Imediat ce independenţa Kosovo a fost recunoscută, fosilele de la Tiraspol au sărit de pe scaun : “vrem şi noi. Şi nouă trebuie să ne recunoască independenţa comunitatea internaţională”. Câtă ipocrizie! Înainte de a vă explica de ce, o să vă spun că autorităţile de la Chişinău greşesc când le este frică de aceste discuţii pornite de “transnistreni”. Pur şi simplu ar trebui să-i ignore pe smirnovenii din stânga Nistrului.

Ipocrizia autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol este la vedere. Urlă în sus şi în jos că vor să le fie recunoscută independenţa, dar pentru orice puşti este clar că nici nu se gândesc să o obţină. Motivele sunt evidente. În primul rând banii. Atât cei veniţi de la ruşi, cât şi cei obţinuţi prin trafic cu tot felul de produse nu vor mai intra în conturile lor larg deschise. Doar o ţară independentă are tot felul de obligaţii şi este încorsetată într-un sistem de drept internaţional. În al doilea rând - nimeni, desigur în afară de ruşi, nu le va recunoaşte independenţa. Deci, să se adreseze la ONU, NATO, UE, OSCE, toate, toate, toate instituţiile internaţionale. Nu cred că cineva le va acorda barem atenţia. Darămite să le recunoască suveranitatea…

Aşa că, Tiraspolul este ipocrit. Urlă că este pe picior de egalitate cu Kosovo, dar nu ridică niciun deget ca să se adreseze cu cel puţin o scrisorică. Nu fac nimic, nimic. Discuţiile acestea sterile despre posibila independenţă care trebuie recunoscută nu sunt decât o furtuncă într-un pahar cu apă. Aş vrea să văd şi eu un mic răvaş, o adresare: “Dragă comunitate internaţională! Prin prezenta cerere, subsemnata, Transnistria, îmi doresc independenţă.” O fi atât de complicat?

Bărbaţii iubesc. Bărbaţii adevăraţi ştiu să iubească cu adevărat. În viaţa unui bărbat vine un moment în care îşi spune că trebuie să facă ceva cu soarta lui. Emoţii, frică, dragoste, plăcere desăvârşită, nostalgie, curaj - un amalgam de sentimente parcă în contradictoriu, peste care vine ca un capac nevoia de a proteja un suflet gingaş, micuţ, firav… şi frumos - asta simţi. Este furtuna care îţi răvăşeşte mintea în momentul în care ai luat decizia. Decizia de a-ţi uni destinele cu cea care este prinţesa ta. Este frumos. Este plăcut. Este înălţător. Viaţa este minunată…

“Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba!” Proverbul ajuns la noi din negura inteligenţei populare era un clişeu pe vremea tătucului Voronin când discutam despre comunişti. S-a schimbat conducerea şi avem alţi lupi paznici la oi. Oare ce fel de nărav au? Un mic experiment pe care l-am făcut mi-a demonstrat că… ACELAŞI! Marea majoritate a lupilor nu este nici mai democrată, nici mai transparentă! Miniştrii noii puteri nu au înţeles că sunt funcţionari într-o democraţie, iar şeful lor nu este primul ministru, dar eu, cetăţeanul plătitor de impozite.

Iar acum - experimentul. Le-am trimis aproape tuturor ministerelor din Moldova următorul email: “In conformitatea cu legea numarul 982, din 11.05.2000 privind accesul la informatii, va rog sa-mi puneti la dispozitie urmatoarele informatii de interes general. Care este salariul de baza, dar si sporurile pe care le primesc urmatoarele persoane din conducerea ministerului: ministrul, viceministrii. Care a fost salariul ridicat de ministru pentru luna aprilie? Mentionez ca as dori sa-mi raspundeti la intrebare in termenele stabilite de lege pe email, la adresa: cojocarivitalie@yahoo.com.” Şi nu am trimis doar ministerelor. Câteva autorităţi, agenţii au primit răvaşul meu. Apropo, ştiţi de ce ziceam că am trimis aproape tuturor ministerele? Pentru că unele nu au o adresă de email! (SIC!) Ce să-i faci? Moldova secolului 21! Dar să vedeţi ce răspunsuri am primit.

CCCEC: “La adresarea dvs., vă aducem la cunoştinţă că informaţia ce vă interesează o puteţi obţine consultînd: Legea nr. 355-XVi din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare în S( ‘arul bugetar, sau, accesînd pagina web a Centrului: www.cccec.gov.md/cadrul juridic/ cadrul normativ/salarizarea angajaţilor CCCEC” - Deşi am cerut altceva, nu o pagină de web, am dat click! Surpriză, pagina nu există. Încercaţi şi dumneavoastră.

Ministerul Construcţiilor: “Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale a examinat solicitarea Dvs. din 12.07.2010 la care vă comunicăm, că salarizarea ministrului şi a viceminiştrilor din cadrul Ministerului se efectuează în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 a Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, nr. 355 din 23.12.2005. Referitor la alte venituri ale conducerii ministerului, adresaţi-vă Comisiei centrale de control a declaraţilor pe venit pentru a primi un extras din declaraţia pentru venituri şi proprietate.” Am cerut o cifră, mi s-a arătat o instituţie, adică uşa. Mi se pare destul de democratic.

Ministerul Afacerilor Externe: “Prin prezenta, cu referire la solicitarea Dumneavoastră din data de 12 iulie 2010, Vă informăm că conducerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene este salarizată în conformitate cu Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, anexa nr. 3. Suplimentar la salariul de bază este stabilit un spor pentru acces permanent la secretul de stat conform Hotărîrii Guvernului nr. 863 din 01 august 2006 cu privire la stabilirea pentru funcţionarii publici a sporurilor la salariul de funcţie pentru acces permanent la secretul de stat. Pentru luna aprilie conducerea ministerului a fost salarizată în conformitate cu actele legislative şi normative menţionate mai sus. Cu respect, Mihai Căpăţină. Secretar General” Oare cât de greu le-o fi fost ca în loc de nişte legi să-mi răspundă exact la întrebare? Oare ce secret de stat ar fi încălcat? Cu ei vrem să ne integrăm în Uniunea Europeana? Niciodată! Mai curând în Uniunea Sovietică.

Ministerul Culturii: “In conformitate cu Legea numarul 982, din 11.05.2000 privind accesul la informatie, dar si in baza altor acte normative, solicitarea Dvs poate fi satisfacuta numai daca va adresati in scris. In acest context, va mai informam ca Legea cu privire la semnatura electronica, care sa ne permita sa lucram oficial si in reteaua de net, inca nu a fost adoptata, deci noi respectam legislatia existenta.” O scuză ridicolă. Nici nu m-aş încurca să aduc argumente ca s-o fac praf. E praf şi pulbere de la sine. Vreau să spun doar că cei de la ministerul Culturii nu prea au cultura comunicării electronice şi vreau să întreb: cum se face că alte ministere au răspuns, iar acesta consideră că nu trebuie să răspundă? Celelalte au încălcat legea?

Ministerul Economiei: “Buna ziua, intrebarile Dvs nu tin de competenta Ministerului Economiei. Chestiunile legate de salarizare inclusiv a ministrilor tin de competenta Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si a Familiei. O zi buna!” Măcar mi-a urat o zi bună. Cert este că într-o ţară în care ministerul economiei (în mod special cu litere mici) crede că faptul de a număra banii de la remunerarea ministrului ţine de alt minister are un viitor… sărac. Ce trebuie să mai comentez? Cum este economia, pardon, sărăcia, la fel este şi răspunsul: la pământ şi extrem de prost.

Agenţia Naţională pentru Reglementarea în Energetică: “Referitor la Solicitarea D-stră, Vă informăm că ea a fost înaintată Agenţiei cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 5 şi 10 din Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994. Totodată, precizăm că mărimea salariului mediu al directorilor ANRE a fost făcută publică în cadrul şedinţei Parlamentului Republicii Moldova. De asemenea, cu referire la directorii ANRE, informaţia dată poate fi solicitată şi de la Comisia centrală de control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, care este deţinător al declaraţiilor depuse de demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele persoane cu funcţii de conducere, în conformitate cu Legea nr.1264-XV din 19.07.2002. Cât priveşte şefii departamentelor ANRE, categoria respectivă de salariaţi, la fel ca şi membrii Consiliului Directorilor, nu au statut de funcţionari publici şi în cazul lor sunt aplicabile clauzele prevăzute la alin.3 art.128 din Codul muncii, art.37 din Legea salarizării nr.847/14.02.2002, alin.1 art.7 şi art.19 din Legea privind accesul la informaţie nr.982/11.05.2000. Cu respect, Victor Parlicov, Director General.” Desigur, metoda clasică, evităm răspunsul cu multă abnegaţie.  De altfel, nu ştiu de ce consideră domnii de la ANRE emailul meu o petiţie, din moment ce fac trimitere la legea cu privire la accesul la informaţiei. Noi le plătim salariul, iar ei nici nu ne spun cât ne iau din buzunar. Unde s-a mai văzut una ca asta? Ştiu, în Moldova.

De altfel, nu au binevoit să răspundă până în acest moment: Agenţia Turismului, Biroul Relaţii Interetnice, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia Rezerve Minerale, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Construcţiilor.

Desigur, există şi excepţii. De pildă, ministrul Tehnologiilor informaţionale a ridicat în luna aprilie 7100 de lei, iar cei trei viceminiştri ai săi 6500 de lei.  Ministrul Sănătăţii a luat tot în aprilie 7092 de lei. Ministerul Tineretului şi Sportului a ridicat în aceeaşi lună 7100 de lei. De altfel, 10 la sută din remunerare este pentru păstrarea secretului de stat. Acum mă adresez primului ministru: nu-i aşa că demersul meu nu este un strigăt în pustiu? Nu-i aşa că veţi lua măsuri? Nu-i aşa că-i veţi muştrului pe miniştri?

UPDATE Ministrul Muncii a răspuns solicitării la timp, însă răspunsul nu a fost cuprins în articolul de mai sus din motive ce nu ţin de mine. Mai mult, a fost cel mai detaliat răspuns. Citez: “salariului lunar al unui ministru este de 7100 lei, iar a viceministrului 6500 lei.[...]Beneficiază de spor pentru grad ştiinţific în cuantum de 350 sau 150 lei, precum şi spor pentru păstrarea secretului de stat în cuantum de 20 la sută din salariul lunar.” Deci, se poate!!! S-ar putea să mai apară şi alte răspunsuri. Aşa că, TO BE CONTINUED!

O fată cu o voce mare, o fată cu un viitor mare. Este Angelika Vee despre care am făcut acest reportaj de mai sus. Mi-a făcut mare, mare plăcere să o cunosc. Este de un talent desăvârşit, iar când acest talent se întâlneşte şi cu un suflet bun ascuns într-un chip delicat, nu poţi decât să zici că Dumnezeu este extrem de darnic cu unii oameni!

Mai mult, mă bucură că nasc şi la Moldova oameni. Mă bucur când ştiu că astfel de talente există, că moldovenii nu sunt buni doar la întins ştucatura şi scuturat covoare. Ştiu că suntem extrem de talentaţi, că avem mult frumos în noi. De altfel, campania colegilor mei de la PRO TV Chişinău o demonstrează cu prisosinţă. Cică avem cu ce… Încă mai avem cu ce.

Presupun că aţi văzut imaginile mai mult decât şocante, cutremurătoare  în care un preot omoară un copil! Da, da, da. Omoară! Pentru că în codul penal există precizări cu privire la omorul din imprundenţă. Am văzut ieri imaginile, am urmărit cum copilul murea în mâinile rudelor în timp ce sângele îmi urca la cap. A fost un accident, veţi spune, a fost un moment de neatenţie. Pe naiba. Atunci când în mâinile tale ajunge un pui de om, fără apărare şi atât de micuţ, încât l-ai putea strivi cu un deget, trebuie să fii cu mare băgare de seamă. Imaginile le vedeţi mai jos.

Accidente sunt atunci când ai lovit maşina în parcare, sau ţi-ai dat cu ciocanul peste deget. Este un sacrilegiu, un mare păcat să numeşti accident ceea ce s-a întâmplat în acel moment fatidic. Aşa că legea trebuie aplicată până la ultima virgulă. Există o problemă: asupra cui să fie aplicată? Doar părinţelul şi-a pus sutana în cui, picioarele pe spate şi s-a făcut nevăzut. Nu vă întreb de ce fuge, pentru că este clar: se simte vinovat. Vă întreb, oare ce atitudine vor aborda faţă de acest caz cei de la Mitropolia Moldovei? Parcă îi văd pe respectivii domni încercând să invoce un plan al Domnului pentru acel bebeluş. O fi, nu pot să mă dau cu părerea vizavi de o astfel de gândire teologică. În epoca antică, în Sparta, copiii slăbuţi, firavi, erau aruncaţi de preoţi de pe stânci. În Moldova anului 2010 copiii sunt înecaţi de preoţi la botez şi nu contează starea lor fizică. Încă o dată, este cutremurător. Explicaţi-mi de ce unelta planului a trebuit să fie preotul?

Cred că ştiu. Atunci când lumea se întreba, de ce plouă într-una, de ce ne inundă râurile? Un preot a venit cu o lămurire care nu are nicio legătură cu proasta mentenanţă a digurilor. A susţinut că Domnul ne pedepseşte pentru că nu acceptăm religia în şcoli. Da, dar dacă vor omorâ copii, în care şcoli vor mai preda? Ei bine, în cazul bebeluşului OMORÂT, furia mă face să spun că Dumnezeu i-a pedepsit pe preoţi pentru că… se bagă în politică.

Am urmărit cu sufletul la gură meciul dintre Dinamo şi Olimpa Bălţi. Am stat cu ochii lipiţi de ecran, iar spectacolul m-a făcut să nu simt cum a trecut timpul. Meciul nu a fost pentru cardiaci. Numai pe contre s-a jucat. Totul a fost atât de strâns încât nici nu ştiam cu ce se va termina. Eh, aş fi vrut să scriu cele mai de sus despre partida dintre Dinamo şi Olimpia, dar nu pot. Nu pot, pentru că, în primul rând nu a fost meci, a fost un masacru. Olimpia Bălţi a omorât fotbalul, iar Dinamo i-a nimicit pur şi simplu pe moldoveni. Ups, sorry, am zis moldoveni? Poate s-o fi schimbat ceva în genomul moldovenilor în ultimul timp. Prea neagră le este pielea şi creţ părul pretinşilor fotbalişti de la Olimpia. Până şi în cazul aşa-zişilor fotbalişti cu tenul alb, numele ce li se termina în “ov”, “uc”, “ţchi” trădează origini mai curând ruseşti. Deci? Unde sunt moldovenii? Nu-s.

“Moldovenii” mei au reuşit să-i bată pe “românii” mei doar la capitolul frumuseţe. Nu a fotbaliştilor, a fanelor din tribune. Camerele au tot insistat pe câteva fetiţe blonde şi drăguţe ce urmăreau cu pasiune meciul. Atât. În rest românii au fost cu un cap, nu, cu un întreg corp peste noi. Urât, dar în acelaşi timp descurajator pentru fotbalul moldovenesc. O arată şi scorul final după tur-retur: 7 la 1. Concluziile care se impun: fotbalul moldovenesc poate concura cu liga a treia românească. Fotbalul moldovenesc nu este decât o mică pepinieră de fotbalişti pentru campionatul rusesc. Fotbalul moldovenesc nu are fotbalişti. Altfel, cum se face că e plin de fotbalişti din Africa în echipele din Moldova? Ştiu cum se face. Nu se investeşte în şcoli de fotbal. Puţinii fotbalişti care au o scânteie mică pleacă la prima boare în pupă în alte campionate. Fotbaliştii din Africa sunt ieftin. Şi-i permit până şi moldovenii…

Treceam astăzi pe lângă hotelul lui Mitică Dragomir, mergeam spre locaţia unei filmări. La poarta hotelului era parcat autocarul de la Olimpia Bălţi. Un coleg îmi zice încurajator: “s-ar putea să câştige moldovenii tăi”. Am zâmbit ironic. I-am zis că nu are cum: “doar nu există fotbal în Moldova”. Acum cine îmi dă exemplul Sheriff-ului îi râd în faţă şi îl rog să  numere câţi fotbalişti străini, iarăşi de culoare, sunt în această echipă. Cum e Moldova, adică o ţară săracă, luptând cu sărăcia şi mediocritatea, la fel este şi fotbalul, mă repet: demn doar de liga a treia din România.

“Un popor aproape barbar situat la marginea Europei. Nişte oameni, care dacă ajung undeva iau totul, de la locuri de muncă, până la ajutoare sociale. Din punct de vedere financiar trăiesc ca în Sudan, poate mai rău. Cum Sudanul este în Africa, de ce ei mai pot fi consideraţi europeni? Problema cea mare este că vor veni peste noi. Sunt nişte invadatori şi ne vor ruina economia şi aşa şubredă.” Se pare că aşa sunt văzuţi moldovenii de ziariştii de la “Der Spiegel”, “The Telegraph”, “Il Giornale”.

Mai ţineţi minte cum eram descrişi noi, moldovenii (sic! - doar suntem români), în cărţile de istorie citite în copilărie. Un popor blajin, dar care a avut domni viteji. Moldovenii nu au atacat niciodată pe nimeni, dar s-au apărat atunci când a fost nevoie. Nu e chiar aşa, dar nici departe de adevăr nu este. Totuşi, ciudăţenia ciudăţeniilor: în anul de graţie 2010 am ajuns din “popor blajin”, “popor invadator”. De ce? Pentru că ziariştii din Italia, Germania, Marea Britanie nu mai au subiecte. Nu-i condamn. Se ştie doar: “băd niuz iz ă gud niuz”.

“Amuia” să vorbim despre cei citaţi de ziarişti, despre sursele articolelor. Respectivii domni vor să apară în presă, îşi doresc să fie în faţa reflectoarelor. Pentru ei bani şi succes este egal cu apariţia în mass media. Aşa că vor spune tot ce trebuie numai să fie daţi la gazetă. Unul dintre stimabili este britanicul Sir Andrew Green de la MigrationWatch. Un ONG ce are drept scop monitorizarea migraţiei. Aşadar, acest ONG a găsit un grup periculos ce trebuie ţinut sub observaţie: ”moldovenii blajini”. Nu o zic doar pentru că sunt român basarabean sau moldovean(spuneţi-mi cum vreţi): oriunde ajung aceşti oameni muncesc până crapă. Singura chestie ce li se poate imputa este că acceptă salarii prea mici pentru cât bagă. Deci, sunt cuminţi şi harnici.

Atunci cum se face de şi-au găsit duşmani tocmai în moldoveni? Mai ales că sunt atât de puţini pe lume, doar 4 milioane în ţara lor? Dintre aceştia, peste un milion, au şi emigrat. Despre ce invazie vorbim în acest caz? Ar trebui să se gândească la problemele cu alte naţiuni, reprezentanţii cărora sunt câtă frunză şi iarbă, de pildă în Marea Britanie. Aceste întrebări le-am trimis pe email şi lui Sir Andrew de la MigrationWatch. Iată răspunsul pe care l-am primit de la Alp Mehmet, probabil un englez get beget, din numele lui Sir Andrew: “Sir Andrew nu i-a atacat niciodată pe moldoveni. Comentariul la care faceţi referire trebuie văzut în contextul în care populaţia Marii Britanii a crescut foarte mult în ultimii 20 de ani, iar o mare parte din creştere o reprezintă imigraţia. Potrivit Oficiului Naţional de Statistică, în 2031, în Regat vor fi 70 de milioane de oameni, 68 la sută imigranţi. Credem că creşterea populaţiei în acest ritm nu este de dorit şi nu este sustenabilă. Mai ales că ne putem confrunta cu probleme economice, ca şi cele pe care le avem acum”(traducerea îmi aparţine).

Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 21 iulie a.c., la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, hotărârea privind aprobarea unui ajutor acordat Republicii Moldova, constând în principalele materiale de construcţii pentru refacerea a 1000 de case afectate de calamităţile naturale din anul 2010.

Achiziţionarea materialelor de construcţii şi transportul acestora se vor face în mod centralizat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Lista materialelor necesare a fost stabilită pe baza unui proiect tehnic, aprobat de MDRT, care va fi pus la dispoziţia Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, cu titlu gratuit.

Sprijinul oferit Republicii Moldova de către Guvernul României, în spirit de solidaritate, vine ca urmare a inundaţiilor catastrofale care au afectat ţara vecină în anul 2010, producând pagube însemnate şi solicitând eforturi financiare susţinute pentru reconstrucţia caselor şi pentru refacerea infrastructurii.

PS: Am citat exact comunicatul de presă al Ministerului Dezvoltării din România. Nu am a spune nimic altceva decât că sângele apă nu se face.

Dan Dungaciu nu este o vedetă rock sau pop. Dan Dungaciu nu este o fată despuiată care a pozat în playboy spre deliciul soferilor de TIR. Dan Dungaciu nu este nici măcar un mare bogătan care a făcut averi din exploatările petrolifere din Nigeria. Aşadar, s-ar putea ca mulţi dintre voi să nu ştie de existenţa unei astfel de persoane. Totuşi, TREBUIE să ştiţi! Căci dacă sunteţi moldovean, omul ar putea schimba ceva în viaţa voastră. De ce? Simplu, de curând, acest cetăţean român, care a primit şi cetăţenie moldovenească a ajuns consilier personal al preşedintelui Ghimpu.

Acest domn este profesor la SNSPA(erată, este profesor la Universitatea din Bucureşti), sociolog şi editorialist al ziarului Timpul. Citesc cu mare interes articolele publicate. De fiecare m-am prins la gândul: “Cât mult contează să fii sociolog!” Are nişte argumente aproape imbatabile. Doar un alt sociolog ar putea să-i combată ideile. De altfel, ştim cu toţii: există adevăr, există minciună şi există statistică. Un prieten îmi spunea: am un master în sociologie, dă-mi orice fel de statistică şi ţi-o întorc în orice fel doreşti. Deci, domnul Ghimpu a câştigat mult trăgându-l de partea sa pe Dan Dungaciu. Poate să-l arunce în orice bătălie politică, în orice dezbatere şi fiţi sigur “inamicul” va avea o viaţă extrem de grea. Este dificil să-l baţi pe Dungaciu la argumentaţie. Tare greu. De aceea am zis: păzea, vine Dungaciu! Le-am zis păzea politicienilor noştri moldoveni care abia se pot exprima, darămite să expună un text argumentat.

Totuşi, sunt câteva nuanţe extrem de curioase. Oare va mai publica Dan Dungaciu într-un ziar destul de pro PLDM? Oare cum vor reacţiona moldovenii, sociologic vorbind, atunci când vor şti că în spatele unor decizii PL se află un român? Oare va deveni Dan Dungaciu deputat în Republica Moldova? Oare se va muta Dan Dungaciu cu totul la Chişinău?

Of, măi oameni buni, dragi moldoveni! De unde atâtea excese, de unde atâta fast? Cum se explică dorinţa asta de a rupe gura târgului în cea mai săracă ţară din Europa? Bun, înţeleg - te căsătoreşti odată în viaţă. Un argument care ţine de explicaţie pentru mulţi moldoveni. Totuşi, sunt sigur: cei care “au ocazia” să-şi lege destinele de mai multe ori, tot cu multă “eleganţa debordantă” celebrează evenimentul. Păi, se poate, te căsătoreşti numai de două ori în viaţă, numai de trei ori în viaţă şi, desigur, de fiecare dată ULTIMA!

Aici un reportaj făcut de colegii de la PRO TV Chişinău. Remarcabilă veselia moldovenilor, care de altfel sunt oameni veseli şi frumoşi. Mirese de-ţi curg ochii: îmbrăcate extraordinar, machiate cu gust. Şi mirii drăguţi, bine legaţi, bărbaţi dintr-o bucată. Cam aici se termină însă farmecul unei nunţi moldoveneşti. Din păcate, petrecerea nu este petrecere, dar o suită de TREBUIE! Trebuie să ai fotograf, trebuie să ai limuzină, trebuie să ai cameraman, trebuie să ai lăutari sau ansamblu vocal-instrumental, trebuie să te căsătoreşti într-o biserică mare din Chişinău. Nişte “trebuinţe” impuse oarecum de societatea moldovenească. Nişte reguli sociale la care TREBUIE să te înscrii dacă vrei să faci o nuntă. Nunta moldovenească nu se face altfel decât AŞA. Aşa ştiu şi fotografii, şi şoferii de limuzine, şi cameramanii, şi popii, şi cântăreţii. O întreagă industrie bazată pe conformităţi, pe dorinţa “de a fi în rând cu lumea”. Lumea care, oricum, va veni la nuntă şi va comenta: “ce nuntă proastă! N-a fost bună mâncarea, n-a fost bună muzica”.

Ştiaţi că o nuntă în Chişinău costă cel puţin 6 mii de euro? Industria nunţilor din Moldova nu simte criza. O sfidează. Nimeni nu “se zgârceşte” pentru nunta sa, iar asta o ştiu toţi cei angrenaţi în acest business. Aşa că umflă preţurile de căpiezi. Până şi în Bucureşti costurile sunt mai temperate. Un singur exemplu: un prieten din Chişinău mi-a zis că buchetul miresei costă: 50 de euro. Rămâi interzis! Tot acest prieten îmi spunea despre un prieten de-al lui care a fost să cumpere buchetul pentru mireasa sa şi le-a zis florăreselor: “îmi trebuie un bucheţel mai micuţ, mai drăguţ, cu nişte codiţe.” Şmecheria a ţinut, l-a costate vreo 300 de lei. Dacă recunoştea că este pentru o nuntă preţul sărea de vreo 6 ori. La fel este şi în cazul coafurilor. Femeilor, dacă vă coafaţi, nu spuneţi că este pentru nuntă - trebuie să daţi cel puţin dublu.

Şi încă ceva. Nunţile se fac în Chişinău. Numai şi numai în Chişinău. Dacă nu-ţi faci nunta în capitală, păi nu e nuntă! Iar de aici şi scumpetea. Un cerc închis: mirii vor să aibă “o nuntă din poveşti”, “industriaşii nunţilor” ridică preţurile, mirii nu pot să renunţe la anumite convenienţe create de societate, aşa că “se lasă păcăliţi”. Oare cu ce este mai proastă o nuntă făcută departe de Chişinău, oare cu ce e mai proastă o nuntă la care muzica este pusă de un DJ? Oare cu ce e mai proastă o nuntă fără limuzină? Oare cu ce e mai proastă o cununie civilă într-un sat, într-o bisericuţă micuţă dar drăguţă? Nu este mai proastă. Totuşi, cum să faci ruptura. Cum să ieşi din clişeele pe care ţi le-a băgat cu multă iscusinţă societatea noastră moldovenească patriarhală şi profund conservatoare. Nunta se face pentru miri, pentru nuntaşi, pentru părinţi, pentru prieteni: distracţia este cuvântul de ordine şi apoi tradiţiile. Casă de piatră, moldoveni!

Mă întreabă zeflemitor un comentator de pe blog: “bă, tu eşti ăsta? Degeaba te plătesc românii atunci.” Hooo, îmi zic, ce are omul cu mine? Dar nu-i răspund urât, mai curând politicos, împins fiind de curiozitate - vreau să ştiu de ce au fost aruncate pietrele în grădina mea. Aşa că dau click pe linkurile trimise de individ: http://teribil.wordpress.com/2010/07/16/1099/ ; http://gsptv.gsp.ro/viewVideo1.php?video_id=38737. Primul este un post de pe blogul lui Victor Moşneag. Mă intrigă titlul: cum râd jurnaliştii din România de noi. Oare cum râd, mă întreb? Şi ce legătură are asta cu mine? Sunt jurnalist român, dar sunt şi cetăţean al Moldovei. Deci care-i faza? Lectura postului m-a lămurit doar un pic. Se pare că ne-am făcut rău de cacao cu comentariile la meciul de fotbal dintre Olimpia Bălţi şi Dinamo. Au râs de s-au spart românii de cum au putut să comenteze băieţii de la Jurnal TV partida. Atenţie - o partidă de fotbal, nu una de amor, cum a insinuat aiurea unul dintre comentatorii moldoveni care a spus, citez din http://www.ziare.com/dinamo/europa-league/cele-mai-tari-perle-ale-comentatorilor-moldoveni-la-meciul-olimpia-dinamo-1029492: “Moti reguleaza foarte bine linia defensiva”.

Haios, dar totuşi, ce legătura are meciul dintre Olimpia Bălţi şi Dinamo Bucureşti cu propria-mi persoană? Habar nu am. Aşa că, dau click pe al doilea link. De data asta este un clip de pe GSP TV. Abia aici mi-e clar. Cică pe unul dintre comentatori îl cheamă… Vitalie Cojocari. Ce tare! Acum mă văd obligat să dezmint faptul că nu am comentat niciodată vreun meci, mai ales un meci al Olimpia Bălţi! Ce aberaţie. Deci, eu nu sunt comentator de fotbal: abia dacă ştiu doi fotbalişti de la Dinamo. De Olimpia nici nu zic. Abia ştiam că există o astfel de echipă. Urmăriţi clipul de la GSP TV de mai jos. O să-l auziţi la un moment dat pe nenicu prezentatorul că zice Vitalie Cojocari. Ei bine, NU SUNT EU ĂLA! Mai există Vitalie Cojocari în Moldova.

În încheiere vreau să vă spun că am regretat amarnic atunci când, copil fiind, nu am putut vedea campionatul mondial de fotbal la TVR. L-a dat Moldova 1, iar calitatea comentariilor a scăzut dramatic. Aşa că, dragi comentatori neprofesionişti, necunoscători, ucigaşi ai limbii române, puţin talentaţi - aşa vă trebuie. Râde o Românie de voi!

PS: Iată şi perlele comentatorilor culese de pe www.ziare.com.

* Chiar si la 2-0 suntem favoriti, poate intra suporterii lor pe teren in retur.

* Cristea este cat de cat spionat de Tottenham.

* La aceasta faza tot staff-ul lui Dinamo este in careul nostru.

* Sunt foarte multi jucatori negri pe teren, chiar daca joaca Olimpia Balti si Dinamo Bucuresti.

* Diabate, Rus, Munteanu, Paun, Ganea si Torje sunt in rezerva.

* Jerome trimite un sut cu capul.

* Iata niste fete care alearga prin tribuna cu steagul Olimpiei, poate ca sunt chiar din Balti.

Acum cred că v-aţi dat seama, oameni buni, câtă dreptate mai avea şi bătrânul Muruianu?! Acest Stalin al constituţionalităţii moldoveneşti ştia ce spunea, când i-a comparat pe jurnalişti cu nişte câini. Oare se numesc “oameni” acei care latră într-una la televizor, iar după asta îi aleargă pe funcţionari prin pădure? Desigur, mă refer la imaginile care au făcut înconjurul internetului şi în care vedem cum sunt agresaţi sărmanii angajaţi de la Curtea Constituţională. Cred, dragi concetăţeni, că Muruianu ar trebui onorat pentru acest adevăr pur constituţional: jurnaliştii sunt nişte câini turbaţi!

Oare cine era vinovat dacă vreo unuia dintre funcţionarii hăituiţi de camere şi reporteri băgăreţi îi rămânea micul în gât? Dacă murea sireacul, lasa o familie pe drumuri. În acest caz, oare nu poate fi încadrată fapta de perturbare a liniştii unei companii vesele la tentativă de omor? Ştiu vreo 10 judecători care ar da cu plăcere verdictul. Dar să lăsăm legea la o parte, căci aţi văzut: o interpretează fiecare cum îl taie capul. Hai mai bine să vorbim despre aspectul moral al faptei gazetarilor. Aceşti infractori cu obiecte contondente în mână au deranjat de la masă nişte oameni. Ori se ştie, la moldoveni masa-i sfântă. Avem şi vorbe pline de inteligenţă populară: “masa mare”, “hai la masă”, “masa-i gata”! Deci, au atacat fundamentul moral al acestui popor: SĂ NU DERANJEZI DE LA MASĂ! Nici ruşii nu ridicau în Siberia, nici nemţii nu-i împuşcau pe moldoveni dacă-i găseau mâncând. Oamenii aceştia în schimb, pardon, câinii aceştia turbaţi nu au nicio educaţie, 7 ani de acasă, nici valori creştineşti, morale. Până şi mortul este petrecut cu masa întinsă.

Totuşi, jurnaliştii au făcut caz că funcţionarii chefuiau în crâng cu maşina de serviciu. Dar sunt culmea. La ce li s-a dat atunci maşina? Să stea în garaj? Păi, rugineşte şi după aceea tot ei sunt de vină! În plus, de aceste automobile este nevoie numai atunci când te deplasezi la picnic, căci Chişinăul e mic, parcări puţine şi poţi merge şi cu maxi-taxi.

Şi încă ceva. Voi chiar credeţi că aceşti funcţionari vor păţi ceva pentru că au chefuit în plină zi de muncă cu automobilele de la stat? Doamne fereşte! Nu se va întâmpla nici în cel mai rău vis. Şi ştiţi de ce? Să descifrăm numele Muruianu. În limba română “a murui” înseamnă a acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă. V-aţi prins? Totul va fi acoperit… “de un lut şi de o apă”. Aşa că, mai puneţi-vă pofta în cui, derbedeilor! O să zboare aricii când cineva de la Curtea Constituţională va fi pedepsit pentru un picnic sănătos.