Teroriştii de la Bălţi

Să încercăm pentru o clipă să ne îndepărtăm sufleteşte de ce s-a întâmplat în acest weekend la Bălţi. Să privim lucrurile ca şi cum evenimentele din “capitala de nord” au avut loc în Africa Centrală, iar noi judecăm lucrurile la rece. Aşadar, ce vedem? Nişte inşi au organizat o manifestaţie în susţinerea unei idei. Fie că ţara lor să deschidă o ambasadă pe Lună, fie îşi doresc unirea cu pustiul Sahara, e puţin important. Ceea ce contează: oamenii îşi exprimă public o dorinţă (din păcate pentru dobitocii cu câte doi neuroni leşinaţi, o ţară democratică permite libertatea părerilor). Numai că, dintr-o dată, apar alţi tipi. Supăraţi nevoie mare, aceştia pun mâna pe pietre şi aruncă în manifestanţi. S-au spart capete, s-au bătut boturi. O smardoială veritabilă. Ei bine, ce părere putem avea despre acesti presupusi africani? Că sunt demni de lumea a treia. Că sunt oameni needucaţi, prost crescuţi, intoleranţi, proşti la urma urmei.

De altfel, handicapaţii moral, decăzuţii, cretinii, bastarzii societăţii, idioţii rău intenţionaţi, proştii incapabili să judece nu au etnie, crez, cetăţenie. Cretinismul şi tâmpenia socială este internaţională, iar la Bălţi nu s-au bătut ruşii cu moldovenii! Nici stataliştii cu unioniştii. Ieri am fost martorii unui atac al teroriştilor bunului simţ. Aceştia au arătat lumii întregi că în Republica Moldova cine gândeşte altceva decât ei, teroriştii stabilităţii sociale, o vor încasa la moacă. Repet, contează mai puţin ideea pe care o combat… cu piatra. Manifestanţii puteau să ceară plantarea panseluţelor pe marginea drumurilor, interzicerea mărţişorului. Dacă teroriştii civici sunt de altă părere, gata, incepe ploaia de pietre. Din punctul meu de vedere lucrurile trebuiesc privite fără emoţie, fără scandal de catre politicieni, de către factorii de decizie: IERI, LA BĂLŢI NU AM AVUT UN CONFLICT ETNIC! Pur şi simplu un grup de debili moral, terorişti sociali nu ştiu să-şi impună altfel punctul de vedere decât cu pumnul. Atenţie mare la declaraţii! Atenţie mare, stimaţi colegi din presă, la ce se scrie prin ziare, bloguri, facebook (am văzut deja chemări la răzbunare) – supărarea etnică este un diavol tare ademenitor. Îţi toarnă răzbunare în sânge, un drog plăcut, dar de care un popor nu scapă cu una, cu două.

Iar când vorbesc de politicieni mă refer la cei care contează în acest moment, cei care au hăţurile administrativ-politice în mâini. Ei ar trebui să restabilească dreptatea făcută harcea-parcea de nişte terorişti… ai ordinii publice. În ceea ce-i priveşte pe căcănarii de teapa lui Dodon, Şelin, Tkaciuk, aceştia sunt ca nişte piţipoance siliconate, care nu pot fără scandal. Numai scandalul îi aduce în atenţia publică. Pe undeva e normal să urle ca disperaţii despre conflictele dintre unionişti, statalişti, pupincurişti, pederaşti, homosexuali, călugări ş.a.m.d. Când e linişte în jur, ei dispar. E foarte simplu. Deci, stimaţi poliţişti, miniştri, prim-ministru, punem mâna şi depistăm teroriştii de la Bălţi, îi pedepsim cum scrie în lege. Au încălcat ordinea publică, au lovit oameni, au atentat la integritatea lor fizică, chiar la viaţa acestora (vezi sărmănica reporteriţă de la Jurnal TV), acum trebuie să plătească. Handicapaţii morali şi sociali care au distrus Parlamentul şi Preşedinţia nu trebuie să recidiveze din nou, din nou, din nou. Pe teroriştii de la Bălţi îi găsiţi uşor: internetul e plin de poze şi filmuleţe. Unul Brega are probabil o arhivă întreagă. În fine, Republica Moldova trebuie să fie o ţară în care să-ţi poţi spune liber gândul. Căci, după cele văzute, este tare uşor să pui ţărişoara noastră pe harta Africii. Părem fix d’acolo. Hai, totuşi, să nu dăm impresia asta “partenerilor externi”! Dacă mulţi occidentali certaţi cu geografia încurcă deja Chişinăul cu Kinshasa, capitala Congo. Oraşul Bălţi ce o fi? Damasc, capitala Siriei?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleUnionişti şi statalişti - schiţe de portret