Unionişti versus statalişti

Unioniştii şi stataliştii şi-au dat întâlnire ieri în centrul Chişinăului. Ce a ieşit? Am văzut cu toţii. Îmbrânceli, huiduieli care nu le fac faţă nici unora, nici altora. Este extrem de urât să vezi bărbaţi şi femei în toată firea care se ceartă fix ca în Piaţa Centrală, jignindu-se ca ultimii descreieraţi. În contextul celor întâmplate eu am o nedumerire. Cum este posibil ca cele două grupări care se urăsc, este evident asta şi pentru un puşti de grădiniţă, să se fi întâlnit faţă în faţă? Cine a permis acest lucru? Cine este de vină? Cine răspunde?

Iată nişte întrebări care necesită rapid un răspuns. Şi ştiţi de ce? Pentru că, am eu impresia, cineva are nevoie de aceste violenţe. O fi având nevoie să iasă scântei între românism şi moldovenism/statalism pentru a întoarce privirile de la un foc în toată regula. Nu ştiu cine este acel cineva. Din ce ştiu însă, primăria Chişinăului dă aprobări pentru astfel de manifestaţii. Mai ştiu că, atunci când se dau aceste aprobări, funcţionarii sunt obligaţi prin lege să informeze poliţia şi alte instituţii de menţinere a ordinii publice. Totul pentru a proteja manifestanţii de cetăţenii care vor fi avut treabă prin zonă şi invers, să-i protejeze pe trecătorii paşnici de protestatari. Or, în condiţiile în care avem două mitinguri, nu s-a gândit nimeni că cele două părţi se vor intersecta, se vor înjura, se vor îmbrânci? Un angajat al statului trebuie să plătească în vreun fel pentru că a permis ciocnirile. Mai mult, eu înclin să cred că prin “stângăcia” poliţiei, a funcţionarilor, manifestanţii au fost practic instigaţi la ură interetnică. PMAN a fost un ring, iar luptători – unioniştii şi stataliştii.

Şi încă ceva. Sper să nu-mi atrag înjurături, la fel cum s-a întâmplat în cazul mult iubitului preşedinte al moldovenilor, domnul Nicolae Timofti, despre care am scris sincer, iar sinceritatea mi-a adus nişte comentarii în răspăr. În fine. Vreau să vă zic, stimabililor, că, în ceea ce mă priveşte, nu-mi plac în aceeaşi măsură nici unioniştii, nici stataliştii. Pe primii nu-i halesc din câteva motive. Se declară români, dar mulţi nu pot lega două cuvinte mai corect. Eu cred din tot sufletul că România începe de la limba română. Nu poţi să te declari filoromân şi să fii agramat în acelaşi timp. În plus, unioniştii par, nu ştiu de ce, încremeniţi în proiectul podurilor de flori. Nu au venit cu nimic nou faţă de ceea ce se scanda în anii ’90 în PMAN. Aceleaşi lozinci, doar că mai puţini oameni. Mult mai puţini. Unioniştii mai au o problemă, părerea mea, sunt prea pătimaşi, chiar fanatici. Au ochi de fanatici, adica pupilele dilatate, când vorbesc despre subiectul preferat: Unirea cu ŢARA. Ei bine, un cetăţean apolitic, care este interesat, săracul, doar de ce urmează să pună pe masă, îi va băga pe unionişti în tagma iehoviştilor, penticostalilor, a celor exaltaţi de o idee. Sincer, mi se pare o abordare greşită.

Acum stataliştii. Îmi pare rău că am vorbit de rău limba română a unioniştilor, căci româna stataliştilor este execrabilă. Când îl auzi pe un statalist vorbind, zici că abia învaţă cuvintele. Icneşte, se bâlbâie, repetă la infinit aceleaşi cuvinte şi, foarte important, bagă rusisme la greu. Româna stataliştilor nu este română, dar probabil că ei asta îşi doresc. Totuşi, din păcate pentru ei, sunt pierduţi ca vorbitori: la fel de prost se descurcă şi în rusă. Câteodată îi bănuiesc că au un intelect mai redus, cu mari lipsuri în ceea ce priveşte limba, logica, istoria, geografia. Dar probabil asta şi vor. Nu în cele din urmă stataliştii sunt, asta este strict părerea mea, mult prea agresivi. Iar violenţa, oameni buni, este un semn clar al lipsei de civilizaţie.

Aşadar, eu nu sunt nici cu unii, nici cu alţii. Eu aştept să vină cineva, un lider politic care să reconcilieze cele două tabere. Nu-mi doresc deloc o ţară, ţărişoară dezbinată etnic. Şi nu contează când se va uni, daca se va uni cu România. Contează să fim înţelegători, să le permitem tuturor să-şi expună părerile, să celebreze ce momente ale istoriei vor. Să nu ne punem pumnul în gură, căci numai aşa dăm semnale Europei că ştim să fim diferiţi, dar şi uniţi. Unitate prin diversitate, fraţilor!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleMoartea domnului Moldovenescu