Când vin în Republica Moldova, străinii sunt plăcut surprinşi. Înainte de a păşi “pe-un picior de plai” ei consideră că cea mai săraca ţară din Europa trebuie să arate cumva… ca cea mai săracă ţară din Africa. În loc de maşini, căruţe trase de boi. În loc de case, cocioabe lipite din lut. În loc de restaurante sau magazine, tarabe mizere în care poţi cumpăra doar carne de berbec sau şobolan, după alegere. Când colo, ce să vadă?! O capitală plină de maşini în care găseşti transport public, clădiri cu multe etaje, apă caldă şi, culmea-culmilor, chiar un mall. Deci, uimiţi de cele văzute, mulţi străini o să vă spună că nu se aşteptau la un oraş atât de civilizat. Nu luaţi însă această observaţie ca pe un compliment, laudă. Nu este.

-

Majoritatea vest-europenilor ne consideră înapoiaţi, rămaşi mult în urmă de căruţa civilizaţiei, iar dacă o să-şi scoată nasul din Chişinău o să-şi dea seama că au avut dreptate. Din păcate, toată civilizaţia, cultura, economia moldovenească, atât cât o fi ea, s-a concentrat în Chişinău. Restul ţărişoarei, cu excepţia câtorva insuliţe, se află în decădere totală. Săracele noastre comunităţi rurale! Nu sunt genul care glorifică trecutul sovietic, dar când mă uit în urmă, la copilăria mea, îmi amintesc viu satul înfloritor, curăţenia de pe uliţe, bărbaţii care parcă aveau alte interese decât să bea până în neştire. Elevii aveau “cercuri şcolare”, un fel de cursuri unde învăţau de la împletit la sculptat în lemn. Adulţii erau antrenaţi în evenimente sportive, culturale. Se organizau spectacole. Satul avea fanfară, echipă de fotbal. Biblioteca era alimentată cu cărţi în fiecare lună, chit că acestea erau în chirilică ori rusă. Cinematograful rula filme, dar şi desene animate.

-

Poliţistul era respectat, doctorul îşi ştia meseria şi chiar trata bolnavi, primarul era un bun organizator. Repet, nu glorific comunismul sovietic, dar pe vremea aceea satul moldovenesc nu era o desfundătură cu mulţi oameni săraci şi ameţiţi dis-de-dimineaţă cu Speek-uşor. Din nefericire, copiii de astăzi, după şcoală, asta dacă mai merg la şcoală, se retrag undeva prin tufişuri şi trag câte o ţigară, beau ceva mai tărişor, iar apoi se pregătesc de… discotecă. Discoteca şi barul sunt singurele puncte de atracţii ale tinerilor moldoveni de la sate. Imaginile pe care le-am văzut pe www.protv.md în care doi tineri beţi rangă, un el şi o ea, se bat de mama focului, reprezintă adevărata faţă a baştinei noastre rurale. Pe vremuri, o fată care primea note proaste era ruşinea satului. Astăzi, o fată cu sânii pe afară, care se bate de la egal la egal cu un tânăr, ambii foarte beţi, nu mai este deloc o noutate.

-

Se poate mai rău de atât? Da, se poate. Atâta vreme cât politicienii de la Chişinău se gândesc mai mult cum să rămână la putere, cum să-şi umple buzunarele decât la cum să ne facă viaţa mai bună; atâta vreme cât politicienii se ceartă, duc o viaţă paralelă cu cea a moldovenilor simpli, nimic nu o să se schimbe. Dimpotrivă! Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Ne întâlnim doar la alegeri. Ei ne mint, noi nu-i credem, dar îi votăm şi mergem mai departe. Satele noastre au intrat într-un hău negru şi fără fund. Ţi se strânge inima când vezi copii de 12 ani care nu ştiu nimic altceva decât să se îmbete, să fumeze şi să se gândească unde vor pleca la muncă atunci când vor creşte oleacă. Aveam câţiva vecini, copii buni, cu care mă mai jucam în copilărie. Eu eram cel mai mare, prin clasa a 7-a, ei abia învăţau să scrie. Când revin în sat nu-mi vine să cred când îi văd şi ştiu că nu au nimic luminos în viaţă. Cel mai grav, ei nici nu realizează asta. Întunecimea lor este şi întunecimea satelor. Peste Moldovioara rurală s-a lăsat noaptea neagră. Săraca noastră Moldovioara! Săracele noastre sate!

O fată, o domniţă, Domnica, cea mai cunoscută şi extrem de mediatizată moldoveancă a momentului stârneşte mult interes. Am putea spune că stârneşte o adevărată isterie şi n-am greşi. Căci pentru presă subiectul “Domnica” este mai mult decât spectaculos. Este de-a dreptul incitant. Toţi locuitorii planetei, umăr la umăr, ca într-un sat… global sunt cu urechiule ciulite şi ard de nerăbdare să mai afle detalii picante din telenovela Titanicului secolului 21. Povestea are toate ingredientele pentru a fi de audienţă maximă. Bogăţie, lux, o tragedie de proporţii, moarte, dragoste, sex la urma urmei şi nemuritoarea deviză franţuzească “Cherchez la femme”.

-

Când colo, pe femeie nu trebuie s-o cauţi peste mări şi ţări. “Este Domnica noastră, uăi, moldovanca noastră. Ea l-a vrăjit pe vajnicul lup al mărilor. Ea este femeia fatală!”, s-au îngrijorat toţi moldovenii pe forumuri. Aşadar, e clar de ce s-au inflamat toţi şi de ce este atâta vâlvă în jurul unei femei. Ceea ce nu înţeleg este atitudinea moldovenilor faţă de concetăţeanca lor. Cu ce este vinovată fata că l-a plăcut pe capitanul de vas, în uniformă strălucitoare şi cu chipiul lui alb? Ce vină are ea că a vrut să facă sex cu acest bărbat şi ca a acceptat să meargă în cabina lui?

-

Okey, nava s-a lovit de stânci, iar căpitanul a greşit când fie n-a manevrat bine ambarcaţiunea, fie nu a rămas până la ultimul pasager să conducă operaţiunea de salvare. Sincer, ultima mi se pare cea mai gravă greşeală a unui căpitan şi îmi cer scuze că l-am numit lup de mare. Dar ce vină are moldoveanca noastră în toată această poveste? O tipă destul de atrăgătoare, fostă dansatoare, evident că atrage privirile bărbaţilor. Totuşi este prea mult să o acuzi de naufragiu. Hop că au sărit şi moldovenii pe toate forumurile cu epitete: curvă, prostituată, râs, cică ne-a făcut de râs poporul. Apropo, nici forumurile româneşti nu-i sunt favorabile. Fraţii, comentatori români, au mers mai departe şi au extins epitetele lor “plăcute” asupra moldovencelor la general. Dar ce să-i faci, lumea boscorodeşte. Poţi opri gura lumii?

-

Suntem în secolul 21. Nu are dreptul o femeie să îi placă un bărbat? Cine-i interzice să-şi dorească o partidă de tăvăleală? O femeie nu are voie să fie blondă, atrăgătoare, frumoasă? Nu de alta, dar vor sări toţi obsedaţii, introvertiţii, respinşii pe forumuri să-i spună ei nişte cuvinţele piperate. Reacţia moldovenilor, că ne-am făcut de râs, mi se pare bolnăvicioasă şi deplasată. Apropo, citeam pe forumul lui Daily Mail, ziar britanic ce i-a luat un interviu recent blondei noastre fatale. Ei bine, comentariile ce o priveau nu erau deloc cele la care m-aş fi aşteptat. Un englez se întreba, “I really don’t see how this is her fault”. Pentru forumişti: “Ai rili dont si hau zis is her folt”. Adică omul nu vedea greşeala fetei în toată această tragedie. Apropo de articol. De obicei, ziarele britanice plătesc bani grei ca eroul unei poveşti cu priză la public să acorde interviuri. Şi în România au apărut aceste practici. În Moldovioara nu cred că se întâmplă. În fine. Dacă Domnica a luat bani, iată aceasta ar fi o greşeală. Abia în acest caz aţi avea de ce s-o condamnaţi şi să spuneţi că face bani din lacrimile şi suferinţele oamenilor. În rest, fata, deh, ca fata, a vrut sex, cică nu i-a ieşit, în schimb acum este în centru atenţiei mondiale.

-

PS: Evident şi eu mi-aş dori ca o moldoveancă să ajungă pe paginile Daily Mail după ce a câştigat o medalie de aur la olimpiadă. Din păcate, însă, noi nu avem stadioane, săli de gimnastică, bazine de înot. Avem în schimb mii şi mii de cluburi, discoteci, baruri unde tinerii noştri “învaţă” să fie graţioşi şi elastici în dansuri cât se poate de sugestive. Nu ştiu ce prejudiciu a adus Domnica Moldovei, dar nu cred că trebuie să-i retragem cetăţenia, cum spuneau unii. Ruşii sunt văzuţi în Europa drept bandiţi, rakeţi. Românii sunt consideraţi hoţi. Moldovenii că au cele mai frumoase femei. Înţelegeţi ce vreţi din asta. Dar ce vină au moldovencele care muncesc legal şi din greu în Spania, Italia, Franţa? Săracele noastre femei frumoase…

Mare noroc că la noi, în Moldovioara, nimeni nu a reuşit să propună, înceapă şi desfăşoare un referendum cu privire la adoptarea limbii ruse ca limbă oficială. Mare noroc pentru că noi nu suntem letonieni. Suntem moldoveni, iar asta înseamnă că, în naivitatea noastră aflată la graniţa cu prostia, am vota “pentru”. Poporul leton, în schimb, a respins în proporţie de aproape 75 la sută limba rusă. Iată un exemplu de popor deştept. Să fac o mică paranteză, pentru cine nu ştie, în Letonia, mulţi dintre ruşi, vreo 350 de mii de oameni, nu au nicio cetăţenie. S-o fi inspirat de la Nichita Stănescu, care spunea, limba română este patria mea? Cât adevăr! Fără limbă nu ai patrie.

-

Să revin. Ştim cum le merge mintea moldovenilor. Sunt aproape sigur că tare mulţi ar spune: este bine să avem o limbă în plus; noi suntem avantajaţi că ştim rusa; nu ne încurcă deloc încă o limbă oficială. Deci, ar vota “pentru” fără să realizeze că: LIMBA RUSĂ ESTE UN PERICOL PENTRU LIMBA ROMÂNĂ! Eu merg mai departe şi voi spune, fără să am ură pe limba lui Dostoievski şi Tolstoi, că moldovenii nu cunosc, nu vorbesc corect româna pentru că… ştiu rusa. Să mă explic. Este ca şi cum ai introduce concomitent două discuri într-un calculator. Acesta n-o să ruleze bine niciun program. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu limbile. Ni s-au băgat în cap ambele, am făcut un amestec din ele, dar separat nu le ştim şi pace. Fraţilor, nu este rău că vorbim rusa - de fapt, nu o ştim deloc bine - doar că ar trebui să cunoaştem mai întâi română. Cu alte cuvinte, în studierea altor graiuri ne conducem după axioma: pentru a vorbi bine o limbă străină este obligatoriu să-ţi cunoşti limba maternă. Este simplu ca bună ziua. Altfel rămâne cum am zis, suntem nişte calculatoare stricate. “Limba muscalilor” ne-a făcut un mare deserviciu, ne-a stricat, iar mulţi moldoveni aproape că gândesc româna în rusă. Nici nu ne dăm seama câte greşeli comitem. Şi nu am în vedere doar rusismele ori calchierile de tipul: “rutieră”, “cu anul nou”. Rusa ne-a distrus topica. Îţi vine să plângi când îi asculţi pe moldoveni cum pun cuvintele într-o propoziţie…

-

Este şocant cum aproape o ţară întreagă nu-şi vorbeşte corect graiul. Cu siguranţă mulţi se gândesc, ok, dar de ce le-ar trebui oamenilor limbă? Mai repede au nevoie de ceva să pună pe limbă. De ce-i trebuie unui prăşitor, unui măturător, unei spălătorese să ştie româna? Este suficient să se înţeleagă între ei. În regulă, dacă vor să rămână la nivelul de măturători pot vorbi chiar prin semne, ca muţii. Însă, din nefericire, nici copiii acestor oameni nu vor evolua de la nivelul măturătorului. Căci cunoaşterea limbii îţi oferă încredere, te face respectat printre semeni, te ajută să obţii o poziţie mai bună în comunitate. Des auzim, ce frumos vorbeşte cutare sau cutare. Numai că respectivul cutare este foarte rar moldovean. E mai curând rus ori “românaş”. Apropo, ruşii din Moldova îşi vorbesc tare bine limba. Într-o dispută, rusul pare mai bine argumentat, mai deştept decât moldoveanul tocmai pentru că “ştie limba”. Eu zic, neştiinţa limbii este un defect şi vă întreb, cât de uşoară este viaţă unui om cu o dizabilitate, fie şi de vorbire?

-

Dar de ce vorbesc doar despre moldovenii de rând? Conducătorii, politicienii noştri sunt nişte asasini cu acte ai limbii române. 2 propoziţii, 10 greşeli. Domnul Lupu, după părerea unora, grăieşte corect româneşte. Sunteţi în eroare. Omul acesta a enunţat, de când apare pe la TV, toate cacofoniile posibile şi imposibile. În plus, foloseşte termeni care nu există, adică inventează cuvinte ca să pară “entelectual”. Nici domnul Filat nu este un straşnic cunoscător al graiului strămoşesc. Vorbeşte plat, evident cu multe greşeli de exprimare. La fel ca domnul Lupu se ascunde adesea în spatele limbajului de lemn, limbaj apreciat de moldoveni (sic!), dar obositor urechii şi creierului. Mai are rost să-l amintesc pe domnul Ghimpu ori domnul Voronin? Dacă limba română ar fi fiinţă vie, iar greşelile de exprimare ale respectivilor indivizi politici gloanţe care zboară în direcţia dânsei, murea săraca de milioane de ori.

-

ps: Îmi place rusa, nu vă ascund că am citit mult în rusă. Ar fi fost o crimă şi trebuia pedepsită dacă nu făceam cunoştinţă cu Dostoievski şi Tolstoi pre limba lor. Zilele trecute, însă, fără să-mi dau seama, într-o discuţie, am zis “daltonic” şi m-am corectat repede “daltonist”. De ce am greşit? Simplu, pentru că s-a interpus rusa din capul meu. Probabil că sunt un calculator încă virusat, care mai dă rateruri. În consecinţă, sunt decis: deşi vreau ca şi copiii mei să ştie limba lui Puşkin, îmi doresc să o facă doar după ce vor fi cunoscut bine limba mea, limba română, cea mai frumoasă din lume.

De câte ori ai mers la magazin, nu ţi-au ajuns banii, iar vânzătoarea îţi zâmbeşte şi-ţi spune: “las’că mai treceţi pe aici şi-mi daţi atunci”? De câte ori ai fost la o frizerie, patiserie, dar când să plăteşti realizezi că ai uitat portofelul acasă, totuşi, frizerul, patiserul dă din mână calm: “îmi aduci când poţi”? Nu-i aşa că aceste atitudini binevoitoare te şochează?! Nu-i aşa că rămâi perplex de “naivitatea” celui care alege să iasă în pierdere şi îţi înţelege încurcătura? Da, naivitate, pentru că eşti obişnuit cu societatea noastră extrem de mercantilă. Ne-am transformat într-un fel de bancomate. Parcă nu mai suntem oameni. Credem că tot ce ni se dă, ni se face, ni se prepară trebuie plătit cu  bancnote ori cu cardul. Am uitat că mai putem şi dărui. Da, naivitate, deoarece eronat credem că respectivul ins poate fi prostit uşor de client şi nu o să-şi mai vadă niciodată bănuţii, însă, a doua zi ori următoarea dată vom avea toţi banii datoraţi.

-

Ieri mi s-a stricat calculatorul. Nu ştiu ce i s-a întâmplat, dar nu mai pornea. Pur şi simplu. L-am rotit, l-am scuturat, l-am mai pocnit ca pe televizorul alb-negru din copilărie. Nimic. Ce naiba să-i fac? Îl sun pe tipul care mi l-a reparat ultima dată; atunci i-a reinstalat sistemul de operare. În două ore eram la el cu laptopul în pungă. Încep să-i povestesc, să-i explic situaţia, iar cel mai tare reparator de calculatoare îmi zice, printre altele, că “s-ar putea să i se fi dus hardul”. N-am mai comentat nimic. Dacă tot s-a stricat, dă-l naibii de computer, m-a servit 5 ani, îmi iau altul. Totuşi, asta îmi trebuia în aceste zile greu încercate financiar? Încă o cheltuială?

-

Deja făceam calcule în cap, ce gaură mai descopăr, cum fac să găsesc nişte bani pentru un laptop mediu ca preţ, când cel mai tare reparator de calculatoare mi-l întoarce şi-mi zice: “gata!” Calculatorul funcţiona bine-merci. Întreb, ce i-ai făcut, frate? Evident, mă simţeam şi tare prost, eu am stat în cur vreo 3 ore să-l fac să funcţioneze, iar tipul l-a rezolvat în 2 minute. Explicaţia era simplă, se pare că cineva, nu zic cine că nu-i frumos, a intrat în bios şi a modificat o setare. Eu, un nepriceput, nu am realizat asta. Iar prostia şi nepriceperea se plăteşte, nu-i aşa? Zic, în regulă, cât mă costă?

-

I-am văzut mirarea de pe faţă. Zice, cum să mă plăteşti? Nu i-am făcut nimic, în plus, nu era stricat. Nu te costă nimic. A venit rândul meu să fac o mutră mirată. Înainte de a-l găsi pe tipul acesta, înainte de a-mi repara el calculatorul, fusesem la nişte băieţi, parcă îşi zic reparacioşii sau repărăcioşii. Nasol, tare nu mi-a plăcut. În primul rând că sunt situaţi undeva la mama naibii. Cât pe ce să mă rupă câinii din zonă. Apoi, că mi-au ţinut calculatorul în reparaţie mult prea mult. Trei, m-a costat cât nu face şi mai şi umlfau preţul susţinând de fapt că sunt cei mai ieftini de pe piaţă. Sunt sigur că nu trebuia schimbat coolerul… În fine. M-am simţit înşelat, dar mi-am asumat ţeapa. Păi, dacă mergeam ieri la ei cu calculatorul şi îmi modificau o setare, oare ce piesă îmi schimbau de data asta? Placa video? Aşadar, fraţilor, umire, ba nu, şoc: mai există şi oameni, până şi în Bucureşti, care nu ţin neapărat să te mintă, să-ţi scoată banii din buzunar. Aici vin şi cu un sfat, dacă sunteţi din capitala României, dacă aveţi un calculator stricat şi dacă vă convine să mergeţi cu metroul până la Titan, vi-l recomand pe cel mai tare reparator de calculatoare. Pentru detalii accesaţi pagina de net: www.dc-service-laptop.ro .

-

ps: Din vorbă în vorbă, omul mi s-a plâns, cică site-ul său nu mai este pe primele poziţii la căutarea pe google. Normal, dacă s-au băgat în faţă toţi repărăcioşii cu SEO-uri de jmecheri. Nu duce lipsă de clienţi, vă daţi seama, doar că mi s-a părut aiurea ca nişte dubioşi să stea în faţă, iar unul care merită să nu fie vizibil… Aşa că, am o rugăminte pentru nenea Google. Nene Google, indexează-l corect pe www.dc-service-laptop.ro . Ca să te ajut, voi băga nişte cuvinte cheie, să faci matale legătura, nu de alta, dar în spatele unor algoritmi de căutare stau nişte oameni vii. Căci ce formulă vei utiliza ca să stabileşti bunul simţ, omenia şi respectul pentru client? Iar acum nişte cuvintele pentru nenea Google: service laptop cel mai ieftin cel mai corect cel mai rapid cel mai bun www.dc-service-laptop.ro .

Vorbeam cu nişte juni jurnalişti de la Chişinău. Nu că eu aş fi foarte bătrân. Am colea, vreo 8 ani de presă. În fine. Zic, care sunt cele mai importante ştiri? Răspunsurile colegilor de condei m-au uimit tare. Actualitatea din viziunea lor era deformată rău faţă de ceea ce ştiam că se întâmplă în ţărişoară. Fără să se gândească prea mult cineva mi-a zis că, după el, “cea mai importantă ştire” a zilei este declaraţia domnului Ghimpu despre alegerile anticipate. Altcineva, la fel de sigur pe sine, mi-a comunicat că “o ştire tare” era şi plecarea domnului Lupu în nuş’ce ţară ex-URSS. Importantă este şi declaraţia domnului Filat, care a zis că Guvernul nu se poate opune atacurilor raider, a ţinut să mai adauge “o ştire fierbinte” un al treilea coleg. Am căzut pe gânduri. Fraţilor, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oare ce se întâmplă cu oamenii simpli, consumatorii de ştiri?
-
În acest context în minte îmi vine o situaţie. Eram în mijlocul unei dezbateri febrile. Nişte jurnalişti, evident din Chişinău, discutau dacă ar fi fost de interes public încă o ştire despre încă o întâlnire a încă Alianţei, care urma să mai discute încă o dată despre alegerea preşedintelui. Deşi nu mă implicasem, nu înţelegeam de ce atâta vorbăraie?! Concluzia mi se părea clară: ştirea era de doi bani. Căci, după mine, politicienii din AIE sunt nişte perverşi impotenţi şi introvertiţi. Adică şi-ar dori s-o facă, dar nu pot, aşa că ţin totul ascuns. M-am crucit, însă, când am văzut că până la urmă respectivul subiect de presă a fost considerat “bun de tipar”. Argumentul cel mai important fusese părerea cuiva, care susţinea că a fost la o cumătrie cu câteva seri înainte, iar cel mai dezbătut subiect de la masă era “alegerea preşedintelui”. Atunci am rămas consternat de-a binelea. Acum râd. Râd pentru că politica de la Chişinău chiar este o cumătrie moldovenească. Cei care sunt prieteni pe faţă, de fapt, se sapă pe la spate, iar cei care susţin că sunt duşmani de moarte în lume, se întâlnesc în tihna serii şi beau câte un pahar în cinstea afacerilor pe care le pun la cale.
-
Şi totuşi, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oamenii vor fi altfel? Desigur nu. Până la urmă majoritatea oamenilor, moldovenii în special, înghit pe nerăsuflate ştirile. Dacă asta se dă la televizor, răsuna la radio, ori apare prin zire, site-uri, noi despre asta vorbim. Că Moldovioara are cu totul alte probleme; că economia ţării este oloagă, oarbă şi curvă ştirbă pe cine mai interesează? Noi îi dăm înainte cu alegerile preşedintelui. De parcă în asta s-ar concetra toate problemele. Eh, dacă am alege un şef al statului ce bine am mai trăi… Vorba aia, trai pe vătrai. Greşit, fraţilor jurnalişti şi nu numai! Nu totul se rezumă la politică în Moldovioara noastră. Este prea multă politică, sunt prea multe discuţii în jurul acestor escroci, bandiţi, lipitori, vârcolaci fără inimă - politicienii. Voi, fraţii mei jurnalişti, nu sunteţi nişte prelungiri ale microfoanelor, pixurilor, tastaturii. Nu trebuie să luaţi fiecare bârfă, propoziţie, discurs politic şi să le transformaţi în mega ştiri, mega evenimente. Nu sunt! Ori de câte ori deschid un site de ştiri, un ziar, când dau drumul la televizor nu văd decât 5, maximum 6 politicieni. Ei sunt realitatea moldovenească. Oare nu mai există şi altceva în afară de “Vladimir Voronin a declarat”, “Mihai Ghimpu a remarcat”, “Vlad Filat a fost”, “Marian Lupu a ţinut să precizeze”, “Dorin Chirtoacă a spus”, “Iurie Roşca s-a urcat în copaci”?
-
Sunt atât de puţine ştiri sociale, ştiri economice în Moldova, încât uneori cred că realitatea de la teve şi realitatea reală, ca să zic aşa, sunt paralele şi nu se intersectează. Fix ca în axioma lui Euclid. De fapt, ştiţi ce? Cred că politica chiar este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. Dar nu cum este prezentată acum, ci în sensul că avem prea multă. Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine, dar prea multă politică strică. Este ca un vierme care ne mănâncă sufletele. Politicienii moldoveni sunt plini de sine şi, pentru că anume ei fac agenda publică, nu mai au niciun fel de frică, respect pentru jurnalişti sau oamenii simpli.
-
PS: Aici, în Bucureşti, un politician, nu zic cine, m-a aşteptat o jumătate de zi ca să-i iau un interviu. Nu am avut până la urmă timp, dar nu s-a supărat, mi-a zis că pot conta pe părerea lui oricând e nevoie. Aşa ar trebui dresaţi şi politicienii de la Chişinău.

O să vă spun un secret. Politicienii moldoveni îşi mint poporul. Ei nu vor să ajungă la putere ca să scoată ţărişoara de pe ultimul loc al Europei. Nu! Ei se visează în vârful lanţului doar pentru că vor avea birouri spaţioase, secretare sexoase, maşini la scară, vor fi măguliţi de toţi cei care au nevoi sau interese. Căci se ştie, acolo unde există măguliri, pot apărea şi câştiguri materiale. Cum nu mă ascund după epitete şi eufemisme, o să traduc ce înseamnă “câştiguri materiale”: mită, şpagă. Pe acest model nici Alianţa nu face excepţie. Dimpotrivă, face excese. Nu am dovezi în ceea ce priveşte mita, banii murdari, însă nu am dubii referitor la celelalte aspecte ale puterii calde, plăcute, nemaipomenit de ademenitoare.

-

Aceşti oameni, care ne conduc, nu au nici în clin şi nici în mânecă cu iubirea de patrie, cu dorinţa de a-şi vedea cetăţenii mai bogaţi, mai fericiţi, mai mulţumiţi! Este adevărat, nici cei dinaintea lor nu erau mai buni, dar parcă nu păreau o haită de lupi flămânzi ce vor să se îmbogăţească rapid, să-şi dezvolte afacerile. Cât de problemele oamenilor? Ha!, nişte statistici colea… Nu-mi place deloc ce se întâmplă în Moldovioara. Este şocant când mă gândesc că un amărât de director de teatru sau un fost profesor au uitat de situaţiile lor, precedente funcţiei ministeriale, aşa că se comportă de parcă s-au născut în fotoliile acelea. Îmi zicea cineva şi îi dau toată dreptatea, aceşti oameni se consideră unşi chiar de soartă, de Dumnezeu pe posturile pe care le ocupă. Miniştrii ori funcţionarii cu posturi sus-puse nu dau doi bani pe problemele oamenilor simpli. Pensionarii? Bătrânii? Oamenii cu handicap? Bolnavii? Elevii? Săracii? Toţi aceştia îşi merită soarta, după părerea politicienilor. Asta-i viaţa, cred politicienii în adâncul sufletelor lor meschine, toţi amărâţii sunt o greutate prea mare pentru ţară, aşa că îi ţin “în cârca bugetului” doar de ochii lumii şi din ipocrizie electorală.

-

Sunt extrem de dezamăgit de această Alianţă. Politicieni care fac parte din ea nu mai au niciun credit din partea mea. Îmi pare rău pentru oamenii de calitate care există pe acolo, dar în mocirlă nu poţi să faci autostradă. Mai întâi trebuie să asanezi locul. În cazul AIE, trebuie să plece. S-au făcut de râs. Au ratat tot ce se putea rata. Au compromis un vis. Grav este că oamenii aceştia sunt chiar mai răi decât comuniştii. Sunt îngrozit că am ajuns să susţin lucrurile acestea. Apropo, s-ar putea să vă şochez acum, dar nu există altă pedeapsă pentru nimicnicia AIE decât venirea la putere a comuniştilor. O merită cu prisosinţă. Îmi spunea o prietenă, care are relaţii în lumea businessului moldovenesc, în ultima vreme fiscul a început să controleze firmele din Moldovioara şi să scurgă bani de la antreprenori. De ce? Pentru că bugetul nu are bani. Iată ce soluţii găsesc băieţii deştepţi din guvernul domnului Filat. Scurgem din cei care mişcă până şi untura. Evident, “ai noştri” vor fi evitaţi…

-

Mulţi mă ceartă că doar critic şi nu vin cu soluţii. Există o singură soluţie pentru situaţia catastrofală în care a intrat Moldova: conducere externă. Moldova nu se poate autoguverna. Moldovenii au demonstrat timp de peste 20 de ani că nu sunt buni manageri. În 1991 au preluat hăţurile de la ruşi. De bine, de rău aveam o economie puternica, aveam agricultură mecanizată, aveam industrie. Ce am făcut cu toate acestea? Deh, ca moldovenii am mers pe principiul “după noi, potopul”. Oare nu vedem că toţi politicienii care se perindează pe la conducere au acelaşi motto? Eu, unul, m-am săturat de ei.

“Disperarea” este cuvântul de ordine când vizitez draga mea Moldovioară, în special capitala. “Disperarea” nu este un cuvânt mare, ci unul potrivit, care chiar îmi defineşte trăirea. Numai că, surprinzător, punctul meu de vedere nu pare să fie împărtăşit de cei care îşi trăiesc viaţa în ţărişoară, în urbea Chiş’năului. Moldovenii par atât de obişnuiţi cu starea lor, încât nici nu o observă. Li se pare un lucru atât de comun, încât şi-au creat un fel de dependenţă. Din păcate, dependenţa asta este confundată cu iubirea de ţară, dorul de Patrie. Eu îmi iubesc Moldova, spun moldovenii mândri nevoie mare că sunt moldoveni. Şi se jură că le este dor de “marşrutci”, de “sate desfundate”, de “oraşele fără toalete publice”.

-

Eu sunt mândru că m-am născut moldovean, nu sunt deloc mândru că m-am născut în condiţiile oferite de ţara mea. Nu pot să înţeleg şi niciodată nu voi putea pricepe felul în care acceptă moldovenii să trăiască în umilinţă. Căci nu poţi numi altfel trotuarele sparte, microbuzele pline şi puturoase, troleibuzele vechi, drumurile pline de gropi, iar mai nou acoperite de zăpadă, factura la întreţinere scumpă, produsele alimentare şi mai scumpe, medici asasini… Lista poate continua. Sunt “patriot”, adică mi-e dor de Moldova, părinţi, oamenii de acolo şi cam atât. Căci în Bucureşti mă simt confortabil. Cu toate păcatele sale capitala României îmi oferă pulsul civilizaţiei. Cel puţin îl simt. Aşadar în Bucureşti se trăieşte mult mai bine decât la Chişinău. Dacă ar fi să-mi educ/cresc copiii aş alege acest oraş. Şcoli mai bune, spitale mai primitoare, centre culturale câte vrei, teatre pline şi diverse, cinematografe multe, concerte cât te ţine, cafenele de toate culorile, un sistem de transport în comun care se pişă, pardon, chişă pe toate microbuzele Chişinăului.

-

Atenţie, nu ridic în slăvi Bucureştiul. Doar îl compar cu Chişinăul. În aceste condiţii, dacă prin absurd Bucureştiul ar primi nota 10 pentru nivelul de viaţă al cetăţenilor săi, Chişinăul abia dacă s-ar califica la un 5. Şi nu este cinci-ul sovietic. Cei care trăiţi în Chişinău puteţi să-mi terfeliţi în toate modurile momentul meu de sinceritate. Până să o faceţi gândiţi-vă că meritaţi şi voi mai multe. Nu vă mai mulţumiţi cu puţinul. Fraţilor, Chişinăul are bani. Unde se duc? De ce nu-i vedeţi într-un mod civilizat de trai? De ce? Pentru că sunteţi furaţi. Nu mă acuzaţi pe mine de nuştiu ce trădare. Acuzaţi politicienii, edilii capitalei de utilizarea ineficientă a resurselor. Sunteţi fraieriţi zi de zi şi, din păcate, vă complaceţi în această situaţie. Aveţi dreptul la multe, dar mai întâi trebuie să fiţi conştienţi de asta. Chişinăul poate bate Bucureştiul la fund, dar debandada celor care conduc urbea încurcă rău! De fiecare dată când revin în Chişinău realizez că oraşul a mai degradat un pic faţă de vizita anterioară.