COJOCARI Vitalie

N-am nimic cu odihna, odihniţi-vă fraţilor bugetari, dar mai şi munciţi. Astăzi am fost la o instituţie a statului român. Zic, mă trezesc cu noaptea în cap, ajung foarte dimineaţă, îmi rezolv problemele şi după aia, huşti, la serviciu. Că doar mai şi muncesc. Socoteala de casă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că am pupat uşa închisă. Gardianul îmi zice, “păi, nu aţi ştiut? E zi liberă.”

Am rămas tablou. Am uitat că statul român “ne-a dăruit”, mai curând le-a dăruit bugetarilor, încă o zi liberă: Rusaliile. De ce Rusaliile? De ce nu Adormirea Maicii Domnului? De ce nu Înălţarea Domnului? Nu mă duce capul. Dacă tot suntem un popor creştin ortodox, hai să nu muncim nici de Sfântul Foca, nici de Mucenicul Vitalie. Da, să ştiţi că există o astfel de sărbătoare. Ce-i drept nu-i trecută cu roşu în calendar, dar cum să nu-l celebrezi pe Sfântul Mucenic Vitalie, episcopul Ravenei, pe 23 iulie? Ar fi păcat. Nu?

Când eram mai mic, atunci când munceam cot la cot cu părinţii pe dealurile Moldovei, aşteptam sărbătorile creştine ca pe nişte zile de izbăvire. După eforturi fizice uriaşe aveam nevoie ca de aer de aceste libere. Nu ştiu, însă, cât de mult muncesc dragii noştri bugetari, căci, atunci când m-am prezentat să ridic un certificat, o tanti care-şi sorbea cafeaua de dimineaţă împreună cu cele 5 colege ale sale mi-a aruncat: “aşteptaţi 10 minute.” Ori n-am auzit, ori tărtăcuţa mea a refuzat să macine această informaţie, dar am întrebat contrariat şi deznădăjduit: “Cât să aştept?” Tanti n-a catadicsit să-mi răspundă simplu, m-a şi apostrofat: “Dar vi se pare mult 10 minute? Vă rog să ieşiţi după uşă şi aşteptaţi să vă chem”. Şi-a găsit naşul cu mine. Probabil că eram la cheremul dânsei. Mai mult ca sigur, putea să mă facă să vin şi în multe alte zile după blestematul de certificat, dar n-am mai răbdat atitudinea şi i-am explicat că ar trebui să-şi revadă tonul. A reacţionat şi ea, dar gâlceava noastră s-a încheiat rapid. Mi-a zis că nu i s-a părut tonul neadecvat. I-am spus, “poate mi s-o fi părut doar şi am ieşit.”

Fix în 10 minute, am contorizat, am fost chemat în birou unde am fost rezolvat cu o viteză de invidiat. Doar erau 5 doamne. Şi când te gândeşti că toate cele cinci îşi sorbeau cafeaua de dimineaţă… N-am nimic cu bugetarii, dar le doresc să muncească la fel cum muncesc şi eu, şi părinţii mei, şi prietena mea, şi alţi oameni pe care îi cunosc şi trag din greu la privat. Numai, dar numai aşa vom ieşi din recesiune. Altfel, nici tăierea salariilor nu ne va ajuta. Ştiţi vorba mult încercată: “Noi ne facem că plătim, noi ne facem că… muncim.”