatii politice si a prosperitatii economice
    pentru tot poporul- va fi cu rege sau regina , un cuplu de romani neosi, un
    cuplu care va trebui sa indeplineasca si cele mai exigente cereri, pentru a fi
    intronati ca Monarhi ai Romaniei, functie, pozitie, la care poate candida si
    acest princiu( o noua raspopire ?Totusi si el este cetatean roman) desi este cam
    batraior!.Si a dovedit clar ca cristalul ca habar nu are de politica si
    economie, si sunt -la fel- sigur ca romanii se vor orienta spre un cuplu de
    30-35 de ani, cu copii, cu educatia completa si care vor raspunde pozitiv la
    exigentele enumerate in articolul “Regi si Presedinti”, la care orice cetatean
    roman, poate face adausurile gasite necesare. Tot in acest context, nu stiu ca
    princiu’ sa fi condus vreodata un grup de oameni mai mare decat un pluton de
    soldati (instruiti de altii), chiar daca a ajuns colonel, foarte stranie viteza
    gradarii sale, fapt ce obliga a ne gandi la varianta agentului infiltrat. Si
    aceasta in timp ce sute de ofiteri inferiori , insa activi, au ramas blocati la
    acelasi grad, de ani si ani! Oricum, aceasta este “experienta” sa, nicidecum ca
    inginer sau tehnician care a supervizat muncitori intr-o fabrica sau tarani , la
    munca campului, ori elevi , in cadrul scolii, ca dascal.Singura sa ocupatie
    verificabila, a fost actoria, in care nu a avut nici cea mai usoara stralucire,
    cea ce nici nu-l califica si nici descalifica pentru pozitia suprema, ca rege
    sau presedinte, trecere de o parte sau alta a baricadei, este pentru el, doar un
    pas la dreapta sau la “stanga”! Mai degraba putem spune ca adevarata sa profesie
    de credinta a fost de saltinbanc, avand in vedere dorinta sa impetuaoasa de a
    conduce tara ca presedinte, o tara ajunsa circ datorita acestor presedinti,
    datorita sistemului republican!
    Inca o data, populatia tarii nu trebuie sa caute un carmuitor pe care nu poate
    conta, pe un individ care a trait toata viata sa in huzur si lux, un ins care nu
    a muncit nici macar o ora, macar la practicile scolare, un individ care
    niciodata nu va intelege aspiratiile si nevoile omului de rand, omului obisnuit;
    iar acest individ, princiu’, a dovedit si dovedeste zilnic, ca “respectul”
    pentru populatie, ramane inchistat in a trai regeste (el) , in lux si huzur, pe
    munca insa a lor, a taranilor si muncitorilor, a tuturor oamenilor din popor.
    Iar vorbind despre “diletantism” si “divizare” cine poate fi mai diletant decat
    un individ care se arunca in lupta politica , despre care care nu stie nimic, si
    in general, nu stie nimic?`Cu siguranta ca in acest demers, el a scontat pe
    titlul sotiei sale, uitand ca omul isi poate pune pene de paun, insa nu poate si
    zbura cu ele!Rezultatul a fost cel stiut, dar mai grav a fost si este ca el a
    adancit diviziunea dintre pro- si antimonarhisit , si chiar din sanul
    monarhistilor, si ca a amanat cu ani, restauratia Monarhiei! O alta trasatura ”
    de caracter” a princiu-lui este faptul ca este ahtiat dupa temenele si
    ploconeli, de unde interdictia de a scrie pe pagina sa a celor care nu se gudura
    la piciorele sale! Pagina, unde el troneaza scriind “articole” total insipide
    si lipsite de orice consistenta socio-politico- economica, articole lipsite de
    orice aplecare practica spre situatia dezastruoasa a tarii, dovedind ca -in
    principiu- tipul este rupt de orice realitate , si facand la randul sau bezele
    celor care-l lingusesc, probabil alte minti scapate de sub controlul realitatii,
    care spera la cine stie ce onoruri, ciolane si favoruri, odata cu instalarea
    princi-ului, ca rege!
    Nu acest soi de conducatori vrea poporul roman, si nici de asa sfesnici, tara
    are nevoie de oameni cu curaj, care spun verde-in-fata, despre problemele tarii,
    iar regele(regina) trebuie sa fie nu numai inteligenti, dar -poate chiar mai
    mult- onest si cu oarece experienta de viata, adica un tehnician, un inginer sau
    un dascal sau medic, care au condus si instruit alti oameni si care- in
    ascensiunea lor- au si muncit , ajutandu-si macar parintii sau bunicii la
    strangerea fanului sau alte munci fizice, care iti dau un sens real ce inseamna
    valoarea muncii. Pentru ca ramane inevitabila intrebarea: cum poti sa respecti
    munca si valoarea ei, cum poti sa respecti pe cei care muncesc si cum poti sa-i
    apreciezi , daca tu nu ai muncit niciodata?
    Raspuns si concluzie majora, este ca nu putem alege un conducator total
    neinstruit in problemele reale, care se desconspira si dovedeste ca “noua
    metoda” de a accede la putere, este alianta si ploconeala fata de biserica, care
    -la aceasta data- nici nu-l baga in seama! Si -tot el- dovedeste ca frica sa cea
    mare nu este inrautatirea starii natiunii (daca chiar mai este loc!) ci frica sa
    cea mare consta in a pierde mult ravnitul si visatul ciolan (pe care l-ar apuca
    si ca rege si ca presedinte, de ce nu si ca Fuhrer?), frica lui vine din faptul
    ca in jurul persoanelor care gandesc ca mine, se vor aduna prea multi si-i vor
    zadarnici planurile de preamarire si inavutire.Totusi, din punct de vedere
    psiho-social situatia sa are o explicatie rationala, chiar de inteles, insa nu
    si de acceptat, anume, ca mentalitatea inradacinata a trantorului nu se mai
    poate schimba, mai ales la batranete!
    De acea, indraznesc sa cer acestei tari preaincercate, sa se imbrace in straie
    de sarbatoare si sa fie pregatita pentru Marea Schimbare: in fiecare judet,
    televiziunile locale si orice alta forma de media, sa pregateasca acest mare
    examen al natiunii, si al fiecarui individ al natiei, luat aparte,
    deopotriva.Acest examen consta in “inceperea preliminariilor” concursului, la
    care poate participa (candida) oricare persoana eligibila, iar populatia va fi
    cea care va propulsa in sus, spre “jiltul domnesc” , spre etapa finala,
    nationala, pe cele mai calificate cupluri ale tarii, iar de la acest punct
    inainte, numai asa trebuie ocupate toate functiile si pozitiile in statul roman,
    la toate nivelele.Romania are nevoie urgenta de o schimbare, de o schimbare
    dramatica, o schimbare de sistem, in care cuplul conducator sa fie un model si
    un ideal si nu un “conducator” a carui minte pluteste in aburii etanolului de
    import, visand la cadane locale, sau turiste in trecere.Tara are nevoie-mai ales
    la varf- de o institutie stabila pentru macar35-40 de ani, timp in care ranile
    natiei se vor vindeca complet , iar un nou suflu va cuprinde intreaga tara.
    Pericolul cel mare rezida insa in faptul ca actuala putere , speriata si ea
    insasi de propia incapacitate de guvernare , va accepta in schema lor de
    supravietuire (pactul cu diavolul) ca acest “printz” sa fie intronat ca si
    conducator al tarii, urmand ca prin acest om de paie, ei sa fie exonerati de
    orice responsabilitate pentru dezastrul produs, si in continuare, indirect, sa
    conduca si sa exploateze milioanele de romani.
    Inca o data, Romania are nevoie de stabilitate politica, iar aceasta poate fi
    obtinuta doar prin restauratia Monarhiei, iar Noua Monarhie Romaneasca va avea
    la varf romani care nu sunt vanduti si nu se vor vinde niciunui interes, local
    sau international.
    Sarpele veninos vrea sa se cuibareasca chiar la sanul natiei si sa-i suga
    sangele: aruncati-l la pamant, pana nu este prea tarziu, si Omul -cu calcaiul-
    ii va zdrobi capul , asa cum este si blestemat!
    Asigur pe toti romanii cu speranta si de buna credinta, toti romanii decenti,
    din tara sau din strainataturi, ca acest Rege si aceasta Regina EXISTA, au
    nevoie doar de invitatia noastra , a poporului, de a se cobora dintr-un sat de
    munte, sau a iesi, dintr-un cartier saracit complet de aceste regimuri
    republicane, apartinand oricarui oras mare sau mic.Si sa nu uitam ca, chiar si
    in aceste guvernari exista oameni cu aspiratii promonarhiste(Crin Antonescu si
    altii) iar unii au si bani (Dinu Patriciu si altii) care vor depune eforturi in
    toate directiile, pentru aceasta cauza, salvatoarea poporului din catastrofa
    indusa de ultimii 4 presedinti(republicani, desigur) care au domnit nu 20 de ani
    ci apropape 70 de ani, adica desi se numesc presedinti, de fapt ei au carmuit
    tara ca vechii regi, despotici si totalitari. De acea trebuie sa ne raliem -ca
    natie- tarilor Monarhiste moderne, europene si Japoniei, care sunt spuma, sunt
    superlativul prosperitatii intregului popor si garantul dovedit al drepturilor
    cetatenesti.

  14. U R A N U S Says:

    THE BEST DEAL.

    Sa lasam referintele istorice la o parte, macar de data aceasta, pentru ca le-am tot adus in discutie, si sa ne aplecam asupra a cea ce este mai important, adica asupra laturii practice a lucrurilor, asupra cailor de a iesi din aceasta dezastruoasa situatie, creata de aceste guverne postdecembriste, nu numai vicioase moral, dar si incompetente tehnic, administrativ. Totusi, este de repetat -chiar daca este foarte evident- ca in Ro. problema nu mai este una doar de o anume factura (politica sau economica) CI ESTE UNA DE SISTEM, ADICA ESTE DOVEDIT CA SISTEMUL REPUBLICA ESTE TERIBIL DE NOCIV SOCIETATII ROMANESTI, SI REVENIREA LA MONARHIE ESTE SINGURA SOLUTIE VIABILA, IN ACEASTA SITUATIE. IAR DUPA CUM STIM, EXISTA SI PERSOANE SI GRUPARI CARE SUSTIN SI MILITEAZA PENTRU ACEST LUCRU, insa la fel de bine stim ca bisericutele de tot felul sunt o specialitate nationala, inclusiv in cadrul simpatizantilor Monarhiei existand diferenduri, cel mai important este -desigur- cine va fi Rege.Si stim bine ca unii il vor pe Printul Nicolae, altii pe Paul si destui pe Printesa Margareta si sotul ei. Se pare ca insasi actuala putere are ceva intentii monarhice (macar ca rezerva) si anume presedintele Basescu este in mare cumetrie cu Printul Paul, insa in acelasi timp permite si mutarea unor fonduri (si unele ” facilitati”) celeilalte aripi, adicaa joaca la doua capete, doar pentru a avea o parasuta de salvare in caz ca -pana la urma, populatia satula de prezidenti- va vira spre Monarhie.
    Nu putem sa nu remarcam -in paralel- raceala prelungita dintre actualele (si foste) Case Regale europene si Casa Regala romana, pe motive multiple unele chiar nedeslusite, insa este o realitate ca actualele Monarhii europene, cele mai stabile guvernari la nivel mondial, nu arata nici un interes in restaurarea Monarhiei in Romania.Si de aici deriva factorul numit practic, de care trebuie sa tinem seama, mai ales in circumstantele noastre istorice(insula de latinitate intr-un ocean slav, iar 2 vecini imediati, niciodata cu gaduri prea ortodoxe), cat si cele actuale (poate chiar mai mult) si anume degringolada totala a tarii, statului si natiei adica degringolada socio-politico-economica, circumstanta in care chiar surorile din Ginta Latina se uita stramb la noi, altfel zis, suntem saraci, necivilizati si rauvoitori, de unde si vine aceasta crescanda izolare internationala , nu numai regionala. Revenind la acelasi cuvant “practic”, cred ca este deja trecut momentul cand trebuie sa intelegem ca este singurul concept pe care trebuie sa strangem randurile si sa ne unim intr-o actiune mare, care ne poate transforma din cenusereasa, in printesa si trebuie sa lasam la o parte toate galcevele si sabotarile partinice si sa ne preocupam doar de latura practica a lucrurilor, care pana la urma se va dovedi ca ne va aduce la toti prosperitate, chiar si fara actuala bataie de cap, a celor care deja au ajuns la ea. Desi sunt convins ca intre sutele de mii de cupluri de romani s-ar gasi o pereche care sa exceada calitatile si pretentiile noastre pentru slujba suprema (Rege si/sau Regina), cerinta practica ne sopteste necontenit ca o alianta este cu mult, cu mult mai de dorit decat un nationalism chiar moderat si -in consecinta- izolarea internationala crescanda, de care am amintit. Cu atat mai mult cu cat aceasta alianta s-ar comite cu cel mai mare imperiu al tuturor timpurilor, si anume o alianta cu United Kingdom, cu Anglia(deci) , in care Romania are sansa sa intre cu drepturi egale si cu status special, si anume prin aducerea pe tronul Romaniei a Printului Harry , print de Wales, fiul mai tanar al Printului Charles( si al fostei Diana , Princess of Wales) si -desigur- nepotul
    Reginei Elisabeth II si Printului Philips , Duce de Edinburg,

    un statut pe care nici o minte normala nu-l poate trece cu vederea. Deci este vorba de a intra intr-un conglomerat de 16 state, fara nici o exceptie, printre cele mai bogate, civilizate si respectate, in aceasta lume.Aceasta alianta , cu statut special ( Tara Independenta, cu propriul Rege) ar aduce -sub toate aspectele- masive imbunatatiri tarii, si -deloc de neglijat- ne-ar permite sa dormim mult mai linistiti, gandindu-ne la integritatea granitelor nationale. Pentru a nu intra acum in prea multe amanunte, cer pe aceasta cale tuturor asociatiilor, organizatiilor si persoanelor interesate de aceasta idee, sa reflecteze asupra ei si, impreuna sa incepem demersurile, pe langa Regina Angliei, care nu cred ca va ramane rece la o asa propunere, prin care si celalat nepot al ei va fi uns rege, iar Regatul Englez, va creste, cu o tara plina de promisiuni. In rest lucrurile vor fi simple, va trebui sa-l invitam pe tanarul Print Harry, in Romania, unde va cunoste 10-15 fete de varsta sa, fete pe care le vom selecta dupa cele mai stricte criterii, si una din ele il va place pe el, si el o va place pe ea, si astfel vor realiza o alianta care va pune Romania pe un fagas al civismului popular si al prosperitatii, deasemeni, populare, totale, intinsa pana la cel mai de pe urma cetatean al aceste tari.

Leave a Reply