Cine a văzut “răspunsul” directorului aşa zisei Universităţi Slavone din Moldova la întrebarea: “De ce nu ştiţi să vorbiţi româna?” şi nu a fost trecut un fior de nemulţumire, ură chiar? Eu nu am simţit nici una, nici alta. Dragi concetăţeni moldoveni, eu m-am simţit umilit. M-am simţit cârpă de şters pe jos, un sclav scuipat şi pus să ling pantofii stăpânilor. Am simţit încă o dată biciul secular muscal şuierând în aer şi lovindu-mă dureros peste obraz. Pentru că acel director nu l-a lovit pe Oleg Brega. Acel individ, după care plânge puşcăria, a dat în toţi vorbitorii de limbă română din Moldova, fie că îi spun moldovenească sau nu.

-

Suntem inconştienţi şi orbi dacă nu realizăm că este plină Moldova de Babenci scoşi din sărite de o întrebare banală. Ei se consideră stăpâni aici, se cred “un fel de rasă superioară”, iar moldovenii inferiori ar face bine să nu pună întrebări. Credeţi că nefericitul director al FSD (Fabricii Slavone de Diplome) l-a tratat în halul acela pe Oleg doar pentru că acesta îl filma? Greşit. Vă invit să urmăriţi cu atenţie tonul, cuvintele adresate poliţiştilor care au venit să aplaneze conflictul. Oamenii legii erau vorbitori de limbă română/moldovenească, deci sclavi, deci trebuiau să i se supună fără crâcnire. Faptul că au avut tupeul să nu-i dea buletinul lui Oleg Brega l-a scos şi mai tare din sărite. Nu s-a luat la bătaie cu poliţiştii, este adevărat, dar le-a indicat să meargă la nuş’ce sediu. Practic nu a recunoscut autoritatea reprezentanţilor statului. Deosebit de grav, domnilor.

-

Este al naibii de complicat să-i ceri unui rus din Moldova să-ţi vorbească limba. Orice încercare de acest fel este aspru sancţionată. Ruşii trebuie respectaţi, doar suntem o naţiune polietnică, deci au drepturi. Dar despre obligaţii nu vorbeşte nimeni? Nu. De ce? Pentru că dacă le ceri ruşilor să înveţe româna eşti “un porc fascist”. Culmea, majoritatea moldovenilor sunt de acord cu asta. Sunt dispuşi să “găvărească” stâlcit în rusă, să se facă de râs în faţa celor care o vorbesc nativ, deci bine, dar nu vor pune piciorul în prag. Am observat un paradox ciudat! Le-am vorbit atât de mult rusa încât şi în limba noastră, româna, păsărim cu topică rusească, cu expresii ruseşti. Vorbim o limbă română foarte urâtă, schilodită. Noi, dar mai ales ruşii, ne dăm seama de aceasta. Aşa că muscalii, conştienţi că ne jenăm de handicapul nostru verbal, ne consideră PROŞTI!

-

Un fel de psihologie inversă: ruşii ne forţează să nu vorbim o limbă română frumoasă, corectă, fără paraziţi pentru că altfel am fi “fascişti”, iar după ce reuşesc asta, ne consideră inferiori, proşti - doar noi nu ştim bine nici limba noastră, nici a lor. Culmea culmilor, mulţi moldoveni se simt atât de inferiori să vorbească româneşte/moldoveneşte încât preferă rusa. Cred că aşa par mai inteligenţi, nu ca “moldoboii”. Cel mai bine se observă lucrul acesta la nunţi. Vorbeşte un moldovean: “grăieşti stâlşit, cu greşăli, poticninduse”. Vorbeşte un rus, iar toţi moldovenii sunt în extaz: “şi ghini şî curat o grăit, aşa di frumos, ai văzut şi diştept îi Vladimir Ghenadievici?!” (va continua)

La început nu era urât deloc. Aş îndrăzni să spun că era chiar adulat de foarte mulţi moldoveni. Un tânăr cu privire aprigă, discurs coerent şi radical pe alocuri nu putea să nu placă maselor. Devenise un fel de puşti minune al politichiei moldoveneşti. Cine era? De unde apăruse? Cum de îi învingea pe toţi? Întrebările apăreau ca urmare a surprizelor oferite una după alta, pe bandă rulantă. Bărbaţi în toată firea, deştepţi, tari, duri erau doborâţi de pe scena politică de acest puşti minune şi nu reuşeau să-şi revină niciodată. Săracii, urlau că au fost tradaţi. Da, aşa era. Numai că prea carismatic zâmbea tipul. Prea simpatic părea pentru ca oamenii să-l pedepsească.

-

Şi câte măgării făcuse?! Pe câţi trăsese pe sfoară?! Se certa cu toţi, toţi îi erau inamici, dar brusc se împăca cu cel mai aprig duşman şi asta îl ţinea pe linia de plutire. Eh, privirea aia, şopteau fermecaţi oamenii simpli, politicienii, ziariştii laolaltă. Sunt sigur, nu există jurnalist care să nu-l fi ridicat în slăvi - poate măcar la un pahar de vorbă. Chiar şi cei care nu-l suportau au exclamat barem o dată cuprinşi de un fel de reverie: “cel mai bun politician. Atât de inteligent…” Dar să vedem ce mai face acum? Se întrebau toţi, când părea că soarta îi este pecetluită, iar astrele i se împotrivesc. Ce credeţi că făcea? Cădea ca pisica în picioare de exclamau iarăşi toţi: “cel mai bun politician”. Părea un gladiator prins în colţ de duşmani, dar ca Spartacus reuşea să-i doboare, desigur, tăindu-le capul, metaforic vorbind.

-

La un moment dat a apărut un declic în mintea sa. Poate din prea multă aroganţă crezuse că este invincibil, că se poate lipsi de oameni, că îi poate fraieri până şi pe aceştia. Numai că, vedeţi voi, una este să ştergi pe jos cu câte un politician dolofan şi alta să încerci asta cu poporul. Din tipul de gaşcă, comunicativ devenise închis, prea arţăgos în special cu oamenii simpli. Dar cu noi ce ai, frăţică? Ţi s-a urcat prietenia la barbă, se întrebau contrariaţi admiratorii politicianului mult iubit? Şi, după cum orice psiholog o să vă spună, dragostea nu dispare din sufletele oamenilor - ea se transormă… în ură. Eh, cu câtă forţă l-au urât ulterior oamenii. Ce contează că a trădat? Tradase şi înainte, încercau s-o dreagă acoliţii care îi mai rămăseseră. Da, dar de data asta a trădat chiar poporul, adică pe noi, ci nu un politician de doi bani. Ne plăcea să-l vedem în acţiune. Ne plăcea circul, ne plăceau luptele astea politice. Ne amuzam şi noi, ca orice muritori de rând, ziceau moldovenii. Însă categoric nu vrem să urcăm în acel ring politic. Noi suntem spectatorii, nu clovnii, au urlat cetăţenii când i-au dat un brânci pe scări. Cel mai iubit, adulat, venerat a ajuns cel mai urât dintre moldoveni.

-

Ultima dată l-am văzut într-o încăierare de maidan cu un semi-smintit. În ce hal a ajuns! Părăsit de nevastă, părăsit de popor, nu este decât o umbră firavă a ceea ce a fost odată. Violenţa este apanajul deznădejdii, se zice pe bună dreptate. Deznădăjdea şi decadenţa acestui tip este cea mai plăcută răzbunare pentru un popor trădat. Ghiciţi personajul. Despre cine vorbesc?

Dacă este să-i asculţi pe unii moldoveni, pe mulţi dintre ei, nenorocirile care se îndesesc prin ţărişoara Moldovioarei nu sunt chiar grave. Optimismul acesta este de-a dreptul haios, dacă nu şocant. Un medic îşi tratează pacienţii cu medicamente neînregistrate, nişte nenorociţi împuşcă oameni, alţii nenorociţi votează legi care să le protejeze business-urile. Cum reacţionează moldovenii? Mare scofală, las’că-i ghini! Ei bine, nu-i ghini deloc, mai ales cu o astfel atitudine.

-

Când am venit în România m-a şocat o chestie. Excesul cu care românii îşi terfeleau ţara. Am crezut că este o caracteristică a bucureştenilor. Greşit. Se întâmplă oriunde mergi şi am fost pe la Sibiu, Suceava, Cluj, Constanta, Brasov etc. Este suficient să spui: “ai văzut ce a făcut nenorocitul ăla? A călcat cu ferrari-ul un om pe zebră”, iar răspunsul este aproape identic: “numai în România se poate întâmpla aşa grozăvenie. Noi românii nu avem lege, ne merităm soarta pentru că suntem cei mai răi, leneşi, hoţi, nepăsători din Univers.” Pe alocuri o fi utilă această atitudine extremă: românii îşi doresc să fie mai buni, mai harnici, mai oneşti. Spre deosebire de fraţii lor de peste Prut, moldovenii cad în altă extremă. Sunt optimişti incurabili, mai exact - lascăighinişti.

-

Ei şi ce dacă drumurile îs proaste? În Africa nu au deloc - las’că-i ghini. Ei şi ce dacă l-au rănit pe un politician? În Olanda au fost omorâţi 80 - las’că-i ghini. Ei şi ce dacă maturinolul nu este înregistrat? Câte medicamente nu sunt înregistrate în lume? Ei şi ce dacă poliţia nu găseşte un criminal? Chemăm clarvăzători. Ei şi ce dacă nu este depistat autorul atentatului cu maşina din Chişinău? Nu a fost omorât decât un singur om. Las’că-i ghini. Autorităţile sunt incapabile, politicienii incompetenţi, medicii inconştienţi, poliţiştii habarnişti. Este evident, dar nu şi pentru o bună parte dintre moldoveni. Pentru ei dracul nu este atât de negru. Nu pot să explic această atitudine decât prin Mioriţa. Asta este, suntem moldoveni, mioritici, calmi. Ni se trage din prea multă ocupaţie rusească, turcească. Ne-au călărit străinii şi ne-am obişnuit cu şaua în cârcă, biciul pe spate. Am spus sute de ani las’că-i ghini ca să nu ne pierdem minţile, încât a devenit a doua noastră fiinţă.

-

Să luăm exemplu de la baltici, să luăm exemplu de la georgieni, dacă atitudinea românilor ne displace. Deşi e mai ghini decât la moldoveni, balticii, georgienii nu sunt mulţumiţi. Ei au o atitudine sănătoasă. Mi se reproşează că am luat două exemple şi am tras o concluzie asupra întregului popor. Greşit, domnilor lascăighinişti. Demult am tras concluzii, iar exemplele nu fac decât să-mi dea dreptate: nu-i deloc ghini! Şi ştiţi ce? Prefer de 100 de ori nişte pesimişti nemulţumiţi, care vor ceva mai bun, vor să se schimbe, decât nişte optimişti lascăighinişti, care se mulţumesc să trăiască în mizeria umană. Se părea că moldovenii şi-au scuturat un pic atitudinea pe 7 aprilie. A fost un foc de paie. Din păcate nu erau decât nişte tineri cu sânge mai fierbinte. În rest, părinţii lor au rămas tot lascăighinişti. Iată de ce puterea s-a schimbat, iar situaţia economică, socială, politică este la fel de proastă. Numai nu ziceţi las’că-i ghini şi aşa…

Când clarvăzătorii au găsit criminalul, lumea s-a convins că misticismul nu este o prostie. Toţi moldovenii, de la vlădică la opincă, s-au pătruns de respect pentru magie mai ales când indivizii cu însuşiri paranormale i-au dus pe părinţi la ucigaşul copiilor lor, l-au privit în faţă şi i-au spus răspicat să se audă pe cele 20 de camere ce filmau scena: “tu l-ai omorât, tu eşti nemernicul!” Nemernicul n-a aşteptat să i se spună de două ori. A căzut pe jos, a început să pupe picioarele oamenilor îndureraţi şi a recunoscut. Ţara a aflat astfel cu lux de amănunte toate detaliile crimei demne de Hitchkock. A doua zi, din şcolile de tractorişti, până în facultăţile de filozofie; din cluburile săteşti, până în cluburile de fiţe din Chişinău, de pe holurile Academiei Naţionale, până la cozile pentru aripioare din Brazilia vândute în Piaţa Centrală, moldovenii nu aveau decât un singur subiect de discuţie: “bravo! Bravo clarvăzătorilor. Au reuşit să facă ceea ce nu a putut poliţia atâta amar de vreme. Iar, voi, aştia de nu aţi crezut, sunteţi nişte tâmpiţi. Doar e vorba de clar-vă-ză-tori. Adică ei văd clar.”

-

A treia zi, noul barometru al opiniei publice a arătat cu precizie germană: moldovenii au o încredere zdrobitoare în… clarvăzători, vrăjitoare, ghicitoare, vraci, magicieni. În acelaşi timp, oamenii erau dezamăgiţi în totalitate de poliţie, dar şi de guvern, parlament, preşedinţie, judecătorii şi, respectiv, Alianţa pentru Integrare Europeană. Dar nu vorbim de o simplă dezamăgire. Efectiv oamenii nu se mai adresau poliţiştilor pentru ca aceştia să le găsească gâştele şutate din coteţ. Pur şi simplu treceau drumul la baba Parascheva, iar aceasta le trăgea în cărţi: “Gheorghe Chioru’ ţi le-a furat”. Şi aşa era. Dar cum păsările erau demult doar amintirea unui ospăţ pe cinste, mergeau la baba Feodosia, dar nu la judecătorie. Baba descânta cu două chibrite arse în apă sfinţită: “să îi moară vaca lui Gheorghe Chioru dacă într-o săptămână nu te despăgubeşte.” Şi aşa era: hoţul fie îşi despăgubea victima, fie se despărţea de Fulga.

-

Situaţia devenise periculoasă. Oamenii nu mai aveau nevoie de autorităţi, oamenii nu mai ascultau decât de cei dotaţi cu puteri supranaturale. Aşa că aceşti clarvăzători puneau în pericol statul de drept. Într-o săptămână însă lucrurile au început să se schimbe şi acolo sus. Premierul a dat tonul: a anunţat că are aptitudini în numerologie şi că se numeşte Primus Filatologus. În ştirea de la Mesager se spunea că în tinereţe ghicise la loto 5 cifre din 6 şi aşa îşi începuse afacerile de succes. Tot cu ajutorul numerologiei Primus aflase creşterea PIB-ului şi cum urma să ţină în frâu cifrele magice ale inflaţiei. N-au reuşit moldovenii să se bucure de noile previziuni astrale ale lui Filatologus, că apăru un comunicat de la preşedinţie: “eu, Marianus, Magician în primă generaţie, Cavaler al Ordinului Lupilor cu Acelaşi Nărav, dar Păr Schimbat, proclam aderarea Moldovei la Uniunea Euromistică.” La numai o oră, în Fabrica, Mihai Ghimpu, intitulat şi Sacerdotul Dihorilor Care Sug, s-a declarat descendent din baba Vanga. Pe loc a organizat o şedinţă de spiritism şi a intrat în legătură cu fantoma lui Stalin. Demult nu au văzut cetăţenii o dezbatere atât de interesantă despre limba moldovenească, originea moldovenilor şi ciopârţirea Basarabiei. După discuţii, în legătură directă a intrat şi nepotul Sacerdotului Dihorilor Care Sug. Acesta a recunoscut că este Primarul Semipur Harry Potter, Deţinătorul Pocalului de Foc şi că absolvit Înalta Şcoală de Vrăjitori de la Hogwarts.

-

În zilele care au urmat, poliţiştii, scuze, magii în uniforme negre, trăgeau pe dreapta şoferii şi le arătau în ceaunul cu ochi de broaşte că depăşiseră viteza, nu purtau centura, nu aveau actele în regulă. Culmea, nu-i puteai păcăli că eşti lefter: prin vrăji specifice ştiau câţi bani ai şi în care buzunar. Apoi s-a aflat că, în sfârşit, vraciul Iliciukcea a înregistrat maturinolul. De data asta îmbunătăţit. Pe lângă faptul că trata copii, îi împodobea cu o pereche de coarne de toată frumuseţea. În curând mai toţi miniştrii şi-au declarat descendenţa din marea vrăjitoare Aurica sau din învăţătura lui Nostradamus. Apropo, partidul Comuniştilor a fost declarat partidul Vârcolacilor şi al Vampirilor condus de nemuritorul Vova Cioară Roşie. Nu mă întind prea mult cu enumerarea schimbărilor din viaţa moldovenilor. Închei spunând două lucruri. Unu, oamenii nu au mai înjurat drumurile proaste - ce nevoie mai ai de asfalt, când zbori pe covoare produse în fabrica din Ungheni? Doi, pe harta lumii a apărut un nou stat: Republica Clarvăzătoare.

Cu mâna pe inimă vă spun, şi sper să-mi înţelegeţi corect sinceritatea, de multe ori i-am apărat pe homosexualii din Moldovioara. Societatea moldovenească profund medievală îi marginalizează, îi discriminează în ultimul hal. Mi-era milă de ei. Mi-a fost şi silă de organizaţiile creştine care inflamau opinia publică, organizau proteste, blocau autobuze cu gay. Într-un cuvânt, îşi făceau dreptate cu mâna lor, sfidând legea şi instituţiile competente. Adevărul, dragi prieteni, este însă undeva pe la mijloc. Nici asociaţiile de homosexuali din Moldova nu sunt sfinte. Deloc. Chiar dimpotrivă. Ce naiv am fost…

-

Astăzi am aflat că minunata asociaţie cu nume ciudat Gender Doc l-a citat în instanţă pe un blogger. Şi nu pentru că acest tip, de altfel un tiz de-al meu - tot Vitalie se numeşte, ar fi insultat vreun gay. Să nu credeţi că bloggerul a chemat la arderea pe rug a lesbienelor. N-a cerut nici trimiterea în puşcărie a reprezentanţilor minorităţii sexuale. Nimic din aceste grozăvii pe care le auzi pe la manifestările antigay. Pur şi simplu a scris că el crede homosexualitatea boală. Desigur, psihologic şi nici fiziologic nu este aşa, însă omul are o altă părere. I-am citit pe repede înainte postările: www.marianvitalie.eu. Ei bine, este tipul de creştin destul de blând în exprimare. Nu tu vorbe de genul “focul iadului să vă ardă”. Nu tu, “pucioasă din adâncurile negre o să vă prăjească, păcătoşilor”. Cât despre homosexuali, cea mai dură exprimare pe care am găsit-o este asta: “proiectul nostru demonteaza mitul homosexualitatii innascute.” Încă o dată, este părerea omului şi mi se pare aiurea să-l dai în judecată pentru asta.

-

Înţeleg, a fi homosexual în Moldovioara înseamnă să fii discriminat oriunde. Dar nu cred că Gender Doc câştigă simpatii chemându-i în instanţă pe toţi cei care nu le împărtăşesc “dragostea pentru gay”. Ce să înţelegem noi, cei care urmărim de pe margine acest subiect? Că orice părere care li se pare strâmbă şi nu se încadrează concepţiilor celor de la Gender Doc poate fi atacată în instanţă. S-au transformat din gay cuminţi, liniştiţi, care nu deranjau pe nimeni cu protestele şi mesele rotunde în nişte cerberi ai cenzurii moldoveneşti? Urâtă ipostază. Scriu aceste lucruri şi mă întreb, oare mă pot da în judecată pentru că îi consider “cerberi ai cenzurii”? Oricum, nu renunţ la dreptul de a mă exprima liber chiar dacă, se pare, a devenit un lux în Moldova.

-

O să spun un lucru şi mai dur. Cine are minte o să înţeleagă. Cu siguranţă, însă, organizaţiei Gender Doc nu o să-i placă. Cum credeţi, dragi cetăţeni, din ce bani trăieşte această asociaţie? Corect, din fonduri, bani de la asociaţiile internaţionale pentru protecţia drepturilor oamenilor. Altel zis, cu cât mai multă discriminare există în Moldova, cu atât mai mulţi bani vor pompa aceste instituţii în mese rotunde, deplasări, tabere de vară şi alte acţiuni sterile. Părerea mea. Astfel interesul domniilor lor este să demonstreză că discriminarea este floare în ReMe. În caz contrar, ioc fonduri. Înţelegeţi?! Cum în ultimul timp nu prea s-au organizat manifestaţii antigay, au decis să iasă în faţă atacându-l în instanţă pe un tip care şi-a exprimat opiniile pe blog. Strigător la cer! Mai mult, foarte urât, domnilor de la Gender… Moldoveanul o fi homofob, dar nu e prost. Dacă vreţi şi mai multă ură, continuaţi în ritmul acesta! Huooo!

-

În concluzie. Vreţi să ştiţi cum să scăpaţi de Gender Doc? Vă dau soluţia. Nu-i mai discriminaţi pe gay. Nu-i băgaţi în seamă. Încercaţi să fiţi cât mai toleranţi. Nimeni nu-i va finanţa şi, după cum se ştie, în Moldova nu există voluntariat neplătit. Deci se vor desfiinţa.

Ştirea despre posibila vânzare/închidere a Jurnal TV m-a întristat. Sincer. Se pare că avântul mediatic moldovenesc a durat foarte puţin. Cam cât o ploaie de vară, care a reuşit totuşi să spele multe iluzii. În primul rând iluziile jurnaliştilor. Aceştia s-au trezit că au salarii mai mici decât li s-a promis iniţial şi… întârziate. În plus, au conştientizat că sunt angajaţii unor patroni mofturoşi, fără o idee vârtoasă despre viitorul presei. Nici din iluziile cetăţenilor nu a rămas mare lucru. Oamenii au crezut că în sfârşit sunt contemporanii unei prese zdravene, corecte, libere. Nu prea a fost să fie. Interese, multe interese. Jocuri politice pe care nu le vedem, dar le intuim. Toate acestea nu fac bine imaginii presei din Moldovioara de după Voronin. Altfel zis, cantitate multă, calitate… cam la fel.

-

Aşadar, oare s-a terminat cu Jurnal TV? Probabil nici conducerea televiziunii nu ştie ce aduce ziua de mâine. Scandalurile interne şi externe destul de dese, managementul defectuos, comunicarea cu angajaţii cvasi-inexistentă şi alte păcate duc orice companie într-un punct previzibil: decesul. De ce ar face excepţie Jurnal TV? Dar păcat. Mare păcat. Am văzut dotarea tehnică a televiziunii şi, personal, am rămas fără grai. Credeţi-mă, am mai fost prin studiouri la viaţa mea.

-

După boom-ul cauzat în special de apariţia Publika şi Jurnal, problemele acestor televiziuni - căci, înţeleg, nici la Publika nu este mai roz - trag în jos toată piaţa mediatică. Sper să fie doar un hop care poate fi trecut. De altel, nu ştiu cât de mult urmăriţi cele două televiziuni. Nu ştiu cât de mult staţi cu ochii pironiţi spre alte canale media. Sunt însă curios, ce înseamnă dispariţia, să zicem Jurnal TV, pentru Moldova? Nu-mi prea dau seama de la Bucureşti. Ştiţi doar, despre Republica Moldova mă informez exclusiv în spaţiul virtual. Mai jos aveţi şi un top extrem de subiectiv al site-urilor pe care “le frunzăresc” în fiecare dimineaţă:

Pro TV - ştiu că-s cele mai importante ştiri şi că ei nu ar rata nimic.

Unimedia - în ultimul timp tot mai dezamăgitor din cauza terciului de ştiri fără noimă, dar n-am ce să fac, obişnuinţa.

Adevărul - surprinde plăcut prin conţinut original şi ştiri care au viaţă.

Timpul - un singur motiv, Tănase.

Publika - foarte rar, poate doar atunci când sunt citaţi de cineva şi intru pe site-ul lor să aflu mai multe.

Jurnal - vezi Publika.

Deci, în această ordine şi cam atât. De mai multe nu am timp. Voi cum vă satisfaceţi nevoia… informaţională?

Un copil grav bolnav ajunge şi mai bolnav după ce a fost tratat de un “profesor” din Chişinău. Doftorul, pe numele său Iliciuc, îi dădea micuţului un medicament… inventat chiar de el. Practic îl testa pe sărăcuţ. L-ar fi băgat în mormânt dacă bieţii părinţi nu plecau în Germania, iar specialiştii de acolo nu ar fi descoperit nişte hormoni ciudaţi în corpul copilului. Medicamentul avea şi un nume extrem de ciudat: “Maturinol”. (sursa)

Părinţii copiilor omorâţi de un sau nişte nenorociţi într-o pădure de lângă Chişinău au ales să meargă la clarvăzători pentru a descoperi criminalul sau criminalii. Asta, în loc să aştepte rezultatele anchetei. Sunt sigur sută-n sută că mediul va afla doar câţi bani au sireacii, nicidecum ucigaşul. (sursa)

Uneori te bucuri că nu locuieşti în Moldovioara. Uneori te gândeşti că plusul de civilizaţie de care beneficiezi la sute sau mii de kilometri de casă compensează dorul nostru moldovenesc. Căci, Doamne fereşte să locuieşti în ReMe şi să te îmbolnăveşti. Mai rău, Doamne fereşte să se îmbolnăvească micuţul tău. În cel mai bun caz dai de “un savant” care îl tratează cu Maturinol. În cel mai rău, nu te bagă nimeni în seamă. Mori cu zile în spitalele din Moldova. Nu sari cu banul, nu vinzi totul din casă, nu plăteşti operaţia, nu ungi ca la ţigănci mâna medicului? Ei bine, pregăteşte-te de parastas. Al tău, al copilului. Ştiu ce ştiu moldovenii când îşi urează la aniversări “multă, multă sănătate”. În condiţiile acestea, nu le rămâne, săracilor moldoveni, decât să se închine pe la vraci sau să se îmbuibe cu medicamente miraculoase încropite la repezeală de savanţi inconştienţi.

Iar asta nu este totul. Moldovenii nu cred în autorităţile statului şi sunt siguri că dreptatea şi-o pot face singuri. Pe moldoveni nu-i apără nici sistemul juridic, altfel zis, miliţia. Câteodată îşi mai dau în cap pe după colţ, îşi mai aprind fâneţele… ori se adresează la clarvăzători pentru a descoperi ucigaşii. Să presupunem prin absurd că miliţia îl dibuieşte pe nemernic. Ce va face părintele îndurerat? O să râdeţi, dar este adevărat: va comanda nişte rugăciuni la biserică. Se ştie, “Dumnezeu nu dă cu băţul”.

Aşadar, Moldovioara nu este o ţară care să se integreze în Uniunea Europeană, ci un stat bun de intrat în Imperiul Otoman. Moldovioara este surprinzătoare, dar de multe ori în sens negativ. Moldovioara este prinsă în sărăcia ei care deformează oamenii şi îi întoarce în timp cu mentalitate cu tot. Cât de mult în timp, vă întrebaţi? Vă răspund cu o întrebare: prin ce secol oamenii credeau în vraci, îşi făceau singuri dreptate şi se adresau la clarvăzători? Cam pe vremurile lui Alexandru cel Bun, nu-i aşa? Aşadar, aferim Osman Vlad Filat, Mihai Ghimpu Bei şi Marian Lupu Paşa.

Am alungat spamurile de la comentarii. Mi-am schimbat poza de profil. Am eliminat un sondăjel drăguţ, căruia îi expirase şi termenul, şi actualitatea. Mi-am scuturat puţin supărările şi am decis să revin. Supărarile - da, dar să nu credeţi că au dispărut amărăciunea, deşertăciunea şi sentimentul că uneori mă expun în van pe acest blog. E duminică, o duminică în care nici iarba nu creşte, nici vântul nu suflă, iar timpul este o pacoste. Simţi că trece şi tu nu faci nimic important. Eh, de-aş fi avut blog, mi-am zis, cel puţin scriam ceva, dar aşa trebuie să omor aiurea aceste clipe. Şi cum nu aveam chef de lectură, am avut chef de scriitură. În aceste condiţii, decizia revenirii pare a fi un impuls de moment. Nu e chiar aşa. În ultimul timp m-am gândit mult la asta.

-

În fine. Acesta este un post oarecum introductiv. S-a cam aşternut praful pe icişea. Trebuie să curăţ pânza de păianjen, să alung gândacii care au năvălit ca tătarii, să mă acomodez. Apoi trebuie să stabilesc din start câteva lucruri. Ţineţi minte: promit să revin. Nu promit să scriu în fiecare zi. Nu promit să răspund la toate mârlăniile, tâmpeniile care vor polua forumul articolelor mele. Chestii superurâte şi supermârlănoase vor fi şterse fără urmă de apel. La urma urmei este blogul meu. Proprietatea mea. Deşi este deschisă publicului, fac ce vreau cu ea şi primesc pe cine vreau. Nu-i aşa? Acestea fiind spuse, poehali, cum zisă Gagarin când racheta sa vuia de să se spargă şi se avântă în cosmos.