Vanea Muruianu s-a trezit vorbind
Nesimţiţi şi nu le-aş mai zice dulăi, ci direct, adevăraţi coioţi. Hiene chiar. Desigur, vorbesc despre presă, jurnaliştii, care nu-şi ştiu locul. Cine le-a dat puterea? Unde scrie că ei sunt a patra putere? Sunt nişte amărâţi care ne strică nouă socotelele. Dacă ar fi s-o luăm pe cea dreaptă, nici nu avem nevoie de presă. Pe timpul sovietic era bine, scriau doar ceea ce dorea partidul. Un cuvânt aruncat aiurea şi jurnalistul era considerat trădător.
Ce câştigă Moldova de pe urma presei? Nimic. Şi aşa e greu de trăit, sărăcie, de ce să-mi spună jurnaliştii cât de rău este? De parcă eu nu văd ce se întâmplă în jur. Jurnaliştii trebuie să existe numai pentru a publica informaţiile apărute pe canale oficiale, în rest puţin mă interesează. Să luăm, de pildă, sistemul judecătoresc. Nu este adevărat că luăm mită. Nu este adevărat! Dar ei scriu despre asta şi ne fac o imagine atât de proastă. Aveţi cunoştinţă de vreun judecător, care să fi fost condamnat pentru luare de mită? Nu. Deci, atunci când o să existe unul, scrieţi, dar nu aşa, alandala.
În plus, jurnaliştii nu sunt patrioţi, din cauza lor pierdem procese la CEDO. Scriu părtinitor şi ne învinuiesc de toate relele, iar cei de la CEDO îi cred şi, iată, avem încă un caz pierdut. Patriot, înseamnă să nu scoţi gunoiul din casă. Dacă e ceva de rău, sunt primii la scris, de bine - niciodată. Poftim, scrieţi despre salariile noastre mici, despre faptul că judecătorii nu au case, au multe dosare de rezolvat. Voi îi daţi înainte cu mită, influenţă politică. Pe dracu, influenţă politică.
Dacă a mers un sărman de judecător să-i judece în comisariate pe huliganii care au distrus Parlamentul, păi, o fi existând un articol care permite acest lucru. Dar, de fapt, de ce încerc să vă conving? Ştiţi cât de greu este să fii judecător în Moldova? Nimeni nu te apără. Ai familie, carieră şi… sună telefonul. Este extrem de greu să faci faţă presiunilor, mai ales ale politicienilor. Ei sunt la putere, imediat te mătrăşesc. Va sări presa să ne apere? Da?!
Aşadar, rămâne cum am anunţat anterior. Presa nu este un dulău, este un câine turbat! Sau nu, staţi un pic. Cred că mă înţelegeţi greşit. Îmi interpretaţi greşti cuvintele, mi le scoateţi din context. Acum vreau să vă spun de fapt următoarele: “Într-adevăr, presa a fost şi rămâne instituţia fundamentală a unei societăţi democratice, garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Recunosc că abordarea unor aspecte ale activităţii presei a fost prea dură, însă a avut la bază unele articole în care jurnaliştii, în detrimentul eticii profesionale, şi-au exprimat opinia faţă de activitatea întregului corp de judecători, fără a se documenta în prealabil, permiţându-şi catalogări denigratoare, lipsite de oricare temei, admiţând ingerinţe chiar şi în viaţa personală a magistraţilor.“
ps: Acest post este un pamflet. Cam aşa cred ca vede unde este locul presei un judecător din Moldova, cuvintele italice sunt citate chiar din ceea ce spune. Dar nu este un simplu judecător, ci unul care deţine funcţia de preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie şi care a declarat recent că jurnaliştii sunt nişte câini turbaţi. A crezut cumva că o să fie aplaudat pentru această afirmaţie? Sincer, nu sunt de acord cu domnul judecător. Mai curând, jurnaliştii din Moldova sunt nişte căţeluşi care latră din când în când, nicidecum să muşte.
Ancorat încă în perioada sovietică, cu profunde sechele dictatoriale, domnul judecător trebuia să zboare în secunda doi din funcţie. Vi-l închipuiţi pe vreun magistrat din SUA declarând una ca asta? Probabil era “linşat” mediatic a doua zi. Pur şi simplu, Ion Muruianu nu înţelege semnificaţia cuvântului “opinie”. Orice student la drept ştie că un jurnalist nu poate fi judecat pentru o opinie, adică o judecată de valoare. Stă la baza democraţiei acest lucru. Dacă spui “unii judecători din Moldova sunt corupţi” este o judecată de valoare, iar jurnalistul nu trebuie să probeze în instanţă că are dovezi. NU TREBUIE, este părerea lui. Dacă, însă, afirmă “toţi judecătorii sunt corupţi”, a cam încurcat-o. Trebuie să răspundă. Problema este că, domnul Muruianu operează la rândul lui cu judecăţi de valoare, deşi nu este jurnalist. Adică vine cu declaraţii generale. De ce nu aduce şi argumente, de ce nu ne vorbeşte despre articolele înfierate de el în discurs? Cică, unii jurnalişti, care jurnalişti? În plus, viaţa magistraţilor nu mai este chiar atât de personală pe cât crede. “Din păcate” pentru ei, un jurnalist se poate şi trebuie să se intereseze cum şi-a luat BMW-ul un judecător? Nu cumva din salariul mic? Uită distinsul preşedinte al CSJ că interesul public primează, iar dacă magistraţii vor viaţă personală, trebuie să-şi dea demisia, aşa nu vor mai fi funcţionari plătiţi din banul public. Morala: Domnule Muruianu, dacă tăceai filozof rămâneai.





February 16th, 2010 at 11:18
[...] Sursa » Vanea Muruianu s-a trezit vorbind [...]
February 16th, 2010 at 19:21
Dar Muruianu, în calitate de cetăţean, nu are dreptul la opinie? Dar procesele la CEDO nu sunt pierdute din cauza ancheteleor incorecte şi nu a judecătorilor? Dar să se plângă ditamai puterea a patra domnului preşedinte interimar care face parte din altă ramură a puterii decât dl Muruianu, să-l demită pe acesta? Dar chiar e deontologic gigea să expui opinii fără dovezi?
Indiferent de calitatea umană şi profesională a lui Muruianu (şi se zvoneşte că nu e impecabilă) faptul că se cere demisia lui nu pentru abuzuri şi incorectitudini, ci pentru o opinie exprimată suficient de nuanţat (cu “unii” şi “uneori”) nu ţi se pare cam din altă poveste decţt statul democratic şi cel de drept?
February 16th, 2010 at 19:32
Dar vezi, tu, problema, dansul nu a vorbit in calitate de cetatean, la un pahar de vorba, intr-un bar din Chisinau. A vorbit la ditamai conferinta cu magistratii din toata tara. Procesele sunt pierdute inclusiv si din cauza unor judecatori incorecti.
Presa nu se plange, presa discuta, dezbate. Nu dezbate cu presedintele interimar, ci cu opinia publica. Presedintele interimar nu are voie sa-l demita. Depinde de ce opinii expui…
Din pacate nu prea cunosc activitatea profesionala a domnului Muruianu si nu ma expun. Ma intereseaza strict declaratia cu cainii turbati. Da, aceasta declaratie este un motiv important pentru demisie. Daca nu de onoare, demisia prin obligatie, conform legii. Dansul trebuie sa plece cu totul din sistemul judecatoresc pentru simplul motiv ca nu intelege cum functioneaza presa si care sunt bazele unui stat democratic.
Daca nu stii elemente de baza, informatii pe care le studiaza studentii la drept, in anul intai, nu ai ce sa cauti in sistemul judecatoresc.
“Un rol diabolic şi distructiv în această afacere îl joacă mass-media, care, fiind prin definiţie dulăii de gardă ai societăţii, se transformă uneori, să-mi fie scuzată expresia, în câini turbaţi, care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc şi prin intoxicarea cu dezinformaţii a opiniei publice referitor la întregul corp de judecători.” Este vorba de toata mass-media, care se transforma, este adevarat, uneori. Deci, acuza toata presa. Asta-i clar ca buna ziua.
Culmea, cand a incercat sa dreaga busuiocul spune ca declaratia sa “a avut la bază unele articole în care jurnaliştii, în detrimentul eticii profesionale, şi-au exprimat opinia faţă de activitatea întregului corp de judecători, fără a se documenta în prealabil, permiţându-şi catalogări denigratoare, lipsite de oricare temei, admiţând ingerinţe chiar şi în viaţa personală a magistraţilor.” Din nou, vorbeste de jurnalist, nespecificand, toti sau unii. Pentru un judecator are gura prea sloboda deadia Vanea.
February 17th, 2010 at 00:47
Presa nu discută şi dezbate, ci îi scrie scrisoare deschisă lui Ghimpu cerând demiterea lui Muruianu. Asta m-ar deranja din punctul de vedere al democraţiei. 12 sau 13 barosani ai presei prospat tinicheliyaţi de Ghimpu îi cer acestuia să-l dea afară pe Muruianu.
Deci, nimeni nu poate atinge presa nici cu o orhidee? Deci, presei i se permită să scrie şi să spună orice despre oricine, iar cine zice că nu-i place presa, jos cu el? Afară din democraţie?
Începe presocraţia? Tirania presei? Nu există răspundere pentru cuvţntul scris, rostit? Oare chiar nimeni din prsă nu s-a transformat în cţine turbat şi n-a calomniat?
Tragicomedia constă în faptul că şi presa are dreptate când scrie despre magistraţi, dar şi Muruianu a avut dreptate când a spus ce-a spus.
Uneori se pare că la noi presa vrea să fie puterea a patra doar de dorul abuzului de putere…
February 17th, 2010 at 05:44
@ oldman. Nu cred ca presa are ceva personal cu numitul Muruianu. Presa are ce are cu actualul Presedinte al Curtii Supreme de Justitie, care se presupune a avea o inalta tinuta civica, morala, sa fie echidistant, echilibrat, competent, corect, care sa stie sa formuleze si articuleze gandul si ideea clar si elocvent (ajunge cati sunt balbuiti in Guvern si Parlament)… De la tribuna n-a vorbit persoana dlui Muruianu, ci actualul Presedinte al CSJ.
Ca sa fie mai clar exemplul, imagineaza-ti ca vii la Muruianu acasa, si in loc sa te trateze ca pe oaspete, imbraca haina de judecator si se poarta ca atare. Eh, in asa caz lumea cheama ambulanta.
Or noi avem situatia cand Muruianu a spus ce-a spus la un eveniment oficial in calitate de…..?
Daca a spus-o imaginanadu-si ca la tribuna e invitat ca persoana privata – tipul e zuz, nu realizeaza pe ce planeta se afla…Deci e cazul sa fie pensionat pe caz de boala. Or daca a spus-o ca Presedinte al CSJ – trebuie demis imediat, din simplu motiv ca nu corespunde inaltelor cerinte de verticaliatea morala si etica profesionala inaintate fata de un Presedinte de CSJ… Restul e malahie verbala
February 17th, 2010 at 11:02
Domnule Vitalie Cojocaru , nascut la Rizina scolit la Orhei trecut prin Soros vad ca musti de cur pe tot ce iese in cale mai departe de cristal nu o sa ajungi departe vezi ca scrisul ramnane !!!
February 17th, 2010 at 20:46
Dragomir, in primul rand Cojocari, in al doilea rand, imi place unde sunt.