Moartea domnului Moldovenescu

A fi moldovean în Moldovioara nu este o stare de lucruri, e o condamnare la moarte… când te îmbolnăveşti. Căci nu trece zi albă să nu auzim despre încă o victimă a sistemului sanitar moldovenesc. Astăzi am aflat, de pildă, că un om a murit în timp ce era plimbat cu ambulanţa între două spitale. Evident, acum medicii îşi aruncă mortul, pardon, pisica moartă de la unul la altul. Lucrurile par să se fi desfăşurat ca în celebrul film românesc “Moartea domnului Lăzărescu”. Vi-l recomand. Este dur, haios, cinic, paradoxal, exact ca spitalele din Republica Moldovioara.

A fi moldovean în Moldovioara este periculos! Ca pacient ai puţine şanse de supravieţuire dacă: nu ai bani, nu ai pile, nu ai gura mare şi… nu ai noroc. Căci spitalul din Moldova este drumul cel mai scurt către poarta Raiului. În caz că o căutaţi. Mai ţineţi minte povestea unei cunoştinţe pe care medicii au trimis-o acasă să moară pentru că îi descoperiseră nuş’ce formă de cancer. Au trecut aproape doi ani, iar respectiva cunoştinţă a mea este încă în viaţă. Cred că a avut mare noroc să fie trimisă “să moară acasă”, numai aşa a reuşit să rămână în viaţă. Paradoxal, nu? De altfel, m-am întărit în convingere după ce am citit o istorioară postată de cineva pe un forum. Vorbea de o rudă de-a sa diagnosticată cu cancer la sân. Spre deosebire de cazul pe care îl cunosc eu, ultima a avut bani să plătească un tratament “gratuit” cu citostatice. Rezultatul? Dumnezeu s-o odihnească în pace, dar acum este la doi metri sub pământ. Medicii aşa şi nu au aflat dacă pilulele şi-au făcut efectul distrugându-i cancerul. Săraca femeie a murit de ficat, rinichi şi din cauza a nu ştiu căror organe care au cedat. Uite-aşa, numai bolnav în Moldovioara să nu fii!

Nu-i învinuiesc pe medici. Departe de mine gândul. Învinuiesc sistemul, îi învinuiesc pe cei care sunt în fruntea ţării, îi învinuiesc pe toţi cei care au condus şi conduc ministerul Sănătăţii. Mai învinuiesc şi sistemul educaţional moldovenesc: medicii care ies astăzi de pe băncile facultăţii “N. Testimiţeanu” nu par să fie la fel de buni ca cei de ieri. Noi încă mai avem structură sanitară, încă mai avem oameni buni, încă mai avem specialişti, încă mai avem medici care cred în umanitate. Din păcate se pierd în marea de semidocţi, rău intenţionaţi şi şpăgari. Păcat! Dar să vă pun o întrebare retorică. Dacă aceste lucruri oribile au loc în Chişinău, oare ce se întâmplă în “provincie”?! Nu o să vă zic decât o chestie anecdotică, din umorul negru cu care a fost înzestrat un medic dintr-un orăşel uitat pe harta mică a Moldovioarei. Orăşelul Rezina. Cică atunci când intri la acest medic în cabinet, te ia de mână, te trage la fereastră şi ţi se adresează, privindu-te cu ochii săi injectaţi: “Vezi cimitirul de acolo? Ei bine, jumătate dintre ei au fost îngropaţi de mine!”

Credeţi că acest medic îi sperie pe moldoveni? Spre deosebire de domnul Lăzărescu, domnului Moldovenescu nu-i este frică de sfârşit. Moldoveanul este obişnuit cu moartea. Oricum, moartea este un aspect, un detaliu al vieţii, nu-i aşa? Moldoveanul are încredere mai mult în biserică. Moldoveanul îşi trage rădăcinile din Mioriţa, care promovează imposibilitatea luptei cu inevitabilul. Dar Mioriţa ar trebui rescrisă. Moldoveanul rămâne moldovean, la el nu s-a schimbat nimic: încă mai crede în lună şi stele, în soartă şi nunţi. De schimbat, s-au schimbat ungureanul şi vrânceanul. Nu doar s-au schimbat, ci şi înmulţit. Acum se numesc medici, politicieni, poliţişti, iar lista o puteţi continua voi. Toţi vor moartea moldoveanului, iar acea mioară, laie, bucălaie, care nu e mioară, ci o jigărită de presă ce abia respiră, îl avertizează în fiecare seara: “Încă un moldovean, un copil de 7 ani, o femeie tânără a murit în spitalele din Moldovioara!” Eh, dar ce folos? Moldoveanul rămâne fatalist. Închină un pahar pentru sănătatea sa, a celor apropiaţi şi plânge: “iar la cap să-mi pui… un iPhone, cheile de la un BMW şi paşaportul/cetăţenia românească”.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleReportaje