COJOCARI Vitalie

Vorbeam cu nişte juni jurnalişti de la Chişinău. Nu că eu aş fi foarte bătrân. Am colea, vreo 8 ani de presă. În fine. Zic, care sunt cele mai importante ştiri? Răspunsurile colegilor de condei m-au uimit tare. Actualitatea din viziunea lor era deformată rău faţă de ceea ce ştiam că se întâmplă în ţărişoară. Fără să se gândească prea mult cineva mi-a zis că, după el, “cea mai importantă ştire” a zilei este declaraţia domnului Ghimpu despre alegerile anticipate. Altcineva, la fel de sigur pe sine, mi-a comunicat că “o ştire tare” era şi plecarea domnului Lupu în nuş’ce ţară ex-URSS. Importantă este şi declaraţia domnului Filat, care a zis că Guvernul nu se poate opune atacurilor raider, a ţinut să mai adauge “o ştire fierbinte” un al treilea coleg. Am căzut pe gânduri. Fraţilor, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oare ce se întâmplă cu oamenii simpli, consumatorii de ştiri?
-
În acest context în minte îmi vine o situaţie. Eram în mijlocul unei dezbateri febrile. Nişte jurnalişti, evident din Chişinău, discutau dacă ar fi fost de interes public încă o ştire despre încă o întâlnire a încă Alianţei, care urma să mai discute încă o dată despre alegerea preşedintelui. Deşi nu mă implicasem, nu înţelegeam de ce atâta vorbăraie?! Concluzia mi se părea clară: ştirea era de doi bani. Căci, după mine, politicienii din AIE sunt nişte perverşi impotenţi şi introvertiţi. Adică şi-ar dori s-o facă, dar nu pot, aşa că ţin totul ascuns. M-am crucit, însă, când am văzut că până la urmă respectivul subiect de presă a fost considerat “bun de tipar”. Argumentul cel mai important fusese părerea cuiva, care susţinea că a fost la o cumătrie cu câteva seri înainte, iar cel mai dezbătut subiect de la masă era “alegerea preşedintelui”. Atunci am rămas consternat de-a binelea. Acum râd. Râd pentru că politica de la Chişinău chiar este o cumătrie moldovenească. Cei care sunt prieteni pe faţă, de fapt, se sapă pe la spate, iar cei care susţin că sunt duşmani de moarte în lume, se întâlnesc în tihna serii şi beau câte un pahar în cinstea afacerilor pe care le pun la cale.
-
Şi totuşi, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oamenii vor fi altfel? Desigur nu. Până la urmă majoritatea oamenilor, moldovenii în special, înghit pe nerăsuflate ştirile. Dacă asta se dă la televizor, răsuna la radio, ori apare prin zire, site-uri, noi despre asta vorbim. Că Moldovioara are cu totul alte probleme; că economia ţării este oloagă, oarbă şi curvă ştirbă pe cine mai interesează? Noi îi dăm înainte cu alegerile preşedintelui. De parcă în asta s-ar concetra toate problemele. Eh, dacă am alege un şef al statului ce bine am mai trăi… Vorba aia, trai pe vătrai. Greşit, fraţilor jurnalişti şi nu numai! Nu totul se rezumă la politică în Moldovioara noastră. Este prea multă politică, sunt prea multe discuţii în jurul acestor escroci, bandiţi, lipitori, vârcolaci fără inimă - politicienii. Voi, fraţii mei jurnalişti, nu sunteţi nişte prelungiri ale microfoanelor, pixurilor, tastaturii. Nu trebuie să luaţi fiecare bârfă, propoziţie, discurs politic şi să le transformaţi în mega ştiri, mega evenimente. Nu sunt! Ori de câte ori deschid un site de ştiri, un ziar, când dau drumul la televizor nu văd decât 5, maximum 6 politicieni. Ei sunt realitatea moldovenească. Oare nu mai există şi altceva în afară de “Vladimir Voronin a declarat”, “Mihai Ghimpu a remarcat”, “Vlad Filat a fost”, “Marian Lupu a ţinut să precizeze”, “Dorin Chirtoacă a spus”, “Iurie Roşca s-a urcat în copaci”?
-
Sunt atât de puţine ştiri sociale, ştiri economice în Moldova, încât uneori cred că realitatea de la teve şi realitatea reală, ca să zic aşa, sunt paralele şi nu se intersectează. Fix ca în axioma lui Euclid. De fapt, ştiţi ce? Cred că politica chiar este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. Dar nu cum este prezentată acum, ci în sensul că avem prea multă. Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine, dar prea multă politică strică. Este ca un vierme care ne mănâncă sufletele. Politicienii moldoveni sunt plini de sine şi, pentru că anume ei fac agenda publică, nu mai au niciun fel de frică, respect pentru jurnalişti sau oamenii simpli.
-
PS: Aici, în Bucureşti, un politician, nu zic cine, m-a aşteptat o jumătate de zi ca să-i iau un interviu. Nu am avut până la urmă timp, dar nu s-a supărat, mi-a zis că pot conta pe părerea lui oricând e nevoie. Aşa ar trebui dresaţi şi politicienii de la Chişinău.