Teoria “presei care manipulează” – presa nu le poate spune oamenilor cum să gândească

Articolul lui Octavian Racu, preluat şi de Unimedia, este exprimarea unei frustrări generalizate şi valabile nu doar pentru junele frontist. Nu aş fi băgat în seamă articolul, dacă nu mă loveam de mitul complotului presei şi la mulţi alţi moldoveni. Nu doar moldoveni…

 

Mai întâi să stabilim argumentele şi punctele de sprijin ale concluziei: presa – un dictator al societăţii contemporane, în care totul se reduce la manipularea oamenilor de către şi prin intermediul presei. Octavian Racu preia nişte clişee şi ni le oferă ca pe nişte descoperiri demne de premiul Nobel. Deci, să vedem: “Instituţiile media sunt pline de „gunoaie informaţionale”, nimicuri cu ajutorul cărora se încearcă distragerea publicului de la evenimente care ar trebui să fie centrale. “; “astăzi tot ce înseamnă instituţie media se află sub controlul absolut al unor grupuri de interese care au preluat prin minciună şi teroare puterea în stat.”; “dictatura care se instaurează în Republica Moldova este cu mult mai groaznică decât dictatura comunistă, pentru că dictatura media încearcă să infiltreze în minţile noastre, transformându-ne în „masă electorală”.”

 

Octaviancik, nu ai descoperit apa caldă! Încă din 1960, toamna, când televiziunea lua avânt în Statele Unite. Încă de prin anii 1920, vara, când radioul îşi intra în drepturi. Încă de prin 1790, iarna, când numărul ziarelor exploda în Franţa. Din acele vremuri lumea se întreba stresată, buăăăăhăhăi, ne manipulează ăştia cu minciunile lor? Se întreba, se bătea cu pumnii în piept şi… dădea un franc pentru a cumpăra ziarul în care se vorbea despre escapadele amoroase ale Contesei de Verrue. Se întreba, înjura şi rotea butonul rotund, pornind radioul ca să asculte povestea lui Orson Welles despre extratereştrii ce cuceresc America. Se întreba, declara sus şi tare că instituţiile media sunt pline de „gunoaie informaţionale”, în timp ce butona telecomanda, dar nu se oprea la TVR Cultural, Mezzo, îl cauta pe Pavel Turcu sau Irinel Columbeanu, după caz. Ce ipocriţi!

 

Să vă surprind. Dacă nu era atât de extremist în exprimare, poate eram de acord cu Octavian Racu. Este adevărat că produsul media tinde să coboare ştacheta, este adevărat că subiectele devin din ce în ce mai simpliste şi da, produsul media abordează din ce în ce mai puţine teme culturale, de pildă. Şi ştiţi de ce? Pentru că s-au înmulţit proştii. Avem atât de mulţi proşti încât numărul deştepţilor s-a diluat mult. Majoritatea este interesată, nu de ce cărţi a scris Herta Muller, ci ce chiloţi poartă Monica Columbeanu. Nu ştiu cât de deştept este Octavian Racu, ştiu însă că este ipocrit. Doar este la curent cu toate subiectele fierbinţi ale momentului. Deci le-a urmărit. Deci l-au interesat. Nu contează faptul că l-au oripilat. Contează că mintea lui a vibrat la ştirile cu Pavel Turcu. Pe de altă parte, ce audienţă are TVR Cultural? Nici nu vreau să ştiu răspunsul, îl intuiesc. Totuşi, spre deosebire de Octavian Racu, nu arunc toată vina în cârca unora. Nu doar proştii mulţi sunt vinovaţi, admit că şi presa greşeşte. Presa trebuie să instruiască omul, să-l crească din punct de vedere cultural, să-l educe. Acest lucru se face cu investiţii masive şi într-un mediu propice. Investiţii şi mediu propice în Moldova? Doar în visele frumoase.

 

Problema este mult mai complexă şi nu o rezolvi prin arătarea cu degetul. La datul din gură suntem buuuuuni. Să revenim la enormităţile lui Octavian: distragerea publicului de la evenimentele centrale. Poate distrarea populaţiei, nu distragerea. Le recomand cu multă căldură tuturor celor nu vor să-şi distragă atenţia de la problemele pe care le consideră centrale, să ocolească media ce scrie despre Pavel Turcu. Au la dispoziţie ziare, site-uri, bloguri, televiziuni de nişă, care le-ar putea oferi alte informaţii. Democraţia presupune posibilitatea de a alege. Preluarea presei de grupuri de interese ce vor să instaureze teroare în stat este mai mult decât un mit al complotului suprem. Este o prostie, o aberaţie. Paranoia a ajuns o boală extrem de răspândită. Şi, cireaşa de pe tort: dictatura presei este mai groaznică decât cea comunistă. Numai o minte de copil sau de alienat poate naşte o astfel de judecată. Vreau să întreb, câţi oameni au omorât tiranii de jurnalişti. Câte Gulag-uri a creat presa?

 

Când am scris teza mea de licenţă “Rolul presei în promovarea valorilor democratice”, am tot căutat răspunsul la întrebarea: manipulează sau nu presa? Concluzia, după ce am întors pe toate părţile dilema, este că presa NU MANIPULEAZĂ aşa cum se crede că înseamnă acest proces. Pur şi simplu, nu le poţi spune oamenilor cum să gândească. Nu ai cum să te bagi în creierul omului! În acelaşi timp, există un aspect prin care influenţa presei este covârşitoare. Teoria mi-am formulat-o astfel: presa nu le poate spune oamenilor cum să gândească, dar le poate spune LA CE să se gândească. Astăzi, sunt pe cale să-mi revizuiesc şi această teză. Să reformulez: presa nu le poate spune oamenilor cum să gândească, presa nu le poate spune oamenilor la ce să se gândească, presa le poate spune oamenilor la ce să se gândească, numai dacă oamenilor LE PLACE SĂ SE GÂNDEASCĂ LA ASTA.

 

Oamenii sunt bârfitori. Urmăriţi-vă propria personalitate, propriul comportament. Veţi observa că sunteţi mult mai interesaţi de soţia unui cunoscut care şi-a tras amant, decât de creaţia artistică a anului 2009. E bine sau e rău? Nu ştiu. Cert este că presa nu este decât oglinda perfectă a societăţii. Cine porneşte bârfă? Cine influenţează pe cine: presa societatea sau societatea presa? Dar ce a fost mai întâi, oul sau găina?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleOmul cu 12 tone de haine