Am fost cu Alice în Ţara Minunilor

Astăzi am văzut “Alice în Ţara Minunilor”. Chiar acum vin de la film şi mă grăbesc să vă împărtăşesc din experienţa cinefilă – să nu uit emoţiile pe care le-am trăit în sală. Filmul l-am văzut în varianta 3D. Păi, cum altfel?

 

N-a fost pentru prima dată când am vizionat un film 3D. De data asta, însă, a fost vorba de un 3D mai avansat – se numeşte IMax. Diferenţa? Într-un film 3D obişnuit eşti într-o sală de cinema, ţi se dau nişte ochelari cu care vei urmări cap coadă producţia. Din ecran parcă ies tot felul de obiecte. Dacă zboară ceva în aer, acel ceva parcă vine spre tine. Nu-i mare treabă. 3D-ul există demultişor în Statele Unite. Prima dată pare ceva spectaculos, ulterior, însă ţi se pare o chestie de copii. Te cam încurcă să vezi filmul bine. IMax este, însă, ceva deosebit. Un cinematograf de-a dreptul neobişnuit. Ecranul este enorm. Cumva pătrat şi are o formă concavă – ca o lentilă. Sala este abruptă. Ştiţi sala obişnuită de cinematograf? Cu cât scaunele sunt mai departe de ecran, cu atât sunt mai sus. Ei bine, la IMax unghiul dintre linia scaunelor şi ecran este mult mai mare – de vreo 45 de grade. Ai şi aici ochelari. Doar că senzaţia este total diferită. Da, vezi obiecte ce ies din ecran, dar mult mai clar. În plus, fiecare obiect pare separat de restul. Ecranul îşi pierde forma plată şi devine adânc. Capătă dimensiune. Senzaţie greu de redat în cuvinte. Trebuie să vedeţi.

 

Am şi câteva sfaturi: nu vă luaţi locurile aproape de ecran. O să fiţi ca la Zoo. Printre copaci şi animale nu o să mai aveţi timp să-i urmăriţi pe actori. Încă ceva, ar fi cazul să aveţi capul şi ochii odihniţi. Ochelarii solicită rău creierul. Doar acesta are de procesat o imagine neobişnuită. Aşa că la început simţiţi un disconfort, parcă o durere mică în frunte. Este de la efort. Mai târziu vă obişnuiţi, iar filmul o să vă absoarbă. Şi în sfârşit, ultimul sfat – învăţaţi engleza. Dacă filmul este subtitrat, nu o să înţelegeţi aproape nimic. De ce? Simplu. Imaginea este 3D, dar nu şi scrisul dedesubt. Vedeţi totul clar şi surprinzător, mai puţin scrisul. Literele se dublează şi nu înţelegeţi mai nimic.

 

Acum despre filmul “Alice în Ţara Minunilor”. Joacă Johny Depp, iar cu asta am spus multe. Imaginile sunt frumoase. Jocul actorilor – plăcut, spre divin. Chiar dacă filmul ar fi şi în format normal, tot este un “must see”. Cine a citit în copilărie cartea, o să o regăsească în film. A fost şi cazul meu. Animalele sunt ciudate, Alice – surprinsă şi surprinzătoare, dar în acelaşi timp foarte decisă. Bea licoarea fără frică, mânâncă prăjitura la fel… Eh, ce poveste frumoasă! Exact. Aceasta este impresia după film, că ai fost martor la o poveste. Îmi plac filmele poveşti. Te poartă pe aripi departe de rutina zilnică şi te umple de suflet candid. Despre subiect nu o să spun decât că are tangenţe cu cartea până la un punct, ulterior devine un fir independent. Oricum, nu suspansul contează în film, ci imaginile superbe şi actorii buni. Apropo, era să uit. Umorul este fin, de-a dreptul revigorant – ca apa moale şi rece într-o zi de arşiţă. Pur şi simplu, animăluţele din film sunt foarte vii şi haioase.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleSă moară... RABLA vecinului