COJOCARI Vitalie

Este ora 8.00. Trezirea. Privesc în jur. Of, tot camera de hotel. Repede, spălat, îmbrăcat şi ieşit la micul dejun. De data aceasta sunt bucuros, avem pâine cât încape. Încerc o glumă: ce, mă, au reuşit să importe ăştia suficientă pâine peste noapte? Este prea dimineaţă, gluma nu are ecoul de aseară. După masă le spun tuturor despre Costi Ioniţă, le arăt şi o poză făcută cu telefonul mobil. Ştiam că nu o să mă creadă nimeni, aşa că am fotografiat televizorul.

From

După micul dejun dau o raită prin jurul hotelului. Bicicleteeeee! Sunt multe, vreo 50 şi toate aranjate într-un rând perfect. Zic, cu siguranţă o fi pentru clienţi - să mai scape de kilogramele adunate de-a lungul şederii. Dau fuga la recepţie. Mă întorc cu buza umflată. Iarăşi spiritul capitalist al olandezilor îmi dă peste cap planul. În hotelurile lor numai aerul şi privitul este gratuit, în rest, bicicletele pentru clienţi, internetul - costă. Oricum trebuie să plecăm, altfel cred că dădeam bani şi mă aventuram să vânez mistreţi pe bicicletă în pădurea olandeză.

From

Urcăm însă în microbuz. Franz, şoferul, ne duce la o expoziţie. Vedem chestii ce ţin de ecologie: cum să reciclezi becuri, cum să sortezi gunoiul mai eficient prin casă. Ne oprim să examinăm şi nişte biciclete ciudate. Una pare extrem de forţoasă şi greoaie. Ni se explică, este de tip “cargo”, adică pentru transport marfă. Aţi auzit de aşa ceva vreodată? Bicicleta de transport marfă. Olandezii au inventat-o. Au o adevărată manie pentru biciclete, dar despre asta mai târziu. Deocamdată ne întâlnim cu nişte jurnalişti ce scriu pe subiecte de mediu în Apeldoorn. Sunt nişte plicticoşi: nu au munţii noştri… de gunoaie; nu au plajele noastre… pline de alge şi coji de seminţe; nu au fabricile din România… care poluează în neştire şi nici viloaicele luxoase… care să-şi verse rahatul în râuleţele de la marginea Bucureştiului. Problemele lor de mediu sunt de râsul curcii: cum să selecteze mai eficient gunoiul, cum să atingă mai repede cantitatea de gunoaie reciclate impuse de UE? Doamne, oare cu câţi ani suntem în urmă faţă de ei? Cred că jurnaliştii olandezi scriau despre munţi de gunoie atunci când cronicarii români scriau despre Ştefan cel Mare că era “om nu prea mare la statu”.

From Olanda

Terminăm “sporovăiala” cu jurnaliştii olandezi şi plecăm spre Eindhoven. Probabil că aţi auzit de PSV Eindhoven? Am şi trecut pe lângă stadionul celebrei echipe. Suntem în oraş, însă, pentru a vizita Lighting Application Center Philips. O adevărată “fabrică de idei” în care sunt concepute cele mai noi invenţii pe partea de corpuri de iluminat. Rămânem pentru aproape o oră şi aflăm foarte, foarte multe informaţii despre becuri. Nici nu am fi crezut vreodată că s-au inventat atâtea chestii despre iluminatul artificial. Numai închipuiţi-vă, pentru a ne convinge cât de mult contează lumina în hotel, au creat un minihotel; pentru a ne convinge cât de important este să avem lumină bună în casă, au creat o cameră; pentru magazin, au creat o alimentară şi un butic de haine. Cea mai interesantă este însă experienţa trăită în “camera de lumini”. Aici stăm pe nişte scaune în timp ce un program rulează nişte experimente cu lumini de tipul: din ce este compusă lumina, cum poate fi combinată? Uimitor.

From

Ăştia, olandezii, ştiu să ducă aproape totul la perfecţiune. Ce mai, nişte japonezi ai Europei. Suntem impresionaţi, dar este timpul să plecăm. Mergem şi ne cazăm. Hotelul, din reţeaua Sofitel, are o denumire ciudată. Se numeşte Cocagne. Fac glume previzibile: nici nu mă întreb ce Cocaină ne servesc la dejun. (va urma)