COJOCARI Vitalie

Din categoria, cum faci o nuntă în Moldova, îmi expun scumpa experienţă mai jos. Gratuit oameni buni! Aşa că citiţi repede, altfel poate şterg postul, iar mai târziu - cu bani. În primul rând vreau să se consemneze că eu şi mireasa mea am încercat din toate puterile să fim miri nonconformişti. Nu, nu de aceia care se căsătoresc pe motociclete sau îl urcă pe preot pe munte şi transmit nunta pe internet. Un nonconformism cuminte. Am dorit să fie totul frumos, cu gust. Gustul nostru. Acum să ia aminte cei care sunt pe punctul de a deveni miri: cu cât este mai mulţumită mireasa, cu atât nunta este mai reuşită. Căci, dragilor bărbaţi, un gând m-a vizitat: noi, mirii, suntem în umbra frumoasei, suplei, gingaşei făpturi în rochie albă. Nu mă credeţi? Hm, cum vreţi. O precizare, în cazul nostru rochia a fost de fapt o rochiţă. Ce se mai întorceau oamenii după noi pe stradă… Ce se mai cruceau babele scandalizate de o rochie de mireasă ce se oprea deasupra genunchilor…

Treaba lor. Noi ne-am văzut de nunta noastră. Verighete din aur alb în stilul clasic al verighetelor, adică fără inscripţii, gravuri - mici şi rotunde. Mirele, papion, costum negru. Despre rochia miresei v-am spus. Localul departe, departe. Peste 99 de dealuri şi 99 de văi distanţă de Chişinău. Mai exact într-o vinărie. Oamenii din zonă îi spun “cetate”, dar este vorba despre vinăria Purcari. De ce acolo? Simplu, ni s-a oferit ocazia să facem cununia civilă pe gazon, sub o arcadă. Ne-a unit civil reprezentanta unei primării din preajmă. Deci, arcadă cu flori, scaune albe, iarbă verde, arbori frunzoşi, noi doi, invitaţii înşiraţi sub un cort alb. Ilidic, după gustul nostru. 

Cât de cununia religioasă, v-am zis deja într-un articol de mai jos. S-a consumat la Chişinău, la catedrala “Teodora de la Sihla”. Iniţial ne oprisem alegerea asupra unei bisericuţe mici micuţe dintr-un sătuc. Frumos, discret şi nu în Chişinău, dar până aici i-a fost nonconformismului nostru. Teologia s-a pus pieziş: trăim păcatul de a ne fi cununat sâmbăta. Deci, soartea ne-a aruncat în minunata catedrală din centrul capitalei Moldovei. A fost frumos, iar preoţii de acolo au ţinut un adevărat recital atunci când au cântat “Mulţi Ani trăiască!”. În 8 voci, un cor la o cununie civilă. Uite-aşa. Deosebit. Diferit. Cum ne-am şi dorit.

Apoi pozele. Am pozat în diferite ipostaze, în diferite locuri, ne-am distrat. Să enumerăm. Pe cal? Bifat, ne-am pozat. La benzinărie? Bifat. Pe garduleţul PMAN? Este. Pe trunchiuri de copaci proaspăt tăiaţi? Desigur. La Nistru? Şi acolo. Pe avion? Da, pe avion… Eh. Şi apoi nunta. Valsul miresei? Da de unde? Ce-aţi zice de un tango al miresei? Perfect, iar după aceasta dansuri, dansuri, dansuri. Primii au cedat cei mai în vârstă. S-au retras şi i-au urmărit pe tineri, inclusiv tinerii însurăţei, care şi-au rupt nu doar pantofii, dar şi picioarele. Sunt prea dur. Nu şi-au rupt picioarele, şi-au făcut bătături.

În aceste condiţii prielnice, frumoase, nici nu am observat că microfonul a făcut figuri. Pur şi simplu am tunat cu vocea. Am trecut peste faptul că s-a terminat apa plată. S-a rezolvat relativ simplu: o maşină, un verişor extrem de descurcăreţ de-al miresei şi un patron de magazin trezit în tăria nopţii. Acest lanţ logic a adus mult H2O în stomacurile mesenilor. N-am văzut nici pe unii chelneri care cică ar fi tăinuit din băutură. I-au văzut însă mătuşile cu acel veşnic ochi treaz. Ce să-i faci, un instinct moldovenesc ce nu dispare nici în cele mai rafinate locuri! Totuşi, cum să vezi şi să ţii minte lucruri urâte, când ai ochi doar pentru frumos şi bine? Poze.

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie

From Cojocari Vitalie