HBO România a difuzat aseară un documentar despre cel mai mare cimitir din Europa. Ştiţi care este, nu-i aşa? Cimitirul “Sfântul Lazăr” din Chişinău, cunoscut şi sub numele de cimitirul Doina. Uimitor şi în acelaşi timp şocant cum pot să fie moldovenii care muncesc acolo. Adică acei moldoveni angajaţi cu acte în regula, care vin în fiecare zi să îngroape/dezgroape morţi. Nu vreau şi nici nu pot să comentez nivelul intelectual al acelor amărâţi, nici felul în care vorbeau, nici cum gândeau. De altfel, ei nu se consideră deloc amărâţi. Sunt absolut resemnaţi şi nu consideră derizoriu faptul că au cea mai ingrată muncă din lume. Un exemplu mai mult decât grăitor: un tip, să fi avut vreo 25 de ani, spunea în documentar despre sine că a moştenit meseria de gropar de la ta-su. Sic! Că aşa este normal: “fiul să fie ca tata”.

-

Nu am putut să nu fac o paralelă cu cimitirul iluziilor, mormântul viselor, sicriu al speranţelor - Republica Moldova. Şi ştiţi ce este foarte trist? Că tânărul de 25 de ani, moştenitorul unei meserii cu care nu ai dreptul să te mândreşti, are corespondenţi în tare mulţi cetăţeni din această ţărişoară. Căci mereu m-a surprins la dragii mei de moldoveni resemnarea, autosatisfacţia. Deşi nu este nicidecum cazul. Am ce mânca, am ce pune pe mine, am unde dormi, am unde munci? Super, sunt mulţumit. Cam aşa gândesc majoritatea moldovenilor. Nu contează că mâncarea nu este decât un parizer puturos, casa o dărăpănătură sau o garsonieră închiriată, iar munca… gropar în cimitirul Doina. Ei bine, nu putem da vina tot timpul pe spiritul nostru mioritic. Răul nostru are altă rădăcină: lenea intelectuală. Ne complacem într-o situaţie mizeră pentru că atâta ne poate tărtăcuţa. Suntem proşti? Sunt proşti moldovenii? Nu. Pur şi simplu avem o dificultate mare, o reţinere în a ne pune neuronii la treabă.

-

Ce este mai simplu? Să gândeşti, să ai responsabilităţi, să iei decizii sau să sapi o groapă şi să arunci ţărână pe un coşciug? Moldovenii ştiu răspunsul: datul cu cazmaua este simplu, deci de preferat. Cât ar fi de straniu, dar dacă moldovenii erau un pic mai leneşi la muncile fizice, poate că erau mai bogaţi şi mai bine văzuţi. Căci munca intelectuală aduce respect, cea fizică poate doar nişte muşchi mai tari. Şi acum îmi amintesc cum se lăudau colegii mei de clasă din şcoala primară ce munci prestau pe acasă. Cu alte cuvinte, nu erai tare dacă ai dat gata “Ultimul Mohican”, ci erai tare dacă porcul din bătătură se apropie de 500 de kilograme. Nu cred că mai mult de 4 colegi, inclusiv şi subsemnatul, au ajuns să mai facă o facultate. Dar colegii mei nu erau deloc proşti. Aveau o inteligenţă nativă, şmecheră, dar lenoasă din punct de vedere intelectual. Dacă îi duci în Africa, în cele mai grele condiţii, se vor descurca de minune. Paraşutează-i în Biblioteca Naţională şi nu vor mai şti ce-i cu ei.

-

Apropo, să nu vă păcălească faptul de a avea foarte mulţi studenţi în facultăţile din Moldova. Majoritatea nu învaţă, nu-şi găsesc un rost cu diploma pe care o obţin. Vor călca pe urmele părinţilor lor, vor pleca în Spania, Italia. Am avut colegi de universitate, nu de facultate, care pe timpul studiilor au regresat mult intelectual. Explicaţia este simplă. Dacă la liceu erau lângă mama şi tata, iar părinţii îi obligau să înveţe, la facultate erau de capul lor. Aşa că lenea noastră intelectuală a fost mai puternică decât orice responsabilitate faţă de săracul “bateanea”. Asta este soarta noastră, a moldovenilor, să fim resemnaţi, iar dacă reuşim să ne acomodăm în vreun fel situaţiei - să fim mulţumiţi. Ce mai contează că suntem cea mai săracă ţărişoară din Europa? Soluţia, mă întrebaţi? Educaţia. Adică statul acesta nerod să investească tot mai mult în şcoli, ca barem urmaşii noştri să fie deştepţi, dacă noi suntem talpa.

Apatie totală. Dezinteres maxim. Moldovenii s-au săturat de alegeri ca de mere pădureţe. Aş vrea să văd cum vor risca politicienii moldoveni şi vor anunţa alte alegeri anticipate. Apropo, alegerile anticipate dupa alegeri anticipate sunt cumva anticiparea alegerilor anticipate? Mare meşteşug de tâmpenie politică. Oricum, politicienii vor primi peste bot de la oameni de nu se vor vedea. Cine mai votează la alegeri anticipate? Doar deputaţii. Cu alte cuvinte ei se vor vota pe ei. Da, şi pensionarii. Aşadar, cine câştigă? Evident - comuniştii.

-

Probabil că Voronin porneşte de pe poziţii de forţă în aşa zisele negocieri. Aşa zise pentru că nimeni nu ştie cum să le numească, înceapă şi, desigur, continue. Nimeni nu-şi asumă rolul lui Roşca, aşa că se negociază la pachet, cu tot cu AIE. Numai că este greu să-l convingi pe Ghimpu şi e şi mai greu să-l ţii în frâu pe orgoliosul Marian Lupu. Aşadar, racul, broasca şi ştiuca negociază. Rezultatul? O mămăligă politică în stil moldovenesc.

-

Dacă vă spune cineva că alegerile anticipate înseamnă plecarea comuniştilor cu totul de la putere, nu-l credeţi. Mi se pare o prostie. Dimpotrivă, alegerile anticipate, după cum am zis mai sus, îi vor aduce pe comuneaci din nou în fruntea ţării. Aşa că AIE pare un pic disperată. Sunt între ciocan şi seceră, pardon, nicovală. Dacă nu se înţeleg cu comuniştii, vor pierde puterea, dacă se înţeleg cu comuniştii vor trebui să cedeze o parte. Nu le plâng de milă. Îşi merită soarta cu prisosinţă. Unde sunt reformele în justiţie, poliţie, procuratură, învăţământ? Cine stă acum la răcoare pentru vandalizările şi teroarea din centrul Chişinăului? Ioc. Cu ce s-au ales moldovenii? Cu nimic. Deci, apatie totală. Dezinteres maxim!

Cel mai bine dezvoltat organ al moldovenilor a fost, este şi cu siguranţă va fi - rânza. Rânza moldovenească ne spune că noi suntem mari, tari şi că merităm mai multe decât ni se acordă, iar cei care ne depăşesc nu au nici merit, ci sunt promovaţi prin pbs, adică pile, bani, sex. Nici bloggerii moldoveni nu fac excepţie. Şi rânzele lor sunt supradimensionate. Aşa că, atunci când o revistă glossy din Chişinău, VIP Magazin, anunţă că a pus la punct un top al celor mai “oameni ai anului”, căci aşa se numeşte topul: Omul Anului 2011, au sărit opăriţi. Bloggerii moldoveni sunt extrem de supăraţi: cum aşa, Vlada, care nu scrie interesant, este bloggerul anului? Cine este Ion Grosu ca să fie nominalizat? Eugen Luchianiuc nu merită să apară în listă. Iarăşi Viorel Mardare? Acesta are pile peste tot.

-

Mda. Cum e blogosfera, aşa-i şi ţara. Este evident că fiecare listă are o doză mai mare sau mai mică de subiectivism. Asta este. De ce, însă, trebuie să ne ofuscăm în halul acesta? Culmea, n-am crezut că este posibil, bloggerii moldoveni au început să discute despre frustrarea lor deschis. Facebook-ul e plin de nemulţumiţi care fac spume, lăsând să se întrevadă supărarea de a nu fi pe această listă. Buhahaaa, nu-mi vine să cred că băieţi, care scriu şi se arată deştepţi nu văd că a fi pe o listă nu înseamnă că eşti blogger citit, influent, de valoare.

-

Tocmai din acest motiv nu-mi place termenul de blogosfera! Colhozul, fie şi din bloggeri, nu a fost niciodată pentru mine. Prefer să nu mă identific cu toţi frustraţii, nemulţumiţii, amatorii, în unele cazuri idioţi şi aproape de handicap mintal. Poate la începutul blogosferei, prin 2007, atunci când încă vultoor, decolteu erau bloggeri de succes, euforia te împingea în grup. Chiar vroiai să te identifici cu “colegii de blogosferă”. Acum, fără supărare, nici nu am timp să citesc toate tâmpeniile. Dar, după cum ziceam, nu-mi pasă, nu mai fac parte din nici un grup. Îmi expun părerea, citesc bloggerii care chiar merită şi… pace.

-

Bloggerii moldoveni vor să se ştie influenţi, să apară în tot felul de liste gen cel mai, cea mai. Greşit. Influenţa nu apare dacă faci parte dintr-o listă VIP, influent eşti dacă lumea te citeşte, te citează, iar articolele tale sunt preluate de ziare, site-uri. Revedeţi-vă priorităţile, bloggeri moldoveni şi trataţi-vă rânzele!

Sunt o persoana veselă şi optimistă. Mai ştiu ce înseamnă s-o duci greu şi nu mă plâng la fiecare hop al vieţii. Sunt genul de om care spune: “nu-mi da, Doamne, cât pot duce!” Spun acestea pentru a dezavua un pic din oprobiul cititorilor mei. Pentru că, probabil, unii dintre dumneavoastră mă consideră pesimist, care vede doar răul, care nu mai ştie să observe o rază de soare. Nu, nu sunt aşa! Problema este că atunci când privesc spre draga mea Moldovioară, în special la conducătorii noştri, privirea mi se tulbură. Raza de soare se transformă într-un laser, care îmi taie pofta de viaţă şi cheful de a zâmbi.

-

Am preferat o introducere lungă pentru a-mi exprima dezamăgirea de proporţii. În ultimul timp am început să cred că tunelul prin care a intrat Moldovioara noastră dragă nu duce în Uniunea Europeană. Iar la capătul tunelului nu se vede nicio luminiţă pentru că ea nu există. Am avut o vagă speranţă în legătură cu cei care stau acum în fotolii moi prin Guvern, Parlament, dar s-a spulberat ca pălăria unei păpădii. Nu-i mai cred pe aceşti domni. Nu sunt în stare decât să-şi umple conturile, să-şi îmbogăţească familiile, prietenii, iar noi rămânem ce am fost, nişte proşti creduli. Moldovenii nu sunt răi. Moldovenii nu sunt proşti. Moldovenii nu sunt neglijenţi. Ajung însă la cote mari ale răutăţii, prostiei, indolenţei şi din cauza acestei conduceri pe care au ales-o. Un cerc al viciilor imposibil de rupt. De ce suntem proşti? Pentru că suntem săraci. De ce suntem săraci? Pentru că suntem proşti. Doar educaţia, cultura, şcoala ne mai poate salva.

-

Din păcate, actualii guvernanţi au lăsat lucrurile aşa cum le-au moştenit de la comunişti. Urmăream ieri un documentar despre Tony Blair. Cică imediat după ce a venit la guvernare a reformat sistemul de învăţământ care era “la pământ”. În Marea Britanie şcoala era “la pământ”? În aceste condiţii cea moldovenească este sub pământ. Fie-i ţărâna uşoară.

-

Din păcate, mai sunt multe “din păcate”, noi, moldovenii avem plantat în sufletele noastre un virus. Se numeşte DOR. Ne este dor de petecul acesta de pământ de ne uscăm. Căci ar fi fost mult mai simplu să plecăm, să uităm, să nu ne pese. Tare “ghini” ar mai fi fost. De câteva zile mă usucă acest virus, îmi dă frisoane chiar. Aşa de tare vreau să dau “pe acasă”. Din păcate, alt “din păcate”, nu o să ajung prin Moldova decât hăăăt, prin noiembrie. Pentru cineva este doar o lună, colea. Pentru mine este hăăăăt. Asta face virusul dorului, deformează timpul şi percepţia realităţii. Deşi conştientizez, este ţărişoara cea mai săracă, cea mai distrusă, cu cei mai amărâţi oameni, cu cele mai proaste drumuri, cu cel mai prost sistem sanitar, de învăţământ, cu cea mai grea viaţă din Europa, totuşi, mi-e dragă şi mi-e dor de ea! Sunt bolnav de Moldova, din păcate. Mă tratez un pic prin noiembrie.

L-am văzut pe sky jet, era mândru nevoie mare. L-am văzut pe cal, un adevărat Ştefan cel Mare al timpurilor noastre. Cu siguranţă aceste ipostaze nu s-au terminat, ci se vor mai ivi. Cu siguranţă va mai dori să apară “altfel” în faţa boborului. Aţi înţeles, probabil, că vorbesc despre domnul nostru, marele om în stat şi la sfat, Vlad Filat. După modelul lui Putin, primul ministru al Moldovioarei este ahtiat după publicitate şi vrea să placă boborului. Se vede de la o poştă că pozează într-un lider carismatic, sportiv, capabil să conducă un sky jet, un cal, dar şi o ţărişoară. Este adevărat, Putin, pentru a face impresie unei ţări uriaşe, conduce MIG-uri, motociclete uriaşe pe 3 roţi. Moldovenul Filat se mulţumeşte cu un amărât de sky jet şi cu o mârţoagă.

-

Exerciţii de imagine, aceste escapade ale liderilor politici sunt clare ca buna ziua. Filat, Putin vor să ne spună: uitaţi-vă, sunt un om simplu, ca şi voi. Eu nu sunt un vampir care secătuieşte economia, eu am sentimente, hobby-uri. Fiind ca şi voi sufăr la fel, trăiesc la fel, suntem în aceeaşi barcă, VOTAŢI-MĂ! Problema este că la Putin, treaba asta cu călăritul motocicletelor şi avioanelor, este o spălare a imaginii sale de Ţar. Pentru că altfel, lumea îl vede într-un glob de sticlă, în Kremlin, fără habar despre problemele şi bucuriile pe care le au ruşii simpli. În tot acest timp, Filat apare dacă nu haios, apoi sigur ridicol. Ce nu ştie domnul premier, este că moldovenilor puţin le pasă ce lighioane va încăleca, poate fi şi un dragon scuipând foc. Adevarata imagine, mister Filat, ţi-o faci când ridici din toaletă economia, o scuturi de rahatul corupţiei, alungi toţi viermii şi o transformi într-o prinţesă.

-

Moldovenii nu au cum să pună în buzunar huruitul sky jetului, nici nu vor unge pe pâine nechezatul calului. Daţi-le oamenilor o Moldovă reclădită, o ţărişoară fără corupţie, fără bandiţi, care se împuşcă ziua în amiaza mare şi veţi fi mai adorat decât Putin. Altfel, râd toate babele imediat după biserică şi toţi tinerii acneeci de pe odnoklassniki. Domnule premier, aţi terminat cu problema Transnistriei, cu crearea locurilor de muncă, aţi învins criza, aţi reparat drumurile, aţi mărit salariile profesorilor, aţi adus toţi moldovenii acasă? Dacă da, călăreală plăcută, mister!

Nu am scris demult despre politică. Nu că nu m-ar fi interesat, urmăresc cu atenţie ce se întâmplă în Moldova. Pur şi simplu mi-e silă de actualitatea politică a ţărişoarei. Mizeria care curge dinspre “casta conducătoare” este greu de acceptat. Aşa că preferam s-o ignor. Astăzi, însă, simt că a atins noi cote de mizerie. Politicienii ăştia din Moldovioara noastră sunt de o grozăvenie ceva de nedescris. Mai este o noutate faptul că Ghimpu îl înjură pe Filat, Filat îl porcăieşte pe Lupu, iar Lupu îi scuipă pe ambii? Nu.

-

Ei bine, ştim acum că Curtea Constituţională a decis: fie 61 de deputaţi, fie alegeri noi. Simplu, nu? Aşadar, cei din AIE trebuie să se înţeleagă între ei şi să accepte vreo variantă de-a comuniştilor. Evident, imposibil. Deci, varianta unu cade din prima. Vreun partiduţ din AIE se mai poate înţelege cu comuniştii: din nou o trădare şi fie Filat, fie Lupu, fie  Ghimpu trebuie să-şi asume rolul de Roşca 2. Altă posibilitate - alegeri noi! Superb. Habar nu am la ce se va ajunge până la urmă, cert este că ei trebuie să aleagă preşedintele. Situaţia asta nu va continua mult. Problema este că orice variantă vor alege, puterea asta “trifazată” va pierde. Roşca ne-a demonstrat, politicienii trădători vor pierde o-bli-ga-to-riu!

-

Cât de alegeri? Cine mai merge la alegeri? Cine mai votează? Eu am decis: nu mai votez. Las’să meargă Valera la alegeri. Nu vreau să mă simt păcălit iar şi iar. Şi dacă vin din nou comuniştii, nu-mi pasă. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de când AIE a preluat frâiele. Sunt extrem de dezamăgit de tot ce au făcut, mai exact ce nu au făcut, iar lista este luuuungă cât o noapte de iarnă. O să vină comuniştii la putere? Hahaha. Dar acum nu avem comunişti în Guvern? Cât cuprinde. Atâta mizerie, atâta nerozie, atâtea scandaluri, atâtea greşeli, atâta ipocrizie. Ajunge! Nu vă mai vreau pe nici unul. Nici comunişti, nici AIE. Pe cine altcineva? Habar nu am. Când te cuprinde dezamăgirea se întâmplă tocmai pentru că nu vezi nicio soluţie. Şi eu nu văd. Doamne, de ce este blestemată ţara asta? Să aibă oameni harnici, frumoşi, pământ roditor, dar nişte conducători incompetenţi! Ştiu că se spune, fiecare popor îşi merită proprii conducători. Ei bine, dragi politicieni, eu cred sincer că nu ne meritaţi!

Avea sau nu avea dreptate Voronin când spunea: “criminalitatea va creşte” odată cu venirea “opozâţâiei” la putere? Eu zic, mai curând ziceam, că oamenii aceştia, politicienii de la putere, dacă şi au vreo legătură cu lumea criminală, păi, doar una economică. Mai colea un atac raider, mai ici lichidează o firmă, iar la prânz “prihvatizează” o companie de stat. Pe când Voronin se referea la bandiţii care aleargă ziua în amiaza mare cu pistolul şi trag unii în alţii. Mi-am zis în barbă: poveşti de speriat babele de la ţară. M-am gândit pentru mine, iarăşi fostul Dictator bolboroseşte idioţenii fără de care nu poate şi pace. Însă ceea ce s-a întâmplat astăzi în Chişinău m-a pus serios pe gânduri.

-

Ziua în amiaza mare, un tip a tras cu pistolul în altul. S-a întâmplat aşadar în centrul Chişinăului, iar evenimentul a avut zeci de spectatori. Săracii oameni! Închipuiţi-vă cum aţi fi reacţionat în locul lor?! Să fii la masă, în restaurant şi deodată, la masa vecină, un nene scoate un pistol, trage în altul, după care se îndreaptă liniştit spre BMW-ul său luxos. Doamne, de cât sânge rece trebuie să dai dovadă ca să împuşti un om în piept, apoi în cap? Dragilor, aici vorbim de o lichidare mafiotă în toată regula. Cine nu a văzut Naşul, cine nu a citit barem o carte cu mafioţi? Scena din restaurantul chişinăuean pare ruptă din America anilor ‘30, când grăsunul Al Capone făcea legea. În secolul 21, într-o micuţă ţară din Europa, o mafie similară cangrenează societatea. Bandiţi, care nu se mai sfiesc de legile morale, sociale, nici de cele din Codul Penal, au ieşit din lumea lor gri şi se războiesc între ei. O fac fără sfială în văzul tuturor, la doi paşi de poliţie, Guvern, Parlament. Problema cea mare: astăzi se omoară între ei, dar mâine ar putea să vină şi peste noi, cetăţenii simpli. Cum ne apără statul, cum ne protejează de aceste “elemente criminale”? Simplu, nu ne protejează deloc! Voi vă simţiţi protejaţi de poliţiştii moldoveni?

-

Mai ieri un “om de afaceri”, aşa mai nou se numesc băieţii ăştia cu pistoale la brâu, a fost executat în stil mafiot tot prin centrul Chişinăului. Cu siguranţă vă amintiţi de cazul Ţurcanu. Astăzi un fost miliţian - deci vă este clar cât de legate sunt lumea poliţienească şi cea criminala - a fost omorât exact cum i-a împuşcat Michael Corleone pe cei care îi ameninţau familia. Acum să răspundem încă o data la întrebarea de la începutul acestui articol: avea sau nu avea dreptate Voronin? Nu-i aşa că nu vă vine la fel de uşor să-l trimiteţi pe fostul dictator la casa de nebuni? Nu-i aşa că jumătate din raţiunea noastră ne şopteşte îngrijorată: s-ar putea să nu fi spus doar poveşti pentru babe? Fost general de poliţie, Voronin parcă ştia să-i ţină în frâu pe mafioţi. Corupţia, criminalitatea aveau parcă un sens, o logică pe timpurile lui. Astăzi, în schimb, au scăpat din lesă, s-au înhăitat cu noua putere, au reînceput luptele pentru împărţirea zonelor de influenţă. Ce iese din acest lucru? Vedem în fiecare zi la televizor. Iar poliţiştii moldoveni, săracii, mi-e şi milă de ei, sunt depăşiţi. Nu-i găsesc decât pe găinarii care au furat păsările din curtea babei Frosâna. De altceva nu sunt în stare. Ba nu, este în stare să se facă de râs. De pildă, atunci când i-a acceptat pe clarvăzătorii ruşi să investigheze cot la cot cu ei cazul crimelor din jurul Chişinăului. Da, a fost de râs, dar nu mai este. Căci o incompetenţă mare cuprinde toată ţărişoara. Începe de sus şi continuă pâna la poliţistul de rând, făcând existenţa din Moldova primejdioasă şi nesigură. Unicul lucru cert este, din păcate, FRICA!

Ceva este al naibii de ciudat la Moldovioara asta a noastră. Ceva este de neînchipuit, de neimaginat, de nebăgat în cadrul unei logice sociale. Şi anume, cum este posibil ca în cea mai săracă ţară din Europa să avem oameni atât de bogaţi?! Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când mă gândesc la “problema” aceasta mi se zbârleşte părul. De curând, ţărişoara cu cei mai năpăstuiţi oameni din Lumea Veche a fost martora unei nunţi atât de bogate şi luxoase, încât poate rivaliza cu nunta prinţului William din Marea Britanie. Eu am o singură întrebare, de ce? De ce, oameni buni, nu înţeleg bogătaşii din Republic oooof Moldova că este necuviincios să-ţi înşiri luxul în faţa populaţiei nevoiaşe? Este ca şi cum te-ai duce în faţa copiilor înfometaţi din Ghana, ţi-ai unge o felie de pâine cu caviar, ai presăra deasupra aur comestibil şi ai clefăi cu zgomot. Înţelegeţi? Nu este bine, nu este uman. O Moldovioară plină de oameni amărâţi, care nu ştiu ce le vor pun pe masă copchiilor, o ţărişoară plină de cetăţeni, care nu au în minte decât în ce parte a lumii să plece ca să poată trimite bani familiei amărâte, a urmărit fastuosul eveniment exact cum s-ar fi uitat copiii din Ghana la pâine. Pentru că moldovenii, la fel ca şi micuţii înfometaţi, nu vor caviar, nu vor aur alimentar, ci pâine, simpla pâine. Oare are cineva bunul simţ să realizeze că într-o sărăcie de ţară nu ai cum să te fâţâi în rochii de sute de mii de euro, să te plimbi în zeci de limuzine luxoase în văzul tuturor?

-

Auzim în fiecare zi, cutare sau cutare moldovean milionar în euro fie s-a însurat, fie este implicat în nuş’ce activităţi de raiderism, fie a ajuns deputat pe lista unui partid. Mai aflăm că rivalizează la averea deţinută cu cei mai bogaţi şeici din Qatar, cu cei mai mari milionari din Rusia. Par atât de mulţi, atât de bogaţi, încât te întrebi cum se face că trăiesc în cea mai săracă ţară din Europa? Sau, mai curând, cum se face în aceste condiţii că noi suntem cetăţenii celei mai sărace ţări din Europa? Una peste alta, să fie clar, eu nu am o problemă că EI au atât de mulţi bani. Eu am o problemă că NOI nu avem deloc. Căci mi-e clar, peste tot în lume există oameni extrem de bogaţi. Ştiu însă că în lumea civilizată, normală, societatea are parte şi de o clasă de mijloc. De pildă Anglia, dacă tot am vorbit de nunta prinţului William. Îi urmăream pe toţi acei gură-cască veniţi să admire “spectacolul de nuntă”. Cu siguranţă, însă, a doua zi se întorceau la slujbele lor bine plătite, în casele frumoase, la familiile sătule. Moldovenii, în schimb, săracii… Ce să mai zici? Nu au cum să observe “fineţea” cu care a fost ornamentată sala când se gândesc: “dar sarmale au fost? De care? Cu carne?” Vă repet, nu sunt rău. Le urez să aibă “casă de piatră”, cum se zice în aceste momente. Totuşi, nu ar fi stricat mai multă bună-cuviinţă în etalarea bogăţiei, a luxului.

-

Acum, despre nunta propriu-zisă. Pentru că, în afară de luxul săritor în ochi, sunt câteva chestii de spus. În primul rând, rochia. Doar asta se duc să vadă oamenii la o nuntă: “cum era îmbrăcată mireasa?” Ei bine, rochia era, nu ştiu cum, prea pufoasă, prea mare, prea văluroasă, prea multe prea-uri. Nu sunt specialist în materie de rochii de mireasă, dar am şi eu gusturi, iar ele îmi şoptesc că această nu era elegantă, ci mai curând scumpă şi kitschoasă. În al doilea rând, invitaţii. Nu mă interesează ruşii plini de aere, care au împânzit centrul Chişinăului. Mă interesează moldovenii noştri, în special, politicienii. Doar la nunţi realizezi cât de cinică şi ipocrită este politichia moldovenească. Cum să crezi că aceşti oameni sunt cei mai mari duşmani, din moment ce îi vezi la aceleaşi nunţi şi sindrofii? Nu sunt decât duşmani de formă, se urăsc doar până la urna de vot… În al patrulea rând, mirii. Se spune despre Jasmin că a fost bătută crunt de soţ. O fi. Ruşii ăştia sunt capabili. Cert este că n-am auzit nimic despre cum a fost pedepsit de autorităţi milionarul bătăuş, fostul soţ al miresei. În schimb, Jasmin a povestit cu lux şi amănunte “prin ce a trecut”. Cu alte cuvinte, a apărut în presă, s-a scris despre ea mult de tot. Se ştie doar, în cazul vedetelor nu există publicitate negativă. Există doar uitare, iar asta e rău. Să revenim la Jasmin. Ulterior s-a măritat, nu a rămas singură. Al doilea soţ, Shor, este şi el milionar în euro. Fără să-mi doresc să fiu răutăcios, o să spun că are lipici la milionari. Apropo de publicitate, aţi văzut cum au ieşit ei, mirii, în faţa Parlamentului? Ea - zâmbitoare, în rochie umflată. El - timid, cu un pas în urmă, într-un costum care părea să-i fie mare. La un moment dat, după ce a salutat ca o prinţesă lumea, Jasmin i-a şoptit ceva la ureche soţului. Abia atunci acesta a ieşit mai mult în lumină şi a făcut din mână. Părerea mea, din nou, fără răutate, putea fi un pic mai exuberant. Căci rolurile păreau oleacă inversate, mireasa cu iniţiativă, mirele timid ca o mireasă, ca un Shor-icel, iertat să-mi fie jocul de cuvinte.

-

PS: Apropo, oare nu puteau găsi un alt loc de nuntă? De ce Parlamentul nostru? De ce nu şi-au “unit destinele” în Kremlin, în Casa Albă, în Parlamentul Uniunii Europene? Adică, ce este parlamentul Moldovei (observaţi, l-am scris cu literă mică)? Un loc pentru petreceri şi nunţi. Nu era suficient circul de la şedinţe?

O întreagă manie, dacă nu chiar boală, a dat în moldoveni: filmatul pe stradă. Oricine are o cameră mică sau un telefon mobil cu cameră încorporată şi ştie să apese pe butonul REC riscă să se îmbolnăvească. Declanşatorul maladiei nu este nimeni altcineva decât poliţistul moldovean cu sau fără burduhan la purtător. Fix ca la căţeii lui Pavlov, moldovenii şi-au creat un reflex condiţionat, ori de câte ori văd un poliţist, ţac, mâna pe mobil şi filmează-l, nene! Evident că pacientul zero, cel de la care a pornit infecţia, este Oleg Brega. Apropo, ştiţi care este coşmarul lui Oleg Brega, să treacă pe lângă el Voronin, să-i arate degetul mijlociu, iar el să nu mai aibă baterie la cameră. E o glumă, desigur.

-

În schimb, moldovenii nu glumesc şi s-au pus serios pe filmat zeci şi zeci de ore de arhivă cu oamenii legii. Cei mai vizaţi sunt poliţiştii rutieri, dar nici ceilalţi nu scapă. Scenariul pare de fiecare dată tras la indigo. Cetăţeanul supărat pe ceva porneşte camera, începe să înregistreze şi i-o bagă - camera, evident - sub nasul reprezentantului legii. Îl întreabă diferite chestii: de la vă rog să vă legitimaţi, până la de ce aţi parcat pe loc interzis? Cum nici poliţistul nu este prea umblat pe la stână, ştie cu ce se mănâncă drepturile omului, aşa că dă-i una peste gioale, peste cameră. Cei mai bine pregătiţi fizic sunt în stare să-i sparga şi camera, şi faţa cutezătorului, dar în cea mai mare parte poliţiştii sunt nişte amărăşteni, care întorc pur şi simplu spatele şi îşi văd de rutina lor miliţienească. Pardon, poliţienească.

-

Acum eu nu zic că este rău sau bine. Nu spun că cei care filmează poliţişti pe stradă îşi exercită drepturile lor constituţionale. Dacă vor să filmeze, de ce nu? Pe mine mă amuză treaba asta, dar nu vreau să iau partea nimănui. Totuşi, nu pot să nu comentez ceva. Dragi băieţi afectaţi de boala filmatului pe stradă, vă rog să încercaţi acelaşi truc în Statele Unite, în Rusia ori în Uniunea Europeană. Mergeţi la un poliţist băgaţi-o sub nas, click pe butonul REC şi cereţi să se legitimeze. Veţi afla care este gustul asfaltului din ţara respectivă şi cât de dibaci sunt poliţiştii în a pune cătuşe. Veţi spune că poliţiştii ruşi sunt nişte brute, iar ţara numai democratică nu poate fi. Bun, sunt de acord! Dar vă întreb, SUA, UE nu au regime suficient de democratice? Totuşi, poliţiştii din aceste state nu stau la discuţii. Cătuşe, una în coaste şi băgat la răcorică pentru o noapte, două. Unde se rupe logica? O fi mai tolerant, mai democrat, mai înţelegător miliţianul moldovenesc? Nicidecum. Pur şi simplu, poliţistul din ţările cu adevărat civilizate are un statut, un respect pentru uniforma pe care o poartă. Nu acceptă să fie “agresat” şi nu stă mult pe gânduri dacă este cazul să-şi exercite puterea. În acelaşi timp, acelaşi poliţist nu ia mită, sare în ajutor când cineva are nevoie de serviciile sale, este respectuos, vorbeşte bine, cunoaşte legile etc.

-

Nici nu are rost să ne întrebăm cum este văzut poliţistul moldovean. Cunoaşte fiecare şi aş părea redundant. Şi poliţiştii ştiu că noi ştim. Aşa că, atunci când o cameră le apare în faţă, se simt slabi, în văzul tuturor, dezbrăcaţi de toate aroganţele de miliţian cu care îşi acoperă existenţa. Publicitatea le displace, îi striveşte. Nu ar avea nici curaj, nici chef să fie expuşi în oprobiul tuturor. Aşa că preferă să muşte, a se înţelege să lovească, iar apoi să bage coada între picioare şi să plece… Ce este de făcut? De pildă, putem prelua experienţa georgienilor. I-au dat afară pe toţi poliţiştii, i-au angajat pe cei mai tineri şi mai corecţi, le-au mărit salariile şi pedepsele dacă îi prind cu şpagă. Simplu.

Zilele acestea am făcut un reportaj despre noile mall-uri, care urmează să fie deschise în România. Pentru cetăţenii moldoveni o să fac o paranteză. Tema mall-urilor este sensibilă şi nu de puţine ori luată în răspăr de cetăţenii români. “Domnule, ce criză, ce recesiune? Nu vezi că are lumea bani să cumpere prin mall-uri?”, spun românii simpli la orice colţ. E un pic de răutate aici, răutate şi autocritică împotriva apetitului ridicat al românului pentru consum. Această poftă de a-şi umple pungile şi coşurile prin mall-uri este alimentată din lipsurile dinainte de ‘89. Aşadar, au oarecum dreptate: consumul este pe undeva deşănţat. Totuşi, se mai şi exagerează. Pentru că românul cumpără, în principiu, de câţi bani are. Şi se pare că nu duce lipsă de lichidităţi, din moment ce mall-uri se deschid, consumul “se dezgheaţă” după criză. Spre deosebire de majoritatea românilor, eu nu văd în aceasta un lucru neapărat rău. Păi, dacă au oamenii bani şi vor să-i cheltuiască, cine o să-i încurce?

Despre moldoveni nu mă lasă inima să spun că nu au bani. În special cei din Chişinău. Căci, la cât de scumpă este capitala Moldovioarei, trebuie să fii milionar ca să rezişti aici. Observ însă un paradox ciudat: dezvoltatorii de mall-uri nu se îngrămădesc la uşa guvernului, a primăriei de Chişinău cu cereri în mână pentru a obţine autorizaţii de funcţionare. Nu mă întrebaţi de ce? Că o fi vorba de corupţie, că de birocraţie excesivă, că de lipsa de interes a oamenilor de afaceri, că toate la un loc… Dumnezeu ştie. Cert este că din “lipsa de interes” s-a născut un fel de monopol greu de suportat. Păi, costă o pereche de cizme în Chişinău cam cât salariul unei secretare din primăria Chişinăului? Este posibil una ca asta?! Îmi spunea un prieten, jurnalist în România, zice: “am vrut să-i cumpăr soţiei o bluziţă, cadou din Republica Moldova. M-au speriat scorurile la care se vindeau. Cred că aveau preţuri duble dacă este să le compar cu cele din România.” Aşa că n-a cumpărat nimic.

În schimb, când îmi mai vin musafiri din Moldovioara ştiu sigur că le place prin mall-urile din Bucureşti. Sunt uimiţi de gama diversificată, dar şi de preţurile mult mai omeneşti faţă de cele cu care s-au obişnuit. Deci, nu este posibil ca într-un oraş, care cu siguranţă ajunge la un milion de locuitori, desigur, dacă punem la socoteală şi suburbiile Chişinăului, să existe doar un singur mall! O să-mi spuneţi că mai sunt şi Sun City, şi Gemenii, şi buticurile de firmă de prin centrul oraşului, şi nu mai ştiu ce altele… O să vă răspund, aceste magazine sunt din 1900 toamna şi, practic au creat un fel de monopol, şi-au împărţit piaţa, s-au cartelizat. Dacă mai luăm în considerare că majoritatea au în spate cam aceiaşi oameni de afaceri, zicem cu amărăciune: adio piaţă liberă, adio concurenţă! Bine v-am găsit în capitalism de tip moldovenesc!

Deşi întârziasem cu o jumătate de oră - ne dăduserăm întâlnire în faţa Ateneului la 17 şi jumătate - am ajuns exact înainte ca orchestra să-şi facă apariţia pe scenă. Am răsuflat uşurat, nu-mi place să intru la un concert de muzică clasică şi să stric cu zgomotul iscat de mine sunetele cristaline de vioară. Ne-am făcut comozi pe scaune şi am aşteptat începerea spectacolului din cadrul Festivalului Enescu. Era clar! Nu aveam voie să ratez acest concert. Cânta Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă din Chişinău. Cu alte cuvinte, “talentaţii mei moldoveni” erau prezenţi la acest eveniment cultural extrem de bine văzut în occident şi, desigur, în România. Un fel de mândrie mă încerca, deşi, evident, nu aveam nici un merit.

Dar înainte ca dirijorul să apară pe scenă şi să-şi arunce bagheta cu adevărat magică în aer, am privit roată în jur. Acea sală superbă a Ateneului era puţin peste jumătate plină. Eh, mi-am zis eu cu amărăciune în gând, oare unde sunt toţi moldovenii din Bucureşti, toţi basarabenii cu sau fără cetăţenie, toţi studenţii ce au rămas pe vară în capitala României? Dacă veneau la concert, cu siguranţă că nu i-ar fi încăput nici zece Ateneuri! De ce ne încăpăţânăm noi, moldovenii, să evităm cultura adevărată? Mi s-a făcut ruşine şi de mine un pic. M-am gândit că doar norocul face ca în acea zi să fi avut liber de la muncă. 

Dar acest moment trist a durat doar câteva minute, căci toate gândurile negre au fost zburătăcite de zborul primelor acorduri. Sala a amuţit. Ceea ce se cânta era pur şi simplu Dumnezeiesc. Cum, Doamne, să fii atât de talentat, atât de atins de har şi să poţi crea o astfel de muzică?! Şi nu-l am în vedere doar pe compozitorul ariilor interpretate. Vorbesc de cei de pe scenă, de pe a căror arcuşuri coborau spre noi nişte sunete copleşitoare. În acel moment mi se oprise respiraţia. Uitasem să mai trag aer în piept, creierul mi se deconectase, maxilarul îmi căzuse, ochii mi se holbaseră. Aşa ceva nu poţi asculta la Mezzo TV, nici în căşti, nici în boxe. Nu poţi trăi sentiment mai înălţător decât dacă mergi la un concert de muzică clasică. Aflasem definiţia sublimului.

Moldovenii din Orchestra Naţională de Cameră erau de-a dreptul fascinanţi. Şi când mă gândesc că toată această experienţă m-a costat doar 7 lei româneşti, nici doi euro… Ei bine, sentimentele pe care le trăiam nu aveau preţ. Bravo, artişti moldoveni, mă mândresc şi sunt fericit. Mi-aţi deschis ochii: Moldova este cea mai bogată ţară din Europa cu astfel de oameni talentaţi. Ca să fiu sincer până la capăt, vă spun că sunt un tip călcat pe ureche nu de urs, ci de elefant. Totuşi, muzica a găsit calea sa, a ajuns până în creierul meu scofâlcit şi mult prea cinic, lumesc. Ştiţi la ce mă gândesc? I-aş obliga pe toţi moldovenii să meargă barem o dată pe jumătate de an la un spectacol ca acesta. Cred că am deveni mult mai bogaţi. Căci numai prin cultură, educaţie multă va scăpa Moldova şi de sărăcie, şi de Voronin, şi de Lupu, Filat, Ghimpu. Cultura eliberează!

Subiectul filmat şi prezentat de colegii mei de la PRO TV Chişinău , în care un bătrân bolnav este ţinut pe holurile Institutului Oncologic, mi-a devastat sufletul. Doamne, ochii de bătrân, ochii aceia pustiiţi de atâtea boli şi umilinţe nu pot fi răzbunaţi în vreun fel? Doamne, de ce nu eşti la fel de corect pe pământ ca în ceruri? Căci privirea unui om aflat în îmbrăţişarea morţii îţi răscoleşte toate simţămintele, îţi stoarce un oftat greu! Nu poţi să nu strângi convulsiv din pumni şi, scrâşnind din dinţi, să nu slobozi nişte înjurături. Este atâta nedreptate, nefericire şi bataie de joc în Moldova şi toată, toată poate încăpea în ochii unui om târât de sistemul jegos prin cea mai de jos stare - umilinţa.

-

Dar ştiţi ceva? Bătrânul acela, topit de o boală gravă, este de un milion de ori mai sănătos decât societatea moldovenească! Doar Moldova este plină de un cancer ce devorează toate organele din interior. Şi nu vorbesc doar despre sistemul sanitar, îl am în vedere pe cel juridic, educaţional, politic. Toate sunt maligne. Dar să rămânem la sănătate. Cu puţin timp în urmă am descris o situaţie asemănătoare. Este de un paradox ce depăşeşte capacitatea mea logică de a înţelege cum mai pot trăi moldovenii în aşa hal, într-o astfel de ţară. Pe scurt, o femeie, cineva pe care cunoşteam, a fost trimisă din acelaşi Institut Oncologic acasă “să moară”. Nu exagerez. I s-a spus cinic în faţă că ar trebui să meargă să-şi ia adio de la rude, prieteni. Potrivit medicului nu mai  avea de trăit decât două luni. A trecut un an şi jumătate, iar sărmana femeie a venit la o nouă consultaţie la specialistul respectiv. Ştiţi ce a întrebat-o acesta? “Cum, chiar dumneavoastră sunteţi pacientul din aceste acte?” Era uimit că cel pe care îl trimisese deja pe lumea cealaltă stătea în faţa sa.

-

Să revenim la omul slăbit de boală, uitat pe o bancă de un sistem mai canceros decât el. Animalele, deşi nu-şi pot ajuta semenii răpuşi de boli, au mai multă compasiune decât medicii moldoveni. Cum să nu-ţi pese de un om care nu poate face doi paşi?! Nu poţi să-l declari sănătos pe unul ce abia respiră, doar pentru că a venit la spital după ora 15.00. Dragi specialişti, care aţi depus jurământul lui Hippocrate, ştiţi voi oare că boala şi moartea nu au program? În minte îmi apare din nou şi din nou privirea bătrânului. Punea atât de multe întrebări. Ne întreba pe toţi cum putem permite ca un om să fie tratat mai rău ca un câine? Ne întreba de ce a muncit o viaţă întreagă şi este abandonat la sfârşitul ei? Cea mai grea întrebare era însă: cum vă veţi simţi în locul meu, dragii mei concetăţeni? Doar moldovenii simpli, cei care muncesc, nu fură, nu sunt votaţi pe liste electorale, nu au limuzine şi nu fac shopping la Milano în fiecare lună, vor ajunge inevitabil în situaţia lui. 99 la sută dintre moldoveni vor muri încet într-un hol de spital, pe un scaun de plastic, după terminarea programului medicilor. Din păcate, nu toţi au un fiu, care, în disperare, va chema televiziunea, îi va bate pe toţi cei ce vor îndrăzni să-l dea afară pe bătrânul lor tată.

-

Înţeleg, medicii din Moldova primesc salarii derizorii, dar s-o spunem pe şleau: şpaga le-a întunecat mintea. Nu le mai ajunge, şi-au uitat jurământul sacru şi, înainte să cerceteze boala, radiografiază buzunarele pacienţilor. Păcat, pentru că avem sau aveam specialişti buni. Păcat, pentru că dacă ai bani nu te tratezi în Moldova, iar dacă nu ai bani - nu te poţi trata omeneşte în Moldova. În orice caz, moldovenii au mare dreptate când în capul tuturor urărilor, la zile de naştere, la nunţi, pun cuvântul “sănătate”. Mai ştiu, săracii oamenii, că dacă nu mor repede de boală, sistemul sanitar inuman, indecent, le va omorâ sufletele umilindu-i, lăsându-i să aştepte într-un colţ. Dar vorbesc vorbe! Toate lucrurile acestea se ştiau. Totuşi, a trebuit să vină un moldovean curajos, să cheme televiziunea, mulţi alţi moldoveni nu ar fi avut voinţă să se războiască cu sistemul, pentru ca noi să vorbim de parcă abia acum am descoperi mizeria ascunsă sub preş. Exista de multă vreme. Într-o ţară normală ministrul sănătăţii trebuie să-şi dea deja demisia. Cum noi trăim în lumea a III-a, coborâm privirea, ne resemnăm şi aşteptăm să ne vină şi nouă rândul pe scaunul de plastic. Aşa ne trebuie!