Popor. Pierdut demnitate. O declar nulă!

“Spune-i lui Vitalie să nu mai scrie atâtea pe internet, că cine ştie ce i se poate întâmpla…”, îi tot spun mătuşile mele mamei, de o bagă în sperieţi câteodată. Căci da, au ajuns să mă citească şi mătuşile, şi unchii, şi vecinii din sat. Nevoia de comunicare cu rudele de la Italia i-a calcularizat pe moldovenii mei de la ţară, chit că au toaleta în fundul curţii. Ei şi, după ce mă citesc, se pun pe vorbit cu ai mei, mă caută pe odnoklassniki, pe facebook şi mă îndeamnă să-mi pun zăgaz la gură. De ce? Îi întreb. Pentru că este periculos. Îmi răspund.

De unde vine teama asta, dragi moldoveni? De ce să tac? Eu sunt departe de casă, să presupunem că’s mai ferit oleacă de furia unor autorităţi pălite în cap cu tigaia. Dar chiar dacă aş fi acasă, de ce să-mi fie frică? Oare nu pot spune că drumurile au gropi, spitalele sunt mizerabile, şcolile tâmpesc, judecătorii sunt plin de bani corupţi, politicienii îs jegoşi şi altele, şi altele, şi altele… Pot. Şi fac asta. Ciudat, dar nu mi se întâmplă nimic. Întrebarea este de ce tăceţi voi? De ce atunci când sunteţi în birourile unor funcţionari, acceptaţi să fiţi călcaţi în picioare, acceptaţi să staţi ca animalele la uşi? De ce?

Nu înţeleg, de ce nu vă apăraţi drepturile şi interesele? Voi sunteţi mulţi. În schimb ei: funcţionari, politicieni, poliţişti, învăţători, medici, judecători sunt puţini, o minoritate. De ce vă temeţi de ei, în condiţiile în care, de fapt, EI SE TEM DE VOI. Au mare noroc de întunecimea care vă ţine cu capul plecat. Culmea, staţi smeriţi chiar şi atunci când vedeţi că un moldovean de lângă voi se răscoală. În loc să-l susţineţi, să vă apăraţi concetăţeanul, să vă apăraţi şi pe voi, la urma urmei, vă puneţi pe… tăcut. Şi tăceţi, şi tăceţi. Cumplit mai tăceţi. Dar asta în cel mai bun caz. De multe ori se întâmplă să-l reduceţi la tăcere şi pe cel care a îndrăznit să-şi ridice capul. “Taci, bre, nu vezi cât de răi sunt, ne ţin aici şi mai mult dacă îi enervăm”, îl puneţi la punct pe cel care cere dreptate. Frica asta animalică v-a luat minţile. Vă este frică şi de faptul că ar putea să vi se facă frică…

Un lucru m-a învăţat tata. Să nu-mi fie frică, să-mi cer dreptul de a fi tratat omeneşte. Ţin minte că mă lua de mânuţă, intra civilizat, politicos în biroul funcţionarului, medicului, omului cu hârtia şi cerea detalii în legătură cu problema lui. Evident, i se răspundea în doi peri şi era trimis după uşă, să mai aştepte. Dacă simţea că îl tratează ca pe un fraier, ridica toată instituţia în picioare. Ajungea în biroul şefului. Bătea pe la uşi să caute responsabilul de o anumită situaţie. În timp ce ceilalţi moldoveni se piteau prin colţuri, ca nu cumva să fie asociaţi cu omul idealist, care cere să fie tratat ca un om, nu ca un şoarece, el îşi căuta dreptatea. De multe ori se băga pentru alţii. Exact cu aceeaşi ardoare o făcea. Ştiţi ce se întâmpla într-un final? Reuşea să demonstreze că funcţionarii freacă menta şi erau nevoiţi să rezolve problema, nu doar să se facă. Ce exemplu mai bun vreţi pentru un puşti? Cum credeţi că reacţionez astăzi când văd că mi se face o nedreptate? Cum credeţi că sancţionez nesimţirea. Şi ce dacă sunt la vamă, iar vameşii se scarpină într-un loc şi organizează campionate de soliter? Mă iau de ei şi îi întreb, desigur respectuos, cât mai au de gând să ne ţină pe acolo? Nu-mi pasă dacă le distrug posibilitatea de contrabandă a unora, care sperau să treacă ceva ţigări în cazul în care vameşii vor fi mai indulgenţi. Nu mi-e frică. Ce pot să-mi facă funcţionarii de la vamă? Demnitatea mea este mai importantă.

Ştiu leacul pentru frica moldovenilor: cât mai multă demnitate, consumată în toate situaţiile. Să vedeţi atunci cum politicienii nu o să ne aibă drept proşti! Apropo, sunt sigur că femeile din Moldova au mai multă demnitate decât bărbaţii moldoveni. Cei din urmă devin bravi doar când au ceva tărie la bord. Şi atunci nu fac nimic altceva decât să se bată, să strice geamuri. Adică nimicuri. În rest, când sunt nealcoolizaţi, se transformă în nişte berbecuţi ce pot fi mânaţi lejer în abatoare. Poate e cazul să ne transformăm într-o societate matriarhală?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleFotbal moldo-românesc de cacao