Iată, vine şi Paştele, iar cu această sărbătoare, vin şi mieii! Sunt cu miile în jurul Bucureştiului. Pe lângă iarba poluată, pasc pelicula de pe câmpuri… Nu despre asta este, însă, vorba în continuare, ci despre un fenomen în sine, pe care l-am descoperit de când sunt jurnalist pe meleaguri dâmboviţene: transhumanţa de Paşte. Pe scurt, când se apropie sfintele sărbători de primăvară, ciobanii din judeţele limitrofe Bucureştiului încep să-şi mâne turmele spre câmpurile din jurul capitalei României. Ajung aici şi încep să-şi vândă mieii prin pieţe. E loc de profit, mai ales că bucureştenii caută miel românesc şi pe cât se poate - crescut natural.

Fenomenul pare rupt din Mioriţa sau din paginile romanului Baltagul: cum se desprimăvărează, zeci de turme iau drumul Bucureştiului. Una peste alta, nu s-au schimbat prea multe din acele vremuri, ciobanii sunt ciobani, câinii - câini, ploaia mocănească - la fel de supărătoare. Totuşi, am identificat ceva nou. Bacii s-au tehnologizat şi aproape fiecare deţine câte un telefon mobil, iar în unele cazuri chiar conectat la internet (sic!). O lume diferită, nouă, ciudată, influenţată de modernitate se deschide atunci când îi vezi pe aceşti oameni, ce secole de-a rândul şi-au mânat turmele pe aceste tărâmuri. Vedeţi mai sus reportajul pe care l-am făcut la acest subiect.

Şi aşa suntem întâmpinaţi noi, cei care aterizăm pe aeroportul din Chişinău. Un clişeu care mă înfioară. Pe panou o fată, desigur brunetă, cum altfel? Doar cei mai mulţi ruşi ştiu deja că o să-i întâmpine o smugleancă(brunetă) moldoveancă. Şi cum altfel să-i întâmpine, dacă nu cu pâine şi sare, în straie naţionale, iar în spate, musai trebuie să se vadă câmpuri mănoase. Ah, da. Obligatoriu o vie! Ce clişee! Probabil, dacă veneau mai mulţi români în Moldova, pe panoul acesta era o blondă, cu fustă scurtă, decolteu adânc. Imaginea din spate se păstra, doar că în mâini ţinea nu pâine şi sare, ci vin de la Cricova şi bomboane de la Bucuria. Deh, clişee.

Rămânem la categoria clişee şi panouri. Iubeşte-ţi limba, ţara, ne spune un altul din centrul Chişinăului. Pentru ce s-o iubesc? Pentru Ştefan cel Mare şi pentru o stemă cu un zimbru? Pentru aceste simboluri la care sufletul meu nici nu vibrează, nici nu tresaltă! Mulţi spun, citându-l pe Kennedy “Nu te întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară”. Să nu uităm, asta a spus-o un politician, un om care are nevoie de patrioţi, de plătitori de impozite, de carne de tun. Problema este că patriotismul trebuie să aibă şi o bază, una egoistă: ţara trebuie să-ţi dea motive s-o iubeşti.

Altfel, Republica Moldova este ţara panourilor scrise în limba română şi rusă. Ţara în care oamenii nu ştiu bine nici româna, nici rusa. Ţara în care se repară fere de călcat.

Iar acesta este panoul care reprezintă adevărata Moldova. Oricine eşti Victoria, nu-l ierta! Aşa ochi, aşa decolteu, aşa buze, iar el s-a încurcat cu alta?! Haoleu, proastă o să fii dacă-i ierţi escapadele amoroase.

Moldova este ţara în care cei care au bani beau de la Cricova, cei care nu au bani, de la Piaţa Centrală. În picioare, în praf, cu soaţele alături - o bombă cu ceas întârziat. O ţară în care păhăreala este sport naţional.

Piaţa Centrală - o minune a Moldovei, a Chişinăului. Sărăcia, buză-n buză cu luxul. În dreapta vedeţi cum se vând produse lactate pe jos, în stânga aveţi un super merţan. Peste tot există săraci şi bogaţi, dar parcă prea săraci sunt mulţi moldoveni şi prea bogaţi puţini dintre ei.

De ce Piaţa Centrală este prima minune a Moldovei? Pentru că numai aici şi doar aici găseşti super produse pentru bărbaţi: Gileattre! Parcă mi-e cunoscut produsul. Dar nu ştiu de unde.

Aşa? 

Aşa?

Sau aşa?

Eu aleg prima variantă. Vreau copii ca ai lor. Ce vedem noi în imagini? Nişte fete cam de aceeaşi vârstă, dar cu minte, orizonturi, aspiraţii extrem de diferite şi depărtate. Cineva ar putea spune în apărarea piţipoancei din al doilea video că se distrează şi ea, micuţa. Da, dar priveşte atent cum se distrează fetele de mai sus!!! Nu vreau să fiu rău, dar cred că totul ţine de părinţi. Aşa părinţi, aşa copii. Copiii mei vor cânta Hey, Jude şi vor merge la teatru cu mine. Săraci cu duhul mai suntem, de avem aşa copii. Şi îi mai şi batem prin şcoli. Un neam de calici: şi românii, şi moldovenii. Sunt trist.

Chiar acum am urmărit în direct festivitatea de premiere, aşa că sunt foarte bucuros. Mulţumesc frumos tuturor celor care m-au votat. Dar cel mai mult, vă mulţumesc că mă citiţi. Cu multă dragoste şi respect, al vostru COJOCARI.RO.

UPDATE Mulţumesc şi tuturor bloggerilor din sală care m-au votat. Din bunăvoinţa lor am luat locul trei şi la categoria bloggerul anului.

UPDATE Aici vedeţi transmisiunea în direct a festivităţii de premiere. Felicitări lui Viorel Mardare , felicitări tuturor celor care au participat, fie că au luat sau nu premii. La anu’ mai aveţi o şansă.

Ceea ce veţi citi mai jos, în afară de post scriptum, este răspunsul domnul Victor Parlicov, director ANRE, la o solicitare oficială pe care i-am trimis-o de foarte mult timp în urmă. A ajuns pe blogul meu sub forma unui comentariu.

În primul rînd, îmi cer scuze pentru depăşirea termenului oficial cînd trebuia să Vă ofer un răspuns (27 februarie). Ţin însă să-mi repar această greşeală prin a răspunde nu doar la întrebările Dvs, ci şi la comentariile relevante lăsate pe blogul Dvs de alţi vizitatori. De asemenea, menţionez că, din păcate, nici eu nu am primit o reacţie de la Dvs la cele două puncte principiale pe care le-am evidenţiat anterior: consideraţi că aţi procedat corect (nu conform legii, ci omeneşte) lansînd acuzaţii la adresa mea înainte de a Vă documenta plenar la subiectele abordate?

V-am promis participarea mea la dezbaterea problematicii ce intră în competenţa ANRE (inclusiv tarifele), în eventualitatea organizării de către Dvs a unei discuţii cu participare largă, sub orice formulă – online sau offline. Pentru informaţie: în acest răstimp am avut deja mai multe întruniri, inclusiv neformale, cu organizaţii obşteşti, studenţi, jurnalişti, unde am răspuns inclusiv şi la întrebările pe care mi le-aţi adresat. Revenind însă la întrebările Dvs, ţin să Vă comunic următoarele:

Vitalie Cojocari (VC): “Aş vrea să ştiu de ce v-aţi schimbat subit părerile după ce aţi ajuns în funcţia de director al ANRE? Dumneavoastră aţi acceptat majorarea tarifelor? De ce aţi făcut-o?”
Victor Parlicov (VP): “Da, eu, de rînd cu ceilalţi patru membri ai Consiliului Directorilor ANRE, unanim am acceptat majorarea tarifelor, prin deciziile luate de ANRE la 14 ianuarie. Am făcut-o conducîndu-ne de metodologiile respective de calculare a tarifelor pentru fiecare gen de activitate în parte. Toate detaliile privind structura tarifelor adoptate, la fel ca şi nota informativă, care explică necesitatea de ajustare a tarifelor, sunt plasate pe pagina web a Agenţiei: http://anre.md/rate/index.php?vers=1, în partea de jos a paginii, la categoria „Informaţii”, sînt plasate link-urile la trei fişiere, cu informaţie exhaustivă. În general pagina web a Agenţiei nu este prea „user-friendly”, dar la moment lucrăm cu ce avem şi Vă promit că o vom îmbunătăţi, în primul rînd ca structură şi utilizabilitate.
În ceea ce priveşte referinţele Dvs la precedentele mele discursuri, apoi am răspuns deja la această întrebare: a fost corect şi ceea ce afirmam înainte – acele tarifele despre care vorbeam atunci erau exagerate pentru acele perioade, şi este corect şi ceea ce afirm acum – tarifele stabilite pe 14 ianuarie sunt adecvate condiţiilor existente la moment, cu o singură menţiune, dar una foarte importantă: fixînd tarifele la un anumit nivel, întreprinderilor din sectorul energetic li se oferă nişte resurse, şi este foarte important să fie verificat modul în care ei le gestionează, pentru ca ineficienţa în gestionare să nu fie pusă pe umerii consumatorilor (iarăşi, prin tarif), ci să fie suportată de către proprietarul business-ului. Curînd după instalarea în funcţie a noilor Directori, ANRE a organizat o conferinţa de presă, la care Consiliul Directorilor a trasat principalele priorităţi instituţionale pentru 2010. Una din ele este exact consolidarea dimensiunii de monitorizare şi control a întreprinderilor din sector, ceea ce înseamnă atît angajarea unor persoane suplimentare pentru a reuşi mai mult în această direcţie, cît şi ridicarea nivelului profesional al persoanelor angajate pe această dimensiune, pentru a creşte calitatea lucrului lor. Pot să Vă spun, spre exemplu, că, din informaţia de care dispun, activitatea economică a S.A.”Moldovagaz” va fi verificată de către ANRE în acest an pentru prima oară de cînd există ANRE şi „Moldovagaz”. Vă asigur, de asemenea, că rezultatele acestor controale economice (acum finalizăm unul la S.A.”Termocom” şi din aprilie începem la „Moldovagaz”) vor fi anunţate public, iar în cazul depistării unor nereguli, ANRE va penaliza întreprinderile respective, în conformitate cu metodologiile stabilite.”

VC: “Credeţi şi acum că ANRE este dependentă financiar şi politic de Guvern?”
VP: “Nu. În conformitate cu noile legi privind energia electrică şi gazele naturale, Agenţia se va afla în subordinea Parlamentului şi va raporta direct acestuia. Astfel, atît statutul, cît şi independenţa funcţională faţă de Guvern a crescut semnificativ. La modul practic pot doar să Vă asigur că deşi tema tarifelor rămîne în continuare foarte sensibilă din punct de vedere social, iar situaţia politică este departe de a fi stabilă, pînă acum nu am simţit absolut nici o tentativă de a exercita vreo oarecare presiune din partea decidenţilor politici. Din punct de vedere financiar, aţi putut observa şi Voi că în Parlament, la iniţiativa unor deputaţi, s-a făcut un show de prost gust în jurul bugetului Agenţiei şi în special a nivelului de salarizare. În opinia mea, această practică nu este una pozitivă şi procedura de aprobare a bugetului ar trebui schimbată, ca Agenţia să-şi adopte singură bugetul, iar apoi să raporteze public, în baza auditului efectuat, cum şi-a gestionat resursele.

VC: „Credeţi şi acum că „Moldovagaz” este un monopolist, pe care nu-l deranjează interesele omului de rând?”
VP: “Am mai spus-o şi mai reiterez: „Moldovagaz”, la fel ca şi alţi agenţi economici, sunt în primul rînd nişte entităţi investiţionale, iar scopul primordial al investitorului este obţinerea unui beneficiu (în cazul dat financiar) de pe urma investiţiei efectuate. În general, rolul de protecţie a consumatorilor nu este unul firesc pentru companiile monopoliste, totodată, nici nu cred că afirmaţia „nu-i deranjează interesele omului de rînd” poate fi absolutizată. Astfel, datorită faptului că „Moldovagaz” activează pe o piaţă reglementată, unele rigori în sensul protecţiei consumatorilor sînt impuse de reglementator (ANRE), cum este şi normal, dealtfel, în condiţiile monopolurilor naturale.”

VC: „Credeţi şi acum că ANRE nu-şi execută funcţiile pe deplin şi nu protejează interesele consumatorilor, cetăţenilor?”
VP: “Intuiescă că întrebarea provine din acelaşi context al afirmaţiilor mele anterioare despre tarife: ziceam că prin adoptarea unor tarife exagerate pentru acea perioadă ANRE de fapt autoriza scoaterea unor bani în plus din consumatori în favoarea furnizorilor. Aspectul de protecţie a consumatorilor este însă mai larg, şi vizează multe alte aspecte, precum contractarea serviciilor, racordarea la reţele, etc. La ANRE există un departament întreg care examinează petiţiile consumatorilor individuali şi asigură protejarea intereselor legitime ale consumatorilor, în plus, funcţionează „linia verde”, prin care telefonic primim adresări şi oferim consultaţii ( +373-22-540534 ). De asemenea, departamentul de Reglementare se implică deseori în rezolvarea conflictelor între furnizorii de energie şi persoanele juridice. Totodată, evident că nu pot spune că ceea ce face ANRE pe dimensiunea de protecţie a consumatorilor este suficient sau impecabil şi de aceea consolidarea acestei dimensiuni a fost inclusă ca o altă prioritate pe agenda noii conduceri. Ţin să Vă comunic că pînă la 31 martie pe web-site-ul Agenţiei va fi plasat raportul anual pentru 2009 (deşi ceea ce s-a făcut pe parcursul anului trecut sunt în primul rînd merite ale colectivului şi a conducerii anterioare) şi în acest raport „Protecţia consumatorului” va fi reflectată într-un capitol separat.”

În continuare, cum am şi promis, mă voi referi la alte întrebări relevante, care au parvenit de la vizitatorii blogului Dvs.

Încep cu comentariul făcut de Călin, pe 29 ianuarie, ora 17:48, care mi-a plăcut cel mai mult; cel puţin se observă un efort depus în prealabil. Totuşi:
Tarifele trebuie să fie (şi nu întotdeauna au fost) corelate în primul rînd cu preţul de achiziţie al gazelor naturale pentru că anume preţul de achiziţie la hotar constituie la moment cca 81% din tarif, iar dacă includem şi consumul tehnologic al gazelor, apoi cca 86%. Este parţial corect ceea ce zice Călin, că preţurile de achiziţie a gazelor au o legătură cu cotaţiile petroliere, însă preţul gazelor naturale este calculat în baza cotaţiilor PLATTS a păcurii şi gazoil PENTRU 9 LUNI ANTERIOARE. Cu alte cuvinte: preţul de achiziţie pentru trimestrul 1 al anului 2010 a fost calculat în baza cotaţiilor din trimestrele 2-4 ale anului 2009, iar preţul pentru trimestrul 2 al anului 2010 va fi influenţat de cotaţiile din perioada iulie 2009 – martie 2010. Dar pentru o claritate şi mai bună, Vă comunic preţurile oficiale la importul gazelor naturale pentru ultimii ani, cu rotungire pînă la întregi:
Preţul efectiv de import, $/1000 m.c.
2007 2008 2009
anual Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4
172 191 217 258 284 339 256 187 197
Preţul mediu pentru anul 2008 – 232,3; pentru 2009 – 263,85; pentru primul trimestru al anului 2010: 232,8.

Un alt factor care influenţează tarifele este cursul valutar. Anume la acest factor mă refeream atunci cînd în 2008 criticam tarifele stabilite de ANRE. Spre exemplu, cursul la care se făcea calculul tarifar era de cca 12.2 lei pentru 1 dolar, pe cînd atît cursul oficial de schimb, cît şi cursul real la bănci era sub 11 şi a ajuns chiar la nivel de cca 9,5 lei pentru 1 dolar. Astfel, consumatorii plăteau semnificativ mai mult decît avea nevoie „Moldovagaz” pentru a se achita cu „Gazpromul”, ceea ce s-a şi confirmat ulterior, cînd „Moldovagaz” a făcut raportul financiar anual, raportînd profituri uriaşe, chiar şi din activitatea operaţională. În privinţa metodologiilor: acestea de asemenea sunt plasate pe site-ul ANRE, dar trebiue căutate la Legislaţie –> Legislaţie secundară. Iar în ceea ce priveşte schemele descrise de umflare a costurilor, nu mă pot pronunţa înainte de a efectua controlul economic la întreprinderile respective.

dumitru Says:
January 28th, 2010 at 22:19
“calcule, calcule să vedem, nu așa din pod. și despre tarifele la energia termică??? cum se face că cele mai mari încasări din vînzări au avut anume CET-urile?”
Dumitru, toate calculele le poţi vedea pe site-ul ANRE, în documentele la care m-am referit mai sus. Dacă vrei să clarifici ceva particular – adresează-Te la Agenţie şi vei primi răspunsurile de rigoare.

cojocari Says:
January 30th, 2010 at 12:16
„…Andrei, Antonia, nu cred că Parlicov este ţapul ispăşitor, nu acolo vreau să duc discuţia. Este adult, vaccinat, cu gândirea logică stă bine, atunci să-şi asume toate borcanele sparte dacă s-a înhămat la această căruţă. A acceptat nesilit de nimeni şi de bună voie această funcţie.”
1.Merci pentru complimente
2.Într-adevăr am acceptat de bună voie funcţia
3.Exact cu asta mă ocup şi în momentul de faţă: îmi asum toate borcanele care se sparg în capul meu

În încheiere, Vă mulţumesc mult pentru dialog şi sper totuşi să primesc răspuns şi la întrebările adresate de mine.

Cu respect,
Victor Parlicov,
Director General ANRE

PS: Domnul Parlicov mă întreabă dacă m-am documentat “plenar”, adică în totalitate, referitor la problema pe care am pus-o în discuţie. Deşi este o pietricică aruncată în grădina mea de jurnalist, o acuzaţie de superficialitate, o să încerc să răspund. De altfel, întrebarea domnului Parlicov nu mă surprinde, este o procedură clasică, cu care sunt obişnuit; permanent mă întreabă “specialiştii”, cine eşti tu să-mi pui întrebări despre aceste lucruri? Ce pregătire ai? Cât de bine ştii subiectul? Una peste alta, miliţienii din perioada sovietică obişnuiau să răspundă cu întrebare la întrebare. Dar să trecem la răspunsul meu - tema abordată de mine este mai nuanţată: am abordat nu tariful, am abordat atitudinea domnului Parlicov faţă de majorarea tarifelor înainte de a fi numit în funcţie şi imediat după ce a ajuns director. Iar documentarea mea este beton în acest caz: am adus exemple din mai multe articole, pe care domnul director ANRE nu le-a contestat, deci reproşul dânsului este unul puţin deplasat. A doua întrebare, care mi se pune - cum mi-am permis să “lansez acuzaţii deşi nu m-aş fi documentat”. Păi, am stabilit - referitor la subiectul abordat de mine chiar m-am documentat. Cât de lansarea acuzaţiilor… Îmi vine să râd. De fiecare dată trebuie să explic diferenţa dintre acuzaţie şi opinie. De parcă sunt la şcoala de jurnalism. Domnule Parlicov, acuzaţia este atunci când eu aş spune că dumneavoastră aţi sustras fonduri din ANRE, ceea ce nu este cazul. În schimb, opinia este când spun că eu cred că dumneavoastră sunteţi ipocrit, din moment ce una spuneţi înainte şi alta după ce sunteţi înscăunat în funcţia de director. Sesizaţi nuanţa? Opinia nu este o acuză, opinia este o judecată de valoare pe care şi dumneavoastră v-o permiteţi la adresa mea.

PPS: Vreau să menţionez că bucuria de a citi răspunsul domnului director îmi este umbrită de această întârziere de dimensiuni cosmice. Părerea mea, subliniez, părerea mea este că în Moldova lupul doar şi-a schimbat părul - nu şi năravul. Sper să mă conving de contrariu de-a lungul timpului. Oricum, să nu înţelegeţi că arunc cu pietre în om, Victor Parlicov, care a făcut un efort pentru a răspunde. O să mai revin la acest subiect.

Copilul se joacă în linişte cu un fular. Îl flutură în sus şi în jos. Stă pe holurile şcolii şi aşteaptă să sune la clasă. Copilul blond, cu ochii albaştri - are 13 ani şi este clasa a 6. Chiar în acele momente, pe lângă el trece învăţătoarea furioasă. Ea este căruntă, cu ochii injectaţi de sminteală. Vino până la mine, îi spune. Copilul se duce, nu ştie ce-l aşteaptă. Învăţătoarea furioasă îi zmulge din mâini fularul, il pliază în două şi începe să-l lovească. Îi dă cu sete peste mâini, peste cap, mai ales peste cap.

Copilul se apără, strigă de indignare - nu a făcut nimic pentru care să merite bătaia. Mai tare ţipă, însă, pentru că a fost lovit în ochi, iar acesta îl doare rău. Scapă din mâinile învăţătoarei furioase şi fuge în clasă. Învăţătoarea cu care are ore îl trimite la medic - să vadă ce are la ochi. Medicul lipseşte, ochiul se învineţeşte dintr-un minut în altul. Copilul este trimis acasă - pur şi simplu. Acasă ochiul este vânăt, vânăt. Părinţii sunt speriaţi. Ce ai păţit, îl întreabă. Printre lacrimi, copilul explică. Părinţii sună la şcoală. L-am bătut pentru că lovea alţi copii cu fularul, a fost răspunsul şocant.

Părinţii vor face plângere la procuratură, părinţii vor sesiza ministerul educaţiei. Părinţii vor dreptate. Cât de copil… Sărmanul a primit astăzi lecţia vieţii sale. El a aflat astăzi că Moldova este o ţară de rahat, că sistemul de învăţământ se bazează pe umilire şi bătaie. Copilul ştie că în ochii unei nenorocite nu reprezintă nimic. Vânătaia nu îi va întuneca privirea, îi va deschide ochii. Va vedea că ţara în care s-a născut este o gaură neagră în care dispare bunul simţ, omenia, respectul reciproc şi demnitatea. Sunt scârbit la maximum de ţara în care există asemenea învăţători ţicniţi. Spitalul de nebuni plânge după ei. Hai, sictir! Promit să urmăresc desfăşurarea anchetei. Nu de alta, dar vreau să mă conving a mia oară de faptul că încă un funcţionar va fi acoperit de sistem.

Hai că am făcut-o şi pe asta: am investigat cum a fost furată o vacă şi un viţel. Bun, investigaţie este mult spus. Mă vedeţi la minutul 1.28. Ideea este că un român, care munceşte, a fost văduvit de vaca şi viţelul său de alţi români, care nu au chef de travaliu. Minunate proverbe a mai născut comunismul românesc: cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte; cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine stă şi leneveşte are tot aşa. Ne-a cam stricat comunismul pe noi, pe români. Avem nişte concepţii despre munca… De fapt, tot atât de adevărat este că unii care fură o duc extreeeeem de bine. Numai că, în acest caz, trebuie să furi mult ca să nu fii băgat la răcorică.

Revenind la vacă şi viţel. Problema este, însă, că această carne, tranşată de hoţii tupeişti pe un câmp viran de lângă casa păgubitului, poate ajunge pe piaţă şi, ulterior, pe masa altor români. Despre asta este subiectul de mai sus.

Te loveşte şi te surpinde în acelaşi timp. Sărăcia lucie în care se înglodează Moldova o vezi peste tot. Cât am fost acasă, în Republica Moldova, mi-am dat seama că nu exagerează cei care spun că această ţară este cea mai săracă din Europa. Mai “vai de capul nostru” decât Albania! Teribili de săraci, groaznic de amărâţi, moldovenii sunt săraci, săraci, săraci de un milion de ori. O ţară care nu merită să intre în Uniunea Europeană. Nu merită barem să se considere în Europa.

Sărăcia din Moldova se vede în primul rând pe drumuri. Toate sunt pline de gropi. Mi-e şi milă de maşini. Am văzut una micuţă, drăguţă, destul de josuţă, aproape nouă şi… hodorogită. Altfel cum? Mintea mea nu poate să cuprindă o asemenea bătaie de joc. Unde sunt taxele plătite de şoferi? De fapt. Nu avem drumuri bune pentru că suntem săraci. Suntem săraci pentru că nu avem drumuri bune şi nimeni nu vine să investească.

Sărăcia se vede şi în privirea oamenilor. Triste. Întunecate. Oamenii sunt crispaţi şi extrem de preocupaţi de ceva. Probabil să supravieţuiască, doar e sărăcie. Mai mult, această sărăcie se vede bine de tot în ochii copiilor. Ochii micuţilor nu sunt doar trişti, nu au scânteia viitorului. Conţin numai speranţa condamnatului la moarte - sunt condamnaţi la sărăcie.

Îmi amintesc de o situaţie ruptă dintr-un triller de groază. Eram într-un microbuz, drumul Chişinău-Rezina. Pe trei scaune stăteau, după cum urmează: Valerică - fiul mic, de vreo 4 ani; Igor - fiul mai mare, de vreo 14 ani şi tatăl - nu poţi să-ţi dai seama câţi ani are, ci doar câţi litri de vodcă a băut. S-a trezit brusc, a realizat că este cât pe ce să rateze satul şi l-a chemat cu glas răguşit pe Igor: “Trezăşti-l pi Valericâ”. Sărmanul Valerică dormea dus pe banchetă. Atunci, Igor a început să-l trezească - îl trăgea de umeri zguduindu-l în stânga şi în dreapta. Nimic. “Valerică, Valerică! Trezăşte-te!” Tot nimic. Într-un final, Igor l-a luat de o mână pe Valerică şi l-a tras după ta-su, care se poticnea spre ieşire. Puţin nu a lipsit ca Igor să măture duşumeaua microbuzului cu micuţul Valerică. S-a prins că nu e bine şi l-a luat în sfârşit în braţe.

Cum ne tratăm plozii, aşa ne tratăm viitorul. Măturăm cu ei, viitorul nostru, duşumelele. Săracii copii săraci. Una peste alta, sărăcia se mai vede şi în automobilele super luxoase ce contrastează puternic cu microbuzele stricate sau troleibuzele hârbuite de vreme şi drumuri. Sărăcia am mai văzut-o în hainele extrem de elegante ale moldovenilor. Chişinăul un oraş de directori: bărbaţii la pantof, pantaloni, sacou, iar femeile pregătite în orice moment să intre într-un restaurant de 5 stele. Coafura - bine, pantoful - cui, fusta peste genunchi, machiajul - obligatoriu de seară. Unde este sărăcia? Păi, dacă te apropii mai bine şi îţi forţezi vederea, vei observa proasta calitate a stofelor, pantofii de marcă … chineză, machiajul pe bază de “creion chimic”. Of. La moldoveni contează forma, nu fondul. Iar asta este o dovadă a sărăciei. O să ne îmbogăţim “afară” atunci când ne vom îmbogăţi şi în “interior” - sufleteşte.

Situaţie nemaiîntâlnită în Republica Moldova: în Chişinău e mare criză de jurnalişti. Cum s-a ajuns aici? Vedeţi mai jos. 

Dintr-o dată, pe piaţa mediatică au apărut 2 televiziuni de ştiri. Le ştiţi. Şi cum investiţiile sunt masive, tehnica super nouă, iar planurile măreţe - au început angajările. Mai întâi au fost cooptaţi, ademeniţi sau atraşi cu salarii mari şi grase jurnaliştii cu experienţă. Redacţiile mai sudate au rezistat, însă cele care nu puteau oferi prea multe jurnaliştilor au devenit pustii - ziariştii au ales un ban în plus şi o perspectivă luminoasă. Nu o să dau nume, dar una din agenţiile de presă de la Chişinău riscă acum să se închidă. Motivul: nu are reporteri.

Două televiziuni de ştiri sunt cam multe pentru o ţară atât de sărăcuţă cum este Republica Moldova şi au supraîncălzit piaţa forţei de muncă. Ziceam că jurnaliştii cu experienţă s-au terminat într-o săptămână. Alţii nu mai găseşti - poţi să dai cu tunul. Aşa că au început angajările în rândul studenţilor, începătorilor, tinerilor fără experienţă. Reporteri, operatori, editori de imagine - toţi cei care au cel puţin idee de ce înseamnă televiziune, au fost adunaţi sub steagul Jurnal TV şi Publika TV. Cele două televiziuni au devenit adevărate aspiratoare de oameni. Şi uite-aşa s-a ajuns la situaţia incredibilă de care vorbeam - MARE CRIZĂ DE JURNALIŞTI LA CHIŞINĂU!

Nici nu ştiu măcar dacă în vreo altă ţară de pe glob s-o fi întâmplat vreodată ceva similar. Deşi… O să vă istorisesc pe scurt o mică poveste despre o televiziune din România, care nici nu ştiu dacă mai există astăzi. Se numea sau se numeşte această televiziune - N24. Şi era sau este o televiziune de ştiri. La lansare investiţiile au fost de ordinul milioanelor de euro, sume ce se vehiculează în prezent şi pe piaţa moldovenească. Banii s-au investit masiv în tehnică, în maşini, în echipament. Din păcate, nu şi în oameni. Se povesteşte prin târgul Bucureştilor, că N24 aveau şi jurnalişti buni, dar şi “presari” de ocazie, care habar n-aveau pe ce lume se află. Din nefericire pentru televiziune, la un moment dat, balanţa a înclinat spre cea de-a doua categorie. Rezultatul: astăzi nici nu ştim dacă televiziunea cu cea mai bună tehnică din Europa de Est la momentul lansării mai există. Nu sunt Nostradamus şi nici mama Omida. La fel, nu mă erijez în vreun povăţuitor. Morala, dacă o vedeţi după ce aţi citit această poveste tristă, identificaţi-o voi.

Încă sunt în Chişinău şi scriu pe repede înainte - nu am timp şi poate uit. Situaţia mea de emigrant îmi oferă o posibilitate extraordinară de a privi cu ochii unui străin Republica Moldova, mai curând Chişinăul. Este simplu, unele lucruri nu ai cum să le vezi când locuieşti aici. Aşadar, câteva mistere, enigme ale Chişinăului.

Este o enigmă că nu am văzut prin oraş fete împrăştiate pe trotuare. Poartă nişte tocuri de o şchioapă, păşesc ca nişte gazele pe o gheaţă extrem de lunecoasă şi totuşi au un echilibru de invidiat. Cum reuşesc asta? Mister.

Este o enigmă faptul că toate, aproape toate, exchange-urile din oraş, cam 90 la sută, au acelaşi curs de schimb valutar. Leul românesc este 4,05 la cumpărare şi 4,20 la vânzare. Care este explicaţia? Nu ştiu. Un mister.

Este o enigmă faptul că nu m-a călcat nicio maşină pe trecerea de pietoni. Maaare enigmă. Au încercat în toate felurile. O rutieră, adică maxi-taxi în grai băştinaş, a încercată să mă spulbere pe zebră, dar nu a trecut decât razant cu oglinda pe lângă urechea mea. Oricum, nici nu puteam să fug pe trecerea pentru pietoni, chiar în timpul acesta un troleibuz mi-a luat faţa. Am fost făcut sandwich - între microbuz şi troleibuz. Mai contabilizăm şi un Merţan, care a făcut dreapta şi era să mă ia la plimbare pe botul maşinii, tot de pe zebră. Cum am scăpat întreg? Mister.

Cum se explică numărul mare de Range Rovere, ML-uri, Audi TT-uri în Chişinău? Mister! 

Livia Cimpoeru (Green Report - Bucuresti), Vitalie Cojocari (Pro Tv – Bucuresti), Oana Dan (Evenimentul Zilei – Bucuresti), Marius Saizu (Prima Tv – Bucuresti), Daniel Tomozei (Dacii Liberi – Sibiu) si Sorin Schiopu (Radio Romania - Targu Mures) sunt castigatorii primei editii a Concursului pentru cel mai bun jurnalist de mediu in 2009, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent si Recolamp.

Cei sase jurnalisti vor participa la o excursie de documentare in Olanda, unde se vor intalni atat cu colegi de breasla, cat si cu reprezentanti ai companiilor producatoare de echipamente electrice si electronice si ai asociatiilor care desfasoara activitati de colectare si reciclare a acestor tipuri de deseuri, in special a celor provenite din surse de lumina – becuri economice si tuburi fluorescente. Castigatorii au fost selectati in urma jurizarii celor peste 100 de materiale inscrise in concurs. Membrii juriului au fost: Lavinia Andrei (Terra Milleniul III), Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent) si Raul Pop (Recolamp).

“Dincolo de calitatea jurnalistica – pe care am considerat-o obligatorie, am premiat modul in care jurnalistii au reusit sa transpuna probleme tehnice importante intr-un limbaj accesibil si atractiv”, a declarat Ioana Avadani, Director Executiv CJI si membru al juriului.

“Ca membru al juriului am avut o sarcina foarte dificila, deoarece toti jurnalistii inscrisi in concurs au avut materiale foarte bune. Acesta este motivul pentru care in loc de cinci finalisti, asa cum anuntaseram initial, avem sase” a declarat Lavinia Andrei, Presedintele Fundatiei Terra Milleniul III.

“Cu ocazia intalnirilor de la Bucuresti, Cluj, Craiova, Iasi si Constanta, pe care le-am avut in 2009, cu sprijinul CJI, al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii si al Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, am avut ocazia sa iicunoastem mai bine pe cei peste 100 de jurnalisti care au dat curs demersului nostru. Am reusit sa facem schimb de experienta si idei cu cei care aduc in atentia publicului problematica protectiei mediului in Romania. Am convingerea ca proiectul nostru a fost apreciat si bine-venit, dovada fiind chiar numarul mare de jurnalisti inscrisi in concurs, precum si calitatea materialelor realizate. Felicitari, tuturor!”, a adaugat Raul Pop, Director General Asociatia Recolamp.

Astăzi este ziua mea de naştere. Cum sunt în Republica Moldova aştept cadourile mai târziu: o listă vă trimit pe email mai târziu. Deocamdată accept felicitări. Deocamdată.