M-a obosit blogul

Uneori mă exasperează blogul. Uneori nu am niciun chef să scriu. Sunt multe motive. Mai întâi ar fi faptul că îmi răpeşte din puţinul timp liber pe care îl am. Ce înseamnă puţin timp liber pentru un jurnalist? Pungi sub ochi, supărări cu iubita, chiuveta plină cu farfurii murdare, praf pe televizor, patul lăsat vraişte… Aşa că, pe lângă viaţa grea de jurnalist, vă spun cu mâna pe inimă, nici viaţa de blogger nu este dulce.

 

Penuriei de timp i se adaugă şi înjurăturile, multe, veninoase, urâte. Mama, care îmi mai citeşte blogul, îmi spune uneori: ai văzut ce îţi zic cei care îţi scriu? Ce să-i spun… Îi spun că blogul este liber şi că fiecare prost poate să demonstreze cu prisosinţă cât de prost este. Totuşi, am instituit o regulă: fără înjurături licenţioase. Cuvintele care încep cu P şi care nu încep cu P, dar sunt urâte, le şterg cu sârg. De altfel, un bun prieten de-al meu, nu-i zic numele că e cunoscut, şi-a închis blogul din cauza înjurăturilor. Mi-a şi zis: tot felul de nenorociţi, frustraţi, îmi stricau ziua. După ce am adunat suficient sictir, mi-am închis blogul.

 

Oricum, ce blog fără comentarii? Fie şi ele porcoase, altfel, blogul practic nu contează. Să extrapolăm puţin problema comentariilor şi la site-urile ziarelor. Ţin minte că site-ul Jurnalului de Chişinău era locul preferat al comentatorilor moldoveni. Mai mult, se formau adevărate găşculiţe de comentatori aici. Nu mai conta articolul, conta măscăreala dintre aceste găşculiţe şi liderii lor infami. Articolul era despre castraveţi, ei discutau despre ce şi-ar face unul altuia dacă s-ar vedea noaptea în parc. Jurnalistul scria despre Voronin, comentatorii ajungeau să discute despre ce-i vor face mamei lui Stalinus – aşa se numea un comentator de pe site. Ce să zic? Urât. Existau voci care spuneau că acest “forum” trebuie oprit, nu aduce nimic bun. Nu am fost niciodată de acord cu asta. Uite că măscăreala a trecut, forumiştii răi s-au mai diluat, iar lingura de dohot nu a distrus butoiul cu miere.

 

Recent, până şi ziarul Timpul a admis comentariile de pe site. Mai mult, Constantin Tănase, editorialistul le-a închinat un articol. Pentru mine a fost ca şi când maestrul Tănase ar fi descoperit America. Părea un copil ce le povestea colegilor de joacă despre noua jucărie descoperită prin acasă. Ştiţi vorba, mai bine mai târziu decât niciodată. Cât de comentariile acestui blog. Unele sunt pertinente, în altele vedem reglări de conturi, erupţii de frustrări. Asta e, cum nu poţi opri vulcanul Eija…bla-bla-bla…kul din Islanda, la fel nu poţi opri gura lumii, iar mai nou, comentariile de pe forumurile libere.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCălătorie în "scumpul" Chişinău