Olia Ţira nu s-a făcut de râs, iar asta contează!

 

Am ascultat-o pe Olia Ţira. Nu sunt exaltat, dar nici deranjat de prestaţia moldovenilor de pe scena de la Oslo. Spun aşa probabil şi din faptul că nu prea m-a interesat în acest an Eurovizionul. De pildă, în 2009 aveam şi un preferat. Am urmărit din timp ce piese vor participa - mi-a plăcut Rybak. Anul acesta, în afară de România, Moldova şi poate Rusia, habar nu am cine participă.

 

Să revenim la oile noastre: băieţii de la “Sun nu ştiu cum” şi Olia. Ziceam, o prestaţie onorabilă. De altfel, citeam în metrou un articol din “Adevărul” unde se zicea că unii cunoscători ai concursului spun că în această seară ne aşteaptă o semifinală cam “apă de ploaie”. În plus, spunea autorul, cică Moldova ar fi favorită. Opa! Ca să citez cântecul grecilor. Nu mai spuneţi? Au apărut şi specialiştii în Eurovizion? Ca în orice, avem nevoie de experţi, nu? Ei şi aceştia o dau ca favorită pe Moldova. M-a gâdilit un pic la amorul propriu, dar tremurul plăcut al glandei patriotice a încetat rapid. Da, s-ar putea să treacă Moldova în finală. Aşa şi? Cine este naivul care ar putea crede că cea mai săraca ţărişoară din Europa poate câştiga acest concurs profund geopolitic?

 

Pentru noi este important ca oricine nu pleacă la Eurovizion să nu se facă de râs. Doar cu ce iese Moldova în lume? Din douăzeci în douăzeci de ani cu Piaţa Marii Adunări Naţionale şi din an în an cu aceşti cântăreţi la Eurovizion. Fotbalul nu ne ajută, economia la fel. Barem cu ei să nu ne facem de râs. Din punctul acesta de vedere îi pot zice Olei, sau Oliei şi băieţilor de la “Sun nu ştiu cum” un BRAVO mare! Aştept să treacă în finală, să facă o treabă bună şi acolo.

 

Cât de noi, oameni buni. Să nu ne îmbătăm cu “apă de ploaie”. Să ne vedem lungul nasului. Să nu mai credem în tot felul de topuri făcute pe site-uri obscure: “ve ve ve, ce top să mai fac, punct com“, în care Moldova va câştiga sigur. Doar au votat toţi cei trei vizitatori ai site-ului.

12 Responses to “Olia Ţira nu s-a făcut de râs, iar asta contează!”

  1. Vadim Says:

    Numele Oliei real este Olia Ţâra, ea este din Cahul si primul debut al ei este pe scena festivalului-concurs “Faces of friends”…eu am urmarit bine evolutia ei cu trecerea timpului!

  2. Igor Dobîndă Says:

    Eu nu aș fi atăt de pesimist. Atăta timp căt vom scoate punctele negative la iveală, vom sta și ne vom plînge că la noi e cel mai rău. Cineva spunea că e bine acolo unde nu suntem noi, eu cred că are dreptate.
    După cum spune vechea filosofie chineză In-YanȘ în orice bine este ceva rău, în orice rău este ceva bineș tot ce trebuie este să vedem binele, iar răul, pur și simplu să nu-l luăm în seamă, și el va dispărea, de la sine.
    Eu cred că totuși avem cu ce ne mîndri, avem o țară în care se respectă tradițiile(ceea ce nu prea vezi la alte țări europene), avem oameni minunași, personalități foarte talentate, care nu se pot afirma din cauza negativismului din societate. Tot ce trebuie este să devenim mai uniți.

  3. radu Says:

    ma gindeam ca daca Moldova cistiga unde vom organiza Eurovisionul? Sali nu avem asa mari? Piata?

  4. Cojocari Says:

    Nu sunt negativist. Încerc să gândesc logic şi realist. Dar Olia este Bravo!
    Radu, pe stadionul Zimbru, dar nu merg cu gândul atât de departe. Mi se pare atât de ireal precum faptul că vin Marţienii.

  5. Alex Says:

    Vitalie,
    ziceai ca Eurovisionul este un concurs profund geopolitic si eu sunt in totalitate de acord. Dar as vrea sa stiu parerea ta, reiesind din contextul geopolitic de acum, care ar fi acea tara care ar putea lua premiul mare?

  6. Mircea Says:

    Eu cred ca la anul Eurovisionul va fi la Chisinau

  7. Fane Says:

    Eu nu ii inteleg pe unii visatori din astia, care traiesc intr-o “realitate” paralela si vad totul in culori roz. Nu e vorba de negativism, nihilism, e vorba sa fii realist. Sa vezi anumite lacune si sa le inlaturi, sa mergi mai departe. Este adevarat ca capul plecat sabia nu-l taie, dar nici departe nu vede. Cu ce sa ne mandrim? Saracie, lipsa unei infrastructuri, stat corupt, nu ai drepturi, nu ai suport de la stat, nu ai libertati si mai o populatie care sufera de naivitate sociala. Care traditii? Occidentalii cred ca sunt cei mai traditionalisti decat toata lumea. Franta-cascavaluri peste 200 de feluri, retete pastrate cu sfintenie de secole, vinuri frantuzesti, Elvetia -vestitele ceasuri elvetiene. Franta e cea mai traditionalista cu Maria Britanie din toate statele europene. Italia-pizza, pastele italienilor, inghetatele, Germania-berea etc Muzeile lor sunt adevarate sanctuare ale trecutului, intretinute, cu mii de vizitarori din toata lumea. Mai calatoreste un pic sau citeste mai mult.

  8. cojocari.ro Says:

    Alex, habar nu am cine câştigă în acest an. Uneori, geopoliticul poate fi dat şi peste cap, vezi cazul celor de la Lordi. :)

  9. maRius Says:

    Engleza asta cu accent rusesc ma inebuneste.

  10. Igor Dobîndă Says:

    Eu nu-i înțeleg pe cei ce văd doar părțile negative, refuzînd să privească mai larg.
    Avem plăcintele și mămăliga, care credeți-mă sunt foarte apreciate de străini, nu mai puțin sunt apreciate locurile pitorești din țară.
    Sărăcie? Nu pot să neg, dar încercă să vezi periferiile orașelor europene. Singura diferenţă e că ei încearcă se le ignore, să le ascundă de ochii lumii, noi tot timpul le scoatem în evidenţă.

  11. evisoft Says:

    Anul acesta a fost o schimbare majoră în reguli. Se permite votarea doar țărilor care au trecut în finală. Astfel puțin să strică relațiile geopolitice, adică Țara X care vota totdeauna pentru țara Y, acum dacă X nu e în finală nu va putea vota.

  12. rezina Says:

    Char cinta bine , in special acest cintec .
    Cit despre unde va fi la anul eurovisionul — precis nu in Moldova ( asai soarta noastra sasi bata joc toti de noi )

Leave a Reply