Adevărul despre Transnistria. A nu se citi de către “specialiștii” de mese rotunde

Transnistria este pierdută pe vecie pentru Republica Moldova. Doar un prost nu vede asta. Transnistria există ca stat independent și nu are nevoie de recunoașterea lumii întregi, atâta timp cât lumea sa este Mama Rusie. Transnistria nu reprezintă Moldova și doar naivii din ONG-urile de la Chișinău mai consideră teritoriul de peste Nistru al moldovenilor. După aproape 20 de ani de la război, în Transnistria s-a născut o generație nouă. Această generație a crescut, iar pentru ea este evident ca bună ziua: există Moldova, există Transnistria, iar cele două entități sunt state complet diferite. Sic! Ce a contribuit la asta? În primul rând puternica mașinărie de propagandă rusească, școala transnistreană extrem de persuasivă, nepăsarea mizerabililor care s-au perindat la putere pe la Chișinău. S-a datorat și naivității aflate la graniță cu prostia a ONG-urilor pline de specialiști de mese rotunde și coffee break-uri din Moldova.

Vorbeam cu o doamnă, o funcționară din Rezina. O femeie aproape de vârsta pensionării, care conduce o instituție publică din raionul Rezina. Nu-i dau numele din motive lesne de înțeles. Am discutat o jumătate de oră cu femeia respectivă și mi-am dat seama că știe mai multe despre Transnistria decât toți Oazicii din Chișinău. Mi-a explicat foarte clar: ei(transnistrenii) nu vor să fie cu noi. Văd dezastrul de la noi, văd economia proastă, văd prețurile uriașe și preferă să stea în țara lor, Transnistria. Rezinenii, locuitorii orașului Rezina, merg în Râbnița, peste Nistru, și își fac cumpărăturile. Au prețuri mici, au lucruri bune. Pe scurt, sunt mult mai bine decât noi, moldovenii. Da, și la ei pleacă lumea peste graniță, dar este vorba de unii tineri. Bătrânii, în schimb, au pensii bune, plătesc puțin la întreținere, beneficiază de tot felul de reduceri, de vacanțe ieftine. Până și apartamentele sunt mult mai ieftine în Râbnița decât în Rezina. Cât de politicienii de la Chișinău, aceștia habar nu au de realitățile din Transnistria. Transnistrenii au nevoie de Moldova doar pentru buletin și pașaport, uneori au chiar și câte 3 cetățenii: moldovenească, rusească și… românească. Da, să nu vă mire. Are mare dreptate doamna. Am văzut în autocarul Chișinău – București pipițe de la Tiraspol, care nu vorbeau o boabă românește, nu se puteau înțelege cu vameșul decât în limba engleză, dar aveau pașaport românesc. Transnistrenii sunt mulțumiți de cum trăiesc și de status quo-ul lor ciudat. Ei beneficiază de ajutoare de la ruși pentru a sta ca un ghimpe – fără nicio aluzie la celebrul deputat moldovean – în fundul Moldovei, al Europei. Nu vor dori niciodată să se integreze. Se aude, domnule Oazic Nantoi? Parcă dumneavoastră erați cu prostia de teorie despre cum am putea rezolva problema transnistreană. Teoria se numea 3D, iar eu și un amic, în loc de democratizare, demilitarizare, decriminalizare, spuneam: deratizare, dezinfecţie şi detoxificare.

Transnistrenii au ieșit de fiecare dată victorioși în luptele cu moldovenii. De fiecare dată. Războiul l-au câştigat ei, doar au ţară, au constituţie, au di tăti! În războiul antenelor, când ne bruiau semnalele de GSM tot ei au avut câştig de cauză, iar Moldova s-a ales cu buziţa umflată. Am văzut multă lume entuziasmată pe facebook! Am văzut pe unii specialişti de mese rotunde care se băteau cu pumnii în piept şi făceau valuri pe facebook bucurându-se de “victoria” moldovenească de la Varniţa. Doamne! Cât de proastă e lumea! Voi nu realizaţi că transnistrenii doar au încercat vigilenţa moldovenilor? Ca într-un meci de box, nu lovesc tare, dar ciupesc de ici, colea. Moldovenii parează, săracii, dar consumă atâta energie, încât atunci când vine lovitura năucitoare, nu mai au nicio replică. Există două soluţii pentru Transnistria: una uşoară şi rapidă, una grea şi de lungă durată. Cea grea înseamnă să vrea transnistrenii să se unească cu moldovenii. Pentru asta economia din Moldova trebuie să duduie, oamenii să aibă di tăti, iar viaţa să fie trai pe vătrai. Dragi, teoreticieni de coffee break-uri, nu o să-i convingi pe cei din stânga Nistrului să se unească cu dreapta dacă nu le oferi o alternativă la traiul lor. Ce să le dăm noi? Sărăcie, drumuri proaste? Soluţia uşoară este renunţarea la Transnistria. Doar ne încurcă. Noi avem un ţel. Noi trebuie să ajungem în Uniunea Europeană. Cu ei nu o să putem, fără ei – da. De un singur lucru îmi pare rău. De aceşti oameni chinuiţi, din Varniţa şi alte comune uitate de autorităţile din Chişinău. Ei trebuie să-și are pământurile, să-și pască vitele, să meargă cu mașinile, dar sunt hărțuiți la tot pasul de milițieni.

PS: Am avut o discuție neplăcută cu un reprezentant al ONG-urilor din Republica Moldova. Îmi exprimasem nemulțumirea că ineficiența ministrului Carpov este întrecută doar de nepăsarea domniei sale. De pe urma acestui ministru nu se vede nimic. Nimic, nimic, nimic. Apare doar în situații de criză să ne asigure că va face tot posibilul… Știu, cheile Transnistriei nu sunt la el, nici la Filat, nici la Plahotniuc, Lupu, Ghimpu sau oricare alt politician din Chișinău. Aceste chei sunt la politicianul de la Moscova, numele căruia începe cu Pu și se termină cu tin. Totuși, așteptam de la Carpov mai multă implicare, să fie mai proactiv, nu un ministru al crizelor care se rezolvă de la sine. Nu domnul Carpov a rezolvat problema apărută la Varnița. Această problemă a fost rezolvată de transnistreni care au renunțat la idee… pe moment. În fine. Eram supărat eu pe acest ministru varză, dar mi s-a spus că trebuie să-mi știu locul, că nu ar trebui să am păreri despre problema Transnistreană. Că eu sunt un jurnalist amărât, care face reportaje despre căței și cu asta basta! Nu mă deranjează când cineva se ia de mine. Am suficientă forță să-i rod carotida. Mă deranjează, în schimb, când ONG-urile îi apără pe funcționarii proști, când se lingușesc pe lângă ei, când speră la un viitor job pe lângă treuca puterii. Este rușinos, dar în același timp grețos ca cineva care primește bani pentru a veni cu păreri pertinente la subiect, de care funcționarii ineficienți să se teamă, acceptă să le cânte osanalele. Dar asta-i Moldova. Unii locuiesc în Varnița și au o viață grea. Alții stau în Chișinău, mănâncă o pâine albă și se bucură că încă mai există problema Transnistreană, altfel s-ar închide robinetul de granturi!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleONG: Obștea Nemâncaților Grandomani